Sentința civilă nr. 2770/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA
Comentarii |
|
cod operator 4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2770
Ședința Camerei de Consiliu din 24 aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. G. -judecător
GREFIER T. H.
Pe rol fiind soluționarea cauzei litigii cu profesioniștii privind pe reclamanta B. I. L. cu sediul ales în B., bd.Pierre de Coubertin, nr.3-5, Office Center, et.1, tronson 1, sector 2 în contradictoriu cu pârâta SC F. SA, cu sediul în B. M., bd.B., nr.204, județul M., având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii AGA.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
T. constată că la data de 23 aprilie 2013 prin serviciul registratură al instanței s-au depus de către reprezentanta pârâtei concluzii scrise la care se află atașată Structura sintetică consolidată a deținătorilor de instrumente financiare, conform cu originalul.
Totodată, se constată că, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de_ sub nr. dosar_ reclamanta B. I. L. cu sediul în Nicosia, 2-4 Arch. Makarios Avenue, Capital Center 9th, floor, Cipru și cu sediul ales în vederea comunicării tuturor actelor de procedură la avocat Preda Cristinel Laurențiu în B., Bd. Pierre de Coubertin, nr. 3-5, Office Center, et. 1, tronson 1, sector 2, a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A. cu sediul în B. M., Bd. B., nr.104, anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a acționarilor SC
F. SA B. M. nr.1/_, publicată în M.Of. nr. 2314/_
În motivarea acțiunii s-a arătat că hotărârea a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii. Astfel s-au încălcat prevederile art. 117 alin.6 din Legea 31/1990, în sensul că adunarea generală a fost convocată la data de 23, respectiv_ conform convocatorului publicat în M.Of. nr. 1092/_, iar din hotărârea nr.1/_ rezultă că ședința AGA s-a ținut la o altă dată decât cea din convocator.
Pe de altă parte, hotărârea a fost adoptată cu încălcarea normelor care reglementează cvorumul și majoritățile în ședințele AGA, în condițiile în care dreptul la vot ale acționarilor Chelu C. Constantin, Lineas Trade S.A, Epsomatic S.A. și Geochis S.A. erau suspendate de drept la 33%, conform art. 203 alin.1-2 din Legea nr.297/2004 și în baza Ordonanței CNVM nr. 377/_
.
Mai mult, materialele supuse dezbaterii nu au fost prezentate reclamantei, deși au fost solicitate spre informare, astfel că dreptul reclamantei la informare a fost viciat, contrar prevederilor art.224, art.243 al.5 din Legea nr.297/2004. și art.136 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 .
În probațiune reclamanta a depus la dosarul cauzei, copii de pe Monitorul Oficial nr. 2314/_ și nr. 1092/_, Ordonanța CNVM nr. 377/_ .
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția tardivității, față de data publicării hotărârii în M.Of. nr. 2314/_ raportat la data acțiunii de_ și dispozițiile art. 6 din OUG nr. 116/2009, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, învederând faptul că, deși Hotărâriea Adunării Generale Extraordinare a acționarilor SC F. SA B. M. publicată în M.Of. nr. 2314/_ poartă data de_, în realitate ședința s-a ținut conform convocatorului în data de_, eroarea materială strecurată fiind îndreptată ulterior conform hotărârii nr.3/_ publicată în M.Of. nr. 3691/_ .
Pe de altă parte, conform structurii sintetice consolidate a deținătorilor de instrumente financiare emisă de Depozitarul Central S.A. la data de_, acționarul Chelu C. Constantin deține la SC F. SA un nr. de 13350100 acțiuni, reprezentând un procent de 32,7953% din totalul acțiunilor de 40707265, S.C. Lineas Trade S.A deține 10150000 acțiuni, reprezentând un procent de 24,9341% din totalul acțiunilor, S.C. Epsomatic S.A. deține 3200100 acțiuni, reprezentând un procent de 7,8612% din totalul acțiunilor, iar S.C.Geochis S.A., la data adunării, nu deținea nici o acțiune.
În ceea ce privește dreptul la informare, se arată că pârâta a publicat convocatorul atât în M.Of. nr. 1092/_, cât și în ziarul "Glasul M. ului"; din_, dar și pe situl propriu www.faimar.ro, astfel că dreptul la informare nu s-a încălcat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art.104 C.pr.civ. actele de procedură trimise prin poștă instanței judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de îndeplinirea lui.
În condițiile în care acțiunea reclamantei a fost înaintată instanței cu trimiterea poștală din_, fiind înregistrată la data de_, rezultă că acțiunea a fost formulata în termenul legal (prevăzut de articolului 132 alineat 2 din Legea nr.31/1990 ) de 15 zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial nr. 2314/_, motiv pentru care instanța a respins excepția tardivității invocate de pârâtă.
Reclamanta, acționar la SC F. SA, a solicitat anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a acționarilor SC F. SA B. M. nr.1/_
, publicată în M.Of. nr. 2314/_ întrucât a fost luata cu neîndeplinirea procedurii de convocare prevăzută de art.117 din Legea nr.31/1990, învederând faptul că adunarea generală a fost convocată la data de_ conform convocatorului publicat în M.Of. nr. 1092/_, iar din hotărâre rezultă că ședința AGA s-a ținut la o altă dată decât cea din convocator, respectiv la data de_ .
Respectarea cerințelor de ordin procedural privind convocarea adunării generale a acționarilor este destinată să asigure informarea prealabilă într-un termen rezonabil a acționarilor despre ținerea adunării. Întradevăr, atât practica, cât si doctrina au statuat ca hotărârea AGA luată cu nelegala convocare este nulă absolut pentru lipsa consimțământului acționarilor care nu au fost prezenți în cadrul adunării datorită chiar neîndeplinirii procedurii convocării, conform legi; nerespectarea dispozițiilor privind legala convocare a acționarilor determină nelegalitatea ședinței AGA, hotărârea luată în aceste condiții fiind nulă.
Însă, în speță, adunarea generală a fost convocată la data de_ conform convocatorului publicat în M.Of. nr. 1092/_, iar în realitate ședința s-a ținut conform convocatorului în data de_, eroarea materială strecurată în hotărâre fiind îndreptată ulterior, conform hotărârii nr.3/_ publicată în M.Of. nr. 3691/_ .
În aceste condiții, atâta vreme cât reclamanta, în calitate de acționar, a fost legal convocată în conformitate cu dispozițiile imperative ale art.117 din Legea nr.31/1990, ședința fiind ținută la data arătată în convocare, aspect ce rezultă și din procesul verbal de ședință(f.60-64), fiind vorba doar de o eroare materială strecurată în Hotărârea AGA, eroare îndreptată ulterior, nulitatea absoluta a Hotărârii AGA a cărei constatare se solicită pentru acest motiv nu poate fi primită.
Pe de altă parte, potrivit art. 203 alin. (1) și (2) din Legea nr. 297/2004
"o persoană care, urmare a achizițiilor sale sau ale persoanelor cu care acționează în mod concertat, deține mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăți comerciale
este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare și având ca obiect toate deținerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei dețineri. Până la derularea ofertei publice menționate la alin. (1), drepturile aferente valorilor mobiliare depășind pragul
de 33% din drepturile de vot asupra emitentului sunt suspendate, iar respectivul acționar și persoanele cu care acesta acționează în mod concertat nu mai pot achiziționa, prin alte operațiuni, acțiuni ale aceluiași emitent".
Reclamanta invocă încălcarea acestor dispoziții legale, întrucât prin Ordonanța CNVM nr. 377/_ s-a stabilit în sarcina acționarilor Chelu C. Constantin, SC Lineas Trade S.A, SC Epsomatic S.A. și Geochis S.A și a persoanelor cu care aceștia activează în mod concertat în ceea ce privește SC F. SA, obligația de a depune la C.N.V.M. în termenul prevăzut de art.203 din Legea nr. 297/2004, documentația aferentă ofertei publice obligatorii de preluare a SC F. SA, învederând astfel că, drepturile de vot a acestor acționari, deținând mai mult de 33% din drepturile de vot, erau suspendate.
Însă, conform structurii sintetice consolidate a deținătorilor de instrumente financiare emisă de Depozitarul Central S.A. la data de_, Chelu C. Constantin, administrator la firmele: S.C. Lineas Trade S.A și S.C. Epsomatic S.A., deține la SC F. SA, prin aceste firme, un nr. de 13350100 acțiuni, reprezentând un procent de 32,7953% din totalul acțiunilor de 40707265. Astfel S.C. Lineas Trade S.A deține 10150000 acțiuni, reprezentând un procent de 24,9341% din totalul acțiunilor, S.C. Epsomatic S.A. deține 3200100 acțiuni, reprezentând un procent de 7,8612% din totalul acțiunilor, iar S.C.Geochis S.A., al cărui administrator este dl. Chelu C. Constantin, la data adunării, nu deținea nici o acțiune.
Cele 2704800 de acțiuni pe care le deținea S.C.Geochis S.A, reprezentând un procent de 6,645%, au fost tranzacționate, astfel că, începând cu data tranzacționării din_, când numitul Pascu A. D. a achiziționat acest pachet de acțiuni, S.C.Geochis S.A nu mai deținea nici o acțiune la pârâtă, aspecte ce rezultă din adresa nr. DBS/18293/_ emisă de C.N.V.M(f.93) și extrasul din Registrul acționarilor SC F. SA.
La adunarea generală au fost prezenți acționari și împuterniciți ai acestora care au reprezentat 45,07% din totalul acționarilor, aspect ce rezultă din actele depuse la dosar(f.49-64), fiind asigurată prezența acționarilor care să dețină cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, conform art. 112 din Legea nr.31/1990 și art. 17 alin.1 din Actul constitutiv al SC F. SA, hotărârea fiind luată cu majoritatea voturilor deținute de acționarii prezenți sau reprezentați.
În aceste condiții, nu au fost încălcate prevederile art. 203 alin. (1) și (2) din Legea nr. 297/2004 și ale art. 70 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, consiliul de administrație al pârâtei neavând obligația de a dispune suspendarea drepturilor de vot ale acționarului S.C. Lineas Trade S.A sau S.C. Epsomatic S.A., nefiind depășit pragul de 33% din drepturile de vot asupra emitentului.
Instanța apreciază că hotărârea a fost adoptată fără a se încălca dreptul la informare al reclamantei astfel cum prevăd dispozițiile art.209 din Legea nr.297/2004 privind piața de capital, având în vedere faptul că pârâta a
publicat convocatorul atât în M.Of. nr. 1092/_, cât și în ziarul "Glasul M. ului"; din_, dar și pe website-ul propriu www.faimar.ro, convocator ce cuprinde inclusiv informații privind documentele care urmează să fie prezentate adunării generale, respectiv fiecare punct al propunerii de ordine de zi a adunării generale; privind formularele de procură specială care urmează să fie utilizate pentru votul prin reprezentare,,etc.
Reclamanta, deși invocă solicitarea informațiilor privind materialele supuse dezbaterii adunării, aceasta nu a făcut dovada acestor solicitări.
În contextul celor de mai sus expuse, constatând că nu există motive care să conducă la nulitatea sau anularea hotărârii atacate, tribunalul urmează a respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge excepția tardivității, invocată de pârâta SC F. SA.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta B. Investment L., cu sediul în Nicosia, 2-4 Arch. Makarios Avenue, Capital Center 9th, floor, Cipru, cu sediul procesual ales în B., Bd. Pierre de Coubertin, nr. 3-5, Office Center, et. 1, tronson 1, sector 2, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA cu sediul în B. M., str. O. nr. 1, jud. M. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi._ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. G. T. H.
Red. /
Tred. T.H. /_ - 5 ex
← Decizia civilă nr. 193/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA | Decizia civilă nr. 11572/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA → |
---|