Sentința civilă nr. 331/2013. Radiere societate după dizolvare
Comentarii |
|
DOSAR NR. UNIC _
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 331/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 4 februarie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin DIRECTORUL OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ în
contradictoriu cu pârâta S.C. T. T. S.R.L., privind și pe intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C., având ca obiect
radiere.
La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că reclamantul, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T. ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui Specializat C. la data de 9 ianuarie 2. sub nr._ reclamantul ONRC, prin O. de pe lângă Tribunalul Cluj, a solicitat instanței să dispună radierea pârâtei SC T.
T. S. din registrul comerțului și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere a pârâtei, comunicarea și efectuarea publicității legale a sentinței, în condițiile prevăzute de lege.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că sentința comercială nr. 703/_, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 545/2005, prin care s-a dispus dizolvarea pârâtei, a rămas irevocabilă, iar de la rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri au trecut mai mult de 6 luni, fiind astfel îndeplinite condițiile impuse de lege pentru radierea pârâtei din registrul comerțului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 237 alin. 8 și 9 din Legea nr.
31/1990, actualizată, art. 3 alin. 3 din OUG nr. 116/2009, actualizată.
Reclamantul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.
172din Legea nr. 146/1997.
Pentru dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar dovada publicării sentinței comerciale nr. 703/_ pronunțate de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 545/2005, lista de control a pârâtei.
Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
Analizând ansamblul materialului probator aflat la dosar, instanța reține că potrivit art. 237 alin. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990, actualizată, dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii
judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe lista practicienilor în reorganizare și lichidare, remunerarea
acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare … dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. 7 al art. 237 din Legea nr. 31/1990, actualizată, cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. 7 al art. 237 din Legea nr. 31/1990, actualizată, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun.
În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 4 din OUG nr. 116/2009, actualizată, cererile Oficiului Național al Registrului Comerțului de radiere a persoanei juridice din registrul comerțului, formulate în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990, actualizată, și ale art. 31 alin. 5 din Legea nr. 359/2004, actualizată, se soluționează de instanță, prin sentință.
Sentința comercială nr. 703/_ pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 545/2005, prin care s-a dispus dizolvarea pârâtei, a fost comunicată prin publicare în Monitorul Oficial, rămânând irevocabilă prin nerecurare în termenul legal de 30 de zile de la publicare.
Nici o persoană interesată nu a solicitat numirea unui lichidator al pârâtei în termenul de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare prevăzut de art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, actualizată.
Subsecvent, a expirat și termenul de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. 7 al art. 237 din Legea nr. 31/1990, actualizată, fără să se procedeze la numirea lichidatorului pârâtei în condițiile art. 21din OUG nr. 116/2009, actualizată.
În consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 alin. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990, actualizată, instanța va admite cererea și, în consecință, va dispune radierea din registrul comerțului a pârâtei SC T.
T. S. .
În conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, actualizată, prezenta sentință se va înregistra în registrul comerțului, se va comunica petentei la sediul social, ANAF și DGFP a jud. C. pe cale electronică și se va afișa pe pagina de internet a ONRC și la sediul O. de pe lângă Tribunalul Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, reprezentat prin Directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, cu sediul ales în C. -N.
, str. I., nr. 24, 4., jud. C. împotriva pârâtei SC T. T. S., cu sediul în comuna M. V. nr. 779 F, jud. C. și, în consecință :
Dispune radierea din registrul comerțului a pârâtei SC T. T. S. ., având J_ și CUI 2879586.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune comunicarea prezentei sentințe intimatei, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj și M. ului Finanțelor Publice- Agenția Națională de Administrare Fiscală, pe cale electronică.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 4 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. H. N. N.
Red.4.ex. DH/LU/_
← Sentința civilă nr. 1724/2013. Radiere societate după dizolvare | Decizia civilă nr. 8696/2013. Radiere societate după dizolvare → |
---|