Sentința civilă nr. 1838/2013. Radiere societate după dizolvare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1838

PREȘEDINTE C.

G.

-judecător

GREFIER V.

G.

S.

Ședința camerei de consiliu din 20 Martie 2013 Instanța constituită din:

Pe rol se află cererea formulată de petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în B., Bd.Unirii, nr.74, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul în

  1. M., str.V. L., nr.82, în contradictoriu cu intimatele SC BUNADISPOZIȚIE S. cu sediul în B. M., str.M. Sadovenau, nr.10, județul M., J_, CUI 18300850, Direcția Generală a Finanțelor Publice M. cu sediul în B. M., str.A. S. nr.2A, județul M. și Agenția N. ă de Administrare Fiscală cu sediul în B., sector 5, str.Apollodor nr.17, având ca obiect radiere societate.

    La apelul nominal făcut în ședința se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei, după care:

    Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, la data de_, întâmpinare formulată de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice M. prin care arată că nu se opune admiterii cererii de radiere întrucât societatea comercială nu figurează cu obligații fiscale neachitate.

    Instanța văzând actele și lucrările de la dosar, constatând faptul ca s-a solicitat judecarea în lipsă, reține cauza în pronunțare.

    T.

    Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

    Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de _ , sub numărul de mai sus, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B. prin dl. Lazăr Doru Alexandru, director al Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună radierea intimatei

    intimatele SC BUNADISPOZIȚIE S. cu sediul în B. M., str.M. Sadovenau, nr.10, județul M., J_, CUI 18300850, înregistrarea mențiunii de radiere în registrul comerțului, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii.

    În motivarea cererii s-a arătat că în urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului computerizat a rezultat că prin sentința civilă nr. 3450 din data de_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. _ s-a dispus dizolvarea de drept a societății intimate în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 pentru nedepunerea în termenul legal a situațiilor financiare aferente anului 2008. Hotărârea a rămas irevocabilă fără a se solicita numirea lichidatorului până în prezent. În conformitate cu art. 237 alin.8 din Legea nr. 31/1990 se impune radierea societății. După intrarea în vigoare a OUG nr. 116 /2009, referitor la societățile comerciale dizolvate în temeiul Legii nr. 31/1990 sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 3 din acest act normativ, urmând a fi radiate din oficiu prin sentință care va fi comunicată și supusă publicității legale conform dispozițiilor legale incidente.

    Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990, dispozițiile art.3 alin.3 din OUG 116/2009, prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii nr.26/1990.

    La cerere s-a anexat certificatul conținând Starea la zi a societății intimate.

    Intimatele, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță. Examinând cererea, instanța reține următoarele:

    Intimata societate comercială SC BUNADISPOZIȚIE S. a fost dizolvată de drept în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 pentru nedepunerea în termenul legal a situațiilor financiare aferente anului 2008 prin sentința civilă nr.3450 din data de_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. _ .

    Hotărârea rămas irevocabilă, fiind înscrisă în registrul comerțului.

    Până la data soluționării cererii de radiere nu a fost înscrisă numirea unui lichidator în registrul comerțului.

    Aceste constatări ale instanței rezultă din certificatul pe care Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș l-a atașat cererii.

    Potrivit art. 237 alin. 8 -9 din Legea nr. 31/1990 "Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. (7), cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea O. ui N. al R.

  2. , cu citarea părților, conform dreptului comun.

(9) Încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerțului, se comunică persoanei juridice la sediul social, Agenției N. e de Administrare Fiscală și direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului

B., pe cale electronică, și se afișează pe pagina de Internet a O. ui N.

al R. C. și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își are înregistrat sediul";.

Societatea comercială intimată intră sub incidența acestor dispoziții legale.

Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că suntem în prezența unui termen de decădere de 6 luni, care curge de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare a societății. Astfel, reprezentanții societății dizolvate pot cere numirea lichidatorului în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare, iar dacă aceștia nu au uzat de acest drept, la expirarea termenului se naște dreptul oricărei persoane interesate, în genere al creditorilor sociali, de a cere numirea lichidatorului în vederea realizării creanțelor pe care le au împotriva societății dizolvate, începând să curgă în favoarea acestora un nou termen de 3 luni. Neexercitarea acestui drept în termenul prevăzut de lege conduce la stingerea lui.

Termenul cumulat de 6 luni, prevăzut de lege, este un termen imperativ, legiuitorul urmărind prin instituirea acestuia înlăturarea incertitudinii din viața juridică și eliminarea definitivă de pe piață a acelor societăți cărora dizolvarea le-a fost aplicată ca sancțiune pentru neîndeplinirea anumitor cerințe.

Pârâta D.G.F.P. M. și nici o altă persoană interesată nu au solicitat numirea unui lichidator al SC BUNDISPOZIȚIE S. în termenul de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare prevăzut de art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, actualizată, astfel că a expirat și termenul de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. 7 al art. 237 din Legea nr. 31/1990, actualizată, fără să se procedeze la numirea lichidatorului pârâtei în condițiile art. 21din OUG nr. 116/2009, actualizată.

În consecință, în temeiul art. 237 alin. 7 - 9 din Legea nr. 31/1990 art. 3 alin. 4 din OUG nr. 116/2009 instanța constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune radierea intimatei pe calea procedurii speciale declanșate în temeiul legii de către O. R. C. .

Pentru aceste considerente se va admite cererea iar conform art. 3 alin. 7 din OUG nr. 116/2009 se vor îndeplini formalitățile de publicitate reglementate de acest text de lege, hotărârea urmând a se publica pe pagina de internet a O. ui N. al R. C. și a se afișa la sediul O. ui registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în B., Bd.Unirii, nr.74, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul în B. M.

, str.V. L., nr.82, în contradictoriu cu intimatele SC BUNADISPOZIȚIE

S.

cu sediul în B. M., str.M. Sadovenau, nr.10, județul M., J_, CUI 18300850, Direcția Generală a Finanțelor Publice M. cu sediul în B.

M., str.A. S. nr.2A, județul M. și Agenția N. ă de Administrare Fiscală cu sediul în B., sector 5, str.Apollodor nr.17, și în consecință:

Dispune radierea SC BUNADISPOZIȚIE S. cu sediul în B. M., str.M. Sadovenau, nr.10, județul M., J_, CUI 18300850.

Dispune înregistrarea în Registrul C. a mențiunii de radiere și efectuarea publicității legale a hotărârii.

Prezenta se publică pe pagina de internet a O. ui N. al R. C. și la sediul O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

C. G.

V.

G. -S.

Red.C.G/_

T.red.V.G-S/_

6 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1838/2013. Radiere societate după dizolvare