Decizia civilă nr. 8696/2013. Radiere societate după dizolvare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR.8696/2013
Ședința publică din 17 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. JUDECĂTOR: A. A. I. JUDECĂTOR: DP GREFIER: M. N.
S-a luat în | examinare recursul declarat de recurenta D. | G. A F. | |
P. | A J. B. | N., împotriva sentinței civile nr. 609din _ | , pronunțate |
în dosarul nr. _ | *, al T. ui B. N., privind și pe intimații O. | R. | |
C. DE PE L. | TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD, SC C. E. S. N. | și A. | |
N. DE A. | F. . |
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza are ca obiect radiere ca urmare a dizolvării, se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 237 al. 5 din Legea nr. 31/1990, art.6 din Legea nr. 26/1990 și art. 60 din Legea nr. 31/1990, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.609 din 26 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, a fost admisă cererea formulată de O. ui
R. C. de pe lângă T. B. -N., în contradictoriu cu pârâții SC C.
-E. S., A. N. de A. F., și D. G. a F. P. B. -N.
, și, în consecință s-a dispus radierea SC C. -E. S. ; înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.
Prezenta hotărâre s-a comunicat SC C. -E. S., la sediul social, M. ui F. P. - A. N. de A. F., pe cale electronică, s-a publicaat pe pagina de internet a O. ui Național al R. C. și se afișează la sediul
O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N., în realizarea disp. art. 3, al. 7 din OUG nr. 116/2009.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut următoarele:
În motivarea deciziei instanța de recurs a reținut că soluționarea cererii s-a făcut de către tribunal fără citarea Agenției Naționale de A. F. și a Direcției Generale a F. P. Județene, încălcându-se dispozițiile art.260 alin.10 din L.nr.31/1990.
T. primind cauza spre rejudecare, în baza prev.art. 315 alin.1 și 3 C.pr.civ, corob. cu disp.art.260 alin.10 din L.nr.31/1990, a trecut la judecarea din nou a dosarului citând în cauză alături de părțile deja existente și DGFP B. -N. și ANAF.
Instanța analizând susținerile intimatei din întâmpinare, a constatat că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.
Prin Legea nr. 428/2002 invocată de intimată a fost aprobată OUG nr.181/2001 pentru modificarea și completarea legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale.
Legea nr.314/2001 reglementează potrivit art.1 din lege, situația societăților comerciale, "care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi nu își vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr.3l/l990 privind societățile comerciale, republicată în M.Of. al României, Partea I-a nr.33 din 29 ianuarie l998, sunt dizolvate de drept și intră în lichidare pe această dată";.
Atât Legea nr. 418/2001 cât și OUG nr. 181/2001 se referă numai la Legea nr.34/2001 nu și la Legea nr. 31/l990.
Ori, în speță intimata DGFP B. -N. nici nu invocă și nici nu dovedește faptul că societatea pârâtă face parte din categoria societăților comerciale, care în termenul legal nu și-au majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990.
In aceste circumstanțe, contrar susținerilor intimatei din întâmpinare, societății comerciale nu-i sunt aplicabile prevederile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 428/2002 ci îi sunt aplicabile prevederile ce constituie dreptul comun în materie și anume disp.art.260 alin.10 din L.nr.31/1990 a societăților comerciale.
In acest sens este de menționat și faptul că existența pe rolul ORC de pe lângă
T. B. -N. a unei cereri de numire a unui lichidator nu este de natură să schimbe regimul juridic aplicabil societății comerciale în speță.
Pentru considerentele menționate, tribunalul în baza art.260 alin.10 din L.nr.31/1990 a admis cererea potrivit dispozitivului prezentei sentințe.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs D. G. a F. P. B.
N.
prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate.
În motivare se arată în fapt, potrivit disp.art.260*alin.(10) din Legea nr.31/1990(R) privind societățile comerciale,"...radierea societăților comerciale se dispune prin sentința a T. ui comercial sau a secției comerciale a tribunalului in cărui circumscripție se afla sediul societății, pronunțata ia cererea O. ui National ai R. C., cu citarea societății, a A.N.A.F. - D. G. A F.
JUDEȚENE sau a municipiul B., dupa caz".
Reclamantul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița- Năsăud, a formulat o cerere prin care solicită radierea pârâtei SC C. -E. S., precum și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicare și efectuarea publicității legale a hotărârii judecătorești, în condițiile prevăzute de lege.
În motivarea cererii arată reclamanta ORC BN, că în urma "verificărilor datelor înregistrate în registrul comerțului șl a documentelor din arhiva ORC BN, s-a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-a dispus dizolvarea societății
debitoare, în intervalul de timp prevăzut de lege, susține reclamanta, nefiind formulată nici o cerere de numire lichidator, motiv pentru care solicită ORC BN, se impune radierea debitoarei în baza art. 237 alin. 8 din Legea 31/1990.
Un alt aspect care se impune a fi menționat în cauză este faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.8 din Legea 31/1990, în sensul că își are aplicabilitate Legea 482/2002, intimata figurând în evidențele
fiscale cu obligații neachitate la bugetul consolidat al statului. Astfel, potrivit Legii 428/2002, la art. Unic pct.2, la art.5 după aliniatul 3 a fost introdus alin.4 care prevede că radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare ia societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, fa datoria publică internă precum și față de alți creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
Pentru a evita ca bugetul statului sa fie prejudiciat, întrucât potrivit prevederilor art.176 alin (6), Cod de procedura fiscala, creanțele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiate din registrul comerțului, se scad din evidenta analitica pa plătitor dupa radiere, solicită, in vederea recuperării creanței fiscale in cuantum de 248.083 lei, prin masuri de colectare/executare silita, in interiorul termenului de prescripție admiterea recursului să se dispună modificarea sentinței civile recurate atacata in condițiile existentei creanțelor nerecuperate la data radierii.
Analizând motivele de recurs prin prisma dispozițiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Trebuie notat că ANAF a fost legal citată în fața instanței de fond, dar nu a depus întâmpinare și nici nu a făcut alte apărări relativ la calitatea sa procesuală pasivă pentru a fi avute în vedere la determinarea cadrului procesual în fața instanței de fond.
Dincolo de aceste argumente, Curtea reține că prin norma specială prevăzută la art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 s-a consacrat instituția radierii din oficiu din registrul comerțului a societății comerciale în ipoteza în care judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. 7 al aceleiași articol, cu nicio cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. 7. Radierea se dispune prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea O. ui Național al R. C., cu citarea părților, conform dreptului comun.
Trimiterea la normele dreptului comun făcută de norma specială presupune identificarea sferei de incidență a premisei trimiterii și identificarea normelor dreptului comun.
Prima chestiune are în vedere faptul că judecătorul delegat trebuie să
identifice părțile raportului juridic ce urmează a fi dezlegat în cadrul soluționării cererii de radiere și procedura de citare.
Astfel, din economia textului legal precitat ar rezulta că părțile raportului juridic ar putea fi: O. ui Național al R. C., titularul cererii de radiere și societatea comercială care este în starea de dizolvare pronunțată în condițiile art. 237 alin. 1-6 din Legea nr. 31/1990.
Cu toate acestea, Curtea reține că prin norma de trimitere conținută la art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 nu face trimitere numai la textele relevante în materia citării conținute în codul de procedură civilă cu privire la citarea părților ci și la norma consacrată de art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, normă
procedurală care face parte din Titlul VII - Lichidarea societăților comerciale, Capitolul 1 Dispoziții generale.
Având în vedere că în materia lichidării societăților comerciale, Legea nr. 31/1990 are și conține dispoziții procedurale de drept comun, se poate afirma că aceste norme constituie dreptul comun în materia procedurii de lichidare.
Așa fiind, ținând seama și de ipotezele celor două texte legale, în primul rând norma procedurală de excepție prevăzută la art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 se completează cu norma generală (de drept comun) consacrată de art. 260 alin. 10 din aceeași lege.
Mai apoi, în al doilea rând, norma de excepție consacrată la art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 se completează și cu normele dreptului comun procesual în materie de citare.
Se poate conchide astfel că, soluționarea de către instanța de fond a cererii de radiere fără citarea Agenției Naționale de A. F. și a direcției generale a
finanțelor publice județene, încalcă dispozițiile art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990.
Și este așa, deoarece conform dispozițiilor art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, introdus prin OUG nr. 43/2010 în vigoare de la 5 mai 2010, dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. 1, prelungit de tribunal după caz, oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului. Radierea se dispune prin sentință a tribunalului comercial sau a secției comerciale a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul societății, pronunțată la cererea O. ui Național al R. C., cu citarea societății și a Agenției Naționale de A. F. și a direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului B., după caz.
Conform art. 85 c.pr.civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară de cazul în care legea dispune altfel, iar conform art. 87 al 1 pct. 2 C.pr.civ., persoanele juridice de drept privat vor fi citate, prin reprezentanții lor, la sediul principal sau cel al sucursalei ori al reprezentanței.
Din dispozițiile art. 107 c.pr.civ., rezultă că instanța de judecată trebuie să amâne judecarea cauzei dacă se constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Așa fiind, instanța de fond în mod corect a procedat la citarea din oficiu a Agenției Naționale de A. F. și a Direcției Generale A F. P. Județene, obligație ce îi revenea în virtutea prevederilor art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990.
Curtea constată că în fața instanței de fond nu s-a pus problema incidenței calității de creditor a recurentei DGFP B. -N. aceasta fiind citată așa cum s-a relevat mai sus în virtutea dispozițiilor de drept procedural consacrate de art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990 introdus prin OUG nr. 43/2010.
Pe de altă parte, Curtea constată că cererea de radiere a societății comerciale pârâte nu poate fi paralizată prin invocarea dispozițiilor art. 5 alin. 4 din Legea nr. 314/2001.
Astfel conform dispozițiilor art. 5 alin. 4 din Legea nr. 314/2001 introduse prin OUG nr. 181/2001 așa cum a fost aprobată cu completarea adusă de Legea nr. 428/2002: " Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la
datoria publica interna, precum și fata de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
";
Trebuie notat că această dispoziție legală face corp comun cu Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, lege specială circumstanțiată dispozițiilor art. 1 care și configurează sfera sa de incidență.
Astfel, conform art.1 din Legea nr. 314/2001: "Societățile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi nu își vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, sunt dizolvate de drept și intra în lichidare pe aceasta data.";
Prin urmare, este de notat că această lege are un caracter strict circumstanțiat ipotezei sale de acțiune definită de norma precitată iar textele procedurale și normele ce le consacră nu au și nici nu pot avea înrâurire în alte raporturi juridice decât dacă și sub condiția în care legiuitorul printr-o normă specială derogatorie stipulează în mod expres.
Ipoteza speței de față este diferită față de cea de la care pleacă Legea nr. 314/2001, respectiv pleacă de la dizolvarea societății pârâte prin sentința civilă nr.984 din_ pronunțată de T. B. -N. în dos. nr._, irevocabilă prin nerecurare, în aplicarea dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990.
Din această perspectivă se poate constata că, Legea societăților comerciale nr. 31/1990 este legea de drept comun în materia dreptului societar pe când Legea nr. 314/2001 are caracter de lege specială. Dat fiind această relație între cele două acte normative este incident principiul de drept conform căruia norma specială nu are aplicabilitate generală putând fi doar completată de norma generală nu și invers conform adagiului roman specialia genralibus derogant și generalia specialibus non derogant.
Așa fiind, dispozițiile legale invocate de recurentă nu pot paraliza cererea de radiere cu atât mai mult cu cât ipoteza textului se referă la soluția radierii deja dispusă.
Cât privește recursul declarat de DGFP a jud. B. -N., Curtea are în vedere următoarele:
Curtea nu neagă la nivel de principiu că organul fiscal are conform art. 91 alin. 1 din Codul de procedură fiscală la dispoziție un termen de 5 ani de prescripție în interiorul căruia să stabilească obligațiile fiscale constând în impozitul minim conform art. 18 din Codul fiscal.
Cu toate acestea, organul fiscal nu poate paraliza eficacitatea legii comerciale care impune un termen de 6 luni consacrat de art. 237 alin. 7-8 din Legea nr. 31/1990 înăuntrul căruia creditorii ori alte persoane interesate sunt obligați să sesizeze judecătorul delegat/instanța judecătorească competentă în vederea numirii unui lichidator.
Nu a fost afirmată și nici probată în speță ar fi fost cauza obiectivă și neimputabilă recurentei pentru care nu a fost în măsură să acționeze în acest termen și nici ce a anume a împiedicat-o să-și constituie titlul de creanță împotriva debitoarei pârâte. Împrejurarea că societatea însăși nu și-a îndeplinit las termen obligația de declarare și plată a impozitului minim nu se constituie într-un impediment serios și legitim pentru ca recurenta în calitate de organ fiscal să nu poată să stabilească obligațiile fiscale în termenul de 6 luni mai ales că din fișa sintetică totală nu rezultă că la stabilirea acestei creanțe ar fi fost necesare un
complex de operații și controale fiscale ori altele asemenea de natură să pună în pericol respectarea termenului prevăzut de lege pentru formularea cererii de numire de lichidator.
Afirmația de ordin general că recurenta are un interes public și general în recuperarea debitului în lipsa altor elemente care să configureze lipsa sa de diligență ori imposibilitatea obiectivă de a formula cererea de radiere ori formularea ei tardivă nu poate paraliza demersul reclamantei, această conduită înscriindu-se mai degrabă în ipoteza normei consacrată de art. 108 alin. 4 C.pr.civ.
Față de cele ce precedă, Curtea urmează ca în temeiul art. 60 rap la art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 corelat cu art. 3 alin. 4 din OUG nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului cu modificările și completările ulterioare și art. 312 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul cu consecința menținerii în întregime a sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de D. G. a F. P. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 609 din_, pronunțată in dosarul nr._ * al
T. ui B. N. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. I. A. -I. A. DP
GREFIER
M. N.
Red.C.I./A.C.
2 ex./_ Jud.fond.V. C
| ← Sentința civilă nr. 331/2013. Radiere societate după dizolvare | Sentința civilă nr. 7251/2013. Radiere societate după dizolvare → |
|---|
