Sentința civilă nr. 3304/2013. Dizolvare societate (registrul comerțului)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3304/2013
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: M. C. B.
GREFIER: T. G.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI în contradictoriu cu pârâta SC M. B. SA, având ca obiect dizolvare.
La ambele apeluri efectuate în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, tribunalul, prin raportare la prevederile art.131 N.C.P.C. coroborat cu prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990 rep., constată că este competent general, material si teritorial să soluționeze cererea formulată de către reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI reprezentat prin OFICIUL NAȚIONAL AL
REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ împotriva pârâtei SC M. B. SRL, având ca obiect dizolvare societate.
Instanța, după deliberare, constatând cauza în stare de judecată, o reține în pronunțare, pe baza actelor aflate la dosar.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 23 august 2013, reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI a
solicitat dizolvarea societății pârâte SC M. B. SA.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că din evidențele registrului comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj rezultă faptul că societatea pârâtă nu are organe statutare. Conform prevederilor art.21 lit.b coroborat cu art.22 al.1 din Legea nr.26/1990, obligația de actualizare a datelor cu privire la administratorul/administratorii societății și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească sunt cunoscute de societate încă de la data inființării. Cu toate acestea, pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la Oficiul Registrului Comerțului, astfel că în momentul de față reclamantul este obligat să solicite dizolvarea potrivit dispozițiilor art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990. Importanța actualizării datelor privind administratorul rezidă din însăși finalitatea sa, respectiv aceea ca societatea să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege, nu doar la momentul înființării, ci și pe toată durata de funcționare a acesteia. Totodată, obligativitatea publicării numirii, încetării funcției, precum și identitatea, este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene în materie, respectiv cu prevederile art.2 al.1 lit.d din Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009.
In drept, au fost invocate prevederile art.194 și urm.Cod prrocedură civilă, art.237 din Legea nr.31/1990, Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului.
In probatiune, s-au depus inscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC M. B. SA a solicitat respingerea cererii formulate ca rămasă fără obiect, arătând că și-a îndeplinit obligațiile legale ce îi reveneau cu privire la mandatele administratorului, ale cenzorilor și cenzorilor supleanți, conform Rezoluției nr.21400/_ din dosarul nr.57504/_, atașată întâmpinării.
Instanța a incuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Conform Actului adițional la contractul și statutul Societății Comerciale M. B. SA, mandatul administratorului unic Schmidt M. a fost prelungit pe o durată de 4 ani, începând cu data de_ . De asemenea, au fost stabiliți cenzorii activi și cenzorii supleanți ai societății, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de_ .
În același timp, potrivit extrasului din registrului comerțului nr.49930/_, depus de reclamant la dosar, societatea pârâtă SC M. B. SA nu avea la data introducerii acțiunii organe statutare, mandatul administratorului și mandatul cenzorilor fiind expirate.
Conform dispozițiilor art.21 al.1 lit.b și art.22 al.1 din Legea nr.26/1990, în registrul comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare la datele de identificare ale împuternicitului sau a reprezentantului fiscal al societății, în termen de cel mult 15 zile de la data actelor supuse obligației de înregistrare.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 237 al.1 lit.a din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot
întruni
.
Prin prisma normelor legale mai sus enunțate, se constată că la
data introducerii acțiunii, societatea pârâtă nu mai avea organe statutare, aspect dedus din neasigurarea publicității unei eventuale numiri a unui nou administrator sau a prelungirii mandatului celui desemnat prin actul constitutiv, dar și din necontestarea susținerii reclamantului cu privire la lipsa organelor de conducere ale societății.
Cu toate acestea, în cursul soluționării cauzei, prin Rezoluția nr.21400/_ pronunțată în dosarul nr.57504/_ de persoana desemnată de Directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la: persoanele împuternicite, conform datelor din: Hotărârea adunării ordinare a acționarilor din_ . Prin această hotărâre, a fost prelungit mandatul administratorului unic Schmidt M. pe o durată de 4 ani, începând cu data de_ . De asemenea, au fost stabiliți cenzorii activi și cenzorii supleanți ai societății, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de_ .
Ca urmare, se constată că în prezent societatea îndeplinește condițiile referitoare la organele statutare, nemaifiind întrunite condițiile prevăzute de art. 237 al.1 lit.a din Legea nr. 31/1990.
Pentru considerentele expuse, in temeiul acestor dispoziții legale, tribunalul constată că cererea formulată de reclamant a rămas fără obiect și va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul procesual ales în C. N., str.I. nr.24 județul C. în contradictoriu cu pârâta SC M. B. SA cu sediul în C. -
N. Piața U. nr.17 județul C., ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședința publică din data de 29 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE: GREFIER:
M. C. B. T. G.
Red./Dact./MCB/6ex./_
← Sentința civilă nr. 3385/2013. Dizolvare societate (registrul... | Sentința civilă nr. 622/2013. Dizolvare societate (registrul... → |
---|