Încheierea civilă nr. 4619/2013. Radiere societate

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ 4204

ÎNCHEIERE NR. 4619

Ședința camerei de consiliu din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P. - Judecător

G. ier: V. B.

Pe rol fiind soluționarea cauzei de faliment promovată de reclamant C.

I. DE I. S. Z. al SC P. S., cu sediul în B. M., str. Tudor V.

, nr. 1 A, județul M., în contradictoriu cu pârâta SC P. S., cu sediul în T.

L., str. F., nr. 7, județul M. ; intimații: A. N. DE A. F., cu sediul în B., str. A. nr. 17, sector 5; D. G. A F. P. M.

, cu sediul în B. M., str. A. S. nr. 2 A, județul M., având ca obiect radiere.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu de azi, se prezintă lichidatorul S. Z., lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reclamantul arată că înțelege să renunțe la cererea de radierea a pârâtei

SC P. S. .

Susține că societatea are datorii la bugetul de stat și intenționează să formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva acestei societăți.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cauzei de față.-

Prin Încheierea nr. 2735/_, pronunțată în Dosarul nr._ al T. ui M. în baza art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea la judecarea capătului de cerere privind deschiderea procedurii simplificate de insolvență promovată de lichidatorul C. I. DE I. S. Z., cu sediul în B. M., str. Tudor V., nr. 1 A, în contradictoriu cu pârâta SC P.

S., cu sediul în T. L., str. F., nr. 7, județul M. .

În baza art. 165 Cod procedură civilă, a fost disjuns capătul de cerere având ca obiect radierea SC P. S., cerere promovată de lichidatorul C. I. DE I. S. Z. în contradictoriu cu pârâtele: SC P. S., cu sediul în T.

2

L., str. F., nr. 7; A. nr. 17, sector 5; D. G.

N.

a F.

de A.

P.

F.

M.

, cu sediul în B., str. A.

, cu sediul în B. M., str.

A. S. nr. 2A, județul M. și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul în B. M., str. V. L. nr. 82, județul M.

.

Cererea având ca obiect radierea SC P. S. a fost înregistrată în prezentul dosar.

La termenul din_ reclamantul C. I. de I. S. Z. a arătat că înțelege să renunțe la judecata capătului de cerere având ca obiect radierea SC P. S., motiv pentru care în baza art. 246 Cod procedură civilă se va lua act de renunțare la judecată, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

În baza art. 246 Cod procedură civilă

, se ia act de renunțare la cererea de radiere formulată de reclamantul C. I. DE I. S. Z., cu sediul în B. M., str. Tudor V., nr. 1 A, județul M., în contradictoriu cu pârâții: SC P. S., cu sediul în T. L., str. F., nr. 7; A. N. DE

A. F., cu sediul în B., str. A. nr. 17, sector 5; D. G. A

F. P. M., cu sediul în B. M., str. A. S. nr. 2 A, județul M. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

M. P. V. B.

Red. M.P./_

Tehnored. V.B./_ 7 ex.-

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 4619/2013. Radiere societate