Procedura insolvenţei. Angajarea răspunderii administratorului. Fapte legate de ţinerea contabilităţii debitoarei. Respingerea cererii
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 904 din 31 ianuarie 2014
Prin sentinţa civilă nr.4568 din 14.10.2013 pronunţată în dosarul nr..../a1 al Tribunalului Sălaj s-a respins ca nefondată acţiunea formulată D.G.F.P. SĂLAJ - în prezent DGRFP CLUJ - AJFP Sălaj, pentru obligarea în solidar a pârâţilor D.P.,
O.L., la plata pasivului debitoarei, în valoare de 17.591 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin încheierea civilă nr. 788/C/30.11.2011, s-a admis cererea debitoarei lichidatorului desemnat la debitoarea SC L.C. SRL ZALĂU, şi s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva acesteia, fiind numit lichidator judiciar N.R.I..
In procedură a depus declaraţie de creanţă: DGFP Sălaj pentru suma de 17.591 lei, sumă cu care creditoarea a fost înscrisă în tabelul creanţelor debitoarei (f.28).
Cererea formulată de acest creditor a fost respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Condiţiile de fond şi formă instituite de legea insolvenţei pentru angajarea răspunderii administratorului în caz de insuficienţă a activului conferă acesteia un caracter special, trăsătură care este definită de :dimensiunea şi caracterul prejudiciului; legătura de cauzalitate inedită dintre fapta ilicită imputată şi starea de insolvenţă;caracterul limitativ al faptelor ilicite care pot da naştere acestei răspunderi;subiectele prin care se manifestă calitatea procesuală activă
Prejudiciul este un prejudiciu colectiv constând în imposibilitatea acoperirii întregului pasiv datorită insuficienţei activelor debitorului . El este aşadar conceput sub forma insuficienţei activului ca risc colectiv de neîncasare a creanţelor.
Aceste particularităţi ale răspunderii administratorului pentru acoperirea pasivului dovedesc faptul că ea este o răspundere civilă delictuală specială, care doar împrumută unele caracteristici ale răspunderii civile delictuale de drept comun.
Acţiunea în răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului are caracter colectiv fiind o acţiune ce profită masei credale. Ea are la origine procedura insolvenţei. Deşi proba legăturii de cauzalitate dintre greşeala de gestiune şi valoarea datoriilor sociale nu este necesară legătura de cauzalitate dintre ilicitul imputat şi ajungerea entităţii în stare de insolvenţă reprezintă o condiţie de fond a acţiuni în acoperirea pasivului.
Frauda ce poate fi imputată administratorului unei societăţi aflate în insolvenţă este conturată doar de acţiuni cum sunt: ţinerea unei contabilităţi fictive sau neconforme cu legea, distrugerea unor documente contabile; deturnarea, ascunderea unei parţi din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia;
folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; plata preferenţială a unui creditor, în dauna celorlalţi creditori, în luna precedentă încetării plăţilor; folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu, sau al altei persoane; continuarea, în interes personal, a unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti; realizarea unor acte de comerţ în interes personal sub acoperirea debitoarei.
Aşadar, răspunderea administratorilor de drept sau de fapt va putea fi reţinută nu numai atunci când între fapta ilicită, care se circumscrie strict domeniului evocat de art. 138 şi prejudiciul social există un raport de cauzalitate. Or, nici una dintre aceste cerinţe nu este îndeplinită în speţă.
Creditoarea şi-a întemeiat acţiunea avizând atragerea răspunderii patrimoniale a pârâţilor şi pe prevederile art. 138 lit. d din Lege insolvenţei, care sancţionează ţinerea unei contabilităţi fictive, cauzarea dispariţiei unor documente contabile sau neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea,fără a arăta cum a fost cauzată astfel starea de insolvenţă a debitoarei sau în ce măsură a contribuit la încetarea de plăţi fapta pârâţilor de a nu se conforma obligaţiilor legale de a depune la AFP Zalău declaraţiile fiscale.
S-a reţinut totodată că prin necalcularea, neînregistrarea şi nevirarea la bugetul de stat a impozitelor aferente salariilor plătite angajaţilor societăţii, precum şi a contribuţiilor sociale, nu s-au diminuat fondurile băneşti ale societăţii, cu consecinţa apariţiei stării de insolvenţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, in nume propriu si in numele Administratei Judeţene a Finanţelor Publice Sălaj solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei atacate si obligarea paraţilor D.P. si O.L.-să suporte pasivul social al debitoarei in suma de 17.591 lei reprezentând creanta DGRFP Cluj-Napoca- AJFP Sălaj , in temeiul art. 138 alin. 1 lit. a) si d) din Legea nr. 85/2006.
În motivele de recurs se arată că instanţa de fond in mod nelegal a exonerat pârâţii de răspunderea pentru acoperirea pasivului motivând ca nu a fost dovedita existenţa unui raport de cauzalitate între apariţia stării de insolvenţă şi ilicitul imputat .
Starea de insolvenţă a debitoarei este imputabila paraţilor întrucât, aceştia, nu au condus contabilitatea in condiţiile legii . In lipsa evidentei contabile nu s-au putut identifica obligaţiile fiscale ale debitoarei.
O societate comerciala nu poate funcţiona viabil in condiţiile în care administratorul statutar manifesta un dezinteres total in ceea ce priveşte condiţiile minime pentru funcţionarea societăţii.
Începând cu data de 30.06.2009 administratorul societăţii nu a mai depus la organul fiscal nici situaţiile financiare anuale ( bilanţ contabil) si nici declaraţiile fiscale 100 si 300.
Pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind conducerea contabilităţii firmei, organul fiscal a aplicat debitoarei mai multe amenzi contravenţionale in suma totala de 3.500 lei.
Prin procesul - verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor Nr. 0185946/07.01.2011 s-a aplicat amenda contravenţionala in cuantum de 500 lei pentru nedepunererea raportării contabile pentru 30.06.2010, conform art. 41 alin. 2 lit. f) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 Republicata.
Prin procesul - verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor Nr. 0186908/01.09.2010 s-a aplicat amenda contravenţionala in cuantum de 1000 lei
pentru nedepunererea decontului de TVA si declaraţia 100 pentru luna iunie 2010, conform art. 219 alin.1 lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Prin procesul - verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor Nr. 0059139/25.08.2011 s-a aplicat amenda contravenţionala in cuantum de 1000 lei pentru nedepunererea decontului de TVA si declaraţia 100 pentru luna iunie 2011, conform art. 219 alin.1 lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Prin procesul - verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor Nr. 0183547/09.06.2011 s-a aplicat amenda contravenţionala in cuantum de 1000 lei pentru nedepunererea decontului de TVA si declaraţia 100 pentru luna martie 2011, conform art. 219 alin.1 lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Starea de insolventa se datorează unei administrări necorespunzatoare din partea organelor de conducere ale societăţii iar nedepunerea situaţiilor financiare a avut drept consecinţa dizolvarea societăţii.
Neconducerea evidentei contabile conform prevederior legale pot fi elemente de atragere a răspunderii administratorului conform art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura inşolventei, cu modificările si completările ulterioare.
Este nejudicioasa motivarea instanţei de fond ca nedepunerea declaraţiilor fiscale nu poate fi element de atragere a răspunderii administratorilor cata vreme aceste documente reflecta toata activitatea debitoarei, trebuie corelate apoi cu bilanţul contabil, ori la dosarul cauzei am dovedit împrejurarea ca debitoarea nu a condus contabilitatea conform legii.
Din creanţa DGFP Sălaj, suma de 3647 lei reprezintă obligaţii cu reţinere la sursa, respectiv impozite si contribuţii reţinute prin stopaj la sursa (din salariile angajaţilor) de către administratorul statutar si nevirate la bugetul general consolidat al statului, rezultând cu certitudine ca suma a fost insusita de către administrator si folosita in interes personal sau in interesul altei persoane. Rezulta fara echivoc faptul ca exista o legătura de cauzalitate între activitatea desfăşurată de către administratorul societăţii debitoare si starea de insolventa a acesteia.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere şi control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane şi societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligaţiei încălcate determină natura răspunderii. încălcarea unei obligaţii decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligaţii legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
Prin întâmpinarea formulată, lichidatorul judiciar s-a opus admiterii
recursului.
Deliberând asupra cererii de recurs curtea reţine următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 788/C/30.11.2011, s-a admis cererea
debitoarei lichidatorului desemnat la debitoarea SC L.C. SRL ZALĂU, şi s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva acesteia, fiind numit lichidator judiciar N.R.I..
În procedura colectivă creditoarea DGFP Sălaj a formulat declaraţie de creanţă pentru suma de 17.591 lei, sumă cu care a fost înscrisă în tabelul creanţelor debitoarei (f.28).
Dizolvarea societăţii debitoare a intervenit în temeiul art.237 din Legea nr.31/1990 anterior deschiderii procedurii colective. Pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind conducerea contabilităţii firmei, organul fiscal a aplicat debitoarei mai multe amenzi contravenţionale in suma totala de 3.500 lei.
Prin procesul - verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor Nr. 0185946/07.01.2011 s-a aplicat amenda contravenţionala in cuantum de 500 lei pentru nedepunererea raportării contabile pentru 30.06.2010, conform art. 41 alin. 2 lit. f) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 Republicata.
Prin procesul - verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor Nr. 0186908/01.09.2010 s-a aplicat amenda contravenţionala in cuantum de 1000 lei pentru nedepunererea decontului de TVA si declaraţia 100 pentru luna iunie 2010, conform art. 219 alin.1 lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Prin procesul - verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor Nr. 0059139/25.08.2011 s-a aplicat amenda contravenţionala in cuantum de 1000 lei pentru nedepunererea decontului de TVA si declaraţia 100 pentru luna iunie 2011, conform art. 219 alin.1 lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Prin procesul - verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor Nr. 0183547/09.06.2011 s-a aplicat amenda contravenţionala in cuantum de 1000 lei pentru nedepunererea decontului de TVA si declaraţia 100 pentru luna martie 2011, conform art. 219 alin.1 lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Procesele-verbale pentru sancţiunile date urmare a nedepunerii declaraţiilor 100 şi 500 privesc perioade ulterioare dizolvării societăţii prin sentinţa civilă nr.2363/29.04.2010.
Legea insolvenţei a integrat însă acestei răspunderi excepţionale doar faptele ilicite enumerate limitativ în articolul 138, judecătorul sindic putând dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către administratorii care au cauzat starea de insolvenţă, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei
juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăti;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăti;
g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.
Norma sancţionează, în unele dintre ipotezele sale, abuzul executivului, care a urmărit satisfacerea unui interes personal în detrimentul celui social, afectând prin conduita sa nu numai compania, ci şi întreaga comunitate de interese din jurul acesteia.
Astfel, judecătorului sindic îi revine misiunea de a verifica regularitatea actelor de gestiune în raport cu interesul social şi de a repera abuzul care a condus la instaurarea stării de insolvenţă, deoarece sarcina acoperirii pasivului poate atribuită doar acelor administratori care se fac vinovaţi de valorificarea capitalului întreprinderii conform interesului personal, ori care, prin politica de gestiune promovată, nu au urmărit protejarea interesului social, ci ocrotirea altor interese.
Interesul social şi interesul personal al administratorului sunt două din limitele puterilor conferite acestuia prin lege şi statut. Misiunea executivului este extrem de
clară, aceea de a milita pentru „cauza” interesului social, orice abatere de la obiectivul menţionat trebuind atent cercetată, deoarece frauda constituie o importantă barieră pentru exercitarea prerogativelor de administrare.
Nu orice act contrar interesului social care a generat starea de insolvenţă poate justifica răspunderea pentru acoperirea pasivului.
Frauda ce poate fi imputată administratorului unei societăţi aflate în insolvenţă este conturată doar de acţiuni cum sunt: ţinerea unei contabilităţi fictive sau neconforme cu legea, distrugerea unor documente contabile; deturnarea, ascunderea unei parţi din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia; folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; plata preferenţială a unui creditor, în dauna celorlalţi creditori, în luna precedentă încetării plăţilor; folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu, sau al altei persoane; continuarea, în interes personal, a unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti; realizarea unor acte de comerţ în interes personal sub acoperirea debitoarei.
Oricare alte acte contrare interesului social săvârşite de administrator cu intenţie sau nu, în interes personal sau nu, care nu pot fi plasate în perimetrul determinat de art. 138 nu contează în mecanismul răspunderii pentru acoperirea pasivului.
Până la urmă, chiar identificarea unor acte contrare interesului social care pot fi plasate în perimetrul determinat de art.138, dar care nu se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvenţă, este lipsită de urmări în planul răspunderii pentru acoperirea pasivului. Judecătorului sindic îi revine sarcina de a controla regularitatea, oportunitatea unui act în raport cu interesul social, numai dacă insuficienţa activului pentru plata întregului pasiv a fost constatată.
Prin urmare, de lege lata , obligaţia de suportare a pasivului poate fi activată numai pentru anumite greşeli de gestiune săvârşite cu intenţie, soarta celor comise din culpă fiind transferată jurisdicţiei de drept comun.
Conform art. 138 lit d din Legea nr.85/2006 o parte a pasivului debitorului ajuns în insolvenţă poate fi suportată de membrii organelor de conducere din cadrul societăţii care au cauzat starea de insolvenţă prin faptul că au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Evidenţele contabile trebuie să reflecte acel „true and fair view” la care se referă jurisprudenţa engleză, şi anume o imagine fidelă a patrimoniului.
Prin urmare, creditorii, direct interesaţi în reconstrucţia promptă şi completă a patrimoniului debitoarei, sunt protejaţi faţă de datornicii, care nu respectă regulile de afaceri privitoare la conducerea evidenţelor contabile în mod corect.
Noţiunea de evidenţe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinaţia să asigure informarea despre starea economică şi deciziile persoanei morale. În consecinţă, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine şi atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvenţă şi acţiunea de falsificare ori dispariţia evidenţelor contabile, neavând relevanţă dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecţie legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situaţia patrimonială a entităţii.
Legea insolvenţei are în vedere trei modalităţi alternative de săvârşire ale acestei faptei.
Într-o primă variantă, răspunderea pe acest temeiul art.138 lit. d operează, dacă se constată existenţa unui raport de cauzalitate între ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă şi faptul tinerii contabilităţii în mod fictiv.
În al doilea rând, pronunţarea unei decizii de condamnare este posibilă, dacă se constată existenţa unui raport de cauzalitate între intrarea debitoarei în incapacitate de plată şi dispariţia unor documente contabile.
În cea de a treia modalitate intervine conceptul, aparent mai generos, al evidenţelor contabile întocmite cu nerespectarea prescripţiilor legale, răspunderea putând fi antrenată dacă se dovedeşte că starea de insolvenţă a fost determinată de neconducerea evidenţelor societăţii conform legii.
Caracterul fictiv derivă din întocmirea evidenţelor contabile sau completarea lor, prin: 1) consemnarea de date nereale, 2) omisiunea înscrierii unor operaţiuni reale. Omisiunea inserării se referă la anumite date sau împrejurări care nu apar în conţinutul înscrisului, deşi acestea trebuiau să-şi găsească locul în cuprinsul său. O astfel de inacţiune constituie o alterare a adevărului, ea reprezentând o lacună care se răsfrânge asupra întregului act, modificându-i conţinutul, făcându-l să exprime o altă situaţie decât cea adevărată. De pildă, neînregistrarea unor mărfuri facturate. Atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului înseamnă consemnarea sau inserarea unor date sau împrejurări nereale. Atestarea trebuie să se refere la fapte sau împrejurări care au determinat întocmirea actului şi care au avut un caracter mincinos, indiferent de numărul datelor sau împrejurărilor atestate. Evidenţa falsificată trebuie să fie una care are corespondent în realitate şi să aibă aptitudinea de a fi utilizată în vederea producerii de efecte juridice, cum sunt denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor de activ şi pasiv ce se reflectă în bilanţ .
Actele care prin natura sau caracterul lor exclud în tot ideea aproprierii în detrimentul societăţii şi nu afectează activul social nu pot fi sancţionate pe acest temei.
În mod corect a reţinut prima instanţă că prin neconducerea contabilităţii , nedepunerea declaraţiilor fiscale , nevirarea obligaţiilor cu reţinere la sursă , nu sau diminuat fondurile băneşti ale societăţii, cu consecinţa apariţiei stării de insolvenţă.
1.Răspunderea pentru pasiv poate fi activată numai pentru faptele intenţionale enumerate strict de art. 138 aflate în raport de cauzalitate intrarea debitoarei în incapacitate de plată.
Or, nici una dintre aceste cerinţe nu este îndeplinită în cauză.
2. Administratorul statutar a pus la dispoziţia lichidatorului judiciar bunurile debitoarei care au fost valorificate în procedură. Odată ce bunurile existente în patrimoniul debitoarei şi evidenţiate în bilanţ au fost predate, fiind valorificate în procedura colectivă, acuzaţia privind existenţa unor manopere frauduloase în legătură cu activul patrimonial al debitoarei, care să aibă legătură cu intrarea debitoarei în incapacitate de plată, nu au substanţă.
3.Totodată, insuficienţa lichidităţilor nu poate fi pusă în relaţie de cauzalitate nici acuzaţia referitoare la neconformitatea conducerii evidenţelor contabile ori cu nevirarea la bugetul de stat a impozitelor cu reţinere la sursă .
Nu s-a dovedit faptul că scopul pentru care evidenţele contabile nu au fost conduse în conformitate cu legea a fost acela de a denatura veniturile, cheltuielile, rezultatele financiare ori elementele de activ şi pasiv ce se aflau reflectate în bilanţ .
Mai mult , o parte din pasivul invocat, reprezentând amenzile contravenţionale aplicate debitoarei pentru neconformitatea conducerii evidenţelor contabile, s-a
constituit după ce debitoarea a fost dizolvată , lipsa legăturii de cauzalitate dintre ilicitul imputat pe acest considerent administratorilor statutari şi intrarea debitoarei în incapacitate de plată fiind evidentă.
4. Aşa cum rezultă din raportul cauze, intrarea debitoarei în incapacitate de plată s-a datorat unor cauze obiective , ce ţin de gradul de evoluţia nefavorabilă a pieţei în domeniul afacerilor comerciale de natura celor încheiate de debitoare.
În consecinţă, nevirarea impozitelor cu reţinere la sursă nu se poate afla în legătură de cauzalitate cu ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă.
În raport de considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, curtea, în baza art. 312 C.proc.civ , va respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu şi în numele Administraţiei Judeţene Finanţelor Publice Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 4568 din 14.10.2013, pronunţată în dosarul nr. .../a1 al Tribunalului Sălaj, pe care o va menţine în întregime.
| ← Procedura insolvenţei. Închiderea procedurii fără executarea... | Procedura insolvenţei. Angajarea răspunderii patrimoniale.... → |
|---|
