Decizia comercială nr. 1045/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1045/2011
Ședința publică de la 10 M. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător Ana M. T.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SC C. S., împotriva sentinței comerciale nr. 3111/2010, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta SC W. M. S., având ca obiect alte cereri recurs la hotărârea de declinare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă, avocat C. S. și reprezentanta intimatei, avocat P. P., cu delegație la dosar, în substituirea avocatei titulare Ana G. Atanasiu.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat.
Reprezentanta intimatei depune la dosar întâmpinare, pe care o comunică și părții adverse.
Reprezentanta intimatei arată că nu se opune.
C.ea, după deliberare, ia act de rectificarea orală și pune în discuția părților excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia în termenul de 5 zile, de la pronunțarea hotărârii.
Reprezentanta intimatei arată că susține excepția așa cum este formulată prin întâmpinare, solicitând admiterea acesteia și constatarea nulității căii de atac.
Reprezentantul recurentei solicită respingerea excepției întemeiată pe prevederile art. 306, alin. 1 C. Pr. Civ., solicitând Curții a avea în vedere prevederile art. 303, alin. 2 C. Pr. Civ.
C.ea, după deliberare, respinge excepția nulității recursului, învederând părților faptul că obiectul recursului îl constituie hotărârea pronunțată în condițiile art. 158 C. Pr. Civ., anterior survenirii modificărilor prin L. nr. 2.. C.ea reține că, în conformitate cu art. 158 C. Pr. Civ. calea de atac prevăzută de lege este de 5 zile de la pronunțare, iar în conformitate cu art. 303 alin. 2 C. Pr. Civ. termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la momentul comunicării hotărârii, chiar dacă recursul a fost înregistrat anterior. Se constată faptul că din acte rezultă că nici în prezent, hotărârea ce face obiectul recursului nu a fost comunicată, motiv pentru care depunerea motivelor de recurs este făcută în termen, sens în care, raportat la starea de fapt și la textele legale nu poate fi admisă teza excepției, o astfel de exigență nefiind prevăzută de legea procesuală precizată.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, C.ea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului formulat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
C.ea reține cauza în pronunțare.
C.EA asupra recursului de față, reține că prin sentința comercială nr. 3111 din (...) pronunțată de
Tribunalul Comercial Cluj în dos. nr. (...) s-a admis excepția de necompetență teritoriale a acestei instanțe și s-a declinat competența în favoarea T.ui B..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că prevederile art. 10 din contractul intervenit între părți sunt aplicabile în cauză iar efectul acestei clauze constă în atribuirea competenței teritoriale instanței de la sediul locatorului, respectiv al pârâtei.
Instanța de fond a analizat clauza respectivă sub aspectul legalității și al posibilității părților de a conveni asupra competenței teritoriale și a ajuns la concluzia existenței unei prorogări convenționale de competență permisă de lege.
S-a înlăturat totodată apărarea reclamantei vizând inaplicabilitatea clauzei contractuale și a art. 19 C. pe considerentul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta pretinde de la pârâtă un drept de creanță care este un bun incorporal și deci incidența art. 19 C. este evidentă, legiuitorul excluzând doar acele pricini care nu se referă la bunuri, ceea ce nu este cazul în speță.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs, în termen legal, ulterior prin memoriul cuprinzând motivele de recurs învederând că sentința atacată este netemeinică și nelegală și fără să invoce vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prev. la art. 304 C., recurenta a înțeles să justifice criticile sale pe considerentul că reclamanta a înțeles să deducă judecății o acțiune fondată pe un fapt juridic licit respectiv izvorul pretențiilor fiind plata nedatorată, sens în care raportat la acest obiect al cauzei nu se aplică clauza inserată de părți la art. 10 din contract, deoarece sfera de incidență a acestei clauze este circumscrisă doar acelor litigii izvorâte din contract, or pretenția dedusă judecății nu are izvor contractual încât excede clauzei contractuale respective.
Se mai învederează că dispozițiile art. 19 C. vizează doar cererile privitoare la bunuri astfel că nu se aplică în prezenta cauză câtă vreme aceasta nu se referă la bunuri ci se solicită instituirea în sarcina pârâtei a unei obligații de plată, de restituire a unor plăți nedatorate.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a invocat excepția nulității recursului iar pe fond solicită să se respingă ca nefundat deoarece excepția de necompetență a fost o măsură legală și temeinică.
Cât privește excepția nulității, C.ea s-a pronunțat în ședința publică de astăzi, soluția și motivele regăsindu-se menționate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate pe calea întâmpinării cât și prin prisma dispozițiilor legalepertinente incidente în materie, C.ea reține următoarele:
Recursul vizează două probleme de drept și anume: dacă clauza inserată de părți în art. 10 din convenția de închiriere este aplicabilă în cauză și dacă această clauză este compatibilă cu dreptul raportat la obiectul cauzei dedusă judecății prin acțiunea introductivă.
1. În ceea ce privește prima problemă, C.ea constată că în contractul comercial de închiriere intervenit între părți la data de (...) s-a inserat la art. 10.Litigii pct. 10.1 o clauză care are următorul conținut: În caz de diferend între părți și în lipsa unei reglementări amiabile în termen de 30 (treizeci) de zile de la data notificării adresate de partea reclamantă, partea interesată va putea sesiza numai instanța în care se află sediul Locatorului.
În contract Locator a fost desemnat pârâta SC W. SA cu sediul în B..
Este firesc și normal ca această clauză contractuală să fie aplicabilă între părțile contractuale ulterior litigante doar asupra clauzelor și limitelor de incidență ale contractului, în lipsa vreunei alte stipulații contrare.
Astfel fiind, se poate conchide că această clauză este aplicabilă litigiilor ivite între părțile contractante în legătură cu convenția în care clauza a fost stipulată.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată dedusă judecății instanței de fond, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor nedatorate achitate de către reclamantă cu titlu de cheltuieli locative pe perioada mai 2007 și până la zi, cheltuieli aferente folosinței spațiului închiriat acesteia prin contractul de închiriere nr. 62/(...)8, cu aplicarea penalităților de întârziere contractuale de 1% pe zi întârziere.
Analizând obiectul cererii de chemare în judecată așa cum a fost redat mai sus reiese cu evidență că litigiul dintre părți este grefat pe contractul de închiriere explicit indicat de reclamantă, atât în ceea ce privește petitul principal (capitalul cu titlu de cheltuieli locative aferente folosinței spațiului închiriat) cât și a celui accesoriu privind penalitățile contractuale de 1% zi întârziere.
Acest aspect este întărit și de obiectul menționat în invitația la concilierea prealabilă demarării litigiului.
Mai mult chiar fundamentarea în drept vine să conforme faptul că în cauză s-a voit atragerea răspunderii contractuale a pârâtei invocându-se în acest sens dispozițiile art. 1092 C.civ. și art. 969 și urm. din același cod precum și art. 43 C.com.
Așa fiind, soluționarea litigiului implică în mod necesar analizarea regimului juridic al cheltuielilor locative care sunt stipulate în convenție la art. 7.2.1 din contractul de închiriere ceea ce conduce la concluzia că izvorul pretențiilor reclamantei nu poate fi altul decât convenția, inserarea art. 1092 din Codul civil nefiind altceva decât expresia principiului conform căruia plata efectuată fără să fie precedată de existența unei obligații (debit) este supusă restituirii independent de izvorul pretinsei obligații stinse prin plată, contractual sau delictual. Plata nefiind altceva decât un mijloc legal de stingere a unei obligații (datorii).
Pe cale de consecință, clauza contractuală inserată la art. 10 din convenția părților este operantă în proces așa cum corect a stabilit și instanța de fond.
2. Cât privește regimul aplicabil clauzei contractuale din perspectiva art. 19 C. cu trimitere la obiectul cauzei dedusă judecății.
Din economia dispozițiilor art. 19 C. rezultă că părțile litigante pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială, cu excepția pricinilor unde sunt incidente normele de competență teritorială absolută.
Se poate afirma așadar, fără teama de a greși că raportat la dispozițiile art. 19 și art. 159 alin. 1 și alin. 2 C. ori de câte ori este vorba de o pricină ce nu se referă la bunuri, competența teritorială are caracter absolut.
În altă ordine de idei, se poate conchide că în principiu normele de competență teritoriale în procesele privind bunurile sunt de ordine privată, sens în care clauza contractuală atributivă de competență făcută în mod legal are efect de lege între părțile contractante (art. 969 alin. 1 Cod. civil) și se opune ca atare prin prisma dispozițiilor art. 19 C. și instanței judecătorești.
Deși legea procesual civilă face trimitere la litigiile privitoare la bunuri având în vedere excepțiile care se referă la bunurile imobile, textul art. 19 trebuie interpretat că permite încheierea de clauze contractuale atributive de competență în ceea ce privește litigiile privitoare la bunurile mobile, or o categorie importantă ale bunurilor mobile sunt bunurile incorporale, respectiv acelea care au o înfățișare abstractă, care nu cade sub simțurile noastre. Unul dintre cele mai cunoscute bunuri incorporale sunt drepturile de creanță. Or este evident că obiectul acțiunii introductive de instanță se circumscrie drepturilor de creanță pretinse de reclamantă în calitate sa afirmată de creditor al creanței cu titlu de sume de restituit plătite pârâtei cu titlu de cheltuieli locative în temeiul contractului de închiriere cât și a penalităților de întârziere conform clauzei penale.
Așa fiind, nu se poate afirma cu just temei că în litigiul care are ca obiect un drept de creanță, bun mobil incorporal, nu ar putea fi incident art. 19 C.
Astfel fiind, regimul clauzei inserată de părți la art. 10 din convenție se pliază perfect pe art. 19 C. încât dat fiind că această clauză a fost stipulată în favoarea locatorului (pârâtei) corect s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de aceasta pe calea întâmpinării.
Pe cale de consecință și sub acest aspect sentința instanței de fond este legală și temeinică.
Din această perspectivă, față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, se constată că motivele de recurs relevate de recurentă nu sunt fondate sens în care în temeiul art. 312 C.pr. civ., C.ea urmează a respinge ca nefondat recursul cu consecința menținerii în tot a sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. S., împotriva sentinței comerciale nr. 3111/2010 din data de (...) al T.ui C. C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
PREȘEDINTE,
L. U.
JUDECĂTOR,
ANA M. T.transferată la altă instanță semnează Președintele Curții de A. C.
V. M.
JUDECĂTOR,
R.-R. D.
GREFIER, M. T.
}
Red.L.U./Dact.L.U.
2 ex./17 martie 2011.
| ← Decizia comercială nr. 684/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 30/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
