Decizia comercială nr. 3076/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3076/2011
Ședința publică de la 08 S. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
G. M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta SC B. E. C. S., împotriva sentinței civile nr. 2435 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și intimata D. G. A F. P. M. și pe recurent, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că - în baza art. 237 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 3, 299 și urm. C. Pr. Civ., că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. { F. | } C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 2435 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost admisă cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B. reprezentat prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, în contradictoriu cu pârâta S. „. E. C. S. V. DE JOS și, în consecință, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, comunicarea acestei hotărâri O.ui R. C., D.G.F.P. M. și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că pârâta, societate comercială, avea obligația potrivit art. 28 din Legea nr. 82/1991 republicată să depună situațiile financiare anuale la O. R. C. pentru a se putea realiza publicitatea acestora. Referitor la termenele legale art. 35 din Legea nr. 82/1991 menționează termene diferite, cel mai lung fiind de 150 de zile de la închiderea exercițiului financiar, astfel că ultima zi pentru depunerea situațiilor financiare aferente anului 2008 a fost (...). Constatând că termenul prevăzut de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată este împlinit, instanța de fond a sancționat pârâta pentru pasivitatea manifestată în îndeplinirea obligațiilor legale, dispunând dizolvarea acesteia conform art. 237 din Legea nr. 31/1990 republicată, potrivit dispozitivului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal,societatea pârâtă S. „. E. C. S. V. DE JOS, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii O.ui R. C. privind dizolvarea acestei societăți. Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta-recurentă a arătat că situațiile financiare aferente anului 2008 au fost depuse la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, astfel cum reiese din confirmarea de depunere emisă de O. M. prin care se confirmă faptul că prin cererea nr. 90030/(...) a depus situația financiară, situație în care nu se mai impune dizolvarea societății pârâte, atâta timp cât și-a îndeplinit obligația impusă de lege. Totodată, au fost depuse la dosar, în copie, actele invocate în susținerea recursului (f. 5). Recursul declarat în cauză este întemeiat. Astfel, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, a disp. art. 3041 C.pr.civ. precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele: Este real că în conformitate cu disp. art. 237 alin. 1 pct. b din Legea nr. 31/1990 republicată, la cererea oricărei persoane interesate precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la O. R. C. Examinând acest text de lege se constată că această dispoziție nu are un caracter imperativ, deoarece în cuprinsul său este folosită sintagma „tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății";. Drept urmare, Curtea este pusă în situația de a examina consecințele depunerii situațiilor financiare anuale de către societatea pârâtă după expirarea termenelor legale care sunt cuprinse în disp. Legii nr. 82/1991 republicată coroborate cu termenul de 6 luni prevăzut de textul citat din Legea societăților comerciale. Având în vedere că din cuprinsul textelor legale în care sunt prevăzute termenele arătate, nu rezultă că acestea sunt termene de decădere, ci dimpotrivă, sunt termene de recomandare, concluzia firească este aceea că în condițiile în care societatea comercială pârâtă își îndeplinește obligația de a depune la O. R. C. situațiile financiare aferente, sancțiunea dizolvării societății comerciale pârâte nu se mai impune. Cum în cazul de față societatea pârâtă a făcut dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș a situațiilor financiare anuale aferente anului 2008, recursul declarat de aceasta urmează a fi admis având în vedere disp. art. 312 alin. 1 teza I C.pr.civ., sentința civilă atacată modificată în sensul respingerii cererii formulate de reclamant privind dizolvarea societății pârâte. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta S. „. E. C. S. V. DE JOS împotriva sentinței civile nr. 2.435 din data de 05 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică, în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B., prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș. Dispune radierea mențiunilor din Registrul C. efectuate în baza sentinței recurate. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 08 septembrie 2011. { F. | PREȘEDINTE, D. M. JUDECĂTOR, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. G., M. T. } Red.D.M. Dact.L.C.C./3 ex./(...). jud.fond.: S.-F. A..
← Decizia comercială nr. 465/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 1560/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|