Sentința civilă nr. 1145/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.1145/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu din data de 16 aprilie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE - S. I. GREFIER - DP

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra acțiunii formulate de reclamanta SIF M. SA în contradictoriu cu pârâta SC S. SA C. -N., având ca obiect anularea hotărârii AGEA din data de_ .

Se constată că pârâta a înregistrat următoarele înscrisuri ; la data de_ atât prin fax, cât și prin registratura instanței nota de cheltuieli, iar la data de_ prin fax concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților s-au consemnat în încheierea de ședință din data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L,

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 13 februarie 2013, reclamanta S. DE I. F. "M. " S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. S. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare de la S.C. S.

S.A. din data de_, având in vedere faptul ca aceasta încalcă dispozițiile legale in vigoare si lezează interesele acționarului reclamant; să se dispună radierea de la Oficiul Registrului Comerțului a mențiunilor înregistrate in baza hotărârilor atacate in conformitate cu art. 7 din Legea nr.26/1990, republicata, cu completările ulterioare; să se dispună, in conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 republicata, obligarea societății sa efectueze si sa suporte costurile menționării hotărârii de anulare a hotărârii AGA din, in registrul comerțului si sa o publice in Monitorul Oficial al României partea a-IV- a; să se dispună obligarea paratei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în fapt, Consiliul de administrație al S.C. SSA. C. a convocat adunarea generala extraordinara a acționarilor pentru data 20/_ cu ordinea de zi publicata in Monitorul Oficial al României Partea a-IV-a nr.4533/_ cu următoarele puncte: aprobarea termenilor si condițiilor in care societatea achiziționează de la SC Lasselsberger SA, active reprezentând fondul de comerț aferent activității derulate de SC Lasselsberger SA, de comerț a materialului lemnos si al materialelor de construcții si echipamentelor sanitare si a altor bunuri conform activităților autorizate, mandatarea d-lui Guniher Rudolf Baumgartner, administrator, sa finalizeze procedura de achiziție, conform hotărârii AGA sa semneze toate actele juridice necesare punerii in aplicare a hotărârii AGA, având dreptul sa-si substituie persoanele pe care le considera competente pentru a duce al indeplinire mandatul; aprobarea termenilor si condițiilor in care societatea înstrăinează imobilul situat in C. -N., str. Cojocnei, nr.21, jud. C. si mandatarea Directorului General al societății sa finalizeze procedura de înstrăinare.

Având in vedere lipsa de informare efectiva a acționarilor societății cu privire l punctele de pe ordinea de zi, SIF M. S.A. in calitate de acționar ce deține un procent de 6,52% din capitalul social, prin adresa nr. 8978/_ . si in temeiul art. 1171din Legea nr.31/1990, republicata cu ultimele modificări, a solicitat completarea ordinii de zi a AGEA cu următoarele puncte: 1. prezentarea unui raport explicativ al consiliului de administrație cu privire la situația economico-financiara la_, solicitându-se ca raportul sa fie certificat de auditorul financiar si sa cuprindă minim următoarele informații: prezentarea contractelor de producție derulate/aflate in derulare pana la data de_ ; care este ponderea veniturilor obținute din vânzarea mărfurilor in cifra de afaceri realizata; prezentarea detaliata a activelor circulante de care dispune societatea la_, pe categorii: stocuri, creanțe, casa si conturi la banei, comparativ cu_ ; prezentarea listei principalilor zece clienți ai SC S. SA in ordinea valorii totale a raporturilor contractuale, cu precizarea numelui clientului, valorii contractului pe fiecare client in parte, perioada derulării, data încasării, profitul realizat de SC S. SA din aceste contracte; prezentarea detaliata a activelor din patrimoniul SC SIBEX SA care sa includă informații privind denumire activ, suprafața construita, suprafața desfășurata, suprafața teren aferent, valoarea contabila neta, anul construcției, gradul de uzură, activitatea desfășurata; care estimați ca va fi gradul de realizare a BVC 2012, aprobat de acționari in cadrul AGA din_ ; masurile pe care le are in vedere consiliul de administrație pentru a stopa înregistrarea de pierderi, redresarea activității si realizarea prevederilor BVC 2012; care sunt cauzele concrete de scădere accentuata a producției si înregistrarea de pierderi de peste 1,3 mii. lei, la semestrul I 2012; care sunt deciziile/masurile adoptate de consiliul de administrație si conducerea executiva a societății pentru prevenirea/evitarea acestei situații; situația creanțelor SC S. SA la data de_ in relația cu societățile afiliate si modul de rezolvare a acestora; fundamentarea necesității si oportunității achiziției de către SC S. SA a unor active si bunuri, privind activitățile autorizate, de la societăți afiliate si modalitatea de plata a acestora; fundamentarea necesității si oportunității înstrăinării de active din portofoliul SC S. SA.

Datorita faptului ca parata nu a dat curs solicitărilor reclamantei, prin adresa nr. 9260/_ aceasta a revenit cu solicitarea de completarea a ordinii de zi. Totodată, a solicitat punerea la dispoziția acționarilor a materialelor informative aferente ordinii de zi completate si a formularului de procura speciala.

In Monitorul Oficial al României Partea a-IV-a nr. 5013/_ s-a publicat completarea ordinii de zi a AGEA solicitata de reclamantă, dar fara a se introduce forma solicitata de acționarul S.I.F. M. S.A.

Prin adresa nr. 9292/_ reclamanta a primit o parte din documentele informative pentru punctele 2 și 4, documente care insa nu justificau economic-financiar beneficiul societății S. in urma efectuării tranzacției in speța. Pentru punctele de pe ordinea de zi introduse la solicitarea SIF M. SA, parata nu a prezentat niciun material informativ.

Reclamanta a arătat că a votat împotriva adoptării tuturor punctelor ce au constituit Hotărârile AGEA nr. 119/2012 si 120/2012 asa cum s-a reținut si in procesul - verbal al ședinței Adunării Generale.

Ca urmare a convocării adunării generale au fost adoptate Hotărârea nr. 119/2012 si Hotărârea nr.120/2012 prin care s-a aprobat propunerile făcute si introduse in convocatorul publicat in Monitorul Oficial al României Partea a IV-a nr.4533/_ .

Referitor la motivele de anulare a Hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de_, reclamanta a arătat că aceste hotărâri încalcă in mod flagrant dispozițiile legale in vigoare si in special cele privitoare la convocarea adunării generale, principiul transparentei si dreptului la informare a acționarilor, dispozițiile privitoare la exercitarea dreptului de vot a acționarului interesat in adoptarea hotărârilor, normele referitoare la egalitatea in drepturi si de tratament a acționarilor societății, competentele adunării generale extraordinare, de natura sa aducă grave prejudicii societății si acționarului reclamant.

In ceea ce privește respectarea formalităților de convocare a adunării generale si respectiv a principiului transparentei si dreptului la informare a acționarilor.

S-a arătat că societatea parata nu a respectat dispozițiile legal privitoare la obligațiile imperative de informare suficienta a acționarilor cu privire la punctele introduse pe ordinea de zi. In acest sens s-a arătat ca deși in urma publicării convocatorului inițial societatea reclamantă a formulat mai multe solicitări, parata nu a dat curs cererilor ce vizau punerea la dispoziție a materialelor informative si a furnizării de informații suplimentare astfel incat sa se fundamenteze propunerile din punct de vedere al oportunității.

Reclamanta considera ca fata de propunerile din convocator, societatea parata trebuia sa facă o informare ampla cu privire la consecințele adoptării unor astfel de hotărâri. Acționarii oricărei societăți comerciale se bucură de o serie de drepturi, garantate în mod legal, al căror scop este acela de a transpune în realitate principiile fundamentale ale dreptului societar. Printre aceste drepturi, indisolubil legate de calitatea de acționar, se numără și dreptul la informare, care a fost definit în literatura de specialitate1 ca "un drept personal nepatrimonial, relativ, accesoriu dreptului de proprietate asupra acțiunilor al fiecărui acționar al unei societăți comerciale ce rezidă din principiul general al controlului exercitat de acționari asupra gestiunii societății și a tuturor actelor juridice încheiate de societate";. Din această definiție se desprind caracterele principale ale acestui drept, respectiv: dreptul la informare este accesoriu dreptului de proprietate asupra acțiunilor; realizarea dreptului la informare este o condiție sine qua non a exercitării dreptului de control al fiecărui acționar atât asupra gestiunii societății, cât și asupra actelor juridice încheiate de societate;dreptul la informare reprezintă premiza esențială a exercitării dreptului de vot. In același timp, dreptul la informare are caracter permanent. Acest caracter, decurgând din accesorialitatea acestuia față de dreptul de control și cel de vot, se justifică prin aceea că: "fără a fi în posesia unor informații relevante, corecte și sigure, acționarii nu sunt în măsură să aprecieze corectitudinea realizării gestiunii societății de către administratori și directori și nici valoarea economică a investiției lor în societatea respectivă";.

Mai mult, literatura de specialitate a circumscris natura juridică, dar și importanța practica a respectării și exercitării dreptului la informare în sensul că "îndeplinirea exactă a unor astfel de obligații de informare se constituie într-o premiză majoră pentru participarea acționarilor în cunoștință de cauză la dezbaterile ce au loc în AGA, precum și la luarea hotărârilor";.

Concluzionând, s-a arătat că acționarii au dreptul de a avea acces la informații suficiente despic problemele supuse dezbaterii adunării generale, drept ce i-a fost încălcat reclamantei de către societatea parata.

Având în vedere răspunderea SIF M. fata de acționarii săi in ceea ce privește respectarea politicii de investiții si protejarea investițiilor societății, punerea la dispoziție a tuturor informațiilor si rapoartelor de către S., care sa

permită o analiza pertinenta si luarea unei decizii fundamentale economic, era absolut necesara.

În ceea ce privește sancțiunea nerespectării dreptului la informare, având în vedere prejudiciul concret cauzat subscrisei prin refuzul de a pune la dispoziție in timp util si in mod complet toate informațiile necesare adoptării unei decizii fundamentate economic si in interesul acționarilor SIF M., hotărârea adoptată cu încălcarea acestui drept este lovită de nulitate relativă.

În sensul că nerespectarea dreptului la informare a unui acționar atrage sancțiunea nulității hotărârii adoptate s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, prin Decizia nr. 702/_ .

Referitor la încălcarea obligației cu privire la obligația S. de a pune la dispoziția acționarilor documentele care urmează a fi prezentate adunării generale s-a arătat că pentru adoptarea unei decizii fundamentate economic si in vederea protejării intereselor SIF M. era necesar ca aceasta sa aibă la dispoziție toate documentele ce urmau a fi prezentate in AGEA in vederea analizării corectitudinii si oportunității hotărârilor ce urmau a fi supuse votului. Din înscrisurile care fac referire la corespondenta cu S. rezulta fara echivoc ca reclamanta nu a primit nici un document relevant si nici o informație concreta privitoare la ordinea de zi. Conducerea societății nu a pus la dispoziția acționarilor materiale informative complete pentru punctele 2 si 4, care sa includă justificarea economico financiara si beneficiile aduse SC S. SA ca urmare a tranzacției propusa de acționarul majoritar. Pentru punctele 1, 3, 5 si

6 nu a fost prezentat niciun material informațiile fiind necesare pentru fundamentarea unui punct de vedere au fost solicitate in mod repetat prin adresele nr. 9260/_ ; 9407/_ .

S-a precizat ca in convocatorul AGEA publicat in MO se precizează că "materialele informative vor fi disponibile conform legii". Mai mult, societatea dispune de site propriu www.sanex.ro dar nu a postat materialele informative si formularul de procura speciala.

In ceea ce privește modul de desfășurare a adunării generale si dezbaterea punctelor de pe ordinea de zi precum si exercitarea dreptului de vot reclamanta a arătat că, în primul rând hotărârea este nelegala intrucat, punctele 1, 3, si 6 de pe ordinea de zi, care au fost introduse la solicitarea SIF M., nu au fost supuse votului acționarilor la propunerea acționarului majoritar. De asemenea, punctul 5) nu a fost supus votului acționarilor pe motiv ca nu a fost prezentat niciun material. Totodată, se considera ca au fost incalcate dispozițiile art. 1171din Legea nr.31/1990 intrucat SIF M. a cerut completarea convocatorului, iar parata a dat curs acestei cereri, prin publicarea in Monitorul Oficial al României a unei completări la convocatorul inițial.

Reclamanta consideram ca parata avea obligația sa facă disponibila o noua ordine de zi, revizuita care să conțină atât ordinea de zi inițiala cat si ordinea de zi ceruta in completare. Însă, pârâta S. s-a rezumat doar la a publica unui convocator (completare) care conținea doar subiecte cerute in completare de către SIF M., fapt de natura a prejudicia ceilalți acționari, precum si de a le ingradi dreptul la informare cu privire la ordinea de zi completa, care urma sa fie supusa dezbaterii.

De asemenea, se considera ca hotărârea este nelegala si datorita faptului ca a fost adoptata cu votul acționarului majoritar - direct interesat in adoptarea unor astfel de hotărâri prejudiciabile pentru societate, in condițiile in care acesta trebuia sa se abțină de la vot in cadrul adunării generale.

Tot cu privire la lipsa de transparență în ceea ce privește tranzacțiile cu valori imobiliare efectuate de societate, reclamanta a arătat că in speța se confundă interesul social cu interesul acționarilor care au întrunit majoritatea în

adunarea generală. Art. 1361din Legea nr. 31/1990, republicată cu ultimele modificări prevede în mod imperativ că "acționarii trebuie să își exercite drepturile cu bună-credință. cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari";.

In drept, au fost invocate prevederile Codului de Procedură Civilă, prevederile Legii nr. 31/1990 asa cum a fost republicată in Monitorul Oficial al României nr.l066 din_, prevederile Legii nr.26/1990, republicata si prevederile Codului Civil.

Prin întâmpinare, pârâta S.C. SSA. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea poziției procesuale pârâta a arătat că prin Decizia nr.15 din

14 noiembrie 2012 Consiliul de Administrație a hotărât convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor la data de 20 decembrie 2012 (prima convocare)/21 decembrie 2012 (a doua convocare), pentru toți acționarii înregistrați în Registrul Acționarilor la sfârșitul zilei de_, stabilită ca dată de referință. Convocatorul a fost publicat în Monitorul Oficial al României (partea a IV-a, nr. 4533/16.XI.2012), precum și într-un cotidian național (Adevărul din_ ) și unul local (Monitorul de C. din_ ). La data de 28 noiembrie 2012, acționarul SIF M. a solicitat completarea ordinii de zi cu următoarele puncte (prezentate sintetic): (1) prezentarea unui raport explicativ al consiliului de administrație cu privire la situația economico-financiară la _

; (2) situația creanțelor SC S. SA la data de_ în relația cu societățile afiliate și modul de rezolvare a acestora; (3) fundamentarea necesității și oportunității achiziției fondului de comerț; (4) fundamentarea necesității și oportunității înstrăinării de active din portofoliul S. .

Prin Decizia nr.16 din 04 decembrie 2012, Consiliul de Administrație a aprobat cererea acționarului si a hotărât completarea ordinii de zi si republicarea convocatorului AGEA cu ordinea de zi completată conform solicitării formulate de acționarul SIF M. .

La data de 07 decembrie 2012, acționarul SIF M. a revenit cu cererea de completare a ordinii de zi (soluționată anterior), solicitând și comunicarea materialelor informative pentru AGEA. Convocatorul completat a fost publicat în Monitorul Oficial al României (partea a IV-a, nr. 5013/7.XII.2012), precum și într-un cotidian național (România Liberă din_ ) și unul local (Monitorul de C. din_ ).

Pârâta a arătat că a transmis prin curier rapid acționarilor SIF Oltenia și SIF M. materialele informative pregătite pentru Adunarea Extraordinară (conform dovezilor de livrare din 8 decembrie 2012). La data de 12 decembrie 2012, pârâta a primit de la acționarul SIF M. prima solicitare de materiale

informative (deși deja i se comunicaseră), iar în următoarea zi a primit și cea de- a doua solicitare. Solicitările ale acționarului SIF M. care - chiar si după ce i se comunicaseră materialele - insista sa i se comunice, aveau ca unic scop preconstituirea unor dovezi ale nerespectarii drepturilor sale de informare. Pârâta a arătat că a răspuns acestor solicitări prin e-mail și i-a transmis acționarului SIF M. dovezile de comunicare a materialelor informative, precum și modelul de procură specială de reprezentare în AGEA.

La prima dată stabilită pentru AGEA - 20 decembrie 2012 - s-au prezentat si, după caz, au fost reprezentați următorii acționari: Goodison Holdings BV, SIF M. SA, SIF Oltenia SA, dl. Cenan Darie, fiind îndeplinit cvorumul legal și statutar de prezență. Dezbaterea punctelor stabilite în Ordinea de zi completată a fost consemnată în procesul - verbal al ședinței AGEA fara a exista obiectiuni din partea acționarilor cu privire la procedura de convocare.

Poziția acționarilor a fost consemnata fidel in Procesul verbal al ședinței. După dezbateri AGEA a adoptat, cu majoritate de voturi a celor prezenți, două hotărâri: Hotărârea nr. 119/2012 și Hotărârea nr. 120/2012.

Prin Hotărârea nr. 119/2012 s-au aprobat termenii și condițiile în care subscrisa achiziționează de la SC Lasselsberger SA, persoana juridică română afiliată, active reprezentând Fondul de comerț aferent activității desfășurate de aceasta din urmă, de comerț cu ridicata, precum și de comerț cu amănuntul, a materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare și a altor bunuri, conform activităților autorizate. A fost mandatat dl. Gunther Rudolf Baumgartner, administrator membru în Consiliul de Administrație al S.

, să finalizeze procedura achiziției și să semneze toate actele juridice necesare. La baza aprobării acestei achiziții a stat Nota de fundamentare întocmită conform evaluării efectuate de KPMG Advisory SRL și a evaluării întocmite de o societate specializată în prețuri de transfer (Transfer Pricing Services SRL).

Prin Hotărârea nr. 120/2012 s-au aprobat termenii și condițiile în care subscrisa înstrăinează imobilul situat în C. -N., str. Cojocnei, nr. 21, jud. C.

. A fost mandatat dl. Toni Teau, administrator membru în CA al pârâtei și director general, să finalizeze demersurile de înstrăinare și să semneze actele juridice necesare. La baza aprobării acestei înstrăinări a stat Propunerea

formulată conform Raportului de evaluare întocmit de CS Invest Consulting și Opiniei juridice întocmite de avocat Florin Bulieris.

Aceste două Hotărâri AGEA au fost depuse spre publicare la ORC C. la data de_ sub numerele 5. si 5., cererile fiind admise. Din motive necunoscute de către pârâtă, cele doua hotărâri au fost publicate în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, nr. 480 abia în data de 23 ianuarie 2013.

Pârâta a arătat că în esență, reclamanta critică cele două hotărâri AGEA pentru următoarele motive: nerespectarea formalităților de convocare; încălcarea principiului transparenței și a dreptului de informare al acționarilor; modul de desfășurare al ședinței, dezbaterea punctelor de pe ordinea de zi și exercitarea dreptului de vot; nerespectarea normelor referitoare la egalitatea în drepturi și de tratament a acționarilor.

Pârâta a apreciat că hotărârile AGEA au fost aprobate cu respectarea condițiilor de formă și de fond stabilite de lege și de actul constitutiv, criticile invocate de reclamantă fiind neîntemeiate.

Astfel, s-a arătat că convocarea AGEA respectă legea și actul constitutiv. Convocarea adunării extraordinare s-a efectuat cu respectarea strictă a exigențelor impuse de art. 117 din Legea societăților. La fel, completarea ordinii de zi s-a făcut cu respectarea art. 1171din legea societăților. Solicitarea reclamantei de completare a ordinii de zi a fost aprobată prin Decizia nr. 16/2012 a Consiliului de Administrație și s-a dispus republicarea convocatorului AGEA cu ordinea de zi completată. Așa cum rezultă din extrasele din Monitorul Oficial și din cotidianul național și cel local, a fost publicată ordinea de zi completată, iar nu doar completarea, cum în mod eronat pretinde reclamanta. Reclamanta a formulat cea de-a doua solicitare de completare a ordinii de zi (identică cu prima solicitare) la data de_ când a fost publicată ordinea de zi completată în Monitorul Oficial și după ce Consiliul de Administrație aprobase deja solicitarea de completare.

Menționarea explicită a tuturor punctelor care vor face obiectul dezbaterii adunării asigură dreptul la informare al acționarilor și reprezintă atât o măsură de protecție, cât și un mijloc eficient de control asupra societății. Publicarea ordinii de zi completate s-a efectuat cu respectarea termenului de 10 zile stabilit la art. 1171alin. 3 din Legea societăților.

Așa fiind, pârâta susține că a respectat întocmai exigențele legale în ceea ce privește convocarea adunării extraordinare și completarea ordinii de zi, fiind nejustificate neregularitățile invocate de reclamantă.

S-a arătat că nu a fost încălcat principiul transparenței și nici dreptul de informare al acționarilor. Reclamanta pretinde că subscrisa nu a dat curs cererilor de comunicare a materialelor informative pregătite pentru AGEA, astfel încât să se fundamenteze propunerile din punct de vedere al oportunității. Materialele informative pregătite pentru AGEA au fost comunicate reclamantei prin curier rapid, conform dovezii de livrare din 8 decembrie 2012. Așa cum s-a arătat, reclamanta i-a adresat pârâtei în mod repetat cereri de comunicare a materialelor informative, chiar si după ce i-au fost comunicate materialele, urmărind să preconstituie probe în susținerea nerespectării dreptului de informare.

Pentru punctul 2 al ordinii de zi - achiziție fond de comerț - acționarii au avut la dispoziție o Nota de fundamentare întocmită conform evaluării întocmite de KPMG Advisory SRL și a evaluării întocmite de o societate specializată în prețuri de transfer (Transfer Pricing Services SRL). Aceleași materiale au stat și la baza primului punct al ordinii de zi - adăugat la cererea reclamantei - și care avea ca obiect fundamentarea necesității și oportunității achiziției fondului de comerț.

Pentru punctul 4 al ordinii de zi -înstrăinare fond de comerț - acționarii au avut la dispoziție Raportul de evaluare întocmit de CS Invest Consulting și o Opinie juridică. Aceleași materiale au stat și la baza punctului 3 al ordinii de zi - adăugat la cererea reclamantei - și care avea ca obiect fundamentarea necesității și oportunității înstrăinării de active.

Pentru punctul 5 al ordinii de zi (adăugat la cererea reclamantei) - raport explicativ privind situația economico financiară - nu a fost posibilă întocmirea unui material întrucât timpul a fost insuficient până la ședința AGEA, iar balanța de verificare pentru luna noiembrie 2012 nu era finalizată la data ședinței (finalizarea contabilitatii/a balantei de verificare contabila a unei luni are ca termen data de 25 a lunii următoare - 25 decembrie in cazul nostru - termen pana la care trebuie depuse Declarațiile fiscale si Decontul de TVA la ANAF, iar AGEA a fost programata pentru datele de 20/21 decembrie 2012).

Pentru punctul 6 al ordinii de zi (adăugat la cererea reclamantei) - situație creanțe - a fost prezentat acționarilor materialul pregătit înainte de ședința AGEA.

Astfel, acționarii au fost bine informați cu privire la punctele supuse dezbaterii și au avut posibilitatea să își exercite votul în mod liber și în deplină cunoștință de cauză.

Critica reclamantei este formală, la acest moment instanța exercită doar controlul de legalitate, fiind bine stabilit că hotărârile AGA nu pot fi analizate din perspectiva oportunității afacerilor aprobate de organele statutare ale societății.

Așa fiind, a fost respectat atât principiul transparenței, cât și dreptul de informare al acționarilor, fiind neîntemeiate susținerile reclamantei.

Desfășurarea ședinței, dezbaterea punctelor de pe ordinea de zi și exercitarea dreptului de vot respectă legea și actul constitutiv. Desfășurarea adunării extraordinare a avut loc cu respectarea prevederilor art. 120 și următoarele din Legea societăților, dezbaterile fiind consemnate fidel în procesul-verbal al ședinței.

În ceea ce privește dezbaterea punctelor de pe ordinea de zi reclamanta critică votarea împreună a punctelor 1 și 2 de pe ordinea de zi, respectiv a punctelor 3 și 4, precum și nesupunerea la vot a punctelor 5 și 6. Din conținutul primului punct de pe ordinea de zi (introdus la cererea reclamantei) rezultă fără

echivoc că acesta avea aceeași finalitate cu cel de-al doilea punct supus dezbaterii. Deși a fost dezbătut separat, prin majoritate de voturi s-a hotărât ca cele două puncte să fie votate împreună. La fel și pentru punctele 3 și 4 de pe ordinea de zi.

De altfel modul de formulare a punctelor 1 si 3 (propuse de acționar) nu era de natura sa fie supuse la vot, aprobate, se urmarea pur si simplu prezentarea de către Consiliul de Administrație a unor rapoarte / informări. Dar punctele 2 si 4 (care au fost in convocatorul inițial 1 respectiv 2) erau deja fundamentate cum am arătat mai sus, prin materiale substanțiale pregătite de profesioniști ai domeniilor de referința.

Deși au avut la dispoziție materialele informative, ceilalți acționari nu au formulat nicio propunere concretă pentru aceste teme supuse dezbaterii, ci s- au limitat să voteze împotriva propunerilor bazate pe materiale consistente și bine documentate de specialiști.

Așa cum s-a menționat mai sus, Consiliul de Administrație a precizat ca pentru punctul 5 nu a fost posibilă pregătirea unui material din motive obiective, astfel că nu a mai fost supus la vot acest punct. Deși directorul general al pârâtei a prezentat materialul pentru punctul 6 al ordinii de zi, s-a hotărât cu majoritate de voturi că este o chestiune informativă și nu a mai fost supusă la vot. Sub acest aspect, reclamanta reia critica privind pretinsa nepublicare a ordinii de zi completată, fiind argumentat deja că această susținere este neîntemeiată.

În ceea ce privește exercitarea dreptului de vot pârâta a arătat că dreptul de vot a fost exercitat de acționari cu respectarea prevederilor legale și ale actului constitutiv. Dl. Baumgartner este administrator, membru al Consiliului de Administrație, si nu a participat în niciun fel la vot (nici ca mandatar al vreunui acționar) cum greșit afirma reclamanta. Acest aspect este de altfel corect consemnat în procesul-verbal al ședinței. Hotărârile au fost aprobate cu majoritatea impusă de art. 14.3 din actul constitutiv, adică cu votul unui număr de acționari care să reprezinte cel puțin jumătate din capitalul social.

Pârâta a arătat că Hotărârile AGEA nu încalcă normele cu privire la egalitatea în drepturi și tratament al acționarilor. Reclamanta motivează această critică prin invocarea art. 1361din Legea societăților și pretinde că hotărârile au fost aprobate cu votul acționarului majoritar direct interesat în adoptarea acestor hotărâri. Simpla invocare a art. 1361din Legea societăților nu este suficientă pentru a justifica anularea hotărârilor adoptate. Conform art. 1361din Legea societăților, "acționarii trebuie să își exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari";, fiind stabilite cele două limite ale exercițiului drepturilor acționarilor: buna-credință și promovarea cu prioritate a intereselor legitime ale societății.

Această exigență legală a fost respectată întocmai la adoptarea hotărârilor atacate în acest dosar. Abuzul de majoritate constă în exercitarea discreționară a dreptului de vot de către acționarul majoritar în vederea realizării intereselor sale individuale, în dauna interesului social și în scopul prejudicierii acționarilor minoritari.

În practica judiciară s-a stabilit că, în principiu, încălcarea art. 1361Legea nr.31/1990 atrage o sancțiune patrimonială, însă nu este exclusă nici anularea hotărârii luate cu votul unui acționar aflat în conflict de interese cu societatea, sub rezerva că se probează abuzul de majoritate. Așadar, abuzul de majoritate trebuie dovedit, inclusiv sub aspectul prejudiciului cauzat, pretinsa fraudare a societății și a acționarilor minoritari nu poate fi prezumată, ci trebuie dovedită de cel care o invocă.

În speță nu poate fi vorba de abuz de majoritate, acționarul majoritar nu a făcut altceva decât să voteze o hotărâre AGEA prin care s-a aprobat achiziționarea unui fond de comerț, precum și o hotărâre AGEA prin care s-a aprobat înstrăinarea de active, ambele având la bază documente întocmite de specialiști.

Reclamanta nu justifică un prejudiciu prin adoptarea hotărârilor pe care le contestă, ci se limitează la afirmații teoretice.

Așa fiind, hotărârile AGEA nu au fost adoptate cu abuz de majoritate, fiind respectate întocmai prevederile legale.

În ceea ce privește solicitarea de respingere a cererilor accesorii pârâta a arătat că, de principiu, admiterea cererilor accesorii este condiționată de admiterea petitului principal de anulare a hotărârilor AGEA. Așa cum s-a argumentat deja, se impune respingerea acțiunii în anularea hotărârilor AGEA, și, pe cale de consecință, se impune și respingerea cererii de radiere din Registrul Comerțului și de obligare a subscrisei la efectuarea operațiunilor și suportarea cheltuielilor. În orice caz, radierea mențiunilor făcute în Registrul Comerțului în baza hotărârilor contestate în acest litigiu poate fi efectuată doar după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de anulare. Cererea este superflua (chiar daca nu a fost considerata prin Decizia X din 2006 de către ICO ca inadmisibila) intrucat are ca premisa ca instanța nu-si va indeplini obligația legala de a comunica Registrului Comerțului o copie a hotărârii.

S-a arătat că reclamanta invocă în mod greșit prevederile art. 132 alin. 7 din Legea societăților în susținerea cererii de obligare a subscrisei la efectuarea și suportarea costurilor de menționare în Registrul Comerțului a hotărârii

judecătorești de anulare. Aceste prevederi legale stabilesc că societatea va fi reprezentată în justiție de consiliul de supraveghere în situația în care hotărârea este atacată de toți membrii directoratului, și nu susțin cererea reclamantei.

Prin precizările depuse la dosar la fila 168 reclamanta a învederat instanței faptul că înțelege să conteste toate hotărârile adoptate de AGEA SC S. SA din data de_, respectiv Hotărârea AGEA nr.119/2012 și Hotărârea AGEA nr.120/2012.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

Prin hotărârea nr. 119/_ a SC S. SA publicată în Monitorul Oficial al României partea a IV-a nr. 480/_, adunarea generală extraordinară a acționarilor a aprobat termenii și condițiile în care societatea achiziționează de la SC LASSELSBERGER SA active reprezentând fondul de comerț aferent activității derulate de vânzătoare, respectiv comerț cu ridicata, precum și comerț cu amănuntul, a materialului lemnos și a materialelor de construcții și echipamente sanitare și a altor bunuri, conform activităților autorizate. De asemenea, s-a aprobat mandatarea domnului Gunther Rudolf Baumgartner să finalizeze procedura achiziției și să semneze toate actele juridice necesare punerii în aplicare a hotărârii. Prin hotărârea nr. 120/2012 a SC S. SA adoptată la aceeași dată, acționarii societății au aprobat termenii și condițiile în care societatea înstrăinează imobilul situat în C. -N., str. Cojocnei nr. 21, fiind mandatat domnul Ion-Toni Teau să finalizeze procedura de înstrăinare și să semneze actele juridice necesare punerii în aplicare a hotărârii (f. 13).

Convocarea adunării generale extraordinare s-a realizat prin Monitorul Oficial al României partea a IV-a nr. 4533/_ (f. 34). Astfel, consiliul de administrație al SC S. SA a convocat adunarea generală extraordinară pentru data de_, ordinea de zi fiind următoarea: aprobarea termenilor și condițiilor în care societatea achiziționează de la SC LASSELSBERGER SA active reprezentând fondul de comerț aferent activității derulate de vânzătoare,

respectiv comerț cu ridicata, precum și comerț cu amănuntul, a materialului lemnos și a materialelor de construcții și echipamente sanitare și a altor bunuri, conform activităților autorizate și mandatarea domnului Gunther Rudolf Baumgartner să finalizeze procedura achiziției și să semneze toate actele juridice necesare punerii în aplicare a hotărârii, aprobarea termenilor și condițiilor în care societatea înstrăinează imobilul situat în C. -N., str. Cojocnei nr. 21, precum și mandatarea domnului Ion-Toni Teau să finalizeze procedura de înstrăinare și să semneze actele juridice necesare punerii în aplicare a hotărârii,

împuternicirea unei persoane să redacteze și să semneze toate hotărârile adoptate și să efectueze formalitățile necesare publicității hotărârilor adoptate.

Reclamanta S. DE I. FINANICARE M. SA, în calitate de acționar deținând 6,52% din capitalul social, a solicitat completarea ordinii de zi cu următoarele puncte: prezentarea unui raport explicativ al consiliului de administrație cu privire la situația economico-financiară la_, raport care să cuprindă mai multe informații, situați creanțelor SC S. SA la data de_ în relația cu societățile afiliate și modul de rezolvare a acestora, fundamentarea necesității și oportunității achiziției de către societate a unor active și bunuri privind activitățile autorizate de la societăți afiliate și modalitatea de plată a acestora, fundamentarea necesității și oportunității înstrăinării de active din portofoliul societății (f. 47-48).

În Monitorul Oficial al României partea a IV-a nr. 5013/_ a fost publicată convocarea adunării generale extraordinare a SC S. SA cu ordinea de zi completată ca urmare a solicitării formulate de reclamantă (f. 32-33). Convocatorul completat includea atât punctele ordinii de zi propuse de consiliul de administrație al pârâtei, cât și punctele ordinii de zi propuse de către reclamantă.

Din procesul-verbal al ședinței adunării generale extraordinare a acționarilor SC S. SA (f. 17-31) rezultă modalitatea în care au fost derulate dezbaterile în cadrul acestei ședințe, ordinea de zi supusă la vot, precum și votul exprimat de fiecare dintre acționarii participanți.

În conformitate cu disp. art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței.

Reclamanta are calitate procesuală activă pentru a formula în prezenta cauză o cerere de anulare a hotărârii adoptate de adunarea generală extraordinară din data de_, din procesul-verbal al ședinței rezultând că aceasta a votat împotriva adoptării hotărârilor contestate, acest vot contrar fiind inserat în procesul-verbal. De asemenea, cererea de chemare în judecată a fost formulată în intervalul de 15 zile prevăzut de lege.

Un prim motiv de nelegalitate a hotărârilor adoptate vizează nerespectarea formalităților de convocare a adunării generale și încălcarea dreptului acționarilor la informare.

Conform prevederilor art. 1171alin. 3 din Legea nr. 31/1990, ordinea de zi completată cu punctele propuse de acționari, ulterior convocării, trebuie publicată cu îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege sau actul constitutiv pentru convocarea adunării generale, cu cel puțin 10 zile înaintea adunării generale. După cum s-a reținut anterior, în Monitorul Oficial al României partea a IV-a nr. 5013/_ a fost publicată convocarea adunării generale extraordinare a SC S. SA cu ordinea de zi completată ca urmare a solicitării

formulate de reclamantă, iar convocatorul completat includea atât punctele ordinii de zi propuse de consiliul de administrație al pârâtei, cât și punctele

ordinii de zi propuse de către reclamantă, astfel încât este neîntemeiată susținerea reclamantei conform căreia convocatorul a cuprins doar subiectele cerute în completare de către reclamantă și că au fost încălcate disp. art. 1171alin. 3 din Legea nr. 31/1990.

Reclamanta a solicitat societății pârâte prin înscrisul emis la data de_ (f. 45) să pună la dispoziția acționarilor materialele informative și justificative aferente ordinii de zi completate, întocmite în vederea prezentării, discutării și aprobării de către acționari, precum și procura specială de reprezentare, în vederea fundamentării și exprimării opțiunii de vot. Din înscrisul de la fila 46 din dosar rezultă că la data de_ la societatea reclamantă au fost înregistrate înscrisurile solicitate, respectiv copii ale notelor de fundamentare privind achiziția fondului de comerț, ale raportului de evaluare, ale raportului de determinare a prețului de piață, ale notei de fundamentare privind vânzarea căminului de nefamiliști, ale raportului de evaluare și opiniei juridice exprimate, precum și ale documentelor de proprietate aferente proprietății imobiliare înscrise în CF nr. 2. și CF nr. 2. -C3.

Tribunalul reține că materialele necesare consultării pentru adoptarea de către acționari a unei hotărâri vizând aprobarea achiziționării fondului de comerț, precum și vânzării imobilului constând în cămin de nefamiliști au fost puse la dispoziția reclamantei.

Prin completarea ordinii de zi reclamanta a solicitat prezentarea unui raport explicativ privind situația economico-financiară a societății, în cuprinsul acestei solicitări făcându-se referire și la prezentarea unor contracte de producție aflate în derulare, a activelor de care dispune societatea, a principalilor 10 clienți ai societății. De asemenea, reclamanta a solicitat informații și estimări cu privire la gradul de realizare a BVC 2012, cu privire la măsurile pe care urmează să le ia consiliul de administrație pentru a stopa înregistrarea de pierderi și redresarea activității, precum și informații cu privire la cauzele concrete de scădere accentuată a producției și de înregistrare a pierderilor și o situație a creanțelor pe care societatea le deține în relația cu societățile afiliate.

Tribunalul reține că informațiile pe care reclamanta le-a solicitat în cadrul raportului explicativ al consiliului de administrație nu au legătură cu informațiile necesare adoptării hotărârilor contestate. Modul în care este condusă activitatea societății pe acțiuni, precum și activitatea consiliului de administrație poate face obiectul verificării și controlului acționarilor numai în condițiile și limitele prevăzute de lege, respectiv în cadrul adunării generale a asociaților care are atribuția de a aproba situațiile financiare anuale, precum și să decidă urmărirea administratorilor pentru daunele pricinuite societății.

Notele de fundamentare privind achiziția fondului de comerț și vânzarea proprietății imobiliare au fost comunicate reclamantei, precum și rapoartele de evaluare și opinia juridică exprimată în legătură cu aceste operațiuni juridice, acestea fiind singurele informații necesare acționarilor pentru a-și putea exprima dreptul de vot. În ceea ce privește situația solicitată de către reclamantă vizând drepturile de creanță deținute de societate față de societățile afiliate, tribunalul reține că din procesul-verbal al adunării generale rezultă că în cadrul ședinței a fost predat acționarilor materialul cu privire la aceste creanțe, însă instanța apreciază că această situație a creanțelor solicitate de reclamantă nu ar fi avut nici o influență asupra modului în care acționarii urmau să-și exercite dreptul de vot asupra ordinii de zi.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă considerentele pentru care reclamanta a apreciat că pentru adoptarea deciziilor ar fi fost necesară punerea la dispoziție a materialelor informative menționate în cererea de completare a ordinii de zi aflată în copie la filele 47-48 din dosar. De

asemenea, reclamanta, deși a invocat faptul că pârâta ar fi avut obligația să facă o informare amplă cu privire la consecințele adoptării hotărârilor, nu a precizat în mod expres în ce trebuia să constea această informare.

Astfel, tribunalul reține că acționarii au fost suficient informați cu privire la punctele supuse dezbaterii și au avut posibilitatea să-și exercite dreptul de vot în deplină cunoștință de cauză.

Cu privire la materialele care au fost puse la dispoziția acționarilor, reclamanta a invocat faptul că materialele informative pentru pct. 2 și 4 de pe ordinea de zi nu au fost complete, fără a se preciza însă care materiale ar fi fost necesare în accepțiunea acesteia. De asemenea, s-a invocat faptul că pentru pct. 1, 3, 5 și 6 de pe ordinea de zi nu a fost prezentat nici un material, însă instanța reține că aceste puncte care au fost incluse pe ordinea de zi ca urmare a solicitării reclamantei, nu vizau în mod efectiv adoptarea unor hotărâri de către acționari, ci reprezentau de fapt explicații și justificări pe care reclamanta le-a solicitat societății pârâte. Astfel, prezentarea unei note de fundamentare, a raportului explicativ și a situației creanțelor nu pot face obiectul unui vot, cu consecința adoptării unei hotărâri de către acționari, în condițiile în care convocarea nu a avut ca și ordine de zi aprobarea acestor acte, ci doar prezentarea lor.

Un alt motiv de nulitate a hotărârii adoptate invocat de către reclamantă l- a reprezentat faptul că în cadrul adunării generale extraordinare a acționarilor care a avut loc în data de_ nu au fost supuse votului și punctele 1, 3 și 6 de pe ordinea de zi. Această susținere este neîntemeiată, deoarece din cuprinsul procesului-verbal al adunării rezultă că punctele 1 și 3 ale ordinii de zi care vizau fundamentarea necesității și oportunității achiziționării fondului de comerț, precum și fundamentarea necesității și oportunității înstrăinării de active din portofoliul societății, au fost supuse la vot împreună cu punctele 2 și 4 ale ordinii de zi, care vizau aprobarea operațiunilor juridice la care făceau referire notele de fundamentare. De altfel, acționarii participanți la adunare au votat cu majoritate ca aceste puncte de pe ordinea de zi să nu fie supuse dezbaterilor în mod distinct, ci împreună cu punctele 2 și 4 la care se refereau. Pe de altă parte, instanța reține faptul că aceste două puncte de pe ordinea de zi care vizau fundamentarea necesității și oportunității achiziției respectiv înstrăinării de active nici nu puteau face obiectul unei dezbateri distincte, deoarece reprezentau, de fapt, aspecte componente ale ordinii de zi înscrise la punctele 2 și 4 și care vizau aprobarea efectivă a cumpărării, respectiv vânzării de active.

În ceea ce privește punctul 6 al ordinii de zi, care viza situația creanțelor SC S. SA la data de_, tribunalul reține că s-a prezentat această situație a creanțelor, însă aceasta viza, în realitate, o informare a acționarilor și nu o chestiune care să poată fi supusă votului, astfel încât este neîntemeiată susținerea reclamantei că hotărârea adoptată ar fi nelegală sub acest aspect.

Reclamanta a invocat și faptul că hotărârea adoptată este nelegală, deoarece a fost adoptată cu votul acționarului majoritar GOODISON HOLDINGS

B.V. care era direct interesat în adoptarea unor hotărâri prejudiciabile pentru societate.

Tribunalul reține că poate constitui motiv de nelegalitate a unei hotărâri adoptate de adunarea generală în prezența unui abuz de majoritate, în măsura în care hotărârea adoptată este contrară interesului societății, iar scopul adoptării acesteia este doar de a favoriza acționarii ce au votat pentru adoptarea hotărârii și de a prejudicia pe ceilalți acționari, precum și societatea însăși.

Temeiul de drept al abuzului de majoritate este prevăzut la art. 1361din Legea nr. 31/1990 care instituie în sarcina acționarilor obligația de a-și exercita

drepturile cu bună credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari.

Tribunalul reține că, deși reclamanta a înțeles să invoce abuzul de majoritate, nu a precizat în cuprinsul cererii motivele pentru care hotărârile adoptate contravin interesului general al societății și favorizează acționarul majoritar și nu a făcut dovada existenței abuzului de majoritate, astfel încât nu se poate reține nelegalitatea hotărârii adoptate prin prisma acestui motiv.

Față de cele reținute, instanța apreciază că motivele de nelegalitate ale hotărârilor adoptate în cadrul adunării generale a acționarilor SC S. SA din data de_ sunt neîntemeiate, hotărârile adoptate respectând condițiile de legalitate impuse de lege. aspectele care vizează oportunitatea hotărârilor adoptate nu pot face obiectul controlului de legalitate în condițiile art.132 din Legea nr. 31/1990, astfel încât verificarea profitabilității operațiunilor aprobate de către adunare nu poate fi realizată de instanța de judecată.

Cererea de chemare în judecată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată și, reținând culpa procesuală a reclamantei, în temeiul art. 274 C.pr.civ., aceasta va fi obligată să plătească pârâtei suma de 18.466 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, justificat prin factura și ordinul de plată de la filele 193-194.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. DE I. F. "M. "; SA, cu sediul în B., str.P. A. nr.94C, jud.B., în contradictoriu cu pârâta SC S. SA, cu sediul în C. -N., str.B. nr.1, jud.C. .

Obligă reclamanta să plătească în favoarea pârâtei suma de 18.466,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

S. I.

D.

P.

Red.SI/MM 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1145/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA