Decizia comercială nr. 5382/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 5382/2011
Ședința publică de la 30 N. 2011
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de pârâta SC S& B S., împotriva Deciziei comerciale nr. 1., pronunțată de
Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanții
S. M. A., S. M.-A., S. N. V. și S. N., având ca obiect pretenții.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...), reclamanta intimată S. M. a depus la dosar concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1. din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C., a fost admis apelul declarat de apelanta S. S & B S. C.-N. în contradictoriu cu intimații S. N., S. M. A. și S. N. V. împotriva sentinței civile nr. 15985 din
(...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...) pe care a anulat- o în totalitate și s-a reținut cauza spre judecare în primă instanță.
P. a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 27 aprilie 2006 sub nr. 8738/2006, devenit (...), reclamanții S. M. și S. N. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC S & B S. obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 41.317 euro cu titlu de penalități de întârziere, precum și în continuare de la data introducerii acțiunii și până la data achitării acestora cu cheltuieli de judecată.
Izvorul pretențiilor reclamanților îl reprezintă contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 452 din (...) de B. P. Ana și declarația legalizată sub nr. 2856 din (...) prin care societatea apelantă și-a asumat clauză penală în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere în cazul nerespectării obligației de plată a diferenței de preț la scadență.
Astfel, tribunalul a apreciat că natura litigiului este comercială prin prisma obligațiilor contractuale asumate de S. S & B S. în executarea obligației decurgând din contractul de vânzare-cumpărare, potrivit art. 4 C.com.
Raportat la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a C.p.c. tribunalul a judecat în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 de lei, or, suma de 41.000 de euro depășește limita competenței materiale a judecătoriei în soluționarea acestei pricini, motiv pentru care tribunalul, în temeiul art. 297 alin. 2 C.p.c. raportat la art. 2 pct. 1 lit. a C.p.c. a admis apelul declarat de apelanta S. S & B S. în contradictoriu cu intimații S. N., S. M. A. și S. N. V. împotriva sentinței civile nr. 15985 din (...)pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...) pe care a anulat-o în totalitate, reținând cauza spre judecare în primă instanță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC S & B S. C.-N. solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării apelului de către Tribunalul Cluj.
În motivarea recursului pârâta a considerat soluția greșită prin prisma instanței care a soluționat-o și a caracterului litigiului dedus judecății stabilit de către instanța ca fiind unul comercial. Calificarea de către instanță a litigiului ca fiind de natură comercială, cu toate consecințele care decurg din aceasta, respectiv stabilirea tribunalului ca instanță competentă să judece fondul, este eronată, natura litigiului fiind una civilă.
P. o corectă aprecierea a circumstanțelor cauzei, obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea la plata unor penalități în baza unei declarații unilaterale făcute în baza unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, în care vânzătorii sunt persoane fizice, iar comparatorul este societate comerciala.
Astfel, în practica judiciara (D. civila nr. 1. a I.) se arata ca stabilirea naturii unui litigiu ca fiind civil sau comercial trebuie făcuta „în raport cu normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente intre părți".
"Dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la fapte de comerț și comercianți și el privește raporturile juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant, dreptul civil având ca obiect toate celelalte raporturi patrimoniale, precum și raporturile procesuale nepatrimoniale. Contractele comerciale se disting printr-un element definitoriu: comercialitate, în sensul ca, potrivit legii, ele sunt acte de comerț prin care se stabilesc raporturi juridice comerciale din care izvorăsc obligații comerciale." Aceste considerații care vizau un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil sunt pertinente pe deplin și în cazul unei declarații unilaterale care face referire ori prin care se dorește sa se completeze un astfel de contract. E. cert ca nici în cazul de fata contractul de vânzare-cumpărare nu se circumscrie raporturilor din sfera comercialului, din acesta neizvorând obligații comerciale, situație în raport cu care este irelevant faptul ca imobilul a fost inclus după cumpărare în fondul de comerț ori a fost înregistrat în evidenta contabila a societății.
În același sens s-a pronunțat I. și prin D. nr. 469 din 22 ianuarie 2009, prin care arata ca "In ce privește critica cu privire la natura comerciala a contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul, aceasta nu poate fi reținuta deoarece potrivit art. 4 Cod comercial, contractele încheiate de un comerciant sunt socotite fapte de comerț daca nu sunt de natura civila, ori vânzarea-cumpărarea unui imobil este de natura civila, nefăcându-se dovada faptului ca imobilul respectiv ar face parte din fondul de comerț al cumpărătorului. Având în vedere cele de mai sus, s-a constatat ca natura litigiului este civila."
Potrivit art. 1294 Cod civil, vânzarea este contractul prin care una din părți - numita vânzător - se obliga sa transmită celeilalte părți - numita cumpărător - proprietatea unui bun în schimbul unui preț. Codul civil se refera la "bun", ceea ce vădește voința, legiuitorului de a reglementa vânzarea care are ca obiect bunuri mobile și pe cea care are ca obiect bunuri imobile.
Dar în timp ce vânzarea mobiliara poate fi civila sau comerciala, vânzarea imobiliara este reglementata exclusiv în dreptul civil (Codul civil sau legi speciale). Cu alte cuvinte putem vorbi de o vânzare comerciala numai în condițiile în care ea are ca obiect bunuri mobile. P. ca vânzarea cumpărarea sa dobândească caracter comercial este necesar: a). sa aibă drept obiect numai bunuri mobile, mărfuri sau producte după expresia art. 3 Cod comercial, spre deosebire de vânzarea civila care poate avea drept obiect și bunuri imobile.
Art. 3 Cod comercial precizează actele juridice, faptele juridice și operațiunile pe care legea le declara ca fapte de comerț. Astfel sunt considerate fapte de comerț cumpărările de producte sau de mărfuri spre a se revinde fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria. Are aceeași valoare, și cumpărarea spre a se revinde de obligațiuni ale statului sau alte titluri de credit care circula în comerț ( pct.l ).
De asemenea, sunt fapte de comerț, vânzările de producte, vânzările și închirierile de mărfuri în natura sau prelucrate sau vânzările de obligațiuni ale statului sau alte titluri de credit care circula în comerț, când au fost cumpărate în scop de revânzare sau de închiriere ( pct.2 ).
Astfel conform Codului comercial, cumpărarea și vânzarea comerciala pot avea ca obiect numai bunuri mobile: productele, mărfurile, obligațiunile statului
și alte titluri de credit.
Așa cum rezulta din dispozițiile art.3 pct.I,2 Cod comercial, cumpărarea făcuta în scop de revânzare sau închiriere iar vânzarea este precedata de o cumpărare făcuta în scop de revânzare. P. cumpărător, operația trebuie sa aibă caracter de interpunere în schimbul bunurilor, sa constea deci intr-un act de dobândire, în scop de revânzare, intenția de vânzare trebuie sa existe în momentul dobândirii bunului. Ceea ce contează este intenția inițiala și nu cea născuta spontan, ulterior. Intenția de revanzare trebuie sa fie manifestata exterior de cumpărător și deci cunoscuta de vânzător, sau sa rezulte fără echivoc din împrejurările actului.
Numai în acest fel, vânzătorul este la adăpost de surpriza de a vedea aplicându-i-se legea comerciala în loc de cea civila.
Intenția de revânzare trebuie sa poarte asupra obiectului cumpărat în principal. Daca acesta devine un element secundar fata de obiectul care se va vinde și căruia îi va fi integrat - de exemplu cumpăra saci spre a fi vânduți umpluți cu produse proprii - în virtutea regulii accesorium sequitur principalem, vânzarea va avea caracter civil.
Operația este comerciala chiar daca, mai înainte de a fi revândut, lucrul care face obiectul cumpărat este supus unei transformări, cu condiția ca transformarea sa nu constituie scopul principal al dobândirii.
Nu vor fi comerciale cumpărările de materie prima, făcute de artiști, ele rămânând civile, căci elementul care predomina este abilitatea artistica, lipsind intenția de revânzare.
Operația devine comerciala numai în cazul unei întreprinderi - ca operație complexa deci.
În concepția Codului civil, orice fel de lucru mobil sau imobil poate forma obiectul contractului de vânzare civila, singura restricție fiind impusa de art. 5
Cod civil referitoare la legile ce interesează ordinea publica și bunele moravuri.
Astfel o prima derogare făcuta de dreptul comercial se refera cu precădere la obiectul actului comercial de vânzare.
Prima derogare rezulta din limitarea obiectului acestor acte înscrise în art. 3 Cod comercial. Conform art.3 pct.I, pct.2, pct.3, pct.4 sunt reputate acte obiective de comerț cumpărările cu scop de revânzare de producte, mărfuri, obligații ale statului sau alte titluri de credit care circula în comerț. De asemenea sunt reputate acte obiective de comerț și cumpărările, de aceleași bunuri, cu scop de închiriere sau de vânzare după prelucrare.
Din examinarea obiectului acestor operații comerciale se degaja concluzia conform căreia numai bunurile mobile și cele incorporale sunt supuse regimului juridic comercial.
De remarcat este omisiunea intenționata a operațiunilor de cumpărare spre revâzare asupra bunurilor imobile. Într-adevăr, legiuitorul roman a exclus aceste bunuri de la aplicarea regimului dreptului comercial.
Face excepție de la regula conform căreia cumpărările sau vânzările de bunuri imobile nu sunt supuse jurisdicției comerciale, vânzarea sau cumpărarea unui fond de comerț care este definit din punct de vedere al naturii sale juridice ca un bun mobil incorporal.
Astfel, în situația în care natura litigiului este stabilita ca fiind civila competenta soluționării cauzei în prima instanța revenea judecătoriei, impunându-se a se judeca apelul pe fond de către tribunal și nu de catre tribunalul comercial.
Prin concluziile înregistrate la data de 29 noiembrie 2011, reclamanta S. M. a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă și menținerea deciziei T.ui C. C. și rejudecarea cauzei de către instanța competentă material, respectiv Tribunalul Comercial Cluj.
În motivare, reclamanta a arătat că prin acțiunea formulată la data de 27 aprilie 2006, sub nr. 8738/2006 devenit (...) a solicitat în contradictoriu cu S. S
& B S. obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 41.317 euro cu titlu de penalități de întârziere, precum și în continuare de la data introducerii acțiunii
și până la data achitării acestora.
Pretențiile acestora izvorăsc din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 452 din (...) de către BNP P. Ana prin care societatea recurentă și-a asumat clauza penală sub nr. 452 din (...) în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere în cazul nerespectării obligației de plată a diferenței de preț la scadență.
Judecătoria Cluj-Napoca a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către S. N., S. M. A. și S. N. V. împotriva SC S & B S., obligându-i pe aceștia din urmă la plata sumei de 20.460,84 euro echivalentul în lei la data plății la cursul oficial BNR din ziua plății, reprezentând penalități de întârziere calculate potrivit declarației autentificate de BNP P. Ana V.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, apelanta SC S&B S. solicitând în principal anularea acțiunii reclamanților ca insuficient timbrată, iar în subsidiar respingerea acțiunii.
Tribunalul Comercial Cluj a pus în discuție ca motiv de ordine publică necompetența materială a Judecătoriei C.-N., raportat la valoarea obiectului dedus judecății.
Astfel, prin decizia nr. 1. din data 30 mai 2011 Tribunalul Comercial Cluj apreciază că natura litigiului este un comercială prin prisma obligațiilor contractuale asumate de SC S&B S. și având în vedere valoarea litigiului de peste 100.000 lei (41.000 euro) raportat la dispozițiile art. 2, pct. 3, lit. a Cod. proc. civ. reține cauza spre judecare, fiind competentă să judece cauza în primă instanță.
Prin recursul declarat la data de (...) S & B S. susține faptul că prin decizia nr. 469/(...), I. a statuat că „potrivit art. 4 Cod comercial, contractele întemeiate de un comerciant sunt socotite fapte de comerț daca nu sunt de natura civila, ori vânzarea Ca cumpărarea unui imobil este de natura civila, nefăcându- se dovada faptului ca imobilul respectiv ar face parte din fondul de comerț al cumpărătorului";. per a contrario, dacă imobilul face parte din fondul de comerț al cumpărătorului natura contractului este comercială.
Prof. dr. Stanciu D. Cărpenaru definește fondul de comerț ca fiind un ansamblu de bunuri mobile și imobile, corporale și incorporale pe (are un comerciant le afectează desfășurării unei activități comerciale în scopul atragerii clientelei și, implicit, obținerii de profit.
Totodată precizează că fondul de comerț este un bun mobil, deși cuprinde în componența sa și bunuri imobile, elementele care predomină sunt bunurile mobile. E. un bun incorporal deoarece în componența sa predomină bunurile cu caracter incorporal, care au, în cadrul fondului de comerț, o vocație de statornicie mai pronunțată.
Din aceste caracteristici reiese faptul că datorită obiectului lor, actele juridice privind fondul de comerț sunt fapte de comerț obiective conexe, și, deci, supuse regimului faptelor de comerț.
Potrivit istoricului societății obținut de pe siteul O. N. al R. C., societatea
S & B S. avea punct de lucru deschis la imobilul situat în str. Migdalului, nr.
22A (conf. extras carte funciară nr. 1. din data de 08.03.2(05) și desfășura activitate de producție, având în vedere aceste aspecte imobilul mai sus amintit a făcut parte din fondul de comerț al recurentului.
In ceea ce privește obiectul vânzării-cumpărării comerciale, acesta poate consta în producte, mărfuri sau titluri de credit. P. sau mărfurile pot fi revândute în aceeași stare în care au fost cumpărate sau dupa ce vor fi fost prelucrate. Deși art. 3 pct. 1 și 2 vorbește doar de producte, mărfuri și titluri de credit (adică bunuri mobile), doctrina consideră că dispoziția respectivă trebuie interpretată extensiv, în categoria faptelor de comerț putând intra și vânzările- cumpărările de imobile", dacă întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi calificate ca și comerciale, în aceleași condiții ca și bunurile mobile.
Desigur că, practic, cazurile de vânzări-cumpărări comerciale având ca obiect imobile sunt mult mai reduse numeric decât cele având ca obiect mobile, însă frecventa redusă nu înseamnă excluderea operațiunilor cu imobile din sfera actelor comerciale.
Față de toate aceste considerente, reclamanta solicită instanței de recurs menținerea deciziei T.ui C. C. și prin urmare trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente material, respectiv Tribunalul Comercial Cluj.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Criticile recurentei s-au axat pe două motive de recurs invocate formal pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C.pr.civ.
1. Cât privește motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 3 C.pr.civ., Curtea are în vedere că textul legal pleacă de la premisa că hotărârea atacată cu recurs s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.
Întrucât textul nu face nicio distincție, legea are în vedere nu numai competența jurisdicțională a instanțelor judecătorești (materială și teritorială) dar și competența generală.
Curtea nu a întrevăzut din dezvoltarea motivelor de recurs maniera în care recurenta a conturat susținerea acestui motiv de recurs, întrucât recurenta și-a centrat critica pe palierul naturii raportului juridic de drept material dedus judecății.
Dincolo de aceste considerații, Curtea are în vedere că obiectul prezentului recurs este format dintr-o decizie pronunțată de T. S. C. în apelul promovat de recurentă.
Deși cauza în apel a fost înregistrată la T. S. C., pe parcursul derulării judecății aceasta nu a ridicat excepția de necompetență materială a acestei instanțe în vederea statuării în apel.
Dimpotrivă, atunci când instanța de apel a pus în discuție ca motiv de ordine publică necompetența materială a primei instanțe, recte Judecătoria
Cluj-Napoca, raportat la valoarea obiectului dedus judecății, reprezentantul apelantei, recurenta de astăzi, a pus concluzii că natura cauzei este civilă șinu comercială, fără însă să ridice în vreun fel excepția necompetenței materiale a instanței de apel.
Față de cele sus relevate, Curtea reține că în funcție de natura cauzei reținută de prima instanță ca fiind comercială, instanța de apel, așa cum este definită de art. 2 pct. 2 C.pr.civ. nu poate fi alta decât tribunalul, iar față de natura strict comercială a litigiului era instanța specializată în materie, recte T. S. C.
Din această perspectivă, motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 3 nu poate fi reținut ca întemeiat.
2. Sub aspectul motivului de recurs circumscris dispozițiilor art. 304 cpt. 9 C.pr.civ. și raportat la dezvoltarea motivelor de recurs, Curtea reține că pentru a statua cu referire la motivul de apel circumscris încălcării competenței materiale a altei instanțe de către prima instanță, instanța de apel a pornit de la izvorul pretențiilor reclamanților care este constituit din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 452 din (...) de către BNP P. Ana și declarația legalizată sub nr. 2856 din (...) prin care apelanta și - a asumat clauza penală în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere în cazul nerespectării obligației de plată a diferenței de preț la scadență, stabilindu-se că astfel natura acțiunii ca fiind comercială și raportat la valoarea obiectului litigiului 41.000 euro care depășește valoric pragul referitor la competența materială a judecătoriei a dispus anularea sentinței și a reținut cauza spre judecare în primă instanță.
Instanța de apel a procedat legal și corect.
P. a statua astfel, Curtea reține că legea comercială aplicabilă în cauză conform principiului tempus regist actum consacrat in terminis și de L. nr. 7., delimitează domeniul său de aplicare, respectiv raporturile juridice supuse jurisdicției comerciale consacrând un criteriu obiectiv (art. 3 C.com ) și unul subiectiv (art. 4 C.com).
În ipoteza reglementată de art. 3 C. com., comercialitatea faptelor de comerț rezultă din lege indiferent de persoana care le săvârșește, comerciant sau necomerciant, în această categorie fiind menționată la pct. 1 și 2 și vânzarea-cumpărarea de bunuri mobile.
Articolul 4 din Cod comercial prevede însă că se socotesc, afară de acestea (art. 2 și 3 Cod comercial), ca fapte de comerț, celelalte contracte sau obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul .
Așadar, aceste din urmă dispoziții consacră concepția potrivit căreia vânzarea-cumpărarea bunurilor nu are un caracter exclusiv civil, ci aceasta poate fi și comercială în anumite situații, ca de exemplu: vânzarea sau închirierea bunurilor imobile dacă ele fac parte din fondul de comerț sau bunul este destinat unei activități comerciale.
Prezumția de comercialitate este înlăturată dacă obligația este de natură civilă având caracter privat deoarece actul prin structura și funcția sa esențială nu se referă la activitatea comercială, rămânând civil indiferent de persoana care-l săvârșește, precum și dacă necomercialitatea rezultă din însuși actul săvârșit de comerciant în sensul că prin voința sa acesta imprimă actului caracterul necomercial, străin comerțului său.
În cauza de față, nu se reține că recurenta pârâtă în calitate de cumpărător al bunului imobil a demonstrat că actul are natură civilă, prin răsturnarea prezumției prevăzută de art. 4 din codul comercial.
Mai precis, pentru înlăturarea prezumției legale relative de comercialitate instituite de art. 4 din Codul comercial, trebuia să arate explicit că actul juridic respectiv are natură eminamente civilă, fiind cu neputință să poată fi calificatca fiind de natură comercială ori că din actul juridic deși ar putea fi prezumat civil ar rezulta cu forța evidenței contrariul.
Cum niciuna din aceste ipoteze nu sunt date în speță, dincolo de anumite nuanțări jurisprudențiale, Curtea reține că decizia în apel a T.ui S. C. este pertinentă, corectă și legală, instanța de apel interpretând și aplicând corect dispozițiile legale incidente în materie.
De altfel, singura rațiune care pare a sta la baza opoziției recurentului în ase stabili natura comercială a litigiului este dată de efectele în plan juridic ale clauzei penale care are o diferențiere de tratament pe tărâm civil față de tărâmul comercial.
Această susținere per se , prezumat avantajoasă pentru recurent, dacă se confirmă teza sa, nu poate conduce la stabilirea naturii civile a actului și la răsturnarea prezumției legale relative antamate în precedent.
Față de cele ce precedă, Curtea reține că motivele de recurs invocate de recurentă nu sunt întemeiate, motiv pentru care în temeiul art. 312 C.pr.civ.. Curtea va respinge recursul ca atare, cu consecința menținerii în întregime a deciziei apelate.
P. ACE. M.IVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta SC S & B S., împotriva deciziei comerciale nr. 1. din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 noiembrie 2011. { F. |
PREȘEDINTE,
L. U.
JUDECĂTOR,
M. D.
JUDECĂTOR,
R.-R. D.
GREFIER, M. T.
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud.apel: D. HAMCIUC/I.N P.
| ← Decizia comercială nr. 388/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 25/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
