Decizia nr. 4774/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a2
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4774/2012
Ședința de la 29 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător A.-I. A.
Judecător C. I. G. M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de debitoarea SC E. I. C. S. împotriva sentinței civile nr. 6355 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui M. în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. M., SC E. I. C. S. PRIN ADMINISTRATOR J. C. DE I. R. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată contestație la deschiderea procedurii.
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de
0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei-creditoare D. G. a F. P. M. -. prin care se solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.8. și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține că deși legal citată recurenta ( fila 13 )cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării căii de atac nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din L. nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții. C U R T E A , Prin sentința civilă nr. 6355 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui M. a fost respinsă excepția tardivității invocată de creditoarea D. G. A F. P. M.. A fost respinsă contestația promovată de debitoarea SC E. I. C. S. A fost admisă cererea formulată de creditoarea D. G. A F. P. M., pentru deschiderea procedurii insolvenței (procedură generală) împotriva debitoare SC S. În temeiul art. 33 alin. 4 din L. privind procedura insolvenței. S-a dispus deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei SC E. I. C. S., în temeiul art. 34 din L. privind procedura insolvenței. A fost numit administrator judiciar C. de I. R. S., care a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege. În temeiul art. 61 din L. privind procedura insolvenței. S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor și O. registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș/ registrului societăților agricole/registrului asociațiilor și fundațiilor/altor registre, în vederea efectuării mențiunii, prin publicarea în B. procedurilor de insolvență. În considerente se reține că creditoarea D. G. A F. P. M. a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC E. I. C. S., motivat de neîncasarea unei creanțe în sumă de 92.403 lei. Cererea formulată la data de (...) de creditoarea D. G. A F. P. M. a fost comunicată debitoarei la data de (...), împotriva acesteia debitoarea a formulat contestație, potrivit art. 33 alin. 6 din L. privind procedura insolvenței, contestație înregistrată în Dosarul nr. (...). În cuprinsul contestației s-a solicitat respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței motivat de faptul că societatea debitoare nu datorează bugetului de stat suma de 92.403 lei, cuantumul datorii fiind sub pragul minim de 45.000 lei situație în care se apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de L. nr. 8.. Pe de altă parte s-a susținut că societatea nu este în incapacitate de plată, existând disponibil bănești în conturile curente ale societății, totodată societatea are TVA de rambursat, urmând a se compensa cu datoriile societății către bugetul de stat, în urma controlului efectuat de către inspectorii Direcției Generale a F. P. M. - Activitatea Inspecției Fiscale M.. Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 6 din L. nr. 8. prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii trebuie să înțelegem atât acel creditor care dovedește cele trei caractere ale creanței (certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea) și în favoarea căruia operează prezumția vădită de insolvență cât și acel creditor care dovedește că patrimoniul debitorului se află în stare de insolvență iminentă. În situația de față, creanța creditoarei în sumă de 92.403 lei este certă, lichidă și exigibilă, este născută din titlurile executorii, ce nu au fost contestate de debitoarea sub aspectul realității și valabilității acestora. Perioada în care debitoarea datorează sumele bugetului general consolidat al statului este ilustrată în titlurile și somațiile din dosar, documente ce au fost comunicate și debitoarei, iar susținerile acesteia în sensul că nu este în incapacitate de plată nu au fost probate în nici un fel, cu atât mai mult cu cât cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Astfel, cele trei condiții pentru deschiderea procedurii insolvenței, respectiv insolvența vădită, existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de peste 90 de zile și cuantumul creanței peste pragul minim de 45.000 lei, sunt întrunite, iar potrivit susținerilor creditoarei, debitoarea nu a depus decontul cu obținerea rambursării sau compensării TVA. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC E. I. C. S., solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii recursului, prin respingerea cererii creditoarei de deschidere a procesului de insolvență. În motivarea recursului recurenta arată că are TVA compensat, are facturi neîncasate, garanții de bună execuție în sumă de 20.790,38 Ron (facturile sunt emise în (...)), suma totală de încasat fiind 247.222,35 lei, mai mult decât datoriile pe care le are la A. F. P. Examinând recursul, instanța reține următoarele: Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentei i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciarede timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.146/1997. Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Dispozițiile art. 11 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează : Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanță. Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin 3 din L. nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz). Constatând că recurenta, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC E. I. C. S. împotriva sentinței civile nr.6355 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a2 al T.ui M. pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. D. P. A. I. A. C. I. M. N. ȚÂR Red. D.P. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: M. P.
← Decizia nr. 10246/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 36/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|