Decizia civilă nr. 5926/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5926/2013

Ședința publică de la 23 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.

Judecător R. -R. D. Judecător L. U.

G. M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta SC F. P. S., împotriva sentinței civile nr. 2607/2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și D. G. A F. P. M. ,

având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că - în baza art. 237 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 3, 299 și urm. C. Pr. Civ., că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul nu este timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, constatând faptul că, deși a fost citată cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului, în sumă de 19,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, pârâta recurentă nu s-a conformat acestei dispoziții, motiv pentru care, din oficiu, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 9 alin. 2 din OUG nr. 32/1995 invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2607 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu pârâta SC F. P. S.

înregistrată la Registrul C. J_, județul M. și, în consecință: S-a dispus dizolvarea SC F. P. S. .

Prezenta se comunică cu părțile, D. G. a F. P. M. și se publică în Monitorul Oficial al României partea a IV-a.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal pârâta SC F.

P. S. la data de_ .

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu

1

titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f. 8), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

Recursul, fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 2607 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2013.

Președinte,

M. D.

Judecător,

R. -R. D.

Judecător,

L. U.

G. ,

M. T.

Red.M.D./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.fond: Codruța Violeta A.

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5926/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)