Sentința civilă nr. 3428/2013. Radiere societate după dizolvare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod operator

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR.3428

Ședința publică din 28 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. O. - judecător

GREFIER: A. H.

Pe rol fiind soluționarea litigiului cu profesioniștii privind pe reclamantul reclamantul C. I. de I. S. Z., cu sediul în B. M., str.T. nr.22/3, județul M. în contradictoriu cu SC A. S. cu sediul în S. M.

, str.L. Ș., nr.12A, O. Registrul C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul în B. M., str.V.L. nr.82, Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în B., str.A., nr.17, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice M., cu sediul în B. M., Al.S. nr.2A, județul M., având ca obiect radiere ca urmare a dizolvării.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul S.

Z., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu invocă excepția autorității de lucru judecat, potrivit art.432 din NCPC și acordă cuvântul reclamantului asupra acestei excepții.

Reclamantul S. Z. solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat deoarece în anul 2012 s-a adresat instanței personal cu o cerere de radiere, cerere care a fost respinsă motivat de faptul că nu a respectat pașii prevăzuți de lege. În prezent s-a conformat dispozițiilor instanței sens în care solicită respingerea cererii.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepție.

T.

Asupra cauzei de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. - Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal sub dosar nr._, reclamantul C.

I. de I. S. Z., continuator de drept al SC Silfacos S. a solicitat instanței radierea SC A. S. din registrul comerțului.

În motivarea cererii se susține că SC A. S. a fost dizolvată de drept în temeiul art. 30 din Legea nr. 359/2004 modificată prin OUG nr. 75/2004. Direcția Generală a Finanțelor Publice M. a formulat cerere de numire a lichidatorului în baza Legii nr. 31/1990 modificată, cerere admisă de către O. registrului comerțului. În baza cererii formulate reclamantul a fost numit în calitate de lichidator prin Încheierea judecătorului delegat la O. R. C. nr. 2978/_ . Lichidatorul desemnat și-a îndeplinit sarcinile și atribuțiile stabilite prin art. 260 din Legea nr. 31/1990 modificată. A solicitat Direcției Generale a Finanțelor Publice M. să comunice dacă societatea figurează cu obligații la bugetul de stat, din răspunsul primit rezultând că societatea nu figurează cu obligații fiscale.

Reprezentantul societății nu a asigurat o colaborare cu lichidatorul, pentru lichidare în temeiul Legii nr. 31/1990 modificată, nu a predat actele contabile și documentele contabile, nu a dat explicații privind cauzele pentru care societatea a fost dizolvată și nu a asigurat fonduri bănești pentru taxe la O. registrului comerțului. Nu au fost identificate elemente patrimoniale ale debitoarei și de aceea societatea nu a putut fi lichidată și radiată.

Lichidatorul nu a avut la dispoziție documentele contabile pentru a întocmi un bilanț de lichidare pe care să îl depună la O. R. C. în vederea publicării acestuia.

Se arată că radierea societății prin depunerea unei cereri la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș nu este posibilă datorită costurilor ridicate pretinse de ORC, societatea nedispunând de resurse financiare identificabile, iar lichidatorul nu își permite angajarea acestor cheltuieli din resurse financiare proprii.

In drept s-au invocat prevederile art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, modificată prin OUG nr. 43/201 și art. 21din OUG nr. 116/2009, modificată și completată prin Legea nr. 84/2010.

În probațiune s-au depus Încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, Lista administratorilor și asociaților, Fisa de rol fiscală, Extras de pe site-ul T. ui

M. privind dizolvarea societății, Notificare lichidator.

În temeiul art. 260 din Legea nr. 31/1990 au fost citați în cauză Direcția Generală a Finanțelor Publice M., Agenția Națională de Administrare Fiscală - B. și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M. nu a depus întâmpinare.

Prin întâmpinarea depusă la filele 27 - 28 din dosar Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a arătat că în conformitate cu prevederile art.3 alin.3 din OUG nr.16/2009 pentru instituirea unor norme

privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, radierea din registrul comerțului ca urmare a dizolvării în temeiul art.237 din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art.30 și 31 din Legea nr.359/2004 cu modificările și completările ulterioare, se dispune de secția comercială a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul comerciantul.

S-a menționat că cererea de radiere se depune la registrul comerțului prin formularul tip cerere de depunere și menționare acte, urmând ca oficiul registrului comerțului să o menționeze în registru și să o înainteze spre competentă soluționare către tribunal.

Radierea efectivă se va face în baza hotăârii judecătorești irevocabile prin înregistrarea din oficiu.

Raportat la cele arătate și având în vedere că SC Silfacos S. reprezentată prin

S. Z., predecesor de drept al C. ului I. de I. S. Z. nu și-a îndeplinit obligația instituită de către legiuitor, respectiv de a depune situația financiară în vederea respectării procedurii de publicare, a lăsat la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi pronunțată.

Instanța, din oficiu, la prima zi de înfățișare a invocat excepția autorității de lucru judecat în conformitate cu prevederile art.432 din NCPC, în raport de sentința civilă nr.5570 pronunțată la data de_ de Tribunalul Maramureș - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr._ .

Instanța reține că între prezenta cauză și cea care a făcut obiectul dosarului nr._ există o triplă identitate de părți, obiect și cauza ceea ce atrage incidența prevederilor art.431 din NCPC potrivit cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.";

Instanța apreciază întemeiată excepția invocată, sens în care o admite, cu consecința respingerii acțiunii promovate de reclamantul C. I. de I.

S. Z., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu de către instanță.

Respinge acțiunea promovată de către reclamantul C. I. de I.

S. Z., cu sediul în B. M., str.T. nr.22/3, județul M. în contradictoriu cu SC A. S. cu sediul în S. M., str.L. Ș., nr.12A,

O. Registrul C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul în B. M.

, str.V.L. nr.82, Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în B.

, str.A., nr.17, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice M., cu sediul în B. M., Al.S. nr.2A, județul M. .

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

Președinte, G. ier,

S. O. A. H.

Red.S.O./Tred. A.H.

_ 7 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3428/2013. Radiere societate după dizolvare