Încheierea comercială nr. 656/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL Dosar nr. (...)
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 656/2011
Ședința camerei de consiliu din 15 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. I. JUDECĂTOR: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare cererea formulată de către petenta SC M. SA prin C. H. AG, privind suspendarea executării sentinței comerciale nr. 3561 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., până la soluționarea recursului declarat împotriva aceleiași sentințe, cauza privind și administratorul judiciar C. DE I. T.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru petentă, avocat C. Z. și pentru administratorul judiciar avocat C. B.
Procedura de citare este îndeplinită. Cererea de suspendare este timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar, din partea administratorului judiciar C. de I. T. un înscris intitulat
";Poziție scrisă"; ( f. 78 - 101), din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentanta petentei.
Reprezentanta petentei depune la dosar dovada consemnării cauțiunii în sumă de 1.000 lei ( recipisă de consemnare nr. 6. din (...) fila 104 din dosar) și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune. Reprezentanta administratorului judiciare de asemenea, arată că, nu are de formulat cereri în probațiune.
Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantelor părților asupra cererii de suspendare.
Reprezentanta petentei solicită admitere cereri de suspendare a executării sentinței comerciale nr. 3561 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., până la soluționarea recursului declarat împotriva sentinței, ce are ca obiect deschiderea procedurii de faliment a petentei cu termen la data de 8 martie 2011. Susține că, petenta a fost obligată să reformuleze cerere de suspendare pentru că reprezentanții petentei nu au avut cunoștință de termenele respectiv, au fost citați prin fax, cu o zi înainte de termen, susține că, toate problemele provin de la un înscris ce emană de la C. de I. T. prin care se interzice comunicarea oricăror înscrisuri din dosarul de insolvență cu administratorul special. Arată că, petenta este în drept să formuleze această cerere de suspendare pentru că, instanța nu a analizat cealaltă cerere și nu s-a pronunțat pe temeinicia motivelor. În ceea ce o privește pe petentă a apărut o situație nouă, A.N.A.F a anulat decizia inițială și a emis o nouă decizie pentru o sumă mult mai mici. Societatea are interesul să își păstreze patrimoniul, întrucât s-a început executarea silită, există la dosar un proces-verbal care atestă faptul că, s-a vândut unul dintre utilaje, falimentul ar genera pierderi mari pentru societate. În data de (...) a fost organizată o licitație pentru vinderea patrimoniului petentei. Societatea dispune de sume pentru plata datoriilor, după anularea deciziei inițiale a A.N.A.F. Suspendare hotărârii de intrare în faliment este necesară pentru conservarea patrimoniului petentei. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta administratorului judiciare solicită respingerea cererii de suspendare, admiterea excepției de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale. Acțiunile întreprins prin administratorul special au avut de la început drept scop tergiversare procedurii, printr-o serie de acțiunii, care au culminat prin ceea de față, formularea de cererii de suspendare succesive, chiar dacă nu s-a intrat pe fond. S-a tergiversat cauza prin introducerea de contestații la fiecare hotărârea a judecătorului sindic și la fiecare raport al lichidatorului. C. realității faptul că, A.N.A.F. a anulat prima decizie și a emis una nouă pentru o sumă mai mică. În ceea ce privește bunurile societății suspendare nu este necesară, s-a stabilit împreună cu creditorii ca bunurile să fie vândute la o valoarea mai mare pentru a se evita speculațiile legate de faptul că, bunurile se vând în procedura de faliment. E. îngrijorător faptul că, creditorii nu sunt îndestulați și în ceea ce privește creanțele fiscale curg în continuare penalitățile de întârziere și majorările.
Reprezentanta petentei susține că, cererile nu s-au făcut cu rea credință, dar nu s-a comunicat nici un act de procedură asociaților și administratorului special. Societatea nu și-a desfășurat activitatea pentru că, avea contracte foarte mari și nu a avut bonitate fiscală, întrucât A.N.A.F i-a blocat conturile.
C U R T E A
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta S. M. S.A C.-N., a formulat cerere de suspendare, prin care a solicitat instanței de judecată a dispune de urgență, fără citarea părților: suspendarea executării Sentinței comerciale nr. 3. din (...) pronunțată de către Tribunalul Comercial Cluj până la soluționarea recursului declarat la data de (...) și motivat la (...) împotriva hotărârii menționate, cu termen de judecată la data de 08 martie 2011 și să fixeze termen de urgență și să soluționeze cu precădere prezenta cerere.
În motivare se arată că prin S. comercială nr. 3. din (...), Tribunalul Comercial Cluj a hotărât admiterea cererii depuse de administratorul judiciar la data de (...) de deschidere a procedurii de faliment impotriva societatii M. S. in temeiul art. 107 alin 1 lit. b din Legea 85/2006, s-a confirmat în calitate de lichidator C. de I. T. S., s-a dispus dizolvarea societății, notificarea tuturor creditorilor, efectuarea de mențiuni, sigilarea bunurilor și s-a stabilit termen de judecată pe data de 26 noiembrie 2010, ora 8,00.
Împotriva acestei hotărâri, asociații societății au declarat recurs prin care au solicitat suspendarea executării hotărârii până la soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței comerciale nr. 3. pronunțată la data de (...) de către Tribunalul Comercial Cluj, dar această hotărâre a instanței de fond nu este irevocabilă întrucât debitoarea a formulat motive de recurs în termen legal. Prin decizia pronunțată la data de (...), Curtea de A. C. a anulat ca netimbrată cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii până la soluționarea recursului declarat la data de (...) și motivat la (...) împotriva Sentinței comerciale nr. 3. pronunțată la data de (...) de către Tribunalul Comercial Cluj.
A fost nevoită să formuleze o nouă cerere de suspendare întrucât citația nu a fost comunicată asociaților din Elvetia de către personalul existent în prezent la sediul firmei deoarece administratorul judiciar C. de I. T. a anunțat angajații societății, respectiv contabilul și directoarea, că nu vor mai fi considerați angajați ai firmei deoarece nu mai există resurse financiare pentru plata salariului.
Cât privește cauțiunea, menționează că în dosarul nr (...) a achitat suma de 500 de lei, iar instanța a admis cererea de suspendare temporară până la soluționarea pe fond a cererii de suspendare înregistrată în dosarul de recurs. A. în vedere prevederile art. 10 din Legea 304/2004, respectiv că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil solicită admiterea cererii.
Prin Decizia nr. 331 din data de (...) privind soluționarea contestației formulată de S. M. S. emisă de M. F. publice ANAF, instituția a decis desființarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru sumele de 15.281.670 lei reprezentând impozit pe profit, penalități, majorări. A., planul de reorganizare al debitoarei are cu atât mai mult șanse viabile de a fi pus în aplicare, motiv pentru care continuarea vânzării la licitație al bunurilor ar duce la agravarea situației materiale a debitoarei.
În cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 399 alin. 3 și art. 93 alin. 4 Cod proced. Civilă pentru a putea solicita instanței de judecată să pronunțe suspendarea executării hotărârii până la soluționarea recursului având în vedere păgubirea drepturilor debitoarei prin vânzarea bunurilor sub prețul real, bunuri necesare în procesul de reorganizare.
C. de I. T. a formulat poziție scrisă, prin care a arătat că cererea de suspendare provizorie formulată este inadmisibilă, întrucât cererea de suspendare a executării sentinței de deschidere a procedurii falimentului a fost soluționată definitiv și irevocabil la termenul de judecată din data de (...), respectiv a fost anulată ca netimbrată, astfel că nu se mai poate relua discutarea suspendării provizorii a sentinței. Dispozițiile art. 403 alin. 4 Cod proc.civ., prevăd posibilitatea suspendării provizorii a executării până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță, iar nu până la soluționarea cererii de recurs, așa cum se solicită.
Cererea de suspendare provizorie este formulată de o persoană care nu are calitatea de a reprezenta societatea debitoare M. SA.
Cererea depusă la instanța de judecată este neîntemeiată și formulată cu rea credință doar pentru a tergiversa nejustificat procedura falimentului debitoarei M. SA. D., prin administratorul special, a mai depus două cereri de suspendare provizorie a executării acestei sentințe. Prima a format obiectul dosarului nr. (...) și a fost respinsă ca inadmisibilă, iar a doua a făcut obiectul dosarului nr. (...), dosar în care, fără citarea părților s-a dispus în temeiul art. 403 alin. 4 din C.pr.civ., suspendarea provizorie a executării sentinței 3., până la soluționarea cererii de suspendare formulate în cadrul recursului declarat împotriva aceleiași sentințe. Cu toate că la judecarea acestei din urmă cereri, debitoarea a fost citată legal cu mențiunea să plătească taxele judiciare și timbrul judiciar aferente cererii depuse, recurenta nu s-a conformat (a depus însă înscrisuri la dosar pentru termenul de judecată), lăsând ca instanța de control judiciar să anuleze cererea formulată. În aceste împrejurări, formularea unei noi cereri de suspendare provizorie de către societatea debitoare, neștampilată și cu semnături scanate, printr-un acționar care nu are calitatea de a reprezenta societatea M. SA, invocând un text de lege care nu se aplică în cauza dedusă judecății și solicitând judecarea fără citarea părților, este făcută cu rea credință.
Raportat la această cerere de suspendare provizorie solicită respingerea cererii ca inadmisibilă, iar în subsidiar să anuleze cererea pentru lipsa dovezii calității de reprezentant; pe fond, în măsura în care se resping excepțiile, să respingă cererea ca neîntemeiată și să sancționeze petenta cu o amendă judiciară de 700 lei, pentru introducerea cu rea credință a cererii de suspendare provizorie.
Împotriva acestei sentințe societatea debitoare, prin administratorul special, a formulat recurs, prin care a solicitat suspendarea executării sentinței de deschidere a procedurii falimentului.
Cererea de suspendare a primit termen pentru data de (...), dată până la care societatea debitoare, prin administratorul special, a solicitat, de două ori, suspendarea provizorie a executării sentinței, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului. Dacă prima cerere (dos. nr. (...)) a fost respinsă, a doua a fost admisă (dos. nr. (...)), dispunându-se, în temeiul art. 403 alin. 4 din C.pr.civ., suspendarea provizorie a executării sentinței 3., până la soluționarea cererii de suspendare formulate în cadrul recursului declarat împotriva aceleiași sentințe. A. cerere de suspendare a fostsoluționată în mod definitiv și irevocabil de către Curtea de A. C., la termenul de judecată din (...), soluția fiind anularea acesteia pentru netimbrare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere faptul că societatea a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, iar aceasta nu a plătit aceste taxe. Raportat la susținerile petentei în sensul că a fost nevoită să facă încă o cerere de suspendare provizorie în temeiul art. 403 alin. 4 din C.pr.civ. întrucât nu a intrat în posesia citației prin care s-a pus în vederea debitoarei să achite taxele judiciare, acestea nu se pot reține. Citația nu trebuia trimisă acționarului în Elveția, întrucât societatea CC H. nu era parte în proces, recursul fiind formulat de către societatea debitoare, prin administratorul special, iar nu de către acționarul debitoarei. Pe de altă parte, acționarii societății debitoare și-au desemnat un reprezentant în persoana administratorului special Pop F I., situație în care citarea debitoarei s-a făcut legal, aceasta depunând, prin acest administrator special, chiar și scripte pentru termenul din (...).
Art. 403 alin. 4 din C.pr.civ. prevede posibilitatea suspendării provizorii a executării, până la solutionarea cererii de suspendare de către instanța de judecată, iar nu până la soluționarea cererii de recurs. A. în vedere faptul că cererea de suspendare a executării sentinței de deschidere a procedurii falimentului, formulată în cadrul recursului, a fost soluționată în mod definitiv și irevocabil, o nouă cerere de suspendare provizorie a executării sentinței 3. este inadmisibilă, instanța de control judiciar lămurind deja problema suspendării executării sentinței la termenul din (...), după legala citare a părților.
Petenta CC H. AG nu are calitatea de a reprezenta societatea debitoare M. SA. În cadrul adunării generale a acționarilor din data de (...), acționarii debitoarei au desemnat în calitate de administrator special pe av. Pop F. I.
În aceste împrejurări sunt incidente în cazul de față dispozițiile legii insolvenței, potrivit cărora "administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, împuternicit să efectueze în numele și pe contul acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să își administreze activitatea și să le reprezinte interesele în procedură pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare", respectiv, "după deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societătii și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului".
Pe fond, cererea de suspendare provizorie este neîntemeiată și formulată cu rea credință, doar pentru a tergiversa nejustificat procedura falimentului debitoarei M. SA, din următoarele considerente:
Textele de lege invocate (art. 399 alin. 3 și art. 403 alin. 4 C.pr.civ.) nu sunt aplicabile în cazul cererii depuse. Petenta CC H. solicită suspendarea provizorie a executării sentinței de deschidere a procedurii falimentului până la soluționarea recursului, dar invocă prevederi legale care permit suspendarea provizorie a executării doar până la soluționarea cererii de suspendare. A. pentru netimbrare a cererii de suspendare formulată în cadrul recursului se datorează doar societății debitoare, care a fost legal citată pentru termenul de judecată cu mențiunea de a plăti taxele judiciare. A. debitoarei SC M. SA, precum și creditoarea R. AC, care are administratori comuni cu debitoarea tergiversează procedura falimentului prin înregistrarea unor cereri care se resping, încărcând astfel instanțele de judecată cu solicitări inadmisibile și neîntemeiate, îngreunând activitatea acestora. Pe lângă cele 3 cereri de suspendare provizorie, aceștia au mai depus și o sesizare și cinci contestații la dosarul de faliment, toate în ultimele luni. Dosarele care s-au format în urma înregistrării contestațiilor sunt: (...), (...), (...), (...), (...). Primul dosar s-a soluționat deja, contestația fiind respinsă.
Contrar susținerilor petentei, societatea debitoare nu are șanse de reorganizare, planul de reorganizare propus nu a fost unul viabil, motiv pentru care nu a fost votat de către creditori.
Prejudiciul se naște dacă se suspendă sentința de deschidere a procedurii falimentului și datorită faptului că recursul are toate șansele să fie respins. Fără a intra în analizarea "motivelor" de recurs invocate de societatea debitoare, arată că această cale de atac cuprinde doar afirmații de genul că anumiți creditori, care nu s-au prezentat Ia adunarea convocată, "nu pot fi considerați ca votând împotrivă deoarece creanțele lor sunt minore, dimpotrivă tăcerea poate fi interpretată în favoarea debitoarei ca fiind o acceptare a planului sau cel mult un participant neutru la adunare", afirmații care nu au nicio legătură cu prevederile legii insolvenței și cu procedura de votare a planului. În recursul formulat nu există niciun argument care să poate fi luat în considerare și care să ducă la modificarea hotărârii atacate.
A. cum s-a arătat sus, și planul de reorganizare propus de către societatea debitoare prevede tot valorificarea activelor și recuperarea debitelor, activități efectuate de către lichidatorul judiciar. A. în vedere aceste aspecte, nu se justifică suspendarea procedurii falimentului, întrucât prejudiciul se creează doar în măsura în care aceste demersuri nu se pot efectua cu celeritate. În dosarul de faliment al debitoarei SC M. SA s-au întocmit două evaluări, iar lichidatorul judiciar a fixat ca preț de pornire al licitațiilor valoarea de piață cea mai mare stabilită prin evaluările întocmite, tocmai pentru a evita valorificarea bunurilor debitoarei sub valoarea de piață.
În dezvoltarea motivelor de recurs (f. 67), administratorul special POP F. I., a solicitat suspendarea executarii Sentinței comerciale nr. 3. din (...), pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul comercial nr. (...), până la soluționarea motivelor de recurs formulate împotriva hotărârii de deschidere a procedurii de faliment cu termen de judecata fixat la data de 8 martie 2011.
În motivare arată că la termenul anterior fixat pentru solutionare cererii formulate in cadrul motivelor de recurs, asociatii nu au avut cunostinta de proces. A. lucru s-a datorat faptului ca lichidatorul judiciar nu comunică citatiile primite cu administratorul special care nu a fost citat in dosar. Mai mult, în dorința sa de lichidare a societatii C. de I. T. a concediat contabilul care ținea evidențele firmei, iar personalului de pază i-au interzis expres sa comunice actele de procedura cu asociatii sau administratorul special. In aceste conditii s-a aflat de pe internet de un termen de judecata pentru data de 30 noiembrie 2010 si pentru ca nu se stia despre ce este vorba s-a formulat o cerere de amanare a dosarului pentru a se putea lua legatura cu administratorul special care sa formuleze apararea. Nu s-a cunoscut faptul ca au fost citati cu mentiunea achitarii taxei de timbru si nici a cautiunii motiv pentru care instanta a anulat cererea.
A fost necesar a se formula o noua cerere de suspendare a executarii dosarului în temeiul art. 403 alin. 4 Cod proced. Civilă, care a fost înregistrată din eroare sub număr nou (...) ca și suspendare provizorie, iar la termenul din 17 decembrie 2010 a fost scoasă de pe rol și transpusă unui alt complet, primind termen de judecată la data de 31 martie 2011. In momentul in care s-a primit o citatie pentru termenul din 8 februarie nu s-a cunoscut pentru ce este chemata la instanta societatea. Studiind dosarul s-a aflat ca este vorba de cererea de suspendare a dosarului de faliment, ca a mai fost un termen despre care asociatii nu au avut cunostinta, de altfel nici administratorul special. A. situație complicată s-a datorat lipsei de transparență a activității C. de I. T. și de comunicare a actelor cu administratorul special a cărui încunoștiințare nu s-a făcut tocmai pentru a se agrava situația economica si juridică a societății. Din păcate, deși patrimoniul societății este compus din bunuri cu mare valoare economică, C. de I. T. dorește execuția silită a patrimoniului pentru a nu se mai putea pune în aplicare planul de reorganizare propus de debitoare pentru a obține câștiguri cât mai mari din onorarii si a vinde la pret cât mai mic aceste bunuri. Deja au fost vândute bunuri la sub pret si cu toate ca s-a formulat recurs impotriva vanzarii lalicitatie, bunurile au fost ridicate si duse din incinta sediului societatii de catre firma care le-a adjudecat astfel ca nici nu se mai poate formula o cerere a intoarcere a executarii.
Apreciază conduita lichidatorului judiciar ca fiind abuziva si de rea credinta pentru ca urmareste doar cresterea insolventei soietatii si nu asa cum ar fi corect, sa faca demersuri pentru reorganizarea ei. De altfel aceasta atitudine rezulta si din intampinarea pe care a depus-o la dosarul cauzei.In privinta lipsei calitatii procesuale active a asociatilor SC M. SA solicită respingerea excepției ca nefondată.
Asociatii, respectiv actionarii, au in continuare calitate de proprietari ai debitoarei in faza de insolventa si proprietari al bunurilor patrimoniale dupa declaratia de falimentare/dizolvare, fiind persoane interesate in sensul Legii 85/2006. Pe toata perioada procedurii de insolventa/faliment/lichidare acestia au calitatea procesuală, iar in situatia in care actionarii sunt persoane juridice, pot prin reprezentantul legal si statutar al acestora, sa fie reprezentati de administratorul special si au chiar obligatia, de a interprinde toate masurile necesare conservarii patrimoniului.
Precizează care a fost situatia societatii M. până in prezent pentru a dovedi ca actionarii au un interes deosebit in reorganizarea societatii pentru ca au adus venituri importante statului roman. A. debitoarea M. SA, este o societate pe actiuni cu capital social subscris si varsat de 10.063.365 lei, compania elvetiana C. H. AG detine in proprietate 99,99% din partile sociale. Ca urmare C. H. AG in calitate de creditor social pentru suma de 10.065.361 lei, suma mai mare decat totalul obligatiilor debitoarei fata de creditorii trecuti in tabelul definitiv 9.346.047,20 lei.
Suspendarea executarii sentintei nr. 3. din (...) este oportuna si necesara si din urmatoarele motive: S. M. S. cu sediul in C.-N., str. T. V. nr. 212, are ca obiect de activitate constructii de drumuri, se află în insolvență din (...), conform Sentintei comerciale nr.7248/2009, pronuntata in dosar nr.(...) T.ui C. C. La data formularii cererii de insolventa avea un capital social inregistrat de 10.063.365 Ron, a achitat contributii sociale de peste 19 milioane Ron pana la data intrarii in insolventa, din care peste 8 milioane Ron in ultimii 4 ani. A functionat conform statutului si a avut o cifră de afaceri, înaintea insolvenței de circa 38 milioane Ron.
In septembrie 2009 Direcția Generală a F. P.e prin decizia de impunere 874/(...) a solicitat de la M. impozite suplimentare de 16 milioane Ron, a sechestrat toata averea patrimoniala a M. si executat toate sumele aflate pe conturile bancare pana la suma de
0,94 Ron, conturi pe care deasemenea a ordonat si sechestru. Impotriva deciziei de impunere M. a depus contestatie la A. Ca reactie la aceasta D. a depus o plangere penala de evaziune fiscala pentru a suspenda si intarzia solutionarea contestatiei. In aceasta situatie M. nu a mai detinut nici o posibilitate legala de a se onora de obligatiile fata de creditori desi in cursul anulor in care a activat a fost un bun platnic. Creditorul Banc Post a depus cererea de insolventa fata de M. pentru suma de 4 milioane Ron, M. nu a contestat situatia de insolventa, in consecinta prin decizia nr. 7. din (...) a C. C. M. a intrat in insolventa, iar judecatorul sindic a numit ea administrator judiciar C. de I. T. În septembrie 2010 DNA a închis dosarul penal impotriva M. mentionand: " ... In opinia noastra, sustinerea existentei infractiunii de evaziune-fiscala grefata pe starea de fapt consemnata de actele premergătoare este lipsita de orice suport, iar in noiembrie 2010
ANAF a desfiintat decizia de imputare a D. C. pentru toata suma care a fost imputata societatii prin D. 8..
M. a prezentat un draft de plan de organizare care a fost agreata cu 2 : I din voturile exprimate de creditori. A. judiciar a prezentat o variantă proprie a rezultatelor voturilor de 1:3 împotriva reorganizării în care printre altele a calificat pozitia unor creditori care nu si-au exprimat voturile (in mare parte fiindca nu au fost anunțați ca fiind impotriva reorganizarii iar pe de alta parte a omis sa evalueze acele voturi care au fost depuse pe cale postala si care se exprimau in favoarea reorganizarii, si a cerut falimentarea M.. Judecatorul Sindic si-a insusit punctul de vedere al administratorului judicir, considerand rapoartele prezentare ca fiind reale si a admis cererea intrare infaliment prin sentinta nr. 3. din 09.10.201. Modalitatea indicată a fost de intrare in faliment in procedura simplificata a M. si aplicarea art. 109 din aceasta Lege. În stadiul de procedură în care se află M. Legea 85/2006 nu mai permite aplicarea de "procedura simplificata" si nu sunt indeplinite in acest sens niciunul din conditiile prcvazute la art. 1. Alin. (2) si art. 3 alin. 25 din Legea 85/2006. Judecătorul sindic a dispus atribuirea directa a calitatii de lichidator C. de lnsolventa T. contrar prevederilor art. 107 alin. 2 lit. b. CIT in calitate de Lichidator a procedat cu celeritate neobisnuita in vederea emiterii unor decizii si luarii de initiative din care, fara a investi mult efort in analizarea acestora, reiese evident caracterul oneros si fara retineri de risipire a averii M. pentru interese certe si indestularea proprie si nu pentru onorarea obligatiilor fata de creditori. A. in perioada suspendata, CIT prin organizarea unor licitatii „distincte"; a instrainat din averea Mccdru in special si astfel de utilaje care sunt necesare in vederea desfasurarii activitatii de baza in cazul reorganizarii. De asemenea a dispus vanzarea sediului central din C. care a fost oprita prin hotarare de suspendare. A. considerente sunt in masura sa motiveze temeinic necesitatea suspendarii sentintei de falimentare nr. 3. din (...) in vederea preintampinarii posibilitatii de risipire fortata a valorilor patrimoniale a debitorului in parte cu caracter ireversibil.
Cat priveste sustinerile C. de I. T. ca toate cererile acesteia sunt facute cu rea credinta pentru a impiedica executia silita este o totala rasturnare a perspectivei, pentru ca rolul adminstratorului judiciar ar fi trebuit sa fie de ajutorare a societatii debitoare pentru a gasi modalitati de a iesi din blocajul financiar pentru a-si achita reantele si a continua activitatea. C. de lnsolventa din moment ce hotararea de declarare a falimentului nu este irevocabila nu face dccat sa urmareasca pe toate planurile vanzarea bunurilor societatii pentru ca aceasta sa nu mai aibe mijloacele necesare reluarii activitatii, desi in prezent debitele sale sunt solvabile.
Faptul ca a formulat mai multe cereri de suspendare s-a datorat imprejurarii ca CIT a declansat impotriva societatii o adevarata actiune de agravare a starii de insolventa. A. a fost motivul pentru care a trebuit sa atace toate dispozitiile date pentru a putea salva sociatatea. Chiar daca s-au respins cererile de catre judecatorul sindic aceste nu sunt solutii irevocabile si se pot supune controlului Curtii de A. Pe langa masurile luate se poate observa si faptul ca CIT este cea care a initiat actiuni cu caracter rauvoitor cu intenta clara de a castiga cât mai multe onorarii, Ultimul exemplu: onorarul de servicii juridice factura nr. FFCBG200800296 din (...) in care av. Godinca Herlea in calitate de avocat practician in insolventa la CIT isi factureaza la propria societate de avocati serviciile din cadrul obligatiilor cei revin in calitate de administrator judiciar sau lichidator.
In realitate, lichidatorul nu a intreprins nici un demers sau activitate concreta in vederea recuperarii debitelor- valori considerabile - acestea nu sunt nici macar concret aminitite in planul de lichidare propus. Lichidatorul se concentreaza in special la vanzarea „la banda" a bunurilor patrimoniale ale debitoarei. E. adevarat ca in planul de reorganizare se prevede valorificarea strategica si inteligenta a anumitori bunuri care nu sunt necesare desfasurarii activitatilor pentru indestularii creditorilor. S. diferență însă, lichidatorul prin activitatile efectuate urmareste risipirea sub valoarea pietei a tuturor acestor bunuri prin organizarea succesiva si fara plan strategic a unor licitatii „distincte" in special pentru "prietenii casei,,.
În probațiune, depune decizia ANAF nr. 331/(...) prin care s-a anulat Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 874/(...) emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a F. P.e C., evidența impozitelor achitate în perioada de activitate 2005 - 2008, anunțul privind vânzare a la licitație pentru ziua de 21 ianuarie 2011.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de recurs retine urmatoarele:
Cu privire la calitatea de reprezentant a debitoarei SC M. SA supusa procedurii de insolventa instanta retine faptul ca cererea initiala de suspendare a fost formulata decatre debitoarea SC M. SA prin asociat CC H. AG, societate comerciala care intr-adevar nu are calitatea de reprezentant legal al debitoarei in procedura, aceasta calitate fiind atribuita de catre art. 18 alin. 1 din Legea 85/2006 exclusiv administratorului special. Sub acest aspect, sustinerile lichidatorului judiciar din intampinarea depusa initial (f. 12)
- intitulata pozitie scrisa dar avand acest rol procedural - este pe deplin intemeiata. Ulterior insa cererea de suspendare a fost insusita de catre administratorul special printr-o declaratie expresa (f. 45), demers prin care a precizat si temeiul juridic al cererii ca fiind art. 399 alin. 3 si 403 alin. 1 si 3 C.p.c. Initial temeiul juridic al cererii a fost 403 alin. 4 C.p.c.. In urma acestei precizari urmata de scoaterea dosarului de pe rolul completului 2R (specializat in solutionarea cererilor de suspendare intemeiate pe dispozitiile art. 403 alin. 4 Cpc) dosarul a fost repartizat completului investit si cu solutionarea recursului declarat impotriva sentintei de trecere a debitoarei in faliment, dosarul fiind inregistrat sub numarul (...). Dupa insusirea cererii de suspendare de catre administratorul special, lichidatorul judiciar nu a mai invocat exceptia lipsei calitatii de reprezentant. Mai mult, administratorul special in calitate de reprezentant al debitoarei a incheiat un contract de asistenta juridica cu un avocat care sa reprezinte debitoarea in solutionarea cererii de suspendare.
Mai mult, cererea de suspendare formulata de catre o persoana juridica lipsita de calitatea de reprezentant putea fi insusita de catre administratorul special oricand pana la momentul solutionarii deoarece nu exista un termen in care sa fie formulata. A., cererea de suspendare intemeiata pe dispozitiile art. 300 alin. 2 C.p.c. poate fi formulata oricand intre momentul sesizarii instantei cu recursul declarat si momentul solutionarii recursului: ,,La cerere, instanta sesizata cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executarii hotararii recurate si in alte cazuri decat cele la care se refera alin. 1,,.
Daca eram in prezenta unui demers judiciar care trebuia realizat intr-un anumit termen sub sanctiunea decaderii, cererea formulata de catre o persoana lipsita de calitatea de reprezentant putea fi insusita de catre reprezentantul legal al debitoarei (administratorul special in speta) numai inainte de expirarea termenului de efectuare a actului.
Cu privire la inadmisibilitatea cererii de suspendare, determinata de multitudinea cererilor de suspendare formulate, instanta retine faptul ca in ciuda unei lipse totale de rigoare procedurala care este pe deplin imputabila reprezentantului debitoarei (administratorul special), prezenta cerere de suspendare nu este inadmisibila si nici nu se loveste de vreo autoritate de lucru judecat. O scurta prezentare a tentativelor recurentei de a obtine suspendarea executarii sentintei recurate va fi relevanta in acest sens.
A., prima cerere de suspendare provizorie a fost inregistrata sub numarul de dosar (...) insa cererea a fost respinsa pentru nedepunerea cautiunii. Solutia nu a intrat in autoritatea de lucru judecat deoarece solutia nu a vizat temeinicia pe fond a cererii astfel ca a fost posibila introducerea unei noi cereri, inregistrata sub numarul de dosar (...) si care a fost admisa la data de (...), dispunandu-se suspendarea provizorie a executarii silite pana la solutionarea cererii de suspendare formulata in cadrul recursului, conform dispozitiilor art. 300 alin. 2 C.p.c. In consecinta, suspendarea provizorie intemeiata pe dispozitiile art. 403 alin. 4 C.p.c. a intrat in puterea lucrului judecat.
Efectele acestei suspendari au incetat in momentul in care cererea de suspendare formulata in cadrul recursului a fost anulata ca netimbrata la data de (...), pentru o omisiune pe deplin imputabila recurentei reprezentata de catre administrator special. Desi era cunoscut termenul de judecata deoarece a fost depusa o cerere de amanare, cererea de suspendare nu a fost timbrata cu toata ca procedura de citare a fost indeplinita si obligatia de timbrare a fost comunicata recurentei. Intentia de atransfera culpa inspre lichidatorul judiciar pentru anularea cererii ca netimbrata nu are nici o legatura cu realitatea juridica.
In urma acestei solutii de a anula ca netimbrata cererea de suspendare introdusa in cadrul dosarului de recurs conform dispozitiilor art. 300 alin. 2, problema suspendarii executarii sentintei recurate nu a fost transata deoarece solutia pronuntata nu antameaza fondul si nu intra in puterea lucrului judecat. In consecinta, o noua cerere de suspendare intemeiata pe dispozitiile art. 300 alin. 2 Cpc este posibilia oricand pana la solutionarea recursului, independent de formularea sau nu a unei alte cereri intemeiate pe dispozitiile art. 403 alin. 4 C.p.c. Intre cele doua tipuri de cereri nu exista nici o legatura deoarece se solutioneaza procedural diferit, au temeiuri de drept diferite si produc efecte in caz de admitere pentru cu totul alte intervale de timp.
E. pe deplin adevarat faptul ca raportat la starea de fapt enuntata pana in acest moment o noua cerere de suspendare intemeiata pe dispozitiile art. 403 alin. 4 C.p.c. nu mai era procedural posibila deoarece o astfel de suspendare poate fi acordata o singura data in cursul solutionarii unui recurs, pana la solutionarea cererii de suspendare intemeiata pe dispozitiile art. 300 alin. 2 C.p.c.. Din aceasta perspectiva, suspendarea dispusa la data de (...) in cadrul dosarului (...) este eronata, insa solutia a fost indreptata prin admiterea la data de (...) a unei cereri de revenire asupra suspendarii, pronuntata in cadrul dosarului (...).
Independent insa de aceste doua ultime doua demersuri, o noua cerere de suspendare formulata in cadrul recursului, intemeiata pe dispozitiile art. 300 alin. 2
C.p.c. este pe deplin admisibila, deoarece nici o cerere anterioara de aceasta natura nu a fost solutionata pe fond. A. este solutia care se impune in opinia instantei de recurs, iar din aceasta perspectiva, cererea dedusa judecatii nu poate fi caracterizata ca fiind abuziva desi procedura nu a fost riguros urmata. In baza rolului activ insa, instanta trebuie sa dea cererilor calificarea juridica corecta, apta de a produce un efect, mai ales in conditiile unei lipse de rigoare procedurala.
Cu privire la fondul cererii de suspendare, instanta retine faptul ca potrivit art. 8 alin. 1 si 2 ,,Prin derogare de la prevederile art. 300 alin. (2) si (3) din Codul de procedura civila, cu modificarile si completarile ulterioare, hotararile judecatorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanta de recurs.
(5) Prevederile alin. (4) nu se aplica in cazul judecarii recursului impotriva urmatoarelor hotarari ale judecatorului-sindic:……….. c) sentinta prin care se decide intrarea in faliment, pronuntata in conditiile art.107,,.
E. important de enuntat faptul ca sentinta de trecere a debitoarei in faliment produce consecinte drastice si ireversibile cu privire la patrimoniul debitoarei si existenta acesteia ca entitate economica. Consecintele produse prin executarea sentintei recurate nu pot fi inlaturate subsecvent eventualei admiteri a recursului si instrainarea unor active in acest interval compromite definitiv orice sansa de reorganizare a debitoarei supusa procedurii de insolventa.
Prin recursul declarat recurenta invoca numeroase aspecte legate de caracteristicile planului de reorganizare propus si de maniera de interpretare a votului creditorilor cu privire la acest plan, mai ales in contextul unei solutii favorabile in cadrul procedurii administrative declansata de catre debitoare fata de un act adminisrativ fiscal in baza caruia D. C. si-a inscris creanta in tabelul creditorilor. D. ca si apararile si argumentele lichidatorului judiciar fata de recursul declarat sunt consistente.
Toate aceste aspecte trebuie analizate cu maxima responsabilitate intr-un context care sa permita demararea procedurii de reorganizare daca calea de atac va fi apreciata ca fiind intemeiata si vointa creditorilor a fost alta decat cea retinuta in sentinta recurata. Altfel spus, punerea in executare a sentintei recurate si lichidarea patrimoniului debitoarei face inutila si lipsita de caracter efectiv calea de atac declaratadeoarece eventuala admitere a recursului nu inlatura consecintele ireversibile ale lichidarii produse pana in acel moment.
Pentru toate aceste argumente, retinand si faptul ca recurenta a achitat cautiunea in cuantumul dispus de catre instanta, cererea dedusa judecatii este apreciata ca fiind intemeiata si conform dispozitivului prezentei sentinte instanta va dispune suspendarea executarii sentintei comerciale 3561/(...) pronuntata de Tribunalul Comercial Cluj pana la solutionarea recursului declarat impotriva acestei sentinte.
PENTRU A. MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite cererea formulată de către debitoarea recurenta S. M. S. privind suspendarea impotriva executării sentinței comerciale nr. 3561 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. și în consecință:
Dispune suspendarea executarii sentintei comerciale nr. 3561 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C. pana la solutionarea recursului declarat impotriva acesteicomerciale nr. 3561 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. sentinte.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. I. D. P. A. I. A. V. D.
Red. A.A.I. dact. GC
5 ex/(...)
← Încheierea comercială nr. 124/2011, Curtea de Apel Cluj -... | Decizia comercială nr. 27/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|