Cerere de validare a popririi asigurătorii. Termen
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 6009 din 4 septembrie 2014
Prin decizia civilă nr. 238 din 14.04.2014, pronunţată în dosarul nr. ... al Tribunalului Specializat Cluj, a fost respins apelul declarat de apelanta SC M. SRL, J... în contradictoriu cu intimata SC B. S.A. Bucureşti şi SC A. SRL Dej, împotriva Sentinţei civile nr. 1.305/2013 pronunţate de către Judecătoria Cluj-Napoca, la data de
05.12.2013, în dosarul nr. .../2013.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Principala critica adusa de apelanta sentinţei pronunţate de prima instanţa consta în interpretarea şi aplicarea eronata a dispoziţiilor art. 460 alin. şi art. 456 C.pr.civ., în opinia apelantei nefiind incidente dispoziţiile legale anterior menţionate, ci dispoziţiile art. 457 C.pr.civ..
Criticile apelantei sunt nefondate, urmând sa fie înlăturate de către instanţa de apel. Aşa cum însăşi apelanta a arătat, asupra naturii termenului instituit de art. 456 C.pr.civ., s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 7/2013, decizie prin care a fost admis recursul în interesul legii şi s-a statuat astfel: ,,În interpretarea şi aplicarea art. 460 alin. 1 din codul de procedură civilă stabileşte că termenul de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, în care creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi, este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix şi absolut, a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii.” Prin urmare, orice interpretare cu privire la natura acestui termen nu poate fi primita, dezlegarea în drept data prin decizia anterior pronunţata fiind obligatorie conform dispoziţiilor art. 3307 C.pr.civ.. Distincţia pe care apelanta o susţine în sensul ca interpretarea data de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie priveşte doar subiecţii de drept care nu sunt instituţii bancare, este lipsita de suport legal, considerentele deciziei fiind eronat interpretate de apelanta.
Sunt nefondate susţinerile apelantei în sensul ca cererea privind validarea popririi nu ar intra sub incidenta dispoziţiilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă în condiţiile în care nu exista nici o dovada ca intimata si-ar fi îndeplinit obligaţia de a vira către apelanta vreo suma din contul poprit. Astfel, instanţa de apel observa ca la data de 25.11.2011, intimata SC B. S.A. a comunicat executorului judecătoresc A.T. înfiinţarea popririi, iar cererea de validare a popririi a fost înregistrata abia în august 2013, fără ca în acest interval de timp sa fi eliberat vreo suma apelantei creditoare.
Susţinerile apelantei în sensul ca intimata SC B. S.A. este în culpa procesuala întrucât nu a procedat la declararea anticipata a scadentei creditului acordat debitoarei sale SC A. SRL, nu prezintă relevanta în condiţiile în care cererea de validare a popririi a fost înfiinţata cu depăşirea termenului prescris de art. 456
C.pr.civ.. în plus, nu ar avea relevanta nici daca cererea ar fi fost formulata în termenul legal, decizia de a declara sau nu scadenta anticipata a creditului aparţinând în exclusivitate intimatei SC B. S.A..
Pentru aceleaşi motive nu pot fi primite nici susţinerile apelantei în sensul ca intimata SC B. S.A. ar fi fost debitor al intimatei SC A. SRL şi ca ar fi avut obligaţia de a înfiinţa poprirea asupra sumelor de bani pe care aceasta din urma le consemna în contul sau, în vederea restituirii împrumutului acordat de banca. Aceste apărări de fond ar fi putut fi analizate doar în cazul în care cererea privind validare popririi ar fi fost depusa în termenul legal. În acelaşi sens sunt şi susţinerile referitoare la rularea diferitelor sume de bani prin contul intimatei SC A. SRL.
Pentru toate aceste considerente, luând în considerare faptul ca toate criticile apelantei sunt nefondate, în baza art. 296 teza 1 C.pr.civ., tribunalul a respins, ca fiind nefondat, apelul apelanta SC M. SRL şi a menţinut în întregime Sentinţa civilă nr. 1.305/2013 pronunţată de către Judecătoria Dej, la data de 05.12.2013, în dosarul nr. .../2013.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. M. S.R.L., solicitând casarea deciziei civile nr. 238/2014 pronunţata de Tribunalul Specializat Cluj la data de 14.04.2013 în dosarul nr. ... trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru admiterea cererii şi validarea popririi Împotriva terţului poprit B. cu sediul central din . pentru plata sumei de :
- 27.995,30 euro (echivalentul în lei, la cursul leu/euro stabilit de BNR pentru data efectuării viramentului) reprezentând contravaloare marfa conform sentinţei comerciale 459/COM/21.09.2010 a Tribunalului Alba
- 8.203,73 lei reprezentând cheltuieli de executare
În motivare a arătat că prin sentinţa recurata instanţa de apel respinge apelul declarat de noi împotriva sentinţei civile nr.1305/2013 a Judecătoriei Dej .
Pentru a ajunge la aceasta soluţie instanţa de apel menţine excepţia tardivităţii cererii invocate de terţul poprit B. cu sediul central din . şi constata ca societatea noastră este decăzuta din termenul în care trebuia sa sesizeze instanţa pentru validarea popririi fara a mai intra în cercetarea fondului astfel ca decizia recurata este pronunţata cu aplicarea greşita a legi.
Astfel, prin decizia recurata, instanţa de apel nu observa ca în situaţia data, în care terţul poprit este o banca acesteia nu-i mai revin obligaţiile din art. 456 alin 1 cod proc civ, conduita banei fiind reglementata de art. 457 cod proc civ. Acest punct de vedere consideram ca este în concordanta şi cu motivarea deciziei citate a instanţei supreme în sensul ca în cuprinsul acestei decizii nu se regăseşte nici o referire la art. 457 cod proc civ ci numai la art. 456 cod proc civ. Pentru susţinerea acestui punct de vedere se impune o analiza a textelor de lege în discuţie şi anume;
„Art. 456 - În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenta acestora, terţul poprit este obligat:
a) sa consemneze suma de bani sau, dupa caz, sa indisponibilizeze
bunurile mobile incorporale poprite şi sa trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute Ia Art. 453 alin. 1;
b) sa plătească direct creditorului suma reţinuta şi cuvenita acestuia, în cazul popririlor prevăzute de Art. 453 alin. 2. La cererea creditorului suma ii va fî trimisa la domiciliul indicat sau, daca este cazul, la reşedinţa indicata, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului."
În acest caz terţul poprit care nu poate fi o unitate bancare ci numai o persoana juridica care are obligaţii de plata fata de debitorul urmărit, are următoarele obligaţii;
- sa consemneze sumele la dispoziţia executorului judecătoresc, sau
- sa plătească direct creditorului suma reţinuta în condiţiile art. 453 alin
2 (pensii întreţinere, despăgubiri, etc. ...).
Instanţa suprema în decizia invocata statuează ca termenul de 3 luni prevăzut de art. 460 cod proc.civ.
„Art. 460 - Daca terţul poprit nu-si mai îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc sa consemneze suma urmăribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia sa consemneze sau sa plătească suma urmăribila, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi."
curge de la data când „terţul poprit trebuia sa consemneze sau sa plătească suma urmăribila"
Ceea ce duce la concluzia ca terţul poprit are obligaţia de a consemna sau plaţii suma urmăribila obligaţii ce corespund terţului poprit de la art. 456 cod proc. civ. adică o persoana juridica nebancara cu obligaţii de plata fata de debitorul urmărit.
În situaţia prevăzuta de art. 457, terţ poprit este o unitate bancara care în condiţiile art. 457 cod proc. civ.
„Art. 457 (1) In cazul debitorului titular de conturi bancare, poprirea se înfiinţează potrivit Art. 453.
(11) în cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul executării silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cat şi încasările viitoare.
(2) La data sesizării băncii, sumele existente, precum şi cele provenite din
încasările viitoare sunt indisponibilizate în măsura necesara realizării creanţei.
Din momentul indisponibilizării şi pana la achitarea integrala a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silitei prin poprire, terţul poprit nu va face nicio alta plata sau alta operaţiune care ar putea diminua suma indisponibilizata, daca legea nu prevede altfel."
are următoarele obligaţii;
- sa indisponibilizeze sumele din soldul creditor
- sa indisponibilizeze Încasările viitoare
- sa nu facă plaţi sau alte operaţiuni bancare
Din analiza obligaţiilor terţilor popriţi din cele doua texte analizate mai sus rees diferente de obligaţii respectiv plata şi consemnare la persoane juridice nebancare şi indisponibilizare şi neplata de sume la unităţi bancare.
Decizia ICCJ nr. 7/2013 care soluţionând în RIL decide ca termenul prevăzut de art. 460 este unul de decădere insa în motivare face trimitere la art. 103 alin 1 cod proc civ.
Acest ultim text de lege reglementează situaţia în care partea nu-si exercita dreptul în termen, neexercitare cauzata de o Împrejurare mai presus de voinţa sa. Consideram ca în speţa sunt aplicabile prevederile art. 103 alin 1 cod proc. civ. în sensul ca fiind comunicata înfiinţarea popririi şi ştiind ca debitoarea nu mai are activitate economica transferând bunurile pe alta societate am considerat ca nu dispune de fonduri în cont şi ca astfel se explica lipsa de încasări prin poprire. în acelaşi context, banca - terţ poprit nu are obligaţia de a comunica daca debitorul urmărit are sau nu activitate, fiind obligata sa indisponibilizeze sumele aflate în cont precum şi încasările viitoare şi ca atare noi nu a cunoscut operaţiunile bancare din contul debitorului urmărit, necunoaştere care opiniem ca este o împrejurare mai presus de voinţa noastră.
Daca aveam cunoştinţa de operaţiunile respective şi ca banca nu indisponibilizează sumele pana la concurenta debitului urmărit şi nu exercitam calea validării popririi atunci se putea constata lipsa de interes şi decăderea din termen.
Prin adresa nr. 79515/25.11.2011 banca comunica executorului judecătoresc înfiinţarea popririi şi ca încasările următoare vor fi consemnate şi virate organului de executare fără a face vorbire de soldul existent la data înfiinţării popririi, act care da asigurări ca suma va fi recuperata prin poprire.
În urma răspunsului primit de la SC F. SRL a constatat ca s-au executat plaţi prin virament bancar şi atunci am solicitat extrasul de cont când am luat la cunoştinţa de încasările debitoarei , sume ce trebuiau indisponibilizate şi virate în contul executorului judecătoresc pentru distribuţie în condiţiile art. 562 şi urm cod proc civ.
Mai mult din extrasul de cont comunicat executorului rezulta ca lunar s-au rulat sume de bani în cont existând încasări de peste limita ratei creditului sume care nu au fost puse la dispoziţia executorului judecătoresc iar termenul de 3 luni consideram ca s-a întrerupt cu fiecare încasare în soldul creditor neindisponibilizata sau operaţiune în soldul debitor şi ca în acest fel nu suntem ieşiţi din termen , după fiecare întrerupere curgând un nou termen de trei luni.
În extrasele de cont comunicate rees rulaje de sume atât în contul creditor (încasări) cat şi în contul debitor (plaţi către client) ceea ce nu este altceva decât venituri neindisponubilizate şi eliberări de sume operaţiuni executate contrar art.457 alin 2 cod proc civ.
În plus prin adresa nr. 73468/06.08.2013 banca comunica virarea sumei de 12,24 RON în contul executorului judecătoresc .
De observat ca şi înăuntrul termenului de 3 luni anterior depunerii cererii s-au rulat sume (ex. 5.104,94 lei -20.05.2013, 3.778,38-05.06.2013 etc.).
Fata de situaţia descrisa mai sus consideră ca în cauza sunt aplicabile dispoziţiile art. 402 ind. 2 alin 1 cod proc.civ. sens în care termenul de decădere a fost suspendat succesiv.
Ca o prima concluzie opinează ca banca are culpa în neexecutarea obligaţilor ce-i revin din prevederile art. 457 cod proc civ fapt pentru care se impune validarea popririi.
Aceeaşi comportare culpabila o are banca şi cu privire la propriile norme de creditare.
Daca îşi aplica norma proprie cuprinsa în contractul de credit, declara scadenta anticipata a creditului acordat debitoarei noastre şi astfel prin executare silita se ajungea atât la îndestularea băncii cat şi a societăţii în calitate de creditor urmăritor.
În acest context consideră ca terţul poprit şi debitoarea sunt în culpa în sensul
ca:
- nu procedează la declararea scadentei anticipata a creditului conform pct 3.1 « Cazuri de declarare a scadentei anticipate »
31.3 «furnizarea de către împrumutat a unor date false sau incomplete » ,
31.5 «In cazul în care se iniţiază procedura executării silite asupra activelor
»si
31.8 « Garanţiile*... nu au fost constituite valabil»
din contractul de credit în sensul ca;
- accepta şi fac declaraţii neadevărate la pct. 27.3 si 27.7 respectiv ca :;
- nu exista litigii pe rol sau care urmează sa se declanşeze (adresa nr. 39/07.01.2010 de convocare la conciliere;răspunsul din 21.01.2010 al adresa de conciliere)
- toate documentele financiare şi contabile vor fi întocmite şi audiate în conformitate cu principiile contabile generale insa contrar prevederilor art. 6 alin 1 din OG 15/1996 cu chitanţa nr. 000079/06.10.2011 se încasează suma de 18.600 lei fără ca aceasta suma se se regăsească în extrasele de cont.
- fiind iniţiata executarea silita asupra activelor împrumutatului luând cunoştinţa despre acest aspect prin cererea de Înfiinţare a popririi
- garanţiile nu au fost constituite valabil fiind acceptate garanţii bunurile înstrăinate în perioada septembrie - octombrie 2011 iar înscrierile în arhiva a avut loc în noiembrie 2011.
Daca banca îşi aplica propriile norme de creditare, privitoare la declararea scadentei anticipate a creditului,pentru motivele arătate mai sus banca avea posibilitatea de a executa silit bunurile gajate şi avea prioritatea prevăzuta de art. 563 lit g cod proc civ, distribuirea sumelor deţinute de debitoarea SC A. SRL Dej desfăşurându-se în condiţiile art. 562-571 cod proc civ.
Activitatea culpabila a băncii şi societăţii debitoare cu privire la creditul din 09.06.2011 fac obiectul dos. pen. 206/P/2013, cauza în care se executa activităţile dispuse prin sentinţa penala nr. 594/2013 a Judecătoriei Dej, cercetări ce urmează a viza şi comportamentul abuziv al banei contra intereselor noaste ca urmare a nedeclarării scadentei anticipate a creditului.
Pe baza acestor considerente de fapt şi de drept invocate mai sus opinează ea instanţele de apel şi de fond pronunţându-se numai pe excepţia ridicata şi prin necercetarea fondului au pronunţat hotărârea cu aplicarea greşita a legii, au considerat aplicabil cauzei art. 460 şi nu art. 457 cod proc civ litigiului dedus judecaţii, fapt pentru care va rugam sa dispuneţi admiterea recursului aşa după cum a fost formulat şi motivat şi sa pronunţaţi o hotărâre de casare a deciziei recurate şi rejudecarea cauzei de instanţa de fond.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 21 august 2014 intimata B. SA Bucureşti, a solicitat respingerea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 238/2014 pronunţata de Tribunalul Specializat Cluj ca nefondat.
În motivare a arătat că prin sentinţa recurata instanţa de apel a respins apelul formulat şi a menţinut sentinţa primei instanţe prin care s-a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de validare a popririi de către creditorul M. SRL şi s-a respins acţiunea formulata de acesta. împotriva acestei decizii a formulat creditorul recurs. Recursul este neîntemeiat, decizia pronunţata de instanţa de apel şi sentinţa pronunţata de către prima instanţa fiind legale şi temeinice. Astfel:
1. Potrivit art. 460 alin 1 C.pr.civ creditorul urmăritor are la dispoziţie în vederea sesizării instanţei cu o cerere de validare 3 luni de la data la care terţul poprit trebuie sa consemneze sau sa plătească suma urmăribila. Acest text de lege instituie un termen imperativ cu respectarea căruia se poate formula cererea de validare a popririi. în acest sens s-a pronunţat ICCJ prin Decizia nr. 7/2013 ICCJ hotărând ca "termenul de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia sa consemnele sau sa plătească suma urmăribilă) în care creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanţa de executare în vederea validării popriţii, este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix şi absolut, a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii."
Poprirea asupra conturilor debitoarei A. SRL, deschise la subscrisa, a fost înfiinţata la solicitarea BEJ A.T. în luna noiembrie 2011. în acest sens subscrisa am transmis executorului judecătoresc adresa nr. 79515/25.11.2011 prin care i-am adus la cunoştinţa înfiinţarea popririi. Creditorul urmăritor M. SRL a formulat cererea de validare în data de 19.08-2013. Raportat la prevederile imperative ale art. 460 alin 1
C.pr.civ cererea de validare a fost tardiv formulata.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului ca decizia nr. 7/2013 pronunţata de ICCJ nu ar fi aplicabila situaţiei reglementate prin art. 457 C.pr.civ, doar ipotezelor vizate prin art. 456 aceasta este neîntemeiata. Intimata arată că prin art. 456 C.pr.civ se reglementează termenul în care sumele de bani poprite trebuie consemnate/ plătite creditorului urmăritor. Aceste dispoziţii se aplica şi în cazul în care terţul poprit este o societate bancara. în acest sens sunt şi prevederile art. 457 alin 4 care fac trimitere la art. 456 C.pr.civ. în cazul în care se accepta inaplicabilitatea prevederilor art. 456 în cazul în care terţul poprit este o instituţie bancara nu mai exista nici obligativitatea consemnării sumelor de bani indisponibilizate în favoarea executorului judecătoresc în termen de 15 zile, întrucât art. 457 dispune doar ca banca trebuie sa indisponibilizeze sumele de bani. în mod evident în cazul instituţiilor bancare sunt aplicabile atât dispoziţiile art. 456, şi si prevederile art. 457, care se completează.
În ceea ce priveşte menţiunile privind art. 103 C.pr.civ arată ca o cerere de repunere în termen nu a fost formulata în speţa în termenul legal de 15 zile. Chiar daca s-ar accepta ca pretinsa împiedicare a creditorului urmăritor ar fi încetat la data formulării cererii de validare a popririi (19.08.2013), o cerere de repunere în termen nu a fost formulata în 15 zile de la data înregistrării la instanţa a cererii de validare a popririi. în ceea ce priveşte pretinsa împiedicare a creditorului urmăritor observam ca acesta are îndatorirea de a urmări executarea silita iniţiata în vederea realizării propriilor interese. Subscrisa nu am refuzat niciodată sa comunicam extrase privind conturile debitorului urmărit Acestea au fost solicitate abia în anul 2013, ocazie cu care intimata a comunicat extrasele de cont ale debitoarei. Evident asemenea extrase se puteau solicita oricând în urma înfiinţării popririi. Mai mult, prin adresa nr. 79515/25.11.2011, comunicata executorului judecătoresc, a confirmat înfiinţarea popririi, totodată arătând ca subscrisa deţinem gaj asupra conturilor debitorului urmărit silit şi acesta din urma ne datorează sume de bani în temeiul contractelor de credit încheiate intre subscrisa şi debitorul A.. Adresa noastră se afla din noiembrie 2011 la dosarul execuţional. Aşadar creditorul urmăritor avea posibilitatea sa se informeze, şi nu s-a aflat intr-o împrejurare mai presus de voinţa acestuia care l-ar fi împiedicat sa solicite informaţii sau sa formuleze cererea de validare a popririi în termenul legal prevăzut de art.460.
De asemenea se observa ca în speţa nu sunt incidente dispoziţiile procedurale privind întreruperea termenului (art. 405 indice 2 alin 1). Aceste prevederi legale reglementează întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la executarea silita. Or, în speţa se discuta termenul de formulare a cererii de validare a popririi, şi nu termenul de prescripţie a dreptului la executare silita.
2. Raportat la susţinerile creditorului privind fondul cererii sale, arată ca şi acestea sunt neîntemeiate.
Creditorul urmăritor M. SRL a formulat împotriva intimatei - terţ poprit în dosarul execuţional nr. 181/2010 al BEJ A.T. - o cerere prin care solicita validarea popririi pentru suma de 27.885,30 euro şi 8.203,73 lei, obligarea noastră la plata acestei sume de bani, susţinând ca şi-a încălcat obligaţiile legale.
În primul rând, arată ca intre intimată — instituţie bancara - şi societatea A. SRL s-au încheiat mai multe contracte de credit. La data de 14.11.2011 - data înfiinţării popririi — subscrisa aveam încheiate cu debitoarea trei contracte de credit, şi anume : Contract de credit nr. 2/2007 (pentru suma de 60.000 euro), Contract de credit nr. 40/2008 (pentru suma de 46.000 euro) şi Contract de credit nr. 3/2008 (pentru suma de 162.500 lei). Contractele de credit sunt depuse la dosarul cauzei. Toate creditele sus-menţionate (precum şi toate accesoriile acestora — dobânzi, comisioane etc) erau garantate printre altele prin constituirea de gaj asupra conturilor curente ale debitoarei deschise la subscrisa. Am depus la dosarul cauzei dovada de la arhiva electronica din care rezulta ca aceste garanţii asupra sumelor de bani, constituite în favoarea subscrisei de debitoarea A. pentru garantarea creditelor contractate, erau înscrise din iunie 2011 în Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare. De asemenea, prin art. 20 în toate cele trei contracte de credit susmenţionate subscrisa era împuternicita sa preleveze în mod automat din conturile debitoarei A. sumele de bani datorate de către aceasta cu titlu de rate credit, dobânzi, comisioane şi alte sume datorate, precum şi sa efectueze schimb valutar daca era necesar.
În al doilea rând, creditorul urmăritor M. reproşează subscrisei ca nu as fi respectat obligaţiile mele în calitate de terţ poprit întrucât prin conturile debitoarei A. s-au rulat sume de bani care depăşeau creanţa deţinuta de către creditorul urmăritor.
Intimata observă ca art. 452 C. pr. Civ dispune ca sunt supuse popririi sumele bani datorate de către terţul poprit debitorului urmărit. Aşadar terţul poprit în urma popririi are obligaţia legala de consemna la dispoziţia executorului judecătoresc sumele de bani pe care terţul poprit la datorează debitorului urmărit. Or. subscrisa nu am datorat debitorului urmărit nici o suma de bani. Din contra debitorul urmărit A. datora sume de bani subscrisei. Subscrisa astfel cum am arătat mai sus am acordat mai multe credite către debitorul urmărit A.. Astfel acesta din urma în ceea ce priveşte ratele de credit, dobânzile şi comisioanele datorate subscrisei în temeiul celor trei contracte de credit este debitorul subscrisei, care în aceasta relaţie contractuala am calitatea de creditor al ratelor de credit, dobânzilor etc. Sumele de bani care au intrat în conturile debitorului urmărit A. erau datorate subscrisei, în calitate de creditor în temeiul contractelor de credit nr. 2/2007, 40/2008, 3/2008. Se observa şi din extrasele de cont bancare depuse de către creditorul urmăritor ca toate sumele de bani rulate prin conturi s-au utilizat în vederea achitării ratelor de credit, a dobânzilor şi comisioanelor aferente, în temeiul contractelor de credit sus-menţionate. Aşadar nu şi-a încălcat obligaţiile instituite de lege în calitate de terţ poprit, întrucât sumele de bani intrate în conturile debitoarei erau datorate subscrisei, şi nu subscrisa datoram aceste sume de bani la A..
Mai mult, se observa ca şi potrivit art. 460 alin 1 C.pr.civ se introduce o cerere de validare în ipoteza în care terţul poprit a eliberat banii datoraţi debitorul urmărit, în loc sa le consemneze la dispoziţia executorului judecătoresc. în speţa se observa facil ca, debitorului urmărit nu i s-a eliberat de către subscrisa nicio suma de bani. în extrasele de cont depuse la dosarul cauzei nu apare nicio operaţiune prin care s-ar fi eliberat vreo suma de bani societarii A. sau vreunui reprezentant al acestuia. Precizam ca asemenea operaţiuni de retragere din cont ar trebui sa figureze în coloana "Debit" şi sa se menţioneze la solicitarea debitorului sau de către acesta s-a efectuat o retragere sau un virament. Se observa ca singurele operaţiuni de plata — ulterior înfiinţării popririi erau reprezentate de plata ratelor de credit, a dobânzilor, comisioanelor precum şi schimbul valutar al sumelor necesare achitării ratelor de credit.
În al treilea rând, intimata deţine gaj pe conturile debitorului urmărit, iar aceasta garanţie reala mobiliara este înregistrata în Arhiva Electronica încă din luna iunie 2011. În consecinţa subscrisa în vederea recuperării creanţelor noastre contra debitoarei pot debita conturile debitorului urmărit, cu prioritate fata de poprirea instituita ulterior înscrierii gajului nostru a arhiva electronica. Evident în caz contrat -adică poprirea ar prevala fata de gajul instituit în prealabil asupra contului — s-ar ajunge la încălcarea dreptului de garanţie al subscrisei precum şi a regulii imperative a prioritarii garanţiilor care reglementează ca, creditorii garantaţi din "bunul gajat" îşi recuperează creanţele cu prioritate fata de creditorii chirografari. în speţa, subscrisa este creditor garantat asupra sumelor din contul debitorului urmărit A., iar creditorul urmăritor M. este un creditor chirografar, care isi va putea recupera creanţele din sumele de bani intrate în contul debitorului urmărit doar după ce subscrisa ne-am recuperat creanţele (dobânzi, accesorii, credit) rezultate din contractul de credit garantat prin gajarea contului. Aşadar, în contextul celor mai sus-expuse se observa ca toate operaţiunile de debitare (adică retragere de sume de bani) cuprinse pe extrasul de cont al debitorului urmărit, sunt plaţi făcute de către debitoare subscrisei, şi reprezintă credite, dobânzi şi comisioane aferente contractelor de credit perfectate cu debitoarea, adică în mod legal şi justificat s-au reţinut de către intimată, nefiind eliberate debitoarei. în acest sens s-a şi reglementat în Noul cod civil prin art. 2466 ca "atunci când ipoteca poarta asupra unui cont (...) creditorul poate compensa soldul creditor al contului cu creanţa ipotecara."
Invocă şi decizia nr. 3636/2011 al Curţii de Apel Cluj (depusă la dosarul cauzei) prin care instanţa a reţinut ca «terţul poprit se bucură şi de drepturile prevăzute de art. 62 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 în temeiul cărora acesta este îndreptăţit să reţină cu prioritate sumele de bani cu care se alimentează contul curent al debitorului ».
În concluzie, se observa ca nu a eliberat nicio suma de bani debitoarei A., şi în consecinţa nu şi-a încălcat obligaţiile legale instituite prin regimul popririi. Faptul ca din sumele intrate în contul gajat în favoarea sa şi-a recuperat creanţele deţinute fata de către debitorul urmărit nu înseamnă ca şi-ar fi încălcat obligaţiile. Acesta întrucât în calitate de creditor garantat avea posibilitatea legala să îşi recupereze creanţa garantata cu prioritate fata de poprirea ulterior instituita de către M. SRL.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
1. Critica din recurs se circumscrie interpretării şi aplicării de către instanţele de fond a dispoziţiilor procedurale în materia popririi motiv de recurs ce a fost încadrat de Curte conform art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă de la 1865, aplicabil conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, în art. 304 pct. 5 din acelaşi cod.
Mai precis, examinarea se circumscrie termenului în care trebuie introdusă o cerere de validare a popririi de către persoana interesată, în speţă de creditor.
Prin Decizia nr. 7/2013 în recurs în interesul legii pronunţată de ÎCCJ -Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a decis pe cale de interpretare că în interpretarea şi aplicarea art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă stabileşte că termenul de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, în care creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi, este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix şi absolut, a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii.
Pe cale de consecinţă, având în vedere şi obligativitatea unei atari decizii pentru instanţele de judecată , regimul juridic al termenului de introducere a cererii de validare a popririi a fost stabilit pe cale de interpretare astfel încât orice altă analiză este de prisos.
Mai mult având în vedere generalitatea interpretării şi sistemul procesual unitar al validării popririi nu există nici un fel de argument factual şi leal pentru a concluziona că în această materie ar exista reglementate diferenţiat mai multe termene de introducere a acţiunii de validare, respectiv termenul de 3 luni s-ar aplica exclusiv materiei popririi bancare iar pentru celelalte popriri acţiunea de validare ar putea fi introdusă oricând.
În primul rând o atare distincţie nu a fost operată nici de legiuitor şi nici de Înalta Curte pe cale de interpretare or conform adagiului ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus nu se poate admite teza recurentului conform căreia interpretarea deciziei ÎCCJ nu s-ar aplica pentru ipoteza reglementată de art. 457 din Codul de procedură civilă de la 1865 ci numai pentru ipotezele avute în vedere de art. 456 din acelaşi cod.
Dincolo de cele menţionate anterior pentru a opera o atare distincţie nu există nicio raţiune.
Art. 456 C.pr.civ. conţine o dispoziţie de ordin general aplicabilă oricărui terţ poprit iar norma de la art. 457 este o normă specială aplicabilă exclusiv materiei popririi bancare dar această din urma dispoziţie nu exclude completarea cu obligaţiile generale trasate de art. 456 din acelaşi cod.
Aşa fiind, pentru acţiunea de validare a popririi prevăzută de art. 460
C.pr.civ. nu importă dacă poprirea se circumscrie art. 456 ori art. 457 de vreme ce în text legiuitorul nu face nicio distincţie sub aspectul circumscrierii specifice a unui anumit terţ poprit sau a unei anumite popriri.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 103 alin. 1 din Codul de procedură civilă Curtea reţine că instituţia procesual a repunerii în termenul procedural nu se activează din oficiu ci partea care din motive mai presus de voinţa acesteia nu a putut să formuleze cererea în termenul defipt de lege are latitudinea să solicite instanţei să decidă asupra repunerii în termen prin formularea unei cereri distincte într-un anumit termen expres prevăzut de lege.
Or, în speţă chiar dacă teoretic partea recurentă s-ar fi aflat într-o împrejurare mai presus de voinţa sa aceasta ar fi trebuit să fie adusă la cunoştinţă primei instanţe printr-o cerere separată formulată în termen de 15 zile socotit de la data încetării împiedicării.
În lipsa activării unei atari proceduri, instanţa nu este obligată să examineze din oficiu o atare situaţie, principiul disponibilităţii fiind un principiu opozabil şi instanţei.
Faţă de cele ce precedă, acest motiv de recurs nu este fondat şi va fi respins ca atare.
2. Având în vedere că instanţa a validat decizia din apel ce confirmă soluţia primei instanţe de respingere ca tardivă a acţiunii de validare a popririi, aspectele ce ţin de fondul cererii nu pot fi analizate în acest perimetru procesual.
Pe de altă parte, Curtea este dispensată să analizeze critici de fapt ce vizează netemenicia şi din perspectiva faptului că recursul după apel face incompatibilă o atare analiză.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C.pr.civ. de la 1865 se va respinge recursul ca nefondat cu consecinţa menţinerii în tot a deciziei apelate.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
| Cerere de completare a hotărârii, referitor la acordarea... → |
|---|
