Decizia comercială nr. 93/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 93/2011

Ședința publică de la 13 Mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. AL H. JUDECĂTOR G.-A. N. GREFIER A. B.

{ F. | }

S-a luat în examinare apelul declarat de către pârâta SC S. C. S. împotriva sentinței civile nr. 1017 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului Comercial C., privind și pe intimata SC D. S. prin administrator judiciar R. & P. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente apelului declarat, deși apelanta a fost legal citată cu mențiunea achitării acestora, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 60 din dosar.

Raportat la această împrejurare, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. 32/1995, C.ea, din oficiu, invocă excepția insuficientei timbrări a apelului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

{ F. | }

C.EA

Prin sentința civilă nr. 1017 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S. D. S. C.-N., reprezentată prin administrator judiciar R. & P. I. în contradictoriu cu pârâta SC S. C. S. C.-N. și, în consecință a fost obligată pârâta la plata sumei de 177.648,79 de lei debit principal în favoarea reclamantei.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere aferente debitului principal, astfel: pentru suma de 19.370,3 lei din data de (...), pentru suma de 33.575,09 lei începând din data de (...), pentru suma de

5.919,26 lei începând din (...), pentru suma de 44.104,74 de lei începând din data de (...), pentru suma de 25.576,33 lei începând din data de (...), pentru suma de 38.334,30 lei începând din data de (...), pentru suma de 7.862,28 lei începând din data de (...), pentru suma de 1.008,13 lei începând din data de (...), iar pentru suma de 1.885,66 lei începând din data de (...), toate până la plata integrală a debitului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC S. C. S. înregistrat la data de 15 martie 2011.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina pârâtei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de

3967,74 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 5 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 apelanta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrative- teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că apelul nu a fost timbrat cu întreaga sumă stabilită

(rămânând neachitată suma de 2582 lei), că apelanta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 40), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea apelului ca insuficient netimbrat.

{ F. | }

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca insuficient timbrat apelul pârâtei SC S. C. S. împotriva sentinței civile nr. 1017 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2011.

{ F. |

Președinte,

S. Al H.

Judecător,

G.-A. N.

Grefier, A. B.

}

Red.S.A./Dact.L.L.C

4 ex/(...) Jud.fond. D. H.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 93/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii