Decizia civilă nr. 497/2013. Investire cu formulă executorie
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA C I V I L Ă Nr. 497/2013
Ședința camerei de consiliu din 02 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. P. JUDECĂTOR: I. U. JUDECĂTOR: V. C.
GREFIER: K. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC L. I. S. împotriva Încheierii civile nr. 1395/2013 pronunțată de către Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata SC. A. C. T. S., având ca obiect investire cu formulă executorie - filă CEC.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța, constatând că recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,30 lei sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, obligație care până la acest termen nu a fost îndeplinită, invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și reține cauza în pronunțare.
Deliberând constată că :
T R I B U N A L U L
Prin încheierea civilă nr. 1395 din_ pronunțată de către Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, s-a admis cererea formulata de petenta SC A. C. T. S., și în consecință s-a dispus învestirea cu formulă executorie a filei CEC seria BM300, nr. 01535427, emisă la data de_, în favoarea petentei de către intimata SC L. I. S., pentru suma de 1.771.297,84 lei.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând actele dosarului instanța a constatat că fila CEC întrunește condițiile de fond și formă prevăzute de art. 53 din Legea nr. 59/1934 și pct. 256 lit. a-e din Norma 7/1994 a BNR, astfel că în baza art. 376 C.pr.civ. raportat la art. 269 C.pr.civ., a admis cererea și a dispus învestirea cu formulă executorie a filei CEC mai sus arătată.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs,în termen legal, intimata SC LS, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea încheierii recurate în sensul respingerii cererii de investire cu formulă executorie a filei CEC seria BM300nr.01535427, cu motivare că CEC-ul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de Norma tehnică nr. 4/2008 a BNR publicată în MO 500/_, fiind în prezența unui cec în format vechi, valabil anterior în vigoare a normei sus indicate.
Pentru primul termen de judecată, recurenta a fost citată cu dispoziția de a se achita taxa judiciară de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat (f.7), însă nu a achitat taxele de timbru până la primul termen de judecată.
Potrivit art.20 alin.l dinL.l46/l997 privind taxa judiciară de timbru, aplicabil cauzelor înregistrată anterior datei de l5.02.20l3, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar la alin.2, s-a prevăzut că dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii… instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, așa cum se prevede în mod expres la alin.3 al art.20 din același act normativ.
2
Deși recurentei i s-a pus în vedere să plătească taxa judiciară de timbru și timbru judiciar până la primul termen de judecată și cum până la termenul de judecată nu s-a îndeplinit obligația de plată a taxelor de timbru, recursul urmează a fi anulat ca netimbrat, potrivit disp.art.20 alin.3 din L.l46/l997, cu modificările ulterioare .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de intimata SC LS, cu sediul în comuna Prundu Bârgăului, str.P. Bl. B ll, sc A, ap.5, jud.B. -Năsăud, înreg.la ORC BN sub nr. J_
, CIF RO ll060636, împotriva încheierii civile nr. l395 din 20.02.20l3 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. l837/l90/2013 . .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 02 Octombrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
I. P. | I. U. | V. C. | K. | F. |
Red/dact | ||
UI/CR/2 ex. | ||
Jud.fond: M. | N. | L. |
16.l0.20l3 |
← Decizia civilă nr. 291/2013. Investire cu formulă executorie | Decizia civilă nr. 434/2013. Investire cu formulă executorie → |
---|