Sentința civilă nr. 1599/2013. Radiere societate după dizolvare

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.1599

Ședința Camerei de consiliu din data de 31 mai 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE - M.

C.

B.

GREFIER - A.

V.

Pe rol fiind examinarea cererii formulate de petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimata SC C. S., având ca obiect radiere societate.

La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima cât și la cea de-a doua strigare a acesteia, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosar de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, la data de 16 mai 2013, dovada publicării în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a a sentinței nr.3655 din_ pronunțată de T. Specializat C. în dosarul nr._ .

Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrata pe rolul T. ui Specializat C. la data de 21 februarie 2013 sub nr. de mai sus, petentul OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL

CLUJ, a solicitat instantei sa dispuna radierea intimatei SC C. S. din registrul comertului si inregistrarea in registrul comertului a mentiunii de radiere a intimatei, comunicarea si efectuarea publicitatii legale a sentintei, in conditiile prevazute de lege.

In motivarea cererii, petentul a aratat ca prin sentinta comerciala nr.3655/_ pronuntata de Tribunalul Comercial Cluj in dosarul nr._ s-a constatat dizolvarea de drept a intimatei. De la data constatarii dizolvarii de drept a inceput sa curga termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului, dupa expirarea acestui termen, daca instanta competenta nu a fost sesizata cu nicio cerere in acest sens, persoana juridica urmeaza a fi radiata din registrul comertului din oficiu, in baza unei sentinte judecatoresti. Din datele si documentele existente la registrul comertului, parata se afla sub incidenta art.237 al.8 din Legea nr.31/1990.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 237 alin. 8 si 9 din Legea nr. 31/1990, art. 3 alin. 3 din OUG nr. 116/2009, Cod procedura civila, Legea nr.26/1990.

Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 172din Legea nr. 146/1997 si art.26¹ al.2 din Legea nr.26/1990.

In sustinere, petentul a depus la dosar dovada publicarii sentintei comerciale nr.3655/_ pronuntata de Tribunalul Comercial Cluj in dosarul nr._ in Monitorul Oficial al Romaniei nr.4405/_, lista de control a intimatei.

Desi legal citata, intimata nu a depus intampinare si nu s-a prezentat la judecarea cauzei pentru formularea pozitiei procesuale.

Analizand actele si lucrarile de la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele.

Potrivit prevederilor art. 237 al. 7 si 8 din Legea nr. 31/1990, daca in termen de 3 luni de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de dizolvare nu se procedeaza la numirea lichidatorului, judecatorul delegat, la cererea oricarei persoane interesate, numeste un lichidator de pe lista practicienilor in reorganizare si lichidare, remunerarea acestuia urmand a fi facuta din averea persoanei juridice dizolvate sau, in cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare. Daca judecatorul delegat nu a fost sesizat, in conditiile alineatului 7 al art. 237 din Legea nr. 31/1990, cu nici o cerere de numire a lichidatorului in termen de 3 luni de la expirarea termenului prevazut la al.7 al art.237 din Legea nr. 31/1990, persoana juridica se radiaza din oficiu din registrul comertului, prin incheiere a judecatorului delegat, pronuntata la cererea Oficiului National al Registrului Comertului, cu citarea partilor, conform dreptului comun.

In acelasi timp, potrivit dispozitiilor art.3 al. 4 din OUG nr.116/2009, cererile Oficiului National al Registrului Comertului de radiere a persoanei juridice din registrul comertului, formulate in temeiul dispozitiilor art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 si ale art.31 al. 5 din Legea nr. 359/2004, se solutioneaza de instanta prin sentinta.

Prin prisma acestor norme legale, se constata ca prin sentinta comerciala nr.3655/_ pronuntata de Tribunalul Comercial Cluj in dosarul nr._ s-a dispus dizolvarea intimatei. Aceasta sentinta a fost comunicata prin publicare in Monitorul Oficial al Romaniei nr.4405/_, iar in termenul legal de 30 de zile de la publicare nu s-a exercitat calea de atac a recursului, dupa cum rezulta din detaliile dosarului in sistem ECRIS, sentinta ramanand astfel irevocabila.

Din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj reiese ca nicio persoana interesata nu a solicitat numirea unui lichidator pentru intimata in termenul de 3 luni de la data ramanerii irevocabile a hotararii de dizolvare prevazut de art.237 al.7 din Legea nr. 31/1990. Ulterior, s-a implinit si termenul de 3 luni prevazut de art.237 al.8, care a inceput sa curga de la momentul expirarii termenului de 3 luni prevazut de alineatul precedent.

In raport de cele expuse, instanta constata ca s-a probat indeplinirea conditiilor prevazute de art.237 al.7 si 8 din Legea nr.31/1990 cu inscrisurile depuse la dosar, astfel ca, in temeiul dispozitiilor legale mentionate, va admite cererea formulata si va dispune radierea din registrul comertului a intimatei SC C.

S. .

In conformitate cu dispozitiile art. 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, hotararea tribunalului prin care s-a pronuntat radierea se va inregistra in registrul comertului, se va comunica intimatei si M. ului Finantelor Publice - Agentia Nationala de Administrare Fiscala, pe cale electronica si se va afisa pe pagina de Internet a Oficiului National al Registrului Comertului si la sediul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal, in raza caruia societatea isi are inregistrat sediul.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE :

Admite cererea formulata de petentul OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI C. cu sediul procesual ales in C. N. str.I. nr.24 jud.C. in contradictoriu cu intimata SC C. S., J_ cu sediul in C. N. str.V. nr.13-15 bl.C3 ap.55 jud.C. .

Dispune radierea intimatei din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj.

Dispune efectuarea cuvenitelor mentiuni in evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj.

Dispune comunicarea prezentei sentinte intimatei, Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj si M. ului Finantelor Publice- Agentia Nationala de Administrare Fiscala, pe cale electronica.

Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 31 mai 2013.

PRESEDINTE,

GREFIER,

M. C. B.

A.

V.

Red./dact./MCB/6 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1599/2013. Radiere societate după dizolvare