Decizia civilă nr. 154/2013. Evacuare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 154/2013
Ședința publică de la 15 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea apelurilor declarate reclamanta SC B. DE T. PENTRU T. SA și pârâta SC M. I. E. S. împotriva sentinței civile nr. 4363 din_ pronunțată de către Tribunalul Specializat C. având ca obiect evacuare.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08 octombrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4363 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta
S.C. B. DE T. PENTRU T. S.A. împotriva pârâtei S.C. M. I. E. S.R.L. și, în consecință s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în C. -N., Piața Ș. cel M. nr. 5 și obligarea pârâta să-i predea reclamantei imobilul ce a făcut obiectul contractului de asociere în participațiune nr. 27/_, situat în C. -N., Piața Ș. cel M. nr. 5. A fost obligată pârâta să-i achite reclamantei cu titlul de cotă de asociere suma de 55.104, 33 lei aferentă perioadei 15 septembrie 2008 - 3 februarie 2010 și penalități de întârziere în cuantum de 0,3%/zi, aferente debitului, calculate pe perioada 1 aprilie 2011 - 7 iunie 2011. Au fost respinse pretențiile reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata cotei de asociere aferent perioadei 1 martie 2008 - 14 septembrie 2008, ca fiind prescrise și respinse restul pretențiilor solicitate cu titlu de cotă de asociere până la concurența sumei de 77.415, 30 lei, ca nefondate. A fost obligată pârâta să-i achite reclamantei cu titlu de despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a spațiului din C. -N., Piața Ș. cel M. nr. 5, suma de 300 euro lunar + TVA, respectiv echivalentul în lei din data de_, la cursul BNR, pe perioada_ - 0_, respectiv 26.126,77 lei. A fost respinsă cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.906,9 lei + TVA cu titlu de impozit. S-a anulat ca nelegal timbrată cererea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamantei având ca obligarea acesteia la plata sumei de 14. 500 euro, cu titlu de contravaloare investiții. A fost obligată pârâta să-i achite reclamantei suma de 3.250, 92 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că ceea ce se impun a fi analizate pe fondul litigiului dedus judecății sunt pretențiile formulate de reclamantă, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.933,16 lei aferentă pretențiilor deduse judecății și timbrul judiciar de 5 lei.
Obligația de plată a taxei judiciare de timbru i-a fost adusă la cunoștință pârâtei prin reprezentantul său convențional la data de 11 octombrie 2012, acordându-se acesteia un termen în vederea depunerii la dosar a dovezii de achitare a taxei pentru data de 22 noiembrie 2012. Față de această stare de fapt, prin raportare la dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 149/1997, cererea reconvențională formulată de pârâtă având ca obiect obligarea reclamantei la plata contravalorii investițiilor efectuate la
imobilul ce a făcut obiectul contractului de asociere în participațiune, investiții în valoare de 14.500 euro inclusiv TVA, s-a impus a fi anulată ca fiind nelegal timbrată.
Analizând cererea formulată de reclamantă, instanța a reținut faptul că între părțile litigante s-a încheiat la data de 4 februarie 2000 un contract de asociere în participațiune nr. 27, depus la dosarul cauzei în copie xerox la filele 8-13, în baza căruia reclamanta ca și asociat participant a încheiat cu pârâta în calitate de asociat administrator un contract de asociere în vederea dezvoltării unui program de investiții pentru modernizarea și exploatarea în comun a unei părți din corpul 4 din sediul Sucursalei BTT C. aflat în patrimoniul S.C. BTT S.A. și în administrarea directă a Sucursalei BTT C., spațiu situat în C. -N., Piața Ș. cel M. nr.5, în suprafață utilă de 100 mp și teren aferent părții asociate în suprafață de 31, 44 mp.
Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani începând cu data semnării contractului de către părți, durata contractului putând fi prelungită cu acordul părților prin act adițional, termenul contractului și modalitatea de prelungire a contractului fiind reglementate în cuprinsul art. IV din convenția părților. Asociatul administrator, respectiv pârâta, se obliga să-i achite lunar reclamantei suma de 200 USD, până la data de 5 a lunii următoare pentru luna precedentă, iar diferența de plătit conform cotei de participare a reclamantei la profit se va stabili în maxim 30 de zile de la încheierea bilanțului contabil pe baza exercițiului financiar încheiat.
În conformitate cu dispozițiile art. 3. 3 din convenția părților pentru neplata la termen a prestațiilor asumate de către pârâtă aceasta se obliga să achite penalități de întârziere de 0,3% pe fiecare zi aplicate asupra sumei datorate. Se impune a se preciza că părțile au încheiat la data de 29 septembrie 2004 un act adițional nr. 1 la contractul de asociere în participațiune, în cuprinsul căruia s-a precizat obiectul contractului ca fiind imobilul situat în C. -N., Piața Ș. cel M. nr. 5, cu suprafața de 136,30 mp și nu 100 mp cât s-a menționat inițial, precum și terenul aferent ca fiind în suprafață de 42, 8 mp. În ceea ce privește cota de participare reglementată în cuprinsul art. VI s-a prevăzut obligația asociatului administrator să-i achite reclamantei cota de profit în cuantumul prevăzut la art. 5.3, respectiv 670 euro pe lună la care se adaugă TVA cu titlu de cotă minimă de participare la profit, iar diferența de plătit conform cotei de participare urma să se stabilească în termen de 30 de zile de la încheierea bilanțului contabil anual.
Prin actul adițional a fost modificată și data scadenței obligației de plată a cotei minime, aceasta urmând să fie achitată la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă pe baza facturii emisă de reclamantă. În cuprinsul actului adițional a fost reglementată și obligația pârâtei ca și asociat administrator să achite pe baza declarațiilor de impunere transmise de reclamantă sumele datorate de aceasta în calitate de proprietar cu titlu de taxe și impozite aferente activului asociat, precum și eventualele majorări și penalități de întârziere (art.VI lit.l).
Instanța a reținut împrejurarea că părțile au încheiat un contract valabil și că acesta, prin raportare la dispozițiile art. 969 C.civ., reprezintă convenția părților, drepturile și obligațiile ce rezultă din cuprinsul clauzelor contractuale asumate de fiecare dintre părți impunându-se a fi îndeplinite cu bună-credință. S-a reținut faptul că în ceea ce privește cota de asociere inițial stabilită în favoarea reclamantei prin contractul de asociere în participațiune nr. 27/_ a fost modificată prin actul adițional încheiat la data de_ și că, pe cale de consecință, această cotă minimă de participare la profit urmează să fie avută în vedere de către instanță.
S-a mai reținut și faptul că prin actul adițional nu s-a modificat durata de valabilitate a contractului, perioada în care acesta urma să-și producă efectele între cele două părți cocontractante și că, drept urmare, la data de 0_ contractul de asociere în participațiune și-a încetat efectele. Ca o consecință a încetării contractului de asociere în participațiune, pârâta, în calitate de asociat administrator, avea obligația să îi restituie asociatului participant, respectiv reclamantei, spațiul situat în C. -N., Piața Ș. cel M. nr.5, în suprafață de 136,30 mp, precum și teren aferent. Aceasta
deoarece la data de 4 februarie 2010 contractul de asociere în participațiune și-a încetat efectele, ajungând la termen, părțile contractante neînțelegând să prelungească durata contractului prin act adițional conform prevederilor art.4.2 din convenția inițială, aceasta fiind singura modalitate reglementată de părți în baza căreia durata contractului putea fi prelungită.
Întrucât începând cu data de 4 februarie 2010 nu există nici un temei legal în baza căruia pârâta în calitate de asociat administrator să ocupe imobilul ce a făcut obiectul contractului de asociere în participațiune, instanța a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul mai sus identificat ca urmare a ajungerii convenției la termen.
În ceea ce privește pretențiile formulate de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii facturii nr.11241/1 martie 2001, a penalităților de întârziere, a lipsei de folosință și a impozitului pe clădire, tribunalul a reținut faptul că reclamanta a depus la dosar în copie xerox la fila 7 o copie a facturii menționate, în cuprinsul căreia se arată că suma reprezintă contravaloarea cotei minime datorată cu titlu de profit pe perioada 1 februarie 2008-3 februarie 2010, calcularea acestei cote făcându-se prin raportare la cuantumul stabilit de către părți prin actul adițional, respectiv 670 euro pe lună, la care s-a adăugat și TVA. Pretențiile formulate de reclamantă reprezintă prestații succesive pe care pârâta s-a obligat să le onoreze, pârâta datorând reclamantei cota de asociere minimă lunar, termenul scadenței fiind data de 10 a fiecărei luni pentru luna precedentă conform art. 6. 3 din convenția inițială modificată prin art. 3 din actul adițional nr.1/_ .
Drept urmare, dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la plata cotei de asociere minime s-a născut la data de 10 a fiecărei luni. Pentru pretențiile formulate de reclamantă pe perioada cuprinsă între_ -_, cererea formulată de reclamantă a fost prescrisă, prin raportare la dispozițiile art. 3 alin. 1 coroborat cu art. 7 din Decretul - Lege nr.167/1958, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de_ .
În ceea ce privește restul pretențiilor formulate de către reclamantă, aferente perioadei_ și până la data de 3 februarie 2010, termen până la care se solicită obligarea pârâtei de a-i achita reclamantei cota de asociere minimă, tribunalul, ținând con de convenția părților modificată prin actul adițional, precum și de faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării cotei de asociere astfel cum a fost stabilită de comun acord de părți prin ordin de plată sau chitanță, singurele în măsură să libereze pe debitor de obligațiile asumate, instanța a admis pretențiile formulate ca fiind fondate. Pe perioada cuprinsă între data de_ și_, dată la care contractul și-a încetat efectele, pârâta datora reclamantei cota minimă de asociere, care formează obiectul cererii cu care a fost învestită instanța, respectiv 670 euro pe lună plus T.V.A. Pentru a stabili cuantumul obligației datorate de către pârâtă, instanța a avut în vedere, în ceea ce privește TVA faptul că, cuantumul cotei de TVA pe parcursul anilor 2008 -_ a fost stabilit la 19%, urmând a fi avute în vedere și zilele pentru care pârât datora cota de asociere în situația în care aceasta nu era datorată pentru o lună întreagă.
Totodată, instanța a avut în vedere pentru stabilirea acestei obligații pe care pârâta o datorează cu titlu de cotă de asociere minimă paritatea leu/euro la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă, paritate practicată de BNR și afișată pe site-ul acesteia. Astfel, pentru anul 2008 instanța a apreciat că pârâta datorează cota de asociere pentru cele 17 zile rămase aferente lunii septembrie și lunile octombrie, noiembrie, decembrie, cuantumul acestei cote fiind de 7.735,78 lei, incluzând TVA. Pentru anul 2009 pârâta datorează reclamantei cu titlu de cotă de asociere suma de 40.415,15 lei inclusiv TVA, iar pentru perioada cuprinsă între 10.01 -_ pârâta datorează reclamantei suma de 6.953,39 lei. În concluzie, pentru perioada cuprinsă între data de_ și_ reclamanta este îndreptățită să pretindă de la pârâtă în baza convenției încheiate cu aceasta o sumă totală în cuantum de 55.104,33 lei cu titlu de cotă de asociere minimă.
Această sumă se datorează prin raportare la convenția părților, emiterea facturii nefiind o condiție esențială pentru plata contravalorii cuantumului cotei minime de participare la profit prevăzută contractual. De altfel, în conformitate cu modificările survenite prin actul adițional, plata cotei minime de participare la profit se impunea a se efectua în contul asociatului participant S.C. BTT S.A. până la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă, prevedere care permitea pârâtei să facă plata obligațiilor ce-i reveneau la termenul de scadență, chiar și în lipsa facturii fiscale, urmând ca eventualele diferențe pe care asociatul participant le-ar fi solicitat să fie achitate doar în măsura în care plata efectuată era sub cuantumul pretins de acesta. Obligația pe care o pretinde reclamanta are un temei contractual, nașterea acesteia fiind reglementată prin convenția părților, scadența fiind clar reglementată și stabilită de cele două părți litigante, nefiind condiționată de emiterea facturii.
De altfel, neemiterea acestei facturi nu are nici un fel de relevanță în ceea ce privește obligațiile asumate de către părți, respectiv nașterea dreptului reclamantei de a percepe cota minimă de participare la profit și, implicit, obligația corelativă a pârâtei de a o achita, având eventual relevanță în ceea ce privește respectarea legilor contabilității și nu drepturile și obligațiile părților născute pe tărâm contractual. Întrucât suma pe care pârâta o datorează reclamantei cu titlu de cotă minimă de participare la profit este de 55.104,33 lei, pretențiile acesteia privind obligarea la plata diferenței până la concurența sumei de 77.415,30 lei solicitate prin cererea introductivă s-a impus a fi respinse ca nefondate.
Apărările pârâtei în sensul că cu ocazia încercărilor de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor reclamanta nu ar fi invocat neachitarea facturii ce face obiectul cererii deduse judecății nu au putut fi reținute, întrucât sunt nereale, procesul-verbal depus de către pârâtă la dosar încheiat la data de 14 martie 2012 menționând pretenția reclamantei față de pârâtă ca aceasta să-i achite cotele de asociere până la momentul ajungerii la termen a contractului, pretenții însă asupra cărora părțile nu au ajuns la un acord pe cale amiabilă.
Prin raportare la dispozițiile contractului de asociere, art. 6. 3, coroborate cu prevederile actului adițional nr. 1 care statuează asupra datei scadenței plății cotei minime de asociere ca fiind 10 a lunii în curs pentru luna precedentă, instanța a obligat-o pe pârâtă și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,3% pe fiecare zi aplicat asupra sumei datorate cu titlu de cotă minimă de asociere pentru fiecare lună în parte. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pe perioada_ - 0_, în baza clauzei penale pe care părțile au inserat-o în convenția lor, acestea înțelegând încă la momentul încheierii contractului să cuantifice eventualele daune moratorii pentru neîndeplinirea de către pârâtă la termenul scadenței a obligației de plată asumate. Clauza penală reprezintă o veritabilă convenție, instanța neputând-o modifica, în condițiile în care aceasta nu încalcă ordinea publică și nu este nulă pentru alte motive pe care legea le prevede.
În ceea ce privește pretențiile reclamantei solicitate cu titlu de lipsa de folosință a spațiului începând cu data ajungerii contractului la termen - 4 februarie 2010 și respectiv data de 7 iunie 2011 până la care reclamanta a formulat pretențiile deduse judecății, instanța a avut în vedere faptul că pe parcursul derulării procesului reclamanta a solicitat în repetate rânduri acordarea unor termene în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, între părți purtându-se discuții consemnate în cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 14 martie 2012. Astfel, în cuprinsul acestui înscris este menționat acceptul pârâtei de a achita cu titlu de lipsă de folosință suma de 300 euro plus TVA pe lună, sumă care, în opinia pârâtei, ar reprezenta prețul pieței.
Pretențiile reclamantei referitoare la lipsa de folosință solicitată cu titlu de despăgubiri pentru ocuparea de către pârâtă a spațiului ce a făcut obiectul contractului de asociere în participațiune se raportează la cuantumul cotei de asociere minimă prevăzută în convenția părților, respectiv suma de 670 euro plus TVA. Instanța de fond
a apreciat că reclamanta este îndreptățită la plata acestor despăgubiri, întrucât a fost privată de dreptul de folosință pentru spațiul predat asociatului participant, în condițiile în care acesta începând cu data de 4 februarie 2010 nu mai avea un temei legal în baza căruia să utilizeze imobilul, contractul dintre părți încetându-și efectele.
Însă, în ceea ce privește cuantumul solicitat de reclamantă, instanța a apreciat că acesta nu a fost dovedit și că suma solicitată a fi stabilită în sarcina pârâtei, respectiv echivalentul cotei minime de participare la profit, nu se justifică a fi dispusă în sarcina pârâtei, întrucât nu s-a făcut dovada faptului că în această sumă s-ar cuantifica lipsa de folosință după data încetării contractului, pe de o parte și pe de altă parte, întrucât pârâta a contestat această sumă, exprimându-și acceptul în cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 14 martie 2012 de a achita cu titlu de lipsă de folosință suma de 300 euro plus TVA pe lună, sumă care, în opinia acesteia, reprezintă prețul pieței.
Așa fiind, considerând mențiunea făcută în cuprinsul procesului-verbal mai sus arătat ca fiind o recunoaștere a pârâtei în ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință solicitată de reclamantă, pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 26.126, 77 lei pe perioada cuprinsă între 4 februarie 2010, data încetării contractului, și până la data de 7 iunie 2011, dată invocată de reclamantă în cuprinsul cererii introductive, cu luarea în considerare a sumei de 300 euro lunar plus T.V.A. respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data de 7 iunie 2011, astfel cum a solicitat reclamanta.
Prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și la plata impozitului pe clădiri, cuantificat ca fiind 1.906, 9 lei plus TVA, susținând că în baza convenției părților, respectiv a dispozițiilor art. 4 lit. 1 din actul adițional la contractul de asociere în participațiune, pârâta avea obligația să achite taxele și impozitele aferente activului asociat. Instanța a reținut că prin clauza contractuală invocată de reclamantă pârâta și-a asumat obligația de a achita taxele și impozitele aferente activului asociat, precum și responsabilitatea față de eventualele majorări și penalități de întârziere, însă această clauză contractuală își producea efectele doar până la momentul încetării contractului, respectiv pe parcursul celor 10 ani, începând cu data de 4 februarie 2000 și până la data de 4 februarie 2010.
Reclamanta a precizat în cuprinsul înscrisului depus la dosar la fila 107, înscris anexat și cererii introductive (f. 18), faptul că lipsa de folosință pe care apreciază că o datorează pârâta este aferentă perioadei 0_ - 7 iunie 2011. Pretențiile formulate de reclamantă nu sunt fondate, întrucât contractul de asociere în participațiune încheiat cu pârâta și-a încetat efectele la data de 3 februarie 2010, astfel încât obligația de plată a impozitului conform clauzei contractuale reglementate la art. 4 și-a încetat efectele la aceeași dată, reclamanta nefiind îndreptățită să solicite în baza unui contract ale cărei efecte au încetat prestarea de către asociatul administrator a unor obligații asumate prin această convenție ajunsă la termen.
În baza disp. art. 274 C.pr.civ., pârâta a fost obligată să-i achite reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 3.250,92 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, proporțional cu pretențiile deduse judecății admise, fiind în culpă procesuală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta SC B. DE T. PENTRU T. SA și pârâta SC M. I. E. S.R.L
.
Prin apelul declarat de reclamanta SC B. DE T. PENTRU T. S.A., se solicită
admiterea în totalitate a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 77.415, 30 lei, reprezentând cota minimă de profit datorată de pârâtă conform contractului de asociere în participațiune nr. 27/_, pentru care a fost emisă factura fiscală nr. 11241/_ ; admiterea în totalitate a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 13,397,64 euro (10.804,55 euro + TVA), reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului în litigiu, calculată, la un curs BNR din data de 0_ de 4,1544 lei/euro, la suma de 55, 659 lei; admiterii
capătului de cerere privind obligarea pârâtei Ia plata sumei de 1906,9 lei +TVA, cu titlu de impozit pe clădiri, datorat de societatea pârâtă conform art. 7.1 lit. 1) din contractul de asociere în participațiune nr. 27/_ ; cu obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată suportate de subscrisa atât la fondul cauzei, cât și în apel; menținerea restului dispozițiilor sentinței apelate.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că sentința apelată este netemeinică și nelegală din mai multe motive. Astfel, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 77.415,30 lei, reprezentând cota minimă de profit datorată de pârâtă conform contractului de asociere în participațiune nr. 27/_, pentru care a fost emisă factura fiscală nr. 11241/_, reclamanta susține că în mod greșit instanța de fond a admis în parte solicitarea sa, obligând pârâta să ne achite cu titlu de cotă de asociere suma de 55.104,33 lei aferentă perioadei 15 septembrie 2008
- 3 februarie 2010, respingând pretențiile având ca obiect obligarea pârâtei la plata cotei de asociere aferente perioadei 1 martie 2008 - 14 septembrie 2008, ca fiind prescrise și respingând restul pretențiilor solicitate cu titlu de cotă de asociere până la concurența sumei de 77.415, 30 lei, ca nefondate.
Susține reclamanta că instanța de fond a stabilit suma de plată fără a arăta calculul prin care a ajuns Ia aceste sume, limitându-se la a "aprecia" că pârâta datorează cota de asociere pentru cele 17 zile rămase aferente lunii septembrie și lunile octombrie, noiembrie, decembrie, cuantumul acestei cote fiind de 7.735,78 lei, incluzând TVA, iar pentru anul 2009 pârâta datorează 40.415,15 lei inclusiv TVA, iar pentru perioada cuprinsă între 10.01-_, pârâta datorează suma de 6.953,39 lei. Cel mult, în situația în care nu era lămurită de modalitatea reclamantei de calcul, instanța de fond ar fi trebuit să facă aplicarea: prevederilor art. 201 alin. 1 C. proc. civ,, respectiv să numească din oficiu un expert tehnic judiciar, specialitatea contabilitate.
Pe de altă parte, pentru stabilirea sumei pe care pârâta o datorează cu titlu de cotă minimă de asociere, instanța de fond a avut în vedere paritatea leu/euro la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă, paritatea practicată de BNR și afișată pe site-ul acesteia, fără a motiva această măsură, abuzivă în opinia reclamantei, care o prejudiciază întrucât, în acest caz, riscul deprecierii monedei naționale este suportat de reclamantă, în locul debitoarei, cea care este în culpă pentru neexecutarea, cu rea- credință, a obligației contractuale.
Totodată, având în vedere faptul că, pentru cota de asociere aferentă perioadei 1 martie 2008 - 14 septembrie 2008, a fost emisă factura fiscală nr. 11241 la data de_, reclamanta apreciază că sumele aferente acestei perioade nu sunt prescrise, astfel încât în mod greșit instanța de fond a respins aceste pretenții, cu atât mai mult cu cât, prin procesul-verbal nr. 968/_, pârâta a fost de acord cu plata cotelor de asociere până la momentul ajungerii la termen a contractului, fiind astfel întrerupt termenul de prescripție.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata la plata sumei de 13.397, 64 euro (10.804,55 euro + TVA), reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului în litigiu, calculată la un curs BNR din data de 0_ de 4,1544 lei/euro, la suma de 55.659 lei (raportată la cuantumul cotei de asociere minimă prevăzută în contractul de asociere - convenția părților respectiv la suma de 670 euro
+ TVA / lună), contrar solicitării, instanța de fond, considerând mențiunea făcută de pârâtă în procesul-verbal din data de_ ca fiind o recunoaștere a acesteia în ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință, însă raportată la suma de 300 euro/lună
+ TVA, sumă care în opinia acesteia ar reprezenta prețul pieței, a obligat pârâta la plata sumei de 300 euro lunar + TVA, respectiv echivalentul în lei, din data de_, la cursul BNR, pe perioada_ -0_, respectiv 26.126, 77 lei,
Ca atare, a opinat reclamanta, instanța de fond a avut o atitudine părtinitoare față de pârâtă, luând în considerare un preț al pieței stabilit în mod arbitrar de către pârâtă fără a aduce dovezi în acest sens. Apreciază reclamanta că pentru a stabili în mod corect contravaloarea lipsei de folosință, fără a înclina balanța în favoarea uneia
dintre părți, instanța de fond ar fi trebuit să iacă aplicarea prevederilor art. 201 alin. 1
C. proc. civ., respectiv să numească din oficiu un expert tehnic judiciar, specialitatea evaluare în construcții, în vederea stabilirii contravalorii lipsei de folosință.
Invocând prev. art. 4 lit. 1) din contractul de asociere în participațiune nr. 27/_
, reclamanta susține că S.C. M. I. E. S.R.L. avea obligația să achite taxele si impozitele aferente activului asociat, fiind direct răspunzător de eventualele majorări și penalități de întârziere, valoarea taxelor și impozitelor fiind suportată direct de către asociat din fondurile proprii, fără ca aceasta să fie înregistrată drept cheltuială a asocierii. Având în vedere faptul că pârâta nu a achitat impozitul pe clădiri, neîndeplinindu-și astfel obligația prevăzută Ia art. 4 lit. 1) din contractul de asociere în participațiune nr. 27/_, reclamanta fiind nevoită să achite acest impozit, pârâta datorează subscrisei suma de 1,906,9 lei-TVA. Ca atare, soluția instanței de fond de respingere a acestor din urmă pretenții reprezentând impozitul pe clădiri este greșită. În final, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.C. M. I. E. S.R.L.,
a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat cu privire la obligarea sa la plata de 77.415,30 lei reprezentând cota minima de profit, obligarea la plata sumei de 13.397,64 euro, contravaloarea lipsei de folosință a spațiului din data de 0_, obligarea la plata sumei de 1906,9 lei impozit pe clădiri întrucât nu datorează aceste sume de bani.
Astfel, pârâta susține că acțiunea reclamantei este nefondată, pornind de la o factură inexistentă, deoarece nu a fost comunicată niciodată, în contabilitate și nici în registratura societății, neexistând nici o urmă despre această factură și a aflat despre existența ei doar cu ocazia primirii citației cu actele anexate cererii de chemare în judecată. Mai mult, verificând această factură, pârâta susține că nu există o semnătură de primire, fiind doar mențiunea privind expediția prin poștă. În atare situație, ar trebui să existe în registratura reclamantei, fie dovada de confirmare cu o semnătură a unei persoane de la societatea pârâtă, fie eventual corespondența restituită cu mențiunea făcută de factorul poștal cu privire la imposibilitatea înmânării acesteia și motivul. Reclamanta nu a solicitat nici o probă pentru a lămuri această situație. De asemenea dacă nu ar fi fost înmânată această factură, societatea reclamantă ar fi trebuit să revină cu o nouă corespondență, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
În sprijinul faptului că această factură nu există, pârâta arată că la data de_ la sediul SC BTT SA din B. - deci după ce acest dosar era pe rol - a avut loc o întâlnire privind rezolvarea pe cale amiabilă a acestui dosar, întâlnire la care s-a prezentat unde s-au discutat alte probleme legate de acest dosar, dar nu s-a amintit absolut nimic cu privire la această factură, discutându-se doar situația spațiului, investițiile efectuate și acceptate de către actuala reclamantă, o chirie ce urma a fi negociată. Existența acestei facturi nu a fost amintită nici cu ocazia solicitării la conciliere și nici cu ocazia discuțiilor avute, așa cum rezultă și din procesul verbal de conciliere.
Apoi, faptul că la data de 4 februarie 2010 contractul de asociere în participațiune si-a încetat efectele ajungând la termen, nu poate fi interpretat simplu că nu mai există un temei legal de a ocupa acel spațiu, deoarece între părți au existat nenumărate discuții, dovedite prin procesele-verbale de conciliere că s-a dorit o continuare a contractului de închiriere, cu atât mai mult cu cât au existat unele investiții făcute de către pârâtă în acest spațiu, investiții recunoscute de către reclamanta apelantă și care prin neonorarea lor îi dădeau dreptul de retenție asupra acestui spațiu. Existând un drept de retenție recunoscut de lege, pârâta apreciază că nu se poate solicita nici o chirie pe o perioada ulterioara expirării contractului și nici eventuale penalități. A învederat pârâta și faptul că pe rolul Judecătoriei C. -N. exista dosarul nr._ care are ca obiect exact această sumă, solicitând și un drept de retenție până la soluționarea acelui dosar. Pârâta mai susține și faptul că nu poate fi de acord cu aprecierea ca neemiterea facturii nu are relevanta decât din
punctul de vedere al legii contabilității, deoarece nu putea efectua plăți fără acoperire în contabilitate. Față de aceste considerații, pârâta solicită respingerea apelului declarat de către apelanta și admiterea apelului prin care a atacat soluția data de către instanța de fond, urmând a admite apelul, a modifica hotărârea atacată și a respinge acțiunea reclamantei în totalitate.
Analizând actele și lucrările dosarului, C. ea reține următoarele
:
În ceea ce privește apelul declarat de către apelanta S.C. M. I. E. S.R.L., instanța reține că deși apelul a fost legal timbrat cu taxă de timbru și timbru judiciar, acesta nu a fost motivat. Fiind investită cu o cale devolutivă de atac și în lipsa unor motive cel puțin formale de apel, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 292 alin. 2 din vechiul C.p.c. aplicabil prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată și a analizat calea de atac declarată de către S.C. M. I. E. S.R.L. doar prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe și având în vedere poziția constantă exprimată de către apărătorul ales al acestei apelante care a susținut pe parcursul soluționării dosarului și cu prilejul dezbaterilor finale faptul că solicită schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Însă analiza modului în care prima instanță a soluționat cererea de chemare în judecată relevă faptul că a făcut o analiză amplă și parțial corectă a argumentelor invocate de către părți, a analizat probatoriul în mod temeinic și a făcut o aplicare corectă a textelor legale incidente, astfel încât schimbarea sentinței în sensul dorit de către apelanta enunțată nu este posibilă.
În aceste circumstanțe, potrivit dispozițiilor art. 296 C.p.c. va respinge apelul declarat de S.C. M. I. E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4.363 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
În ceea ce privește apelul declarat de către S.C. B. DE T. PENTRU T.
S.A. instanța apreciază că este parțial întemeiat cu privire la unul dintre petitele accesorii înregistrate pe rolul primei instanțe. Pentru o analiză detaliată a tuturor aspectelor relevante, fiecare petit cu care reclamanta apelantă a investit prima instanță va fi analizat distinct.
Starea de fapt expusă de către prima instanță de fond este corectă, în concordanță cu probele administrate. Astfel, între părțile litigante s-a încheiat la data de 4 februarie 2000 un contract de asociere în participațiune cu nr. 27 (filele 8-13 dosar fond), în baza căruia reclamanta ca și asociat participant a încheiat cu pârâta în calitate de asociat administrator un contract de asociere în vederea dezvoltării unui program de investiții pentru modernizarea și exploatarea în comun a unei părți din corpul 4 din sediul Sucursalei B.T.T. C. aflat în patrimoniul S.C. BTT S.A. și în administrarea directă a Sucursalei B.T.T. C., spațiu situat în C. -N., Piața Ș. cel
M. nr. 5, în suprafață utilă de 100 mp și teren aferent părții asociate în suprafață de 31, 44 mp. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani începând cu data semnării contractului de către părți, durata contractului putând fi prelungită cu acordul părților prin act adițional, termenul contractului și modalitatea de prelungire a contractului fiind reglementate în cuprinsul art. IV din convenția părților. Pârâta apelantă se obliga să-i achite lunar reclamantei suma de 200 USD, până la data de 5 a lunii următoare pentru luna precedentă, iar diferența de plătit conform cotei de participare a reclamantei la profit se va stabili în maxim 30 de zile de la încheierea bilanțului contabil pe baza exercițiului financiar încheiat. În conformitate cu dispozițiile art. 3. 3 din convenția părților pentru neplata la termen a prestațiilor asumate de către pârâtă aceasta se obliga să achite penalități de întârziere de 0,3% pe fiecare zi aplicate asupra sumei datorate.
Părțile au încheiat la data de 29 septembrie 2004 un act adițional nr. 1 la contractul de asociere în participațiune anterior enunțat, în cuprinsul căruia s-a precizat obiectul contractului ca fiind imobilul situat în C. -N., Piața Ș. cel M. nr. 5, cu suprafața de 136, 30 mp și nu 100 mp cât s-a menționat inițial, precum și terenul aferent ca fiind în suprafață de 42, 8 mp. În ceea ce privește cota de participare s-a
prevăzut obligația asociatului administrator să-i achite reclamantei cota de profit în cuantumul prevăzut la art. 5. 3, respectiv 670 euro pe lună plus T.V.A. cu titlul de cotă minimă de participare la profit, iar diferența de plătit conform cotei de participare urma să se stabilească în termen de 30 de zile de la încheierea bilanțului contabil anual. Prin același act adițional a fost modificată și data scadenței obligației de plată a cotei minime, aceasta urmând să fie achitată la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă pe baza facturii emisă de reclamantă. În cuprinsul actului adițional a fost reglementată și obligația pârâtei ca și asociat administrator să achite pe baza declarațiilor de impunere transmise de reclamantă sumele datorate de aceasta în calitate de proprietar cu titlu de taxe și impozite aferente activului asociat, precum și eventualele majorări și penalități de întârziere (art.VI lit.l).
Instanța de fond a reținut în mod întemeiat împrejurarea că părțile au încheiat un contract valabil și că prin raportare la dispozițiile art. 969 C.civ., actul enunțat reprezintă convenția părților, drepturile și obligațiile ce rezultă din cuprinsul clauzelor contractuale asumate de fiecare dintre părți impunându-se a fi îndeplinite cu bună- credință. În ceea ce privește cota de asociere inițial stabilită în favoarea reclamantei prin contractul de asociere în participațiune nr. 27/_ a fost modificată prin actul adițional încheiat la data de_ și că, pe cale de consecință, această cotă minimă de participare la profit urmează să fie avută în vedere de către instanță.
Aspect foarte important în economia dosarului, prin actul adițional nu s-a modificat durata de valabilitate a contractului, și drept urmare, la data de 0_ contractul de asociere în participațiune și-a încetat efectele. Ca o consecință a încetării contractului de asociere în participațiune, pârâta apelantă, în calitate de asociat administrator, avea obligația să îi restituie asociatului participant, respectiv reclamantei, spațiul situat în C. -N., Piața Ș. cel M. nr. 5, în suprafață de 136,30 mp, precum și teren aferent. Aceasta deoarece la data de 4 februarie 2010 contractul
d e a so ciere în p a rticipa țiun e și -a încetat efectele
, prin ajungere la termen, părțile contractante neînțelegând să prelungească durata contractului prin act adițional conform prevederilor art. 4. 2 din convenția inițială, aceasta fiind singura modalitate reglementată de părți în baza căreia durata contractului putea fi prelungită.
Întrucât începând cu data de 4 februarie 2010 nu există nici un temei legal în baza căruia pârâta în calitate de asociat administrator să ocupe imobilul ce a făcut obiectul contractului de asociere în participațiune, după data de_, ocuparea spațiului care a făcut obiectul contractului de asociere în participațiune de către pârâta apelantă S.C. M. I. E. S.R.L. este lipsită de orice titlu și pe cale de consecință vădit abuzivă. Argumentul acestei părți legat de eventuale investiții la respectivul spațiu și un eventual drept de retenție sunt lipsite de orice suport probator. Pârâta nu numai că nu a dovedit aceste investiții care ar fi justificat în opinia acesteia un drept de retenție, însă nici măcar nu a timbrat în fața primei instanțe cererea reconvențională prin care a invocat aceste aspecte. Soluția de anulare a cererii reconvenționale ca netimbrată de către prima instanță nu a fost criticată de către pârâta reclamantă reconvențională prin calea de atac declarată. Mai mult, dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei C. -N. pe care îl invocă apelanta nu este soluționat. În consecință, pârâta apelantă invocă în mod cu totul nejustificat un drept de retenție care nu este acordat de drept ci dimpotrivă, trebuie recunoscut de către o instanță după dovedirea condițiilor specifice dezvoltate jurisprudențial, iar în lipsa unui astfel de drept ocuparea spațiului după momentul epuizării contractului este cu totul nejustificată și abuzivă. Soluția de evacuare a pârâtei din spațiul ocupat este în aceste circumstanțe pe deplin legală și temeinică.
În ceea ce privește pretențiile formulate de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii facturii nr. 11241/1 martie 2001, a penalităților de întârziere, a lipsei de folosință și a impozitului pe clădire, prima instanță a reținut ca probă relevantă factura emisă de către reclamanta apelantă și depusă în probațiune la fila 7 dosar de fond. În cuprinsul acesteia de 77.415, 3 lei reprezintă contravaloarea
cotei minime datorată cu titlu de profit pe perioada 1 februarie 2008 - 3 februarie 2010, calcularea acestei cote făcându-se prin raportare la cuantumul stabilit de către părți prin actul adițional, respectiv 670 euro pe lună, la care s-a adăugat și TVA. Pretențiile formulate de reclamantă reprezintă prestații succesive pe care pârâta s-a obligat să le onoreze, pârâta datorând reclamantei cota de asociere minimă lunar, termenul scadenței fiind data de 10 a fiecărei luni pentru luna precedentă conform art. 6. 3 din convenția inițială modificată prin art. 3 din actul adițional nr.1/_ . Dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la plata cotei de asociere minime s-a născut la data de 10 a fiecărei luni.
Pentru pretențiile formulate de reclamantă aferente perioadei cuprinse între _
-_, prima instanță a reținut în mod întemeiat excepția de prescripție, prin raportare la dispozițiile art. 3 alin. 1 coroborat cu art. 7 din Decretul - Lege nr. 167/1958, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de_ (f. 1 dosar fond). Trebuie precizat expres faptul că dreptul reclamantei la sumele restante nu s-a născut la data emiterii facturii, aceste sume erau datorate în baza contractului și așa cum este specific contractelor cu executare succesivă pentru fiecare rată scadentă începe să curgă un termen de prescripție distinct. Pentru ratele anterioare datei de_ s-a împlinit termenul general de prescripție de trei ani.
În ceea ce privește restul pretențiilor formulate de către reclamantă, aferente perioadei_ și până la data de 3 februarie 2010, termen până la care se solicită obligarea pârâtei de a-i achita reclamantei cota de asociere minimă, prima instanță a aplicat corect prevederile contractuale și a reținut că pârâta nu a făcut dovada achitării cotei de asociere astfel cum a fost stabilită de comun acord de părți prin ordin de plată sau chitanță, singurele în măsură să libereze pe debitor de obligațiile asumate.
În consecință, pe perioada cuprinsă între data de_ și_, dată la care contractul și-a încetat efectele, pârâta apelantă datorează reclamantei apelante cota minimă de asociere în cuantum de 670 euro pe lună plus T.V.A. Pentru a stabili cuantumul obligației datorate de către pârâtă, instanța a avut în vedere faptul că, cuantumul cotei de TVA pe parcursul anilor 2008 -_ a fost stabilit la 19%, urmând a fi avute în vedere și zilele pentru care pârât datora cota de asociere în situația în care aceasta nu era datorată pentru o lună întreagă.
Prin expertiza efectuată în fața instanței de apel expertul a calculat cota asociere la valoarea totală de 15.052, 66 euro (f. 68 dosar apel) fără a lua în seamă intervalul de timp cu privire la care prima instanță a reținut intervenția prescripției. Instanța de apel nici nu putea să dispună expertului să țină seama de acest interval deoarece s-ar fi antepronunțat cu privire la reținerea acestei instituții a cărei incidență determină doar temeinicia parțială a pretențiilor reclamantei. În consecință, prima instanță apreciază ca fiind corect modul de calcul realizat de către prima instanță care reține cu acuratețe intervenția prescripției și extrage din cuantumul total invocat de către reclamantă suma aferentă intervalului anterior date de 14 septembrie 2008.
Astfel prima instanță a avut în vedere pentru stabilirea acestei obligații pe care pârâta o datorează cu titlu de cotă de asociere minimă paritatea leu/euro la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă, paritate practicată de BNR și afișată pe site-ul acesteia. Astfel, pentru anul 2008 pârâta datorează cota de asociere pentru cele 17 zile rămase aferente lunii septembrie și lunile octombrie, noiembrie, decembrie, cuantumul acestei cote fiind de 7.735, 78 lei, incluzând TVA. Pentru anul 2009 pârâta datorează reclamantei cu titlu de cotă de asociere suma de 40. 415,15 lei inclusiv TVA, iar pentru perioada cuprinsă între 10.01 -_ pârâta datorează reclamantei suma de 6. 953,39 lei. În concluzie, pentru perioada cuprinsă între data de_ și_ reclamanta este îndreptățită să pretindă de la pârâtă în baza convenției încheiate cu aceasta o sumă totală în cuantum de 55.104,33 lei cu titlu de cotă de asociere minimă, doar o parte din suma facturată.
Trebuie enunțat în acest context faptul că sunt total neîntemeiate și afirmațiile pârâtei apelante care susține că nu datorează vreo sumă deoarece factura nu i-a fost
comunicată și nu a fost înscrisă în contabilitate. În realitate, această sumă este datorată prin raportare la convenția părților și clauzele contractuale asumate fără echivoc. Emiterea facturii nu este o condiție esențială pentru plata contravalorii cuantumului cotei minime de participare la profit prevăzută contractual. De altfel, în conformitate cu modificările survenite prin actul adițional, plata cotei minime de participare la profit se impunea a se efectua în contul asociatului participant S.C. BTT
S.A. până la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă, prevedere care permitea pârâtei să facă plata obligațiilor ce-i reveneau la termenul de scadență, chiar și în lipsa facturii fiscale, urmând ca eventualele diferențe pe care asociatul participant le-ar fi solicitat să fie achitate doar în măsura în care plata efectuată era sub cuantumul pretins de acesta. Obligația pe care o pretinde reclamanta are un temei contractual, nașterea acesteia fiind reglementată prin convenția părților, scadența fiind clar reglementată și stabilită de cele două părți litigante, nefiind condiționată de emiterea facturii. Neemiterea acestei facturi nu are niciun fel de relevanță în ceea ce privește obligațiile asumate de către părți, respectiv nașterea dreptului reclamantei de a percepe cota minimă de participare la profit și, implicit, obligația corelativă a pârâtei de a o achita, având eventual relevanță în ceea ce privește respectarea normelor contabile și nu drepturile și obligațiile părților născute pe tărâm contractual.
Apărările pârâtei potrivit cărora cu ocazia încercărilor de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor reclamanta nu ar fi invocat neachitarea facturii ce face obiectul cererii deduse judecății nu pot fi reținute, întrucât sunt nereale, procesul-verbal depus de către pârâtă la dosar datat 14 martie 2012 menționând pretenția reclamantei față de pârâtă ca aceasta să-i achite cotele de asociere până la momentul ajungerii la termen a contractului, pretenții însă asupra cărora părțile nu au ajuns la un acord amiabil.
În privința penalităților contractuale, clauzele contractuale sunt deasemenea lipsite de echivoc. Potrivit art. 6. punctul 3, coroborate cu prevederile actului adițional nr. 1 care statuează asupra datei scadenței plății cotei minime de asociere ca fiind 10 a lunii în curs pentru luna precedentă, instanța de fond a obligat-o justificat pe pârâtă și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,3% pe fiecare zi aplicat asupra sumei datorate cu titlu de cotă minimă de asociere pentru fiecare lună în parte.
Reclamanta apelantă a solicitat expres obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere doar pentru perioada_ - 0_, în baza clauzei penale pe care părțile au inserat-o în convenția lor, acestea înțelegând încă la momentul încheierii contractului să cuantifice eventualele daune moratorii pentru neîndeplinirea de către pârâtă la termenul scadenței a obligației de plată asumate. Clauza penală reprezintă o veritabilă convenție perfect valabilă, în condițiile în care aceasta nu încalcă ordinea publică și nu este nulă pentru alte motive pe care legea le prevede.
Prin raportul de expertiză efectuat în fața instanței de apel, expertul a calculat penalități de întârziere pentru un interval de 853 de zile, și a limitat cuantumul acestor penalități la cuantumul debitului principal, potrivit unei clauze exprese în acest sens.
Expertul a făcut abstracție însă de principiul disponibilității părții și de limitele investirii instanței așa încât revine instanței să cenzureze concluziile expertului prin prisma acestor principii. Astfel, rezultă în mod evident din cererea de chemare în judecată care nu a fost precizată ulterior cu privire la acest aspect faptul că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la penalități doar pentru intervalul_ (data scadenței facturii) - 0_, nu pentru 853 de zile așa cum a calculat expertul. Este elementar faptul că instanța de apel nu poate acorda reclamantei mai mult decât a cerut cu încălcarea limitelor investirii instanței și a principiului disponibilității, motiv pentru care va accepta ca legal și temeinic calculul primei instanțe care a ținut cont de intervalul enunțat prin cererea de chemare în judecată. În consecință, instanța de apel va menține soluția primei instanțe cu privire la acest aspect.
În ceea ce privește pretențiile reclamantei solicitate cu titlul de lipsa de folosință a spațiului, aceasta a solicitat prin cererea de chemare în judecată daune pentru intervalul începând cu data ajungerii contractului la termen - 4 februarie 2010 și
până la data de 7 iunie 2011. Din nou expertul a depășit limitele investirii instanței și principiul disponibilității și a calculat daune pentru un interval de timp mult mai mare decât cel invocat de către apelantă. Astfel, expertul a calculat daune cu acest titlu până la data de_, deși apelanta a solicitat daune pentru ocuparea abuzivă a spațiului pe intervalul enunțat anterior: 4 februarie 2010 - 7 iunie 2011.
Cu această corectură necesară, instanța de apel acceptă însă ca legal și temeinic modul în care expertul evaluează prejudiciul. Astfel, instanța de fond s-a raportat în mod eronat din punctul de vedere al instanței de apel la o valoare de 300 de euro lunar, cu justificarea că este vorba despre o valoarea acceptată de către pârâtă. Condițiile răspunderii civile delictuale nu presupun însă un astfel de acord, dimpotrivă, trebuie apreciat și dovedit prejudiciul real suferit de către reclamantă, independent de orice acord la persoanei responsabile de producerea prejudiciului. Sarcina unei evaluări în acest sens a revenit expertului care în mod justificat a luat ca reper al prejudiciului suferit de către reclamantă prin lipsa de folosință a spațiului chiar cota de asociere pe care pârâta trebuia să o achite în baza contractului cu exact același titlu: dreptul de folosire al spațiului.
Altfel spus, prejudiciul stabilit delictual a avut ca reper de evaluare prețul contractual anterior al folosirii spațiului, reper pe deplin justificat și acceptat astfel de instanță. O singură corectură este necesară la evaluarea expertului deoarece în mod greșit acesta a calculat și T.V.A. la cuatumul prejudiciului, dovadă a unei confuzii între răspunderea delictuală și cea contractuală. În consecință, valoarea despagubirilopr va fi calculată fără TVA, deoarece nu există vreun argument care să impună sarcini fiscale sumelor calculate cu titlul de prejudiciu delictual.
În consecință, cuantumul de 670 euro pe lună stabilit cu titlul de prejudiciu pentru lipsa de folosință a imobilului va fi raportat la întregul interval analizat, 4 februarie 2010 - 7 iunie 2011, rezultatul final pentru aceste 16 luni și trei zile fiind de 10.804, 55 e u ro în e ch iva len tu l lei cu titlu d e lip să fo losin ță
. Apelul va fi admis iar potrivit art. 296 C.p.c. sentința va fi schimbată în parte cu privire la acest aspect.
Prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și la plata impozitului pe clădiri, cuantificat ca fiind 1.906, 9 lei plus TVA, susținând că în baza convenției părților, respectiv a dispozițiilor art. 4 lit. 1 din actul adițional la contractul de asociere în participațiune, pârâta avea obligația să achite taxele și impozitele aferente activului asociat. Prima instanță a respins această solicitare și soluția este apreciată ca legală și temeinică deoarece suma solicitată cu acest titlu este aferentă intervalului ulterior expirării contractului de asociere în participațiune, interval cu privire la care orice obligație a pârâtei de a suporta plata impozitului s-a stins. Dimpotrivă, ulterior datei de 4 februarie 2010 obligația de plată a taxelor și impozitelor aferente imobilului revin reclamantei în calitate de proprietar al imobilului.
Astfel potrivit înscrisurilor depuse în probațiune chiar de către reclamantă, suma de 1906, 9 lei solicitată cu titlu de impozit este aferentă intervalului_ -_ precum și anului 2011 (f. 107 dosar fond). Or acest interval este ulterior expirării termenului contractual și pe cale de consecință nu mai există vreo obligație a pârâtei de a achita impozitul solicitat, deoarece a dispărut chiar temeiul contractual invocat. Mai mult, chiar reclamanta apelantă invocă prin înscrisurile depuse faptul că pentru intervalul 2004 - 2008 toată suma datorată cu titlul de impozit a fost facturată și integral achitată (f. 108 - 109).
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 296 Cpc, instanța va respinge apelul declarat de S.C. M. I. E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr.
4.363 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. și va admite apelul declarat de S.C. B. DE T. PENTRU T. S.A. împotriva aceleiași sentințe pe care o va schimba în parte în sensul că va obliga pârâta S.C. M.
I. E. S.R.L. să achite reclamantei 10.804,55 euro în echivalentul lei cu titlu de lipsă folosință.
Fiind în culpă procesuală, în baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 și 276 C.p.c. instanța va obliga apelanta S.C. M. I. E. S.R.L. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel în apel cu titlul de taxă de timbru și timbru judiciar și onorariu expert. Din suma totală de 4162 lei avansată de către apelantă vor fi acordate cheltuieli de judecată parțiale doar în limita sumei de 2000 de lei, în aceeași proporție în care a fost admis apelul față de totalul pretențiilor formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge apelul declarat de S.C. M. I. E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4.363 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .
Admite apelul declarat de S.C. B. DE T. PENTRU T. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4363 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâta S.C. M. I.
E. S.R.L. să achite reclamantei suma de 10.804, 55 euro în echivalentul lei cu titlu de lipsă folosință.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Obligă apelanta S.C. M. I. E. S.R.L. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
A. | -I. A. | C. | I. | M. N. ȚAR |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./5 ex. Jud.fond. C. C.
| ← Sentința civilă nr. 218/2013. Evacuare | Sentința civilă nr. 1196/2013. Evacuare → |
|---|
