Procedura insolventei. Creanţă bugetara. Pretins caracter garantat.
| Comentarii |
|
Înscriere in AEGRM. Lipsa menţiunii conform căreia garanţia se exercită asupra anumitor bunurilor mobile ale debitoarei.
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 183 din 13 ianuarie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 5981/10.03.2013 a Tribunalului Maramureş s-a respins contestaţia formulată de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, împotriva tabelului definitiv al creanţelor întocmit de lichidatorul Casa de insolvenţă R. SPRL.
În considerente se reţine că, din tabelul definitiv al creanţelor SC E.A.C. SRL Baia Mare a reieşit că Administraţia Finanţelor Publice Baia Mare este înscrisă cu suma de 226.330.00 lei la poziţia 1 creanţe bugetare.
Instanţa a apreciat că sunt reale susţinerile contestatoarei conform cărora a solicitat înscrierea sa cu o creanţă garantată atât prin cererea de deschidere a procedurii cât şi prin declaraţia de reactualizare a creanţei însă potrivit art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, creanţele garantate sunt creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garantat faţă de persoanele beneficiare ale garanţiilor reale.
Creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş nu a făcut dovada existenţei unui drept de garanţie reală mobiliară asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei, ci doar a anexat cererii de înscriere avize iniţiale, în cuprinsul cărora au fost enumerate titlurile executorii şi cuantumul creanţelor, iar nu bunurile afectate garanţiei.
Dat fiind că nici în Legea nr. 99/1999, nici în dispoziţiile de procedură fiscală nu se prevede că înscrierea creanţei în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare transformă o creanţă bugetară într-una garantată, fără instituirea în prealabil a unui drept de gaj sau a unui sechestru asupra bunurilor debitorului, tribunalul consideră că înscrierea avizului de garanţie reală la A.E.G.R.M. nu conferă unei creanţe calitatea de creanţă garantată, aceasta îndeplinind doar condiţia de publicitate în sensul art. 171 al. 1 din O.G. nr. 92/2003 republicată.
Pe de altă parte, înscrierea acordă prioritate creditoarei doar faţă de creanţele celorlalţi creditori de acelaşi rang, presupunând necesitatea îndeplinirii condiţiei de publicitate (înscrierea în A.E.G.R.M.) înaintea înregistrării garanţiilor altor creditori.
Din perspectiva considerentelor expuse, contestaţia a fost apreciată nefondată şi a fost respinsă.
Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Finanţelor Publice Maramureş, solicitând admiterea recursului, casarea sau modificarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei in fond şi admiterea contestaţiei la tabelul definitiv de creanţe.
În motivarea recursului, recurenta arată următoarele:
La o analiza a hotărârii recurate se observa ca, judecătorul sindic s-a mărginit, in mare, sa emită o hotărâre care sa justifice atitudinea lichidatorului judiciar fara a verifica susţinerile sale atat in ceea ce priveşte dispoziţiile Legii nr. 85/2006 cat si ale Legii nr. 99/1999, precum si cele ale Codului Fiscal si ale Codului de Procedura Fiscala, cauza nefiind la acest moment lămurită, ceea ce in opinia noastră impune rejudecarea fondului.
Cu referire la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod Procedura Civil, arată următoarele:
Dupa cum s-a apreciat in doctrina "exista un exces de putere atunci cand puterea judecătoreasca: săvârşeşte un act pe care numai puterea legislativa sau executiva ii poate face; atribuie valoare legala unor texte abrogate, sau cand tăgăduieşte orice valoare unui text care inca are forţa legala, cand critica pe legiuitor sau face presiuni asupra lui".
In spiritul celor enunţate mai sus vin si dispoziţiile art. 4 din Codul Civil: „ Este oprit judecătorului de a se pronunţa, in hotărârile ce da, prin cale de dispoziţii generale si reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse". Aceste norme de drept procesual civil inscrise in vechiul cod civil sunt o reliefare a principiului separaţiei puterilor (autorităţilor publice) inscris in art. 1 alin. 4 al legii fundamentale -Constituţia României, in forma rezultata in urma referendumului din anul 2003. In orice caz, intenţia legiuitorului este destul de clara atâta timp cat aceste dispoziţii se regăsesc intr-o forma asemănătoare in art. 5 alin. 4 din Noul Cod de Procedura Civila.
Criticile susbsumate acestui motiv de recurs sunt legate de modul in care judecătorul sindic a admis modul de motivare al lichidatorului judiciar, in condiţiile in care nici lichidatorul judiciar si nici măcar judecătorul sindic nu aveau competenta sa se pronunţe asupra valabilităţii creanţei noastre si nici asupra valabilităţii înscrierii in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare (AEGRM), creanţa bugetara - pentru care legea prevede o cale speciala de contestare si pentru care Legea nr. 85/2006 nu prevede posibilitatea diminuării de către lichidatorul judiciar sau judecătorul sindic. De lege lata judecătorul sindic si lichidatorul nu au competenta sa radieze o înscriere in Arhiva de Garanţii Reale Mobiliare sau sa limiteze ordinea ei de preferinţa. Astfel, judecătorul sindic la sugestia lichidatorului judiciar a apreciat, in contradicţie cu normele legale incidente ca lipsa menţionării unui bun asupra căruia sa poarte garanţia exclude valabilitatea acesteia. Aceasta apreciere are la baza necunoaşterea titlului VI al Legii nr. 99/1999.
In conformitate cu dispoziţiile titlului VI, art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 99/1999 se defineşte debitorul ca fiind: "persoana obligată sa aducă la îndeplinire obligaţia garantată printr-o garanţie reală mobiliară". La art. 6 alin. 5 se precizează explicit ca garanţia poate fi aplicata asupra bunurilor si asupra drepturilor debitorului, iar la lit. q a aceluiaşi alin. 5, se menţionează explicit ca o garanţie reala mobiliara se poate aplica inclusiv asupra "orice alte asemenea bunuri”. Arată că, art. 10 alin. 3 prima propoziţie, ultima ipoteza din acelaşi act normativ prevede explicit ca pot face obiectul garanţiei inclusiv o universalitate de bunuri. Acesta este si cazul in speţa dedusa judecaţii. De la data inscrierii in AEGRM toate bunurile mobile neafectate de
garanţii, drepturile trecute neafectate de vreo garanţie, precum si bunurile mobile viitoare si drepturile viitoare sunt prezumate a fi garantate prin aceasta. înscrierea in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare are 2 roluri, in primul rand de garantare a obligaţiei debitorului si in al doilea rand rol de opozabilitate fata de terţi.
Orice eventual nou creditor sau un creditor vechi care nu a indeplinit formalităţile de publicitate cerute de lege are un rang inferior creanţei D.G.F.P Maramureş înscrisa in AEGRM.
De la data inscrierii in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare a avizului de garanţie, 28.03.2012 se prezuma de drept ca orice eventual nou creditor care doreşte să pună garanţie pe bunurile mobile sau drepturile rezultate din activitatea firmei stie ca exista o persoana înscrisa înaintea sa.
Pe de alta parte ipoteza existenta in partea finala a motivării hotărârii recurate, ca anterior inscrierii in AEGRM ar fi fost necesara instituirea unui eventual sechestru sau gaj nu este sprijinita in nici un fel pe normele legale incidente. Codul Fiscal si Codul de Procedura Fiscala nu conţin dispoziţii care sa limiteze înscrierea in AEGRM de instituirea anterioara a unui drept de gaj sau sechestru, având in vedere titlurile executorii emise. In speţa dedusa judecaţii, in temeiul titlurilor executori emise si menţionate explicit in avizul de garanţie se garantează îndeplinirea obligaţiei din titlul executoriu. Codul de Procedura Fiscala nu instituie o procedura prealabila obligatorie sau o regula conform căreia ar fi prefarabila vreo măsura de garantare a obligaţiei (gaj sau sechestru) in favoarea inscrierii in AEGRM.
Totodată, modalitatea de motivare a hotărârii atesta ca judecătorul sindic a adus atingere drepturilor sale procesuale in ceea ce priveşte caracterul echitabil al procesului - caracter garantat de dispoziţiile art. 5 de Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
Apreciază că, o hotărâre prin care se constata dreptul unui lichidator judiciar de a cenzura drepturile înscrise in AEGRM drepturi înscrise in baza unor titluri executorii este nelegala, atâta timp cat norma legala nu prevede aceasta posibilitate.
Cu privire la faptul că hotărârea recurata nu cuprinde motivele pe care se sprijină -art. 304 pct 7 Cod procedura Civila:
Arată că, judecătorul sindic a încălcat dispoziţiile art. 261 alin. 1 pct. 3 si 5 Cod Procedura Civila, norme ce stabilesc ca hotărârea trebuie sa cuprindă obiectul cererilor si dovezile administrate împreuna cu motivele ce au format convingerea instanţei si care pot duce printr-un raţionament logic la dispozitivul hotărârii. Apreciază ca, aceste norme au caracter imperativ. In speţa dedusa judecaţii, desi a invocat mai multe motive de drept care fac imposibila cenzurarea creanţei sale (prin insasi actul de investire a judecătorului sindic - contestaţia la tabelul definitiv) de către lichidatorul judiciar, întrucât Legea nr. 85/2006 nu prevede aceasa posibilitate, judecătorul sindic nu a dorit sa răspundă in nici un fel argumentelor invocate.
Hotărârea a fost data cu greşita aplicarea - art. 304 oct 9 Cod Procedura Civila: desi a arătat prin contestaţie ca data fiind natura creanţelor sale, acestea sunt excluse de la verificare in măsura in care sunt constatate prin titluri executorii, iar pe de alta parte pentru contestarea acestora exista o procedura derogatorie prevăzuta explicit de Codul Fiscal si Codul de Procedura Fiscala, judecătorul sindic nu a dorit sa le ia in considerare.
In urma cererii de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 formulata de D.G.F.P Maramureş faţă de debitorul S.C E.A.C. S.R.L, s-a depus o actualizare a creanţei la nivelul sumei de 226.330 RON, solicitandu-se înscrierea in tabelul definitiv a acestei sume, astfel: pentru suma garantata de 205.635 lei cu rangul de preferinţa prevăzut de art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006 si pentru
diferenţa de 20.695 lei cu rang de preferinţa prevăzut de art. 123 pct. 4 din aceeaşi lege. La cererea de deschidere a procedurii insolventei, creditorul D.G.F.P Maramureş a anexat inscrisurile doveditoare, respectiv aviz de ipoteca iniţial, insa lichidatorul judiciar a inregistrat tabelul definitiv al creanţelor, unde a fost inscris in categoria creditorilor bugetari cu intreaga creanţa declarata in valoare de 226.330 lei, fara a fi înscrisa si in categoria creanţelor garantate suma de 205.635 lei.
In contradicţie cu dispoziţiile legale incidente, lichidatorul judiciar a hotărât ca este îndreptăţit la anularea drepturilor noastre de preferinţa constituite in favoarea noastră prin înscrierea garatiei in AEGRM.
Potrivit dispoziţiei titlului VI al Legii nr. 99/1999 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2011 de punere in vigoare a Noului Cod Civil se prevăd dispoziţii tranzitorii aplicabile drepturilor născute anterior.
Potrivit art. 230 lit.c din Legea 71/2011 a fost abrogat titlul VI, Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare" al Legii nr. 99/1999. Această abrogare însă, nu a creat un vid legislativ, reglementări specifice - norme tranzitorii- fiind cuprinse chiar în Legea nr. 71/2011.
Potrivit art. 153 din Legea 71/2011 „Preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor nu va fi opozabilă terţilor înainte de momentul la care a fost făcută publică prin înregistrarea în registrele de publicitate. O asemenea preferinţă va dobândi rang de prioritate de la momentul la care preferinţa a fost făcută publică”, iar potrivit art. 155 alin. 1-3 din aceeaşi lege, constituirea, conţinutul şi opozabilitatea privilegiului sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data când s-au născut. Formalităţile de publicitate pentru opozabilitate faţă de terţi a privilegiilor sunt guvernate de dispoziţiile legii în vigoare la data efectuării acestora, iar privilegiile pentru care formalităţile de publicitate au fost efectuate înainte de intrarea în vigoare a Codului civil îşi păstrează rangul de prioritate dobândit conform legii în vigoare la momentul realizării acestora.
Mai mult, art. 177 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 arată că "avizele de garanţie înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare anterior intrării în vigoare a codului civil continuă să îşi producă efectele".
Cu alte cuvinte, chiar dacă dispoziţiile titlului VI din Legea 99/1999 au fost abrogate, creanţa noastră nu îşi pierde privilegiul, ea rămâne o creanţă garantată producându-şi efectele potrivit dispoziţiilor mai sus invocate.
Solicită a se avea în vedere dispoziţiile Titlului VI din Legea nr.99/1999, care constituie legea speciala în materie de garanţii reale mobiliare. Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile tuturor sarcinilor reale asupra bunurilor mobile ale debitorilor.
Astfel, la art.98 alin.1 si 2 din Titlul VI al Legii nr.99/1999 se prevede expres „creditorii privilegiaţi, inclusiv statul si unităţile administrativ-teritoriale, pentru creanţele provenite din impozite, taxe, amenzi si din alte sume ce reprezintă venituri publice, pot avea prioritate fata de un creditor cu garanţie reala, numai daca si-au înscris creanţa la arhiva sau, dupa caz, în documentele de publicitate imobiliara, înaintea înscrierii unei astfel de garanţii de către creditorul garantat.
Prin urmare, în categoria creanţelor garantate în sensul Legii nr.85/2006 se includ si creanţele privilegiate, asa cum este si creanţa statul provenita din impozite, taxe, amenzi si din alte sume ce reprezintă venituri publice pentru care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate indicate anterior.
Cum pentru creanţa fiscala în suma de 205.635 lei au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prin înscrierea în Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare conform avizelor de garanţie iniţiala înfăţişate, aceasta parte de creanţa a creditorului contestator apare ca o creanţa garantata.
Arată că a solicitat ca creanţa garantata de 205.635 lei sa fie inscrisa in tabelul definitiv al creanţelor, asa cum s-a susţinut in cererea de deschidere a procedurii insolventei, si ulterior in actualizarea creanţei depusa la instanţa la data de
21.01.2013, cu rangul de preferinţa prevăzut de art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006 (existând înscrieri in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare), in virtutea dispoziţiilor legale, astfel:
Potrivit art. 171 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, creditorii fiscali (ANAF ) care au un privilegiu prin efectul legii si care îndeplinesc condiţia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, in condiţiile prevăzute de art. 142 alin.(7) la distribuirea sumei rezultate din vânzare fata de alţi creditori care au garanţii reale asupra bunului respectiv.
De asemenea potrivit art.171 alin.(2) accesoriile creanţei principale prevăzute in titlul executoriu vor urma ordinea de preferinţa a creanţei principale.
Dispoziţiile art. 142 Cod de procedura fiscala la care face trimitere art. 171, prevăd faptul ca, fata de terţi, inclusiv fata de stat, o garanţie reala si celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte la momentul in care acestea au fost făcute publice prin oricare din metodele prevăzute de lege.
Din acest punct de vedere, rezulta clar faptul ca, din momentul in care sunt îndeplinite condiţia de publicitate prin înscrierea titlului executoriu fiscal la Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare, ori, in cazul in care bunul se ia in posesie, creditorul fiscal are prioritate fata de garanţia reala a celorlalţi creditori urmăritori asupra bunului mobil sau sumei in cauza (creanţa fiscala urmează a fi stinsa înaintea altor creanţe).
Prin urmare, in conformitate cu prevederile art. 142 si 171 Cod de procedura fiscala, efectuarea formalităţilor de publicitate AEGRM a creanţei fiscale, determina constituirea unei garanţii reale mobiliare fără deposedare asupra tuturor veniturilor viitoare ale debitoarei fără a fi necesara întocmirea unui contract cu debitorul.
Pentru aceste argumente, argumente care au la baza probele existente la dosarul cauzei si normele legale menţionate, solicită admiterea contestaţiei şi refacerea tabelului definitiv consolidat si înregistrarea creanţei totale de 226.330 lei, din care ca si garantata in limita sumei de 205.635 lei cu rangul de preferinţa prevăzut de art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, diferenţa rămânând cu rangul deja înscris de creanţa bugetara, fiind îndeplinita una din condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 75 din Legea nr. 85/2006.
Analizând recursul formulat, curtea reţine următoarele:
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din codul de procedură civilă, constând în aceea că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, curtea reţine că, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 din codul de procedură civilă „Hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;
Astfel cum se reţine în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în hotărârea Albina împotriva României, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, include, printre altele, şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de
probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei].
Totodată, astfel cum s-a arătat în hotărârea Boldea împotriva României, articolul 6 alin. 1 obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând însă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument, amploarea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii, astfel că problema de a şti dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva ce decurge din articolul 6 din Convenţie nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei. De asemenea, noţiunea de proces echitabil cere ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanţă inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei.
Nu în ultimul rând, se reţine în practica instanţei de contencios european al drepturilor omului, că obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" [hotărârea Hirvisaari împotriva Finlandei].
Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă se observă că motivarea acesteia îndeplineşte exigenţele legale, fiind analizat în mod explicit aspectul dedus judecăţii, respectiv cel vizând împrejurarea dacă creanţa creditoarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş trebuie înregistrată în tabelul definitiv al creanţelor drept o creanţă garantată în sensul Legii nr. 85/2006, astfel că susţinerile recurentei în sensul că motivarea sentinţei civile nr. 5981/23.10.2013 ar încălca prevederile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul de procedură civilă, vizând depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către judecătorul sindic, curtea reţine că recurenta afirmă în mod nefondat că judecătorul sindic s-a pronunţat, în analiza pe care a realizat-o, asupra valabilităţii creanţei recurentei şi asupra valabilităţii înscrierii în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Astfel, în cauză trebuie distins între valabilitatea creanţei creditoarei recurente, care, constituind o creanţă bugetară rezultând din titluri executorii, nu este supusă procedurii de verificare a legitimităţii, întinderii şi scadenţei acesteia, potrivit art. 66 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, şi caracterul creanţei, de a fi garantată sau de a nu beneficia de nicio garanţie, aspect asupra căruia judecătorul sindic poate aprecia, având în vedere împrejurarea că însuşi legiuitorul a menţionat, în cuprinsul art. 73 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, dreptul debitorului, creditorilor şi al oricărei alte persoane interesate de a formula contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe, drept care presupune şi obligaţia corelativă a judecătorului sindic sesizat de a proceda la analiza celor cuprinse în sesizarea sa.
Ori, astfel cum reiese din cuprinsul sentinţei civile nr. 5981/23.10.2013, atacată în cauza de faţă, judecătorul sindic nu a realizat nicio apreciere cu privire la valabilitatea creanţei bugetare alegate de către creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş sub aspectele certitudinii, legitimităţii, întinderii şi scadenţei acesteia, analizând doar aspectele privitoare la caracterul creanţei înscrise în favoarea acestei creditoare.
De asemenea, astfel cum reiese din cuprinsul sentinţei civile analizate, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra valabilităţii înscrierii creanţei recurentei în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, ci a analizat în ce măsură această înregistrare, dovedită cu avizului de ipotecă depus la dosarul de fond la filele 11-13, în modalitatea în care a fost realizată, poate produce efectul alegat de către recurentă
în procedura insolvenţei, respectiv de a acorda caracter garantat creanţei acesteia, analiză care intra în competenţa judecătorului sindic.
Cât priveşte critica privitoare la împrejurarea că hotărârea recurată a fost dată cu greşita aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, creanţele garantate sunt creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garantat faţă de persoanele beneficiare ale garanţiilor reale.
În mod corect a apreciat prima instanţă că în cauză nu se poate reţine, în ceea ce priveşte creanţa de care se prevalează creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, caracterul de creanţă garantată al acesteia, ca urmare a împrejurării că, cu ocazia înregistrării creanţelor fiscale în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, nu s-a realizat nicio menţiune că această garanţie se exercită asupra anumitor bunurilor mobile ale debitoarei.
Astfel, trebuie reţinut că, în procedura concursuală a insolvenţei, creanţele fiscale beneficiază ope legis de o ordine specială de preferinţă, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006. În măsura în care aceste creanţe îndeplinesc condiţiile pentru a fi calificate drept creanţe bugetare conform art. 3 pct. 11 din Legea nr. 85/2006, se situează înaintea creanţelor creditorilor chirografari, dar sunt precedate de creanţelor creditorii garantaţi (art. 121 din Legea nr.86/2006).
În anumite circumstanţe, creditorii bugetari pot beneficia de o creanţă garantată, însă, conform art. 3 pct. 9 din Legea nr.85/2006, pentru a califica creanţa alegată de recurentă drept garantată este necesar să se probeze existenţa unei garanţii reale asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei.
În prezenta cauză, curtea reţine, din cuprinsul art. 2328 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, în vigoare la data înregistrării menţionate în avizul de ipotecă iniţial, că preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor se reglementează prin legi speciale, o asemenea preferinţă neputând afecta drepturile dobândite anterior de către terţi,
După cum se poate constata, norma din art. 2328 este o normă de trimitere. Ea nu instituie o cauză de preferinţă, ci doar menţionează faptul că, în domeniul creanţelor statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, eventualele cauze de preferinţă vor fi stabilite prin legi speciale.
Preferinţa acordată creditorilor fiscali este reglementată de Codul de procedură fiscală care, în art. 151 alin. 4, stipulează că executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terţ, sechestrul instituindu-se printr-un proces verbal, iar conform art. 151 alin. 8, prin sechestru înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia, în raport cu alţi creditori, aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.
Astfel cum reiese din aceste dispoziţii legale, preferinţa acordată statului pentru creanţele bugetare rezultă din instituirea unui gaj legal asupra anumitor bunuri ale debitorului care au făcut obiectul unui sechestru aplicat de către organele fiscale.
Cu toate acestea, preferinţa statului asupra bunurilor mobile ale debitorului va dobândi rang de la data la care ea este făcută publică faţă de terţi prin înregistrarea sa la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
În acest sens trebuie interpretate şi dispoziţiile art. 142 alin. 7 din Codul de procedură fiscală, conform cărora faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la
momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.
Prin urmare, preferinţa creanţelor organelor fiscale va fi asigurată numai în măsura în care bunurile asupra cărora se constituie gajul prin sechestru sunt menţionate în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Aşadar, creditorii fiscali pot avansa în ordinea de preferinţă specială instituită de legislaţia insolvenţei dacă instituie un sechestru asupra bunurilor debitorului, anterior deschiderii procedurii, însă simpla instituire a sechestrului nu este suficientă, de vreme ce o astfel de creanţă rămâne ocultă, terţii neavând cunoştinţă de existenţa ei şi, prin urmare, nu le poate fi opozabilă.
Pentru a face gajul fiscal opozabil faţă de terţi, creditorul fiscal trebuie să îndeplinească şi formalităţile generale de opozabilitate, de vreme ce Codul de procedură fiscal trimite la dreptul comun pentru a determina regimul juridic al gajului fiscal.
În consecinţă, pentru a beneficia de drepturile conferite de art. 121 din Legea nr. 85/2006, gajul fiscal instituit prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 37.257/27.09.2011 trebuie făcut public prin menţionarea sa în Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare.
Ori, în prezenta cauză, astfel cum reiese din cuprinsul avizului de ipotecă de care se prevalează recurenta, depus la dosarul de fond la filele 11-13, în evidenţele specifice ale Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare au fost înregistrate un număr de 27 de creanţe bugetare, fără a fi evidenţiat totodată niciun bun mobil asupra căruia urma să se exercite dreptul de preferinţă al Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Baia-Mare.
Curtea reţine că creanţele garantate sunt cele pentru care debitorul a constituit sau, în virtutea anumitor dispoziţii legale, au fost constituite, alături de obligaţia principală, o garanţie reală constând în ipotecă, gaj, garanţie reală mobiliară sau drept de retenţie, actul de constituire de garanţii fiind actul juridic ce confirmă existenţa unui titlu accesoriu al unui drept real de garanţie asupra unui bun al debitorului.
Aşadar, simpla menţionare a creanţei în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare nu este de natură să ofere celorlalţi creditori o imagine clară asupra sarcinilor ce grevează patrimoniul debitorului comun, preferinţa organelor fiscale fiind asigurată numai în măsura în care bunurile asupra cărora se instituie gajul sunt menţionate în mod expres în arhivă.
Prin urmare, întrucât dispoziţiile art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006 prevăd drept condiţie obligatorie pentru ca o creanţă să poată fi considerată drept garantată, în sensul acestei legi, aceea ca garanţia să vizeze bunurile din patrimoniul debitorului, iar din înscrierea în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare probată de către recurentă cu avizului de ipotecă nu reiese că preferinţa acestei creditoare se exercită asupra unor bunurilor din patrimoniul creditoarei, neexistând nicio menţiune prin care să se individualizeze aceste bunuri, curtea constată că în mod corect a apreciat judecătorul sindic că creanţa alegată de către creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş nu poate fi înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor ca şi creanţă garantată.
Pentru aceste motive, curtea, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în numele Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş, împotriva sentinţei civile nr. 5981 din 23.10.2013, pronunţată in dosarul nr. ,../a1 al Tribunalului Maramureş pe care o va menţine în întregime.
| ← Procedura insolventei. Creditor. Modalităti de valorificare a... | Procedura insolvenţei. Cerere de deschidere a procedurii... → |
|---|
