Decizia comercială nr. 576/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 576/2011
Ședința publică din data de 9 februarie 2010
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: F. T. JUDECĂTOR: M. H.
G.: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. B.-M. împotriva sentinței civile nr. 4102 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu reclamanta OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI reprezentat de O. R. C. de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ și pârâtele SC C. L. H. S. și A. N. DE A. F..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
Cauza are ca obiect radiere societate.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimata A. N. de A. F. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, în două exemplare.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin.4 C.pr.civ raportat la art. 21 din Constituție, art. 237 al.5 din Legea nr. 31/1990, art. 6 din Legea nr. 26/1990 și art. 60 din Legea nr. 31/1990 constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză. Instanța, din oficiu, în temeiul art.137 al. 1 C.pr.civ., art. 301 C.pr.civ., invocă excepția tardivității recursului declarat. După deliberare, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate. CURTEA Prin Sentința civilă nr. 4102/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), a fost admisă cererea formulată de O. prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și s-a dispus radierea SC C. L. H. S.. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut în esență că societatea pârâtă a fost dizolvată prin SC nr. 3153/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), irevocabilă. Întrucât instanța nu a fost sesizată cu vreo cerere de numire a lichidatorului în cele 6 luni ulterioare dizolvării, sunt incidente dispozițiile art. 237 alin 8 din L.31/1990. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D. M. în nume propriu și pentru AFP B. M., solicitând anularea radierii și restabilirea situației anterioare. În motivare, s-a arătat că, în termenul de prescripție de 5 ani, organul fiscal a procedat la stabilirea obligațiilor fiscale ale societății, constând în impozit minim prevăzut de art. 18 din Codul fiscal, motiv pentru care, la (...), a emis decizie de impunere din oficiu pentru suma de 2567 lei. În drept au fost invocate dispozițiile art. 91 Cod proced. fiscală. La termenul de judecată din (...), Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 alin 2 Cod proced. civilă, a ridicat din oficiu excepția tardivității declarării recursului. Pentru a o admite, a avu în vedere următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod proced. civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Pe de altă parte, art. 3 din OUG 116/2006 statuează: ,, (1) Cererile formulate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, care anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență erau în competența de soluționare a judecătorului delegat, se soluționează de instanță, prin încheiere… (5) Societățile comerciale aflate sub incidența Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, în stare de dizolvare sau de lichidare, se radiază din registrul comerțului, prin sentință pronunțată de instanță… (6) Cererile prevăzute la alin. (1) și alin. (3)-(5) sunt soluționate de urgență și cu precădere, în camera de consiliu, cu citarea părților. H. instanței este executorie și este supusă numai recursului.,, Cum norma specială de drept nu prevede un alt termen pentru declararea căii de atac a recursului, rămân incidente prevederile art. 301 Cod proced. civilă. În acest sens, Curtea constată că hotărârea recurată a fost comunicată D. M. în (...) -f.17 dosar fond iar recursul a fost înregistrat la (...) -f.2 dosar recurs. Cele 15 zile libere pentru declararea căii de atac s-au împlinit, pentru recurentă, la (...), zi liberă astfel încât termenul a fost prorogat până la (...). Față de cele de mai sus, Curtea constată că recursul D. M. a fost înregistrat cu depășirea termenului legal, prevăzut de art. 301 Cod proced. civilă, impunându- se respingerea lui ca tardiv. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge ca tardiv recursul declarat de D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B.-M. împotriva sentinței civile nr. 4102 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 0(...). PREȘEDINTE: JUDECĂTORI M. B. F. T. M. H. G.: D. C. Red./dact./M.H. (...)/ 2 ex. Jud. fond : S. O.
← Decizia comercială nr. 2995/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Încheierea comercială nr. 124/2011, Curtea de Apel Cluj -... → |
---|