Decizia nr. 7940/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 7940/2012
Ședința de la 09 O. 2012
Completul compus din: P. D. P.
Judecător A.-I. A.
Judecător C. I. G. M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea SC T. T. S. împotriva sentinței civile nr. 1648 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș în contradictoriu cu intimații C. C. SC R. P. & G. SA prin președinte SC A. L. R. I. SA, SC R. P. & G. SA prin LG I. S. administrator judiciar, SC R. P. & G. SA PRIN ADMINISTRATOR S. I. S., având ca obiect acțiune în anulare vânzări efectuate.
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se prezintă av. M. Celeșu în reprezentarea intereselor intimatului, C. C. SC R. P. & G. SA prin P. SC A. L. R. I. SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
La data (...) se înregistrează din partea intimatului C. C. SC R. P. & G. SA prin P. SC A. L. R. I. SA- întâmpinare.
La data de (...) se înregistrează din partea practicianului în insolvență întâmpinare. Instanța comunică cu reprezentanta intimatului.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Reprezentanta intimatului invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și solicită anularea acestuia ca netimbrat. Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate. C U R T E A, Prin sentința civilă nr. 1648 din (...), s-a admis acțiunea formulată de către C. C. SC R. P. & G. SA prin P. SC „. L. R. I. SA în contradictoriu cu pârâtele SC T. T. S. și SC R. P. & G. SA prin curator special I. S.. S-a dispus anularea vânzărilor efectuate de către debitoarea SC R. P. & G. SA către pârâta SC T. T. S. și a plăților efectuate de către debitoare către aceiași pârâtă și restabilirea situației anterioare efectuării acestora. S-a dispus obligarea pârâtei SC T. T. S. să restituie în contul debitoarei suma de 2.025.167,72 lei, totodată s-a obligat pârâta SC T. T. S. să achite reclamantei A. L. R. I. SA suma de 19.940,4 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S.C. T. T. S. B. solicitând în principal admiterea acestui și casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea a invocat ca motivde ordine publică nelegala timbrare a acestuia. Astfel, S.C.T. T. S. a fost citată pentru termenul din (...) cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru în recurs în valoare de 60 lei și a unui timbru judiciar de0,15 lei. Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentei i-a fost adus la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.146/1997 (fila 11). Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Dispozițiile art. 11 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează : Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanță. Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin. 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra R., că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului uneipersoane la un tribunal (Tolstoy- Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz). Constatând că recurenta, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Anulează ca netimbrat recursul declarat de S. T. S. B. împotriva sentinței civile nr. 1648 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalul Maramureș pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). P. JUDECĂTORI D. P. A. A. I. C. I. G. M. N. ȚÂR Red.IC/Dact.CC-2 ex. (...) Jud.fond:S. O.
← Decizia nr. 2657/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 2881/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|