Decizia comercială nr. 10/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

Decizia din 10 ianuarie 2012

Ședința 10 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător C. I.

Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea cererii de completare a dispozitivului formulată de petenta SC M. SRL C. N. în contradictoriu cu intimata SC D. R. SA, având ca obiect C. dispozitiv dosar nr. (...).

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea de completare a dispozitivului promovată este scutită de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.720 ind.8 C.pr. civilă, art.281 ind.2 alin.1 din C.pr. cvivilă și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A ,

Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus, SC M. SRL a formulat cerere de completare a deciziei civile nr. 1. pronunțată de Curtea de A. C., în ședința publică din (...), care a făcut obiectul dosarului nr. (...).

În motivarea cererii arată că prin încheierea comercială nr. 73 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Comercial C., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței comerciale nr. 672/(...) pronunțată de tribunalul Comercial C. în dosarul nr. (...), formulată de pârâta SC D. R. SA în contradictoriu cu reclamanta SC M. C. S.

Împotriva acestei încheieri pârâta SC D. R. SA a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului hotărârii, eliminarea dispozițiilor potrivnice pentru a putea fi aduse la îndeplinire. Prim întâmpinarea formulată SC M. SRL, a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nefondat, iar pe cale de consecință, menținerea încheierii atacate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pronunțându-se asupra litigiului care i-a fost dedus judecății, Curtea de A. C. a respins apelul declarat de pârâta SC D. R. SA împotriva încheierii comerciale nr. 73/(...), pe care a menținut-o în întregime.

Instanța a omis însă să se pronunțe asupra capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată, formulat în întâmpinare.

Având în vedere că apelul declarat de pârâta SC D. R. SA a fost respins, ținând cont și de dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod proc.civ., care prevăt că „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată";, instanța trebuia să dispună obligarea apelantei- pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, pe care SC M. SRL le-a suportat, astfel cum reiese din documentele justificative depuse la dosar.

Arată că omisiunea instanței de a se pronunța asupra unuia din petite constituie o „minus petita";, motiv pentru care, în temeiul art. 2812

Cod proc.civ., solicită completarea deciziei civile nr. 1. pronunțată de

Curtea de A. C. și, în consecință, obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Examinând cererea, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 2812(1) Cod proc.civ., „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs.

În cauză, petenta a solicitat plata cheltuielilor de judecată cu ocazia soluționării apelului formulat împotriva încheierii comerciale nr.73/2011, instanța omițând să se pronunțe și asupra acestui capăt de cerere, astfel că este întemeiată cererea.

În susținerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată a fost depus ordinul de plată nr. 248, cuantumul cheltuielilor fiind de 10.000 lei.

Raportat la obiectul cererii, la activitatea depusă de reprezentantul petentei, instanța va diminua onorariul avocațial la 3000 lei, raportat la prevederile art. 274 (3) Cod proc.civ.

În baza art. 2822Cod proc.civ. și art.274 (3) Cod proc.civ., se va admitere în parte cererea de completare a deciziei nr.1. și în consecință :

- va completa dispozitivul în sensul că va obliga apelanta SC D. R. SA,la plata către SC M. SRL C. N. a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite în parte cererea de completare a deciziei nr.1. și în consecință

:

- completează dispozitivul în sensul că obligă apelanta SC D. R. SA,la plata către SC M. SRL C. N. a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

D. P. C. I. M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC

2 ex/(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 10/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii