Decizia civilă nr. 7270/2013. Radiere societate după dizolvare

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ *

DECIZIE CIVILĂ Nr. 7270/2013

Ședința publică de la 18 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.

Judecător DP

Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de D. G. A F. P. A

J. B. N. împotriva sentinței civile nr.183 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui B. N. în contradictoriu cu intimații OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, SC DP S., A. N. DE A. F., având ca obiect radieri ca urmare a dizolvării.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 pct.3 C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A ,

Prin sentința civilă nr. 183 din_ pronunțată în dosarul nr._

* al T. ui B. N. a fost admisă cererea formulată de O. ui R.

C. de pe lângă T. B. -N., în contradictoriu cu pârâții S.C. D. PRODCOM S.R.L, A. N. de A. F., și D. G. a F.

  1. B. -N., în consecință:

    • s-a dispus radierea S.C. D. PRODCOM S.R.L, având numărul de ordine în registrul comerțului J06/425/1994 și cod unic de înregistrare 5753646.

    • s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.

Hotărârea a fost comunicată S.C. D. PRODCOM S.R.L, M. ui

F. P. - A. N. de A. F., pe pagina de internet a O. ui Național al R. C. și s-a afișat la sediul O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N., în realizarea disp. art. 3, al. 7 din OUG nr. 116/2009.

În considerente se reține că reclamantul O. R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, a solicitat să se dispună radierea pârâtei

S.C. D. PRODCOM S.R.L., având număr de înregistrare în registrul comerțului J06/425/1994 și cod de identificare fiscală 5753646, precum și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.

Prin sentința civilă nr. 1671/2011 pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin I. TURC,

director al O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. și în consecință s-a dispus radierea S.C. D. PRODCOM S.R.L, având numărul de ordine în registrul comerțului J06/425/1994 și cod unic de înregistrare 5753646 și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, prin sentința comercială nr.1217 din_, pronunțată de T. B. -N. în dosar nr._, s-a dispus dizolvarea S.C. D. PRODCOM S.R.L., în conformitate cu disp.art.237 alin.1 lit.b din legea nr.31/1990, ca urmare a nedepunerii în termenul legal a situațiilor financiare aferente anului 2008, sentința de dizolvare a devenit irevocabilă, și de la data rămânerii ei ca irevocabilă au trecut mai mult de 6 luni, iar în acest interval de 6 luni și nici până în prezent, nu a fost depusă nici o cerere de numire a unui lichidator pentru S.C. D. PRODCOM S.R.L. Astfel, sunt îndeplinite cerințele pentru radierea societății din Registrul C. .

Așa fiind, în temeiul prevederilor art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990, a art.3 alin.3 din OUG nr.116/2009 și Legii nr.26/1990, cererea reclamantului a fost admisă, așa cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal recurenta

D. G. a F. P. B. -N. care a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

Prin decizia nr. 3688/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat de recurenta D. G. a F. P. B. -N., împotriva sentinței civile nr. 1671 din data de_, pronunțată de T. B. -N., în dosarul nr._, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la T. B. -N. .

Primind cauza spre rejudecare a fost înregistrată pe rolul T. ui B.

-N. sub nr._ *.

D. G. a F. P. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, pentru următoarele motive:

Potrivit disp. art. 260 al. 10 din Legea nr. 31/1990® privind societățile comerciale "...radierea societăților comerciale se dispune prin sentință a T. ui comercial sau a secției comerciale a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul societății, pronunțată la cererea O. ui Național al R. C.

, cu citarea societății, a ANAF - D. G. a F. P. Județene sau a mun. B., după caz";.

Se impune a fi menționat în cauză faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 237 al. 8 din Legea nr. 31/1990, în sensul

că își are aplicabilitate Legea nr. 482/2002, intimata figurând în evidențele fiscale cu obligații neachitate la bugetul consolidat al statului. Astfel, potrivit Legii nr. 42/2002, la art. unic pct. 2, la art. 5 după al. 3 a fost introdus al. 4 care prevede că radierea este nulă în toate cazurile privitoare la societățile

comerciale cu datorii față de bugetul de stat, la datoria publică internă precum și față de alți creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

Pentru a evita ca bugetul statului să fie prejudiciat, întrucât potrivit prev. art. 176 al. 6 Cod procedură fiscală, creanțele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiate din registrul comerțului, se scad din evidența analitică pe plătitor după radiere, în vederea recuperării creanței fiscale în cuantum de 1467 lei, prin măsuri de colectare/executare silită, în interiorul termenului de prescripție, se solicită respingerea acțiunii formulate, având în vedere existența creanțelor nerecuperate, având în vedere și faptul că la data prezentei există pe rolul ORC B. -N. înregistrată o cerere de numire a unui lichidator în vederea valorificării creanțelor existente.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

In motivarea deciziei instanța de recurs a reținut că soluționarea cererii s-a făcut de către tribunal fără citarea Agenției Naționale de A.

F. și a Direcției Generale a F. P. Județene, încălcându-se dispozițiile art.260 alin.10 din L.nr.31/1990.

T. primind cauza spre rejudecare, în baza prev.art. 315 alin.1 și 3 C.pr.civ, corob. cu disp.art.260 alin.10 din L.nr.31/1990, a trecut la judecarea din nou a dosarului citând în cauză alături de părțile deja existente și DGFP B. -N. și ANAF.

Instanța analizând susținerile intimatei din întâmpinare, a constatat că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.

Prin Legea nr. 428/2002 invocată de intimată a fost aprobată OUG nr.181/2001 pentru modificarea și completarea legii nr. 31472001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale.

Legea nr.314/2001 reglementează potrivit art.1 din lege, situația societăților comerciale, "care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi nu își vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr.3l/l990 privind societățile comerciale, republicată în M.Of. al României, Partea I-a nr.33 din 29 ianuarie l998, sunt dizolvate de drept și intră în lichidare pe această dată";.

Atât Legea nr. 418/2001 cât și OUG nr. 181/2001 se referă numai la Legea nr.34/2001 nu și la Legea nr. 31/l990.

Ori, în speță intimata DGFP B. -N. nici nu invocă și nici nu dovedește faptul că societatea pârâtă face parte din categoria societăților comerciale, care în termenul legal nu și-au majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990.

In aceste circumstanțe, contrar susținerilor intimatei din întâmpinare, societății comerciale nu-i sunt aplicabile prevederile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 428/2002 ci îi sunt aplicabile prevederile ce constituie dreptul comun în materie și anume disp.art.260 alin.10 din L.nr.31/1990 a societăților comerciale.

In acest sens este de menționat și faptul că existența pe rolul ORC de pe lângă T. B. -N. a unei cereri de numire a unui lichidator nu este de natură să schimbe regimul juridic aplicabil societății comerciale în speță.

Pentru considerentele menționate, tribunalul în baza art.260 alin.10 din Legea nr. 31/1990 a admis cererea potrivit dispozitivului sentinței.

Împotriva sentinței a declarat recurs D. G. a F. P. B.

-N.

, solicitând admiterea recursului, modificarea Sentinței civile de radiere nr.183 din data de_ . in dosarul nr._ *.

În motivarea recursului arată că, potrivit disp.art.260*alin.(10) din Legea nr.31/1990(R) privind societățile comerciale,"...radierea societăților comerciale se dispune prin sentința a T. ui comercial sau a secției comerciale a tribunalului in cărui circumscripție se afla sediul societății, pronunțata la cererea O. ui National al R. C., cu citarea societății, a A.N.A.F. - D. G. A F. P. JUDEȚENE sau a mun.B., dupa caz".

In cazul din speța, reclamantul O. R. C. de pe lângă T. Bistrite-N., a formulat o cerere prin care a solicitat radierea pârâtei SC BEST DIVERS S., precum și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicare și efectuarea publicității legale a hotărârii judecătorești, în condițiile prevăzute de lege în motivarea cererii arată reclamanta ORC B. N., că în urma "verificărilor datelor înregistrate în registrul comerțului șl a documentelor din arhiva ORC B. N., s-a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-a dispus dizolvarea societății debitoare, în intervalul de timp prevăzut de lege, susține reclamanta, nefiind formulată nici o cerere de numire lichidator, motiv pentru care a solicitat reclamanta ORC B. N. că se impune radierea debitoarei în baza art. 237 alin. 8 din Legea 31/1990.

Recurenta arată că a formulat și depus le rolul O. ui R. C.

B. N. cerere de numire lichidator.

Un alt aspect care se impune a fi menționat în cauză este faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.8 din Legea 31/1990, în sensul că își are aplicabilitate Legea 482/2002, intimata figurând în evidențele fiscale cu obligații neachitate la bugetul consolidat al statului. Astfel, potrivit Legii 428/2002, la art. unic pct.2, la art.5 după aliniatul 3 a fost introdus alin.4 care prevede că radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, la datoria publică internă precum și față de alți creditori cu care au litigii aflate pe roiul instanțelor judecătorești.

Fata de aceste considerente, in cauza sunt îndeplinite condițiile de modificare prevăzute de art.304 pct.5 Cod procedura civila, iar in temeiul art.312 alin(3) si (5) Cod procedura civila, solicita admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de radiere.

Pentru a evita ca bugetul statului sa fie prejudiciat, intrucat potrivit prevederilor art. 176 alin (6), Cod de procedura fiscala, creanțele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiate din registrul comerțului, se scad din evidenta analitica pe plătitor dupa radiere, solicită, in vederea recuperării creanței fiscale in cuatum de 1467 lei, prin masuri de colectare/executare silita, in interiorul termenului de prescripție, admiterea recursului și modificarea sentinței civile din data de_ . pronunțata in dosarul nr._ *, atacata in condițiile existentei creanțelor nerecuperate la data radierii.

Examinând recursul, instanța reține următoarele:

Curtea constată că în fața instanței de fond nu s-a pus problema incidenței calității de creditor a recurentei D.G.F.P. B. -N. aceasta fiind citată în virtutea dispozițiilor de drept procedural consacrate de art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990 introdus prin OUG nr. 43/2010.

Pe de altă parte, Curtea constată că cererea de radiere a societății comerciale pârâte nu poate fi paralizată prin invocarea dispozițiilor art. 5

alin. 4 din Legea nr. 314/2001. Astfel, conform dispozițiilor art. 5 alin. 4 din Legea nr. 314/2001 introduse prin OUG nr. 181/2001 așa cum a fost aprobată cu completarea adusă de Legea nr. 428/2002: " Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publica interna, precum și fata de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești."; Trebuie notat că această dispoziție legală face corp comun cu Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, lege specială circumstanțiată dispozițiilor art. 1 care și configurează sfera sa de incidență.

Astfel, conform art. 1 din Legea nr. 314/2001: "Societățile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi nu își vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, sunt dizolvate de drept și intra în lichidare pe aceasta data.";

Prin urmare, este de notat că această lege are un caracter strict circumstanțiat ipotezei sale de acțiune definită de norma precizată iar textele procedurale și normele ce le consacră nu au și nici nu pot avea înrâurire în alte raporturi juridice decât dacă și sub condiția în care legiuitorul printr-o normă specială derogatorie stipulează în mod expres.

Instanța nu neagă la nivel de principiu că organul fiscal are conform art. 91 alin. 1 din Codul de procedură fiscală la dispoziție un termen de 5 ani de prescripție în interiorul căruia să stabilească obligațiile fiscale. Cu toate acestea, organul fiscal nu poate paraliza eficacitatea legii comerciale care impune un termen de 6 luni consacrat de art. 237 alin. 7-8 din Legea nr. 31/1990 înăuntrul căruia creditorii ori alte persoane interesate sunt obligați să sesizeze judecătorul delegat/instanța judecătorească competentă în vederea numirii unui lichidator.

Nu a fost afirmată și nici probată în speță care ar fi fost cauza obiectivă și neimputabilă recurentei pentru care nu a fost în măsură să acționeze în acest termen în vederea numirii unui lichidator pentru a da eficacitate dispozițiilor art. 3 alin. 6 din Legea 314/2001 modificată prin

O.U.G. 181/2001. Afirmația de ordin general că recurenta are un interes public și general în recuperarea debitului în lipsa altor elemente care să configureze lipsa sa de diligență ori imposibilitatea obiectivă de a solicita numirea unui lichidator în intervalul de timp în care societatea comercială anterior enunțată a fost dizolvată.

Mai mult, simpla cerere pentru numirea unui lichidator invocată de către recurentă nu paralizează demersul de radiere atât timp cât pe de o parte această cerere este tardivă prin raportare la termenul de 6 luni anterior enunțat, iar pe de altă parte nu există vreo dovadă care să confirme că un lichidatorul judiciar a și fost efectiv numit. Simpla cerere este lipsită de orice efect, doar numirea efectivă a unui lichidator ar fi putut paraliza demersul de radiere a societății deoarece într-adevăr interpretarea dispozițiilor Legii 31/1990 anterior citate prevăd o situație de incompatibilitate între radierea unei societăți comerciale în condițiile art.

237 alin. 8 din Legea 31/1990 și existența unui lichidator numit al respectivei societăți comerciale, deoarece textul prin ipoteză reglementează radierea tocmai în situația în care nu a fost numit un lichidator.

Față de cele ce precedă, Curtea urmează ca în temeiul art. 60 raportat la art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 corelat cu art. 3 alin. 4 din O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de

înregistrare în registrul comerțului cu modificările și completările ulterioare și art. 312 C.pr.civ. să respingă ca nefondat recursul, cu consecința menținerii în întregime a sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. A J.

B. N. împotriva sentinței civile nr. 183 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui B. N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

C.

I. DP

A.

I.

A.

M. N.

ȚÂR

Red. D.P. dact. GC 2 ex/_

Jud.primă instanță: V. C.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 7270/2013. Radiere societate după dizolvare