Decizia civilă nr. 39/2013. Încuviințare executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 39/S
Ședința publică din 04 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. O.
J. ecător V. I.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de creditoarea SC E. F. SA împotriva Încheierii civile nr. 7874/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în contradictoriu cu intimata SC DS, având ca obiect încuviințarea executării silite.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Prin încheierea civilă nr. 7874 din_ Judecătoria Baia Mare, a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea S.C.
E. F. S.A. prin AFEE B. M., cu sediul în B. M., str. G. C., nr. 14, jud. M., prin B.E.J. A. CA FLAVIUS INOCENȚIU, cu sediul în B. M.
, Bd. R., nr. 1, ap. 22, județul M., în contradictoriu cu debitoarea SC
S., cu sediul în B. M., Bd. R., nr. 72/66, județul M. .
În considerentele încheierii s-a susținut că SC E. F. SA PRIN AFEE B. M. a sesizat cu cerere de executare silită organul de executare competent, cererea fiind înregistrată pe rolul B.E.J. A. ca Flavius Inocențiu, conform Încheierii din data de_, potrivit căreia a fost deschis Dosarul de executare silită nr. 169/2013.
Potrivit dispozițiilor 665 alin.5 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă înscrisul prezentat nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
In speță, executorul judecătoresc a depus în susținerea cererii creditoarei facturile fiscale: MMFPJ nr. 6200702418/_, seria MMFPJ nr. 6200712553/_, seria MMFPJ nr. 6200733925/_, seria MMFPJ nr.
6200743873/_, seria MMFPJ nr. 6200757543/_, arătând că facturile reprezintă titluri executorii conform art 5 alin 3 din HG 675/2007.
Dispozițiile art.632 C.civ stabilesc: executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile
executorii, hotărârile definitive, precum și orice hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Potrivit art 5 alin 3 din HG 675/2007 "Filialele Societății Comerciale "E. " - S.A., prevăzute la art. 1 alin. (2), preiau, conform obiectului lor principal de activitate, toate drepturile de operare în furnizarea energiei electrice aferente societăților de distribuție și furnizare a energiei electrice supuse divizării, în conformitate cu noile licențe de furnizare, precum și cu reglementările Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul E. rgiei, facturile de energie electrică constituind titlu executoriu";.
Conform art 1 lin 1 din HG 930/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea unor furnizori de energie electrică aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin înființarea Societății Comerciale "E. F. " - S.A, "se înființează societatea comercială pe acțiuni Societatea Comercială "E. F. " - S.A., cu sediul în municipiul București, str. Grigore Alexandrescu nr. 9, sectorul 1, ca filială a Societății Comerciale "E. " - S.A., prin fuziunea următoarelor societăți: Societatea Comercială Filiala de F. a E. rgiei Electrice "E. F. Transilvania Nord" - S.A., cu sediul în municipiul C. -Napoca, S. Memorandumului nr. 27, județul C., Societatea Comercială Filiala de F. a
rgiei Electrice "E. F. Transilvania Sud" - S.A., cu sediul în municipiul Brașov, str. Pictor Luchian nr. 25, județul Brașov, și Societatea Comercială Filiala de F. a E. rgiei Electrice "E. F. Muntenia Nord" - S.A., cu sediul în municipiul Ploiești, str. Gheorghe Doja nr. 37 - 39, județul Prahova, societăți care se dizolvă fără a intra în lichidare";. H.G. 930/2010 nu preia dispozițiile art 5 alin 3 din HG 675/2007 cu privire la caracterul de titlu executoriu a facturilor fiscale.
Împotriva acestei încheierii în termen legal a declarat ape creditoarea SC
E. F. SA, menționând că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că HG930/2010 nu preia dispozițiile art. 5 al. 3 din HG 975/2007 cu privire la caracterul de titlu executoriu al facturii fiscale.
S-a arătat că SC E. F. SA- FILIALĂ A SC E. SA a luat ființă prin contopirea a trei societăți comerciale, filiale ale SC E. SA care au fost dizolvate fără lichidare ca efect al reorganizării și că preia de la acestea drepturile și obligațiile inclusiv contractele deja încheiate la data reorganizării. Examinând apelul, conform dispozițiilor art. nr. 479 N.C.P.C., fără a se enumera motive de ordine publică, tribunalul îl va considera întemeiat pentru
următoarele considerente:
Prin cererea adresată Judecătoriei B. M., ca instanță de executare, executorul judecătoresc BEJ A. ca Flavius Inocențiu a solicitat la cererea creditoarei SC E. F. SA formulată împotriva debitoarei urmărite SC D.
încuviințarea executării silite în faza titlurilor executorii reprezentate de facturile fiscale anexate cererii.
Creanța este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art. 662 al. 1-3 Cod procedură civilă, iar debitoarea nu are imunitate de executare.
Prima instanță a apreciat că întrucât HG 930/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea unor furnizori de energie electrică aflate sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin
înființarea SC E. F. SA nu preia dispozițiile art. 50 al. 3 din HG nr. 675/2007 cu privire la caracterul de titlu executoriu al facturilor fiscale acestea nu constituie, potrivit legii titluri executorii.
apreciază că întrucât HG 930/2010 nu abrogă dispozițiile HG 675/2007 îi aduce completări, menținând prevederile care vizează strict reorganizarea furnizorilor de energie electrică în scopul căreia a fost adoptată.
Prin urmare, tribunalul apreciază că facturile fiscale emise de creditoare au caracter de titlu executoriu, respectând cerințele art. 632 Cod procedură civilă, pentru a constitui temei de executare silită.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite apelul potrivit art. 480 al. 2 Cod procedură civilă și va schimba în tot hotărârea atacată, încuviințând executarea silită conform art. 665 Cod procedură civilă, potrivit dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă,
Admite apelul declarat de petenta SC E. F. SA prin AGENȚIA DE F. A E. RGIEI ELECTRICE B. M., cu sediul în B. M., str. G. C. ,
nr. 14, jud. M., împotriva Încheierii civile nr. 7874/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M. ,pe care o schimbă după cum urmează:
Admite cererea formulată de petentul BEJ A. CA FLAVIUS INOCENȚIU- cu sediul în B. M. ,Bd. R. ,nr. 1/22.
Autorizează creditoarea SC E. F. SA să pună în executare titlurile executorii reprezentate de facturile fiscale nr. 6200702418/_, nr. 6200712553/_, nr. 6200733925/_, nr. 6200743873/_ și nr.
6200757543/_ .
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte, J. ecător,
O. V. I.
G. ier,
H.
Red. O.S. / Tred. A.H.
_ / ex.2
J. ECĂTOR LA FOND A. A.
← Decizia civilă nr. 139/2013. Încuviințare executare silită | Decizia civilă nr. 557/2013. Încuviințare executare silită → |
---|