Decizia nr. 2657/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2657/2012
Ședința din data de 02 aprilie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S. JUDECĂTOR : C. P.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul F. T. împotriva sentinței civile nr.3983 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. C., în contradictoriu cu intimata SC S. I. S. - prin lichidator C. R. A. D., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din L. 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat recurentul, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat, lipsind taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut cauzei, după care recurentul depune la dosarul cauzei dovada ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune solicitând cuvântul pe fond.
C.ea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art. 8 din L. nr. 85/2006 și constată că recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Reținând că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, C.ea apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond . Recurentul F. T. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. În susținere se arată că actele depuse la dosarul cauzei nu au fost luate în considerarea, că deși le-a prezentat lichidatorului judiciar acesta nu le-a luat, susținând că nu are nevoie de ele, că doar o parte din facturi le-a reținut și le-a scăzut. C U R T E A Prin sentința comercială nr.3983 din 20 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă cererea lichidatorului judiciar, C. I. DE I. D. A., desemnat să administreze procedura debitoarei SC S. I. S. A fost obligat pârâtul F. T., domiciliat în C.-N., Strada G., nr. 11/A, la plata sumei de 33.890,31 lei, pasiv al debitoarei. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 138 din L. nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului. Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat, cuprins în actul constitutiv, atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea. Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora. Referitor la raportul de cauzalitate, textul legal, dispozițiile art. 138 din L. nr. 85/2006, impune condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări. Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din L. nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor. Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului de a nu preda bunurile ce trebuia să existe (stocuri), precum și sumele de bani ce erau evidențiate ca existând în casieria societății, conform ultimilor documente contabile identificate, poate fi încadrată în prevederile art. 138, lit. a din L. nr. 85/2006, presupunându-se că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu. Lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora lichidatorului poate fi încadrată la lit. d a art. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau oricealtă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. E. sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din L. nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de L. nr. 3., care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din L. nr. 82/1991, a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. R. de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din L. nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie. În ceea ce privește incidența în cauză a lit. a a art. 138, al. 1 din L. nr. 85/2006, este evident că deși din puținele acte puse la dispoziția lichidatorului judiciar reiese că societatea ar fi trebuit să aibă, la sfârșitul anului 2007, stocuri, în sumă de 10.714 lei și numerar în casierie, în sumă de 1.899 lei, bunuri ce nu au fost găsit și nepredate lichidatorului judiciar, există prezmția judiciară că aceste bunuri au fost folosite în interesul pârâtului și nu în cel al societății. În susținerea acestei poziții procesuale, judecătorul sindic va considera că după cum statuează și dispozițiile art. 138 din actul normativ menționat, poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor. Considerentele de mai sus au demonstrat că cererea lichidatorului judiciar împotriva pârâtului este întemeiată și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. a și d din L. nr. 85/2006 ea a fost admisă astfel cum a fost formulată, și a fost obligat pârâtul să suporte întregul pasiv al debitoarei în sumă de 33.890,31 lei. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul F. T. arătând căsocietatea comercială nu a avut activitate din anul 2007 datorită lipsei delichidități și din această cauză nu a avut posibilitatea de a angaja un specialist care să continue să întocmească anual documentele pentru firmă. Pârâtul recurent mai învederează că a prezentat și instanței de fond facturi storno clienți astfel că bunurile de la S. Hur E. S. nu au intrat în gestiunea S. S. I. S. astfel că această din urmă societate nu deținea nici mărfuri nici creanțe nici bani astfel că pârâtul nu avea ce să predea cabinetului de insolvență. Analizând recursul declarat C.ea reține următoarele: Lichidatorul judiciar, C. I. DE I. R. A. D. prin cererea înregistrată în data de 25 octombrie 2011 a solicitat judecătorului sindic ca prin hotărâreace o va pronunța să dispună antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului F. T., în temeiul disp. art.138 alin.1 lit.a și d din L. nr.85/2006 și obligarea acestuia la suportarea pasivului debitoarei SC S. I. S. în cuantum de 33.890,31 lei. Având în vedere prev. art.138 alin.1 lit.a din L. nr.85/2006, lichidatorul judiciar consideră că sunt întrunite în cauză cerințele acestei norme legale, astfel încât se poate atrage răspunderea materială a administratorului care a folosit bunurile societății în folosul propriu sau al altei persoane, în cauză fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale. Astfel, fapta culpabilă a administratorului constă în nepredarea bunurilor și a fondurilor bănești ale debitoarei, prejudiciul constă în masa pasivă a debitoarei în sumă de 33.890,31 lei, conform tabelului creanțelor declarate împotriva averii debitoarei. Referitor la raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu se reține împrejurarea că dacă mărfurile ar fi existat ar fi fost valorificate și din sumele obținute s-ar fi achitat obligațiile, fiind acoperite integral debitele și acestea nu ar fi generat dobânzi, penalizări sau majorări de întârziere. Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include și obligațiile legale instituite în L. nr. 3., iar răspunderea administratorilor față de terți apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, acesta fiind și contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispozițiilor art 138 din L. nr 85/2006. Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din L. societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de-al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, L. nr 3. care constituie, în fapt, o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale. Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului. Legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei. Aserțiunile recurentului vizând omisiunea judecătorului sindic de analiză a documentelor prezentate în probațiune și a apărărilor formulate nu sunt reale, analiza punctuală a condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii dovedind contrariul . Forța probantă a înscrisurilor prezentate a fost raportată la caracterul acestora la împrejurarea că aceste documente contabile nu au dată certă , nu au fost predate administratorului judiciar astfel că în mod corect s-a apreciat că nu sunt de natură a înlătura statuările din acțiunea introductivă la care prima instanță a achiesat iar prezentarea acestora în fața instanței de recurs a confirmat doar împrejurarea că documentele justificative nu au fost corect evidențiate în contabilitatea societății relevând împrejurarea că este prezentă fapta prev. de art-138 alin.1 lit.d din L. nr.85/2006. Aserțiunile recurentului referitoare la lipsa lichidităților pentru întocmirea documentelor contabile începând cu anul 2007 în fapt vine să confirme cele statuate de judecătorul sindic cu privire la conducerea contabilității și ignorarea dispozițiilor art.11 din L. nr.82/1991, iar pentru ipoteza în care a constatat lipsa disponibilităților putea formula cerere de deschidere a procedurii insolvenței potrivit prevederilor art.32 din L. nr.85/2006. Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale , al cărei cuantum nu a fost contestat în speță. Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate. Sensul dispozitiei legale, potrivit căreia judecătorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozițiile art. 2 din L. insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în condiții identice celor dintr-o acțiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta. Susținerile recurentului că fapta ilicită nu există nu au acoperire , fapta invocată îndeplinind întocmai elementele constitutive ale prevederilor art.138 alin.1 lit.a, respectiv împrejurarea că în ultimul bilanț întocmit de societatea debitoare care a fost predat lichidatorului aferent anului 2007, evidențiază stocuri în valoare de 10.714 lei și fonduri bănești în sumă de 1899 lei, care nu au fost predate lichidatorului judiciar astfel că în mod corect s-a apreciat că aceste bunuri au fost folosite de pârât în interesul propriu sau al unei alte persoane. Răspunderea administratorului fiind una convențională , culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i , așa cum corect a reținut și judecătorul sindic . Înscrisurile prezentate așa cum s-a evidențiat anterior nu sunt de natură a răsturna această prezumție întrucât în fapt relevă că nu a fost respectate nici dispozițiile care reglementează corecta conducere a contabilității. R. de cauzalitate se verifică în concret și nu pot fi reținute susținerile recurentului că starea de insolvență nu a fost determinată de lipsa stocurilor,atâta timp cât s-a demonstrat existența unui raport de cauzalitate suficient de caracterizat între fapta reținută și starea de insolvență cauzată. Considerentele enunțate au demonstrat că recursul promovat este nefondat și în consecință în temeiul art. 312 C. pr. civ., C.ea va respingerecursul declarat de pârâtul F. T. împotriva sentinței civile nr.3983 din 20 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C. pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul F. T. împotriva sentinței civile nr.3983 din 20 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. C. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. M. C. M. S. C. P. L. F. GREFIER Red.A.M.C./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.I. Păcurar
| ← Decizia nr. 9856/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 7940/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
