Decizia civilă nr. 139/2013. Încuviințare executare silită

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

T. UL SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ nr. 139/2013

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: D. H. JUDECĂTOR: M. C. B. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta G. A. S.A. împotriva încheierii civile nr. 5191/CC/2013, pronunțate de către Judecătoria C. - N., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intima S.C. T. F. S.R.L., cauza având ca obiect, în prima instanță, încuviințarea executării silite.

La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, pentru acest termen de judecată fiind citată exclusiv apelanta G. A. S.A.

S-a făcut referatul cauzei, după care, T. ul verificându-și, din oficiu, competența, în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 95 pct. 2 N.C.proc.civ., constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

De asemenea, se constată că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 223 alin. 3 din N.C.proc.civ.

Față de această împrejurare, T. ul, din oficiu, invocă excepția netimbrării apelului și reține cauza în pronunțare.

T. UL,

Prin încheierea civilă nr. 5191/CC/2013 pronunțată la data de 20 mai 2013 Judecătoria C. N. a respins cererea formulată de petentul SA OSZOCKZI, ȘORTAN ȘI ASOCIAȚII și formulată de creditoarea GARANTIA A. SA împotriva pârâtului NAGY JENO.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că actul în temeiul căruia se solicită încuviințarea executării silite nu poate fi pus în executare întrucât are ca și creditor pe PIRAEUS BANK R. IA SA, iar cererea este formulată de creditoarea GARANTIA A. SA.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta G. A. S.A., solicitând instanței schimbarea in tot a încheierii nr. 5191/20 mai 2013 in sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite a debitorului NAGY JENO.

În motivare apelanta a arătat că prin încheierea nr. 5191/20 mai 2013, Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea de încuviințare a executării silite a debitorului NAGYJENO, cu următoarea motivare: "Instanța apreciază că actul în temeiul căruia se solicită încuviințarea executării silite nu poate fi pus în executare întrucât are ca și creditor pe PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA ff 6-15), iar cererea este formulata de creditoarea G. A. prin mandatar T. F. S. .

Apelanta a mai arătat că cererea de incuviintare a executării silite a fost formulata in temeiul subrogatiei legale. Cererea de incuviintare a executării silite a debitorului Nagy Jeno a fost formulata in temeiul subrogatiei legale a societății G. A. S.A. in drepturile Piraeus Bank S.A.

Subrogatia legala este prevăzuta in mod explicit de dispozițiile legale in vigoare la data intervenirii subrogatiei (12 august 2011- data achitării despăgubirii de către G. A.

S.A. către Piraeus Bank S.A.), respectiv Art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările in România, potrivit cărora: în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, _. (2) Asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. 1. (3) Asigurătorul poate renunța, in totalitate sau in parte, la exercitarea dreptului prevăzut la alin. 1.

Cu toate acestea, instanța de fond nu a recunoscut efectele subrogatiei legale, asa cum sunt prevăzute atât de dispozițiile legale, cat si de doctrina de specialitate.

Astfel, potrivit doctrinei de specialitate indiferent de izvorul sau — legala sau conventia pârtilor, subrogatia in drepturile creditorului prin plata creanței produce aceleași efecte. Ele pot fi rezumate in aceea ca, prin subrogatie, subrogatul dobândește toate drepturile creditorului plătit. El dobândește creanța plătită cu toate drepturile si accesoriile ei."

Așadar, este de esența subrogatiei faptul ca subrogatul dobândește toate drepturile creditorului plătit. Singurul aspect care trebuia verificat de instanța de fond era acela al plații despăgubirii de către G. A. SA, aspect ce a fost dovedit prin ordinul de plata atașat.

Or prin plata indemnizației de asigurare de către G. A. SA către Piraeus Bank, G. A. SA s-a subrogat in toate drepturile Piraues Bank, inclusiv acela de a porni procedura executării silite directe a contractului de credit incheiat intre Piraeus Bank si debitorul NAGY JENO. Aceasta intrucat contractul de credit este titlu executoriu potrivit Art. 120 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului si pe cale de consecința, valorificarea drepturilor creditorului se face direct prin procedura executării silite a debitorului.

Apelanta a mai arătat că raporturile contractuale si/sau legale dintre parti sunt următoarele: Contractul de credit 130102J2970401349 cu Piraeus Bank S.A., contract ce constituie titlu executoriu potrivit Art. 120 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului încheiat de debitorul NAGY JENO. Debitorul nu a achitat la scadenta ratele de credit datorate către Piraeus Bank S.A. Debitul datorat de NAGY JENO a fost achitat de G. A. S.A., conform Contractului de asigurare incheiat intre G. A. S.A. in calitate de de Asigurător si Piraeus Bank

S.A. in calitate de Asigurat/Contractant/Beneficiar nr. 117/_ -163/_ .

Conform Art. 1.3 din Contractul de asigurare, prezentul contract de asigurare de asigurare acoperă in baza termenilor si clauzelor de mai jos toate contractele de credit de nevoi personale, precum si creditele de refinantare a unui/unor credite de consum, aflate in portofoliul Băncii la momentul incheierii prezentului contract de asigurare si asigurate la G. A. SA, precum si cele încheiate ulterior intrării in vigoare a prezentului contract.

Având in vedere dispozițiile legale enunțate - Art. 22 din Legea nr. 136/1995, prin plata debitului de către G. A. S.A., a intervenit subrogarea societății G. A.

S.A. in drepturile creditorului plătit, respectiv in drepturile Piraeus Bank SA. Subrogatia societății G. A. S.A. in drepturile Piraeus Bank S.A. a fost comunicata debitorului Nagy Jeno de către Piraeus Bank S.A. prin notificarea nr. 52893/3 octombrie 2011.

Ca atare, calitatea de creditoare a societății G. A. S.A, în opinia apelantei, rezulta din următoarele documente: Contractul de asigurare nr. 117/_ - 163/_ incheiat intre Piraeus Bank S.A. si G. A. S.A. (atașam copie) ("Contractul de Asigurare"); Notificarea nr. 52893/3 octombrie 2011 transmisa de Piraeus Bank S.A. debitorului NAGY JENO privind intervenirea subrogatiei; Valabilitatea Contractului de Asigurare in ceea ce ii privește pe debitorul Nagy Jeno rezulta din: Confirmare valabilitate polița privind debitorul Nagy Jeno. Ordinul de plata din_ - valabil pentru debitorul: NAGY JENO.

In ceea ce privește declararea scadentei anticipate a creditului acordat de către Piraeus Bank S.A., apelanta arată că aceasta rezulta din următoarele documente: Contractul de credit nr. 30102J2970401349 din data de_ incheiat intre Piraeus Bank S.A. si NAGY JENO. Potrivit Art. 12.2 din Contractul de credit, în situația apariției oricăruia dintre carurile de neindeplinire mai sus menționate, Banca are dreptul ca, in orice moment, sa realizeze prezentul Contract fara implicarea instanțelor judecătorești si fara îndeplinirea altor formalități si sa declare atât prezentul împrumut cat si celelalte împrumuturi pe care împrumutatul/împrumutatul solidar le-a contractat cu Banca, scadente anticipat si platibile de indata împreuna cu toate costurile aferente [...]. Banca va notifica in scris împrumutatul despre decizia sa. împrumutatul si/sau împrumutatul solidar au luat la cunoștința despre acest drept al Băncii

Somația de plata nr. 1199697/_ transmisa de Piraeus Bank S.A. debitorului NAGY JENO conform căreia în cazul nerespectarii acestui din urma mesaj din partea Băncii, creditul acordat va deveni exigibil anticipat si va fi trecuta integral la restanta, iar

Piraeus Bank sau oricare din societățile subrogate in drepturile de creanța ale acesteia va trece la executarea silita pe cale legala, fara somație sau punere in întârziere, urmând ca toate cheltuielile legate de recuperarea debitelor sa fie suportate de dumneavoastră". Avizarea de dauna nr. Piraeus Bank 35984/_ respectiv nr. G. A. S.A. 9266/_ . Opis predate-primire documente dosar de dauna privind debitorul NAGY JENO prin care Piraeus Bank S.A. a predat G. A. S.A. documentele ce constituie dosarul de dauna referitoare la neplata ratelor si a dobânzilor aferente de către titularul de credit NAGY JENO, contract de credit nr. 30102J2970401349, din data de_ .

În aceste condiții, apelanta apreciază ca încheierea nr. 5191/20 mai 2013 este nelegala si netemeinica. Pe cale de consecința, solicita instanței schimbarea in tot a încheierii nr. 5191/20 mai 2013 in sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite a debitorului NAGY JENO, formulate de BEJA. D. .

Analizând cu prioritate excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu, T. ul constată următoarele

:

Apelanta G. A. SA a fost legal citată pentru data de 09 septembrie 2013 cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 5 lei și a timbrului judiciar de 0,30 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 46.

Potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru nerespectarea obligației aduse la cunoștința reclamantului/recurentului de a achita taxa judiciară de timbru până la primul termen de judecată se sancționează cu anularea cererii. Potrivit art. 9 din OG 32/1995 privind timbrul judiciar cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform

prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Întrucât apelanta nu s-a conformat obligației legale de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, în temeiul art. 9 din OG 32/1995 coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, tribunalul va admite excepția nelegalei timbrări a apelului, invocată din oficiu și, în consecință, va anula ca netimbrat apelul declarat de apelanta G.

A. SA împotriva încheierii civile nr.5191/CC/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr._ pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu și, în consecință:

Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelanta G. A. SA împotriva încheierii civile nr.5191/CC/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ pe care o menține în întregime.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

D.

H. pt M.

C.

B. N.

N.

În CM, preș. Trib. Sp. C.

Red.DH/tehnored LU 4 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 139/2013. Încuviințare executare silită