Decizia nr. 7/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.7/2012
Ședința ta de 13 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: L. F.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, contestația în anulare formulată de contestatorul P. A. L. împotriva deciziei civile nr.2596 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al Tribunalului Comercial C., în contradictoriu cu intimații SC T. V. SRL, SC A. SA, R. L. A. I. - LICHIDATOR J. AL SC A. SA și C. C. S. - LICHIDATOR J. AL SC A. C. SA, având ca obiect procedura insolvenței - constatare nulitate contract.
În data de 08 februarie 2012 s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise din partea contestatorului P. A. L..
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 februarie 2012, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.2596 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 a
Curții de A. C. a fost respins recursul declarat de reclamantul P. A. L. împotriva sentinței civile nr.4954 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al
Tribunalului Comercial C. care a fost menținută în întregime.
Recurentul a fost obligat să plătească intimatei SC. T. V. SRL suma de
1500 lei cheltuieli de judecată în recurs
P. a pronunța această decizie, instanța a reținut că judecătorul sindic a determinat în mod corect ca nefiind incidente prevederile art.146 din Legea nr.31/1990, astfel cum erau în vigoare la data încheierii promisiunii de vânzare - cumparare si a contractului de vânzare-cumpărare autentic. Administratorii vor putea sa încheie acte juridice prin care sa dobândească, sa înstrăineze, sa închirieze, sa schimbe sau sa constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabila a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a actionarilor, data în condițiile prevăzute la art. 115 potrivit prevederilor art 146 din Legea nr
31/1990.
Necesitatea aprobării Adunării Generale Ordinare a Acționarilor pentru încheierea unor acte juridice prin care societatea înstrăinează bunuri a cărorvaloare depășește jumatate din valoarea contabila a activelor societatii la data incheierii actului juridic nu era incidentă în speță atâta timp cât nu s-a făcut dovada existenței premisei din cuprinsul textului legal invocat
Judecătorul sindic a apreciat ca potrivit dispozitiilor legale de mai sus nu era necesara existenta unei Hotarari AGA contrar celor sustinute de recurent în mod judicios.
Aserțiunile recurentei potrivit cărora li s-a solicitat să facă o proba imposibilă raportat a faptul ca parata S. S. a predat actele contabile nu pot fi primite.
Recurenta susține că reținând acest argument și condiționându-l de dovedirea unei situații care putea rezulta doar din evidența contabilă a pârâtei probă care ar fi trebuit să fie făcută de reclamant prima instanță îl pune automat într-o situație dezavantajoasă și inechitabilă în prezenta cauză, obligându-l a proba ceva ce niciodată nu va putea proba.
Acest argument nu poate fi primit în condițiile în care fiecărei părți trebuie să i se acorde egalitate de șanse și tratament juridic în cauză.
Instanța investită cu soluționarea cauzei trebuie să asigure un tratament egal părților implicate și egalitatea armelor utilizate în litigiu.
Punerea în discuția părților a necesității administrării unor probe care apar ca fiind utile, pertinente și necesare pentru justa soluționare a cauzei nu trebuie să fie de natură a rupe echilibrul.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că aspectele care trebuie lămurite impun administrarea unor probe iar sarcina probei se afla în mod indubitabil la reclamant care nu trebuia să se limiteze la actele contabile ale pârâtei și împrejurarea că acestea nu au fost predate administratorului judiciar, anumite date referitoare la activele societăților fiind deținute și de autoritățile abilitate putând fi accesate sau consultate după caz.
Teza recurentei vizând faptul că a fost pusă în situația de a face o probă imposibilă nu se susține în concluzie, obținerea documentelor de natură să justifice anumite afirmații ale acesteia respectiv să probeze anumite susțineri ale acestei fiind posibilă în condițiile în care pârâta nu este unica deținătoare a înscrisurilor, iar în ipoteza în care era prezentă ipoteza afirmată de reclamantă existau mijloace procedurale pentru determinarea la prezentarea acestor înscrisuri demersuri pe care de asemenea reclamanta nu le-a urmat.
Judecătorul sindic nu a rupt echilibrul în administrarea probațiunii procedând doar la respectarea exigențelor instituite de art 129 C pr civ.
Chiar și în ipoteza în care s-ar fi dovedit că devin incidente prevederile art 146 din LSC dacă bunurile înstrăinate ar fi depășit jumătate din valoarea indicată de art.146 din Legea nr.31/1990, la data încheierii contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1218/(...), de catre BNP I. R. a fost respectata exigenta impusa de art.146 din Legea nr.31/1990 aspect verificat la momentul încheierii convenției.
Contrar susținerilor recurentului judecătorul sindic a procedat corect la aplicarea și interpretarea prevederilor art 55 din Legea nr. 31/1990 rep. Reținând că, în fapt constituie o derogare de la principiile si regulile mandatului justificata prin aceea ca terții nu au posibilitatea sa cunoască activitatea interna a societății.
Lipsa consimțământului la vânzare invocată de recurentă nu constituie o cauză de nulitate absolută, consimțământul exprimat de parata prin administratorul acesteia fiind pe deplin valabil, în conformitate cu art.55 și 72 din Legea nr. 31/1990.
Demersurile îndeplinite de parata debitoare SC A. C. S. a făcut anterior încheierii contractului autentic pentru parcelarea imobilelor care i- au fost vândute, sunt o dovadă a faptului că ambele părți aveau reprezentarea clară a obiectului vânzării iar predarea imobilului fără obiecțiuni infirmă teza erorii.
Teza existentei unei erori asupra obiectului conventiei în mod corect a fost înlăturată de judecătorul sindic atâta timp cât din probatoriul administrat reiese că o astfel de eroare nu poate fi admisă deoarece localitatea B. nu este situata din punct de vedere administrativ in T..
Recurenta a mai invocat incidența prevederilor art. 6 din OG 12/1998 potrivit cărora "Este nulă vânzarea prin care părțile se înțeleg, printr-un act secret să se plătească un preț mai mare decât cel care se declară în actul autentic. Nulitatea se extinde atât asupra actului secret cât și asupra actului autentic".
Cerința dovedirii contraînscrisului nu mai este cerută de lege, dovada simulației putând fi făcută prin orice mijloc de probă însă acesta trebuie realizată iar recurenta nu a dovedit existența unui alt preț decât cel menționat în actul autentic contestat. critica argumentelor judecătorului sindic nu apare ca fiind una judicioasă iar susținerile referitoare la valențele ce trebuiau date documentelor contabile sau lipsei acestora sunt lipsite de substanță.
Argumentația recurentului se bazează pe o afirmată recunoaștere a pârâtei debitoare, cu privire la stabilirea unui alt preț, însă omite aspectele legate de motivele înlăturării depoziției fostului administrator statutar precum și valoarea pe care înscrisul de care se prevalează poate să o primească având în vedere derularea procedurii insolvenței.
Înlăturarea înscrisurilor din probațiune pentru neprezentarea unor alte documente contabile cerute de prevederile legale dar a căror lipsă nu echivalează cu lipsa operațiunii contabile sau a efectelor acesteia în mod corect a fost respinsă de judecătorul sindic.
Dovada compensării a fost corect determinată ca fiind realizată în raport de documentele contabile prezentate care justifică aspectele afirmate, de altfel compensarea operând de drept la data îndeplinirii exigențelor legale întocmirea sau neîntocmirea documentelor contabile fiind sancționată doar din perspectiva reglementărilor ce vizează disciplina contabilă și nu sub aspect probator.
Evaluarea bunurilor ce au făcut obiectul convențiilor debitoarei, altele decât cele din convenția atacată nu poate fi realizată în prezenta procedură iar comparațiile referitoare la bunuri mobile și imobile realizate de recurent sunt pur speculative și nu pot produce efectele dorite de acesta.
Incidența prevederilor art 931din Legea nr 85/2006 de care înțelege să se prevaleze reclamantul în subsidiar a fost corect înlăturată de judecătorul sindic. Beneficiarul unei promisiuni de vanzare-cumparare, pentru ipoteza neindeplinirii de către cocontractant a obligației de a-i transmite dreptul deproprietate este îndreptățit să formuleze doar o acțiune împotriva acestuia pentru valorificarea dreptului rezultat din convenție. În cauză însă reclamantul nu a incheiat cu pârâta debitoare un act adițional la antecontractul datat (...). deși în baza art. 2 din antecontract, obligația de a vinde era asumata de către pârâta debitoare pe o perioada de 60 de zile de la data înscrierii in cartea funciara a dreptului de proprietate, iar prelungirea termenul de 60 de zile putea fi realizată doar în baza unui act adițional la aceasta promisiune de vânzare cumpărare, act adițional care urma să se încheie în formă autentică. Reclamantul în concluzie nu îndeplinește ipoteza cerută de textul legal invocat, potrivit căruia obligațiile rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/. la cererea promitentului-cumpărător. Argumentele evidențiate anterior au relevant că reclamantul nu este titularul unui drept căruia să îi corespundă o obligație rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii astfel că nu se poate prevala cu succes de procedura instituită de textul legal, prevederile art 931din Legea nr 85/2006 nefiindu-i aplicabile. Toate considerentele expuse confirmă că judecătorul sindic a realizat o corectă determinare a stării de fapt și o judicioasă aplicare și interpretare a prevederilor legale, nefiind prezent nici unul din motivele de recurs invocate astfel că recursul fiind nefondat, în baza art 312 C pr civ Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul P. A. L. împotriva sentinței civile nr.4954 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului Comercial C. pe care o va menține în întregime. Împotriva acestei sentințe a formulat contestație în anulare contestatorul P. A. L., prin care a solicitat admiterea contestației și pe cale de consecinta rejudecarea recursului formulat impotriva sentintei comerciale nr.4954/2010 a Tribunalului Comercial C., solicitând admiterea acestuia. În motivarea contestației în anulare, se arată că instanța de recurs s-a marginit doar la a reitera motivele pentru care instanta de fond i-a respins actiunea pe care a formulat-o in legatura cu motivul invocat de acesta, referitor la faptul ca SC A. SA s-ar fi aflat in eroare in ceea ce priveste obiectul contractului de vanzare-cumparare incheiat cu SC T. V. SRL, in sensul ca nu a dorit niciodata instrainarea imobilelor mentionate in contractul de vanzare-cumparare autentificat sub numarul l218/2006 de catre BNP R. I., marginindu-se la a mentiona ca prevederile art. 146 din Legea 31/1990 nu sunt incidente in prezenta cauza, intrucat contestatorul nu a reusit sa facă dovada faptului ca bunurile instrainate de catre SC A. SA catre SC T. V., depasesc ca si valoare jumatati din activul SC A. SA, nu inseamna ca instanta de recurs i-a analizat motivele formulate in recurs, ci tocmai faptul ca hotararea pronuntata de aceasta este nemotivata si nu i-a analizat deloc motivele si argumentele prezentate de acesta, drept pentru care consideră ca sunt incidente prevederile art. 318, al 1 teza 2 Cod.pr.civ., fiind vorba despre motive de modificare. De asemenea instanta de recurs s-a marginit la a afirma faptul ca "instanta de fond a apreciat in mod corect ca aspectele care trebuie lamuriteimpun administrarea unor probe iar sarcina probei s-a aflat in mod indubitabil la reclamant, care nu trebuia sa se limiteze la actele contabile ale paratei", considerand ca nu are nicio relevanta faptul ca a invederat instantei de fond faptul ca actele contabile ale SC A. SA nu au fost predate adminsitratorului judiciar, ba mai mult instanta a considerat ca contestatorul putea sa facă rost de aceste date de la autoritatile abilitate, care detin date cu privire la activele societatilor, omitand probabil aspectul cum ca era un tert fata de societate, iar cea mai buna cale pentru a face rost de aceste documente contabile era prin intermediul instantei de judecata. Faptul ca in mod cu totul eronat instanta de recurs a statuat ca contestatorul nu a fost pus in situatia de a face o proba imposibila, intrucat obtinerea documentelor contabile ale SC A. SA, care sa fie de natura a proba ca bunurile instrainate catre SC T. V. depaseau jumatate din valoarea contabila a activelor societatii, la data incheierii actului juridic, nu era posibila de la autoritatile abilitate decat daca instanta o dispunea, aceste autoritati fiind obligate sa raspunda cererilor adresate de catre instanta de judecata, insa contestatorului nu erau obligate sa-i raspunda, acesta este si motivul pentru care nu a reusit sa intre in posesia documentelor contabile ale SC A. SA, rezulta ca instanta nici nu i-a luat in considerare cererea in probatiune reiterata in fata instantei de recurs, dupa ce aceasta a fost formulata in fata instantei de fond, prin care a solicitat instantei sa efectueze demersurile necesare pe langa autoritatile abiliatate de a-i pune la dispozitie documentele contabile ale SC A. SA, aspect ce are o mare relevanta in conditiile in care din extrasele hotararilor AGA din 27 si (...) a SC A. SA reiese faptul ca aceasta din urma doreste sa instraineze catre SC T. V. activul denumit "complexul de vaci", situat in localitatea B., fn, T., adresa ce coincide cu sediul paratei SC A. SA, din T., insa obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub numarul 1., de catre BNP R. I., se refera la cu totul alte imobile, ce nu au facut obiectul negocierilor cu SC T. V. si pentru care nu exista nicio hotarare AGA a SC A. SA, insa in cazul promisiunii de vanzare-cumprare incheiata de catre contestator cu SC A. SA exista o hotarare AGA care scoate in evidenta intentia clara a SC A. SA de a-i instraina imobilele mentionate in promisiune si inscrise in cf 2178N C., nr cadastral 19/l si 19/1-Cl, CF nr.2187N C., nr.cadastral 19/3 si 19/3-Cl si CF nr.2188N C., cu nr.cadastraI 19/4, compuse dintr-un teren in suprafata de 12.567mp, constructie cantina in suprafata de 3., magazie de cereala in suprafata de 4. si magazie cereale in surpafata de 2., precum si teren in suprafata de 4298 mp si constructii birou in suprafata de 88 mp, magazie 1 in suprafata de 6., magazie 2 in suprafata de 3. Instanta de recurs a mai ignorat si faptul ca SC A. SA, prin concluziile scrise, a invederat instantei de fond faptul ca nu a avut intentia de a instraina catre SC T. V. SRL imobilele ce au facut obiectul promisiunii de vanzare-cumprare pe care aceasta a incheiat-o cu contestatorul, ci a avut intentia de a instraina COMPLEXUL DE VACI, ba mai mult ca a intreprins demersuri pe langa SC T. V. SRL, pentru a rezolva pe cale amiabila aceasta problema insa fara nici un rezultat. Mai mult SC A. SA a fost de acord cu admiterea actiunii formulate de catre contestator, prin care s-ar fi restabilit situatia reala de fapt. Prin toata aceasta pozitie procesuala SC A. SA a lasat sa se inteleagă ca intelege sa invoce nulitatea contractului de vanzare-cumparare atacat de contestator, ori chiar in situatia in care nu se poate interpreta intr-o asemenea maniera, pozitia procesuala a acesteia, chiar contestatorul, in calitate de creditor al acesteia, poate invoca pe cale oblica nulitatea relativa a contractului de vanzare-cumprare, chiar daca nu este parte si chiar daca instanta de fond a considerat ca lipsa H. AGA nu poate constitui un motiv de nulitate absoluta ci doar de nulitate relativa. Tot în mod eronat instanța de recurs a considerat că dacă s-ar fi dovedit de contestator că în cauză ar fi fost incidente prev. art.146 din Legea 31/1990, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, s-ar fi respectat această prevedere, întrucât art. 55 din Lege nr. 31/1990 constituie o derogare de la principiile și regulile mandatului. În mod eronat instanța de recurs a reținut faptul că SC A. SA ar fi facut demersuri in vederea parcelarii imobilelor, pe care i le-a vandut la SC T. V. SRL, in scopul vanzarii acestora catre aceasta din urma, intrucat potrivit promisiunii de vanzare-cumprare pe care SC A. a incheiat-o cu contestatorul, aceasta avea obligatia de a parcela imobilele ce au facut obiectul promisiunii si ulterior sa le intabuleze pe numele acesteia, urmand ca ulterior intabularii acestor imobile pe numele SC A. contestatorul sa o notifice sa se prezinte la notar in vederea incheierii in forma autentica a contractului de vanzare-cumprare dintre aceasta si contestator, ceea ce nu a mai avut loc intrucat SC A. SA a vandut aceste imobile catre SC T. V., fara insa sa aibe vreodata aceasta intentie. Instanta de recurs nu a analizat deloc cauza de nulitate absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub numarul 1. de catre BNP R. I.,incheiat intre SC A. SA si SC T. V. SRL, bazata pe error in corpore, marginandu-se la a afirma faptul ca " o astfel de eroare nu poate fi admisa deoarece localitatea B. nu este situata din punct de vedere administrativ in T.", fara a analiza faptul ca prin concluziile scrise depuse de catre SC A. SA, in prima instanta, aceasta din urma a sublineat faptul ca imobilele care au fost cuprinse in contractul de vanzare-cumparare incheiat cu SC T. A. SRL, situate in localitatea C. si care au fost intrainate catre contestator, nu reprezinta obiectul negocierilor purtate intre parti si pentru care se emisese si hotarare AGA (COMPLEXUL DE VACI DIN T.) si ca la data incheierii contractului, SC A. SA a fost ferm convinsa ca ceea ce vinde este COMPLEXUL DE VACI DIN T., contestatorul consideră ca este in prezenta unei greseli a instantei de a cerceta acest motiv de modificare in sensul indicat in teza 2 art. 318 al. 2 C. Proc. civ. Raportat la acest aspect mai sus mentionat consideră ca se află prezenta unei erori asupra identitatii fizice a obiectului contractului mai sus mentionat, denumita si error in corpore, care se sanctioneaza cu nulitatea absoluta, fiind vorba despre o eroare obstacol, care impiedica nasterea valabila a actului juridic. Instanta de recurs nu a analizat un alt motiv de nulitate invocat de catre contestator in fata instantei de fond, si anume incidenta prevederilor art.6 din OG 12/1998. in conditiile in care contestatorul a solicitat instantei de fond sa audieze in probatiune pe martorul G. G., fostul administrator al SC A. SA, pentru a proba faptul ca societatile comerciale au negociat alteimobile decat cele ce au format obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub numarul 1. de catre BNP R. I., tocmai pentru a proba faptul ca SC A. SA s-a aflat in eroare in momentul in care a semnat contractul de vanzare-cumparare in forma autentica, precum si pentru a dovedi plata unui pret superior celui mentionat in contractul de vanzare-cumparare mai sus mentionat, in conditiile in care acesta a si semnat concluziile scrise depuse in fata instantei de fond, prin care se recunostea de catre SC A. SA ca s-au negociat alte imobile decat cele ce au fost vandute firmei SC T. V A. SRL, precum si ca in realitate SC A. SA a primit suma de 2.700.000.000 Rol pentru instrainarea acestor imobile, in loc de 70.000.000 Rol, asa cum s-a mentionat in contractul de vanzare-cumparare incheiat in forma autentica. Instanța de fond s-a mărginit doar la a afirma că depoziția martorului G. G. a fost înlăturată și că dovada compensării a fost dovedită ca fiind realizată raportat la documentele contabile prezentate, în condițiile în care instanța de recurs recunoaște că fostul administrator al SC A. SA nu a pus la dispoziția administratorului judiciar/. documentele contabile ale societății. Prin întâmpinarea formulată, SC A. C. SA a solicitat respingerea contestației și menținerea cererii, invocând excepția netimbrării acesteia, conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr.146/1997. Arată că niciunul din cele 8 motive evidențiate în contestația în anulare nu atestă existența vreunei greșeli materiale săvârșită de instanța de recurs, așa cum acestea au fost definite în literatura juridică și în practica instanțelor. Din motivarea contestației rezultă că toate motivele invocate de contestator constituie critici ale acestuia față de soluția și argumentele instanței de recurs. În ceea ce privește contestația întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza 2 Cod proc.civ., arată că nu s-a invocat nici un motiv de recurs care să nu fi fost analizat de instanța de recurs. Prin urmare, motivele invocate de contestator nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 318 Cod proc.civ., motiv pentru care solicită respingerea ca nefondată a contestației în anulare. Prin întâmpinarea formulată, SC T. V. SRL a solicitat respingerea contestatiei in anulare formulate contestatorul P. A. L., ca fiind inadmisibila si in consecinta mentinerea dispozițiilor deciziei civile nr. 2. iunie 2011, pronuntata de Curtea de A. C. în dosarul civil nr.1990/l285/2007/a1, ca fiind temeinica si legala. Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta contestatie, in cuantum de 1500 lei, constand in onorariu avocatial. În motivare arată că primul motiv de contestatie in anulare speciala vizeaza situatia cand dezlegarea data recursului este rezultatul unei greseli materiale, in doctrina si practica judiciara apreciindu-se ca greselile la care se refera art.318 C. trebuie sa fie evidente si savarsite de instanta ca urmare a omiterii sau confundarii unor elemente sau date importante din dosarul cauzei, cum ar fi neobservarea faptului ca la dosar exista chitanta privindplata taxei de timbru ori recipisa de expediere a recursului prin posta si inauntrul termenului legal. Contestatia in anulare speciala nu poate fi exercitata pentru remedierea unor greseli de judecata, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispozitii legale de drept substantial sau procedural. Contestatia in anulare se infatiseaza, in cazul analizat, ca o cale de atac extraordinara de retractare create de lege doar pentru remedierea unor greseli materiale, iar nu si pentru reformarea unor greseli de fond. D. legale prev. de art.318 c.proc.civ. au un camp limitat de aplicatie, astfel ca ele trebuie sa fie interpretate in toate cazurile in mod restrictiv, pentru a nu deschide in ultima instanta calea unui veritabil recurs la recurs. Al doilea motiv de constestatie in anulare speciala se refera la situatia in care instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, putand fi exercitata numai pentru ipoteza in care instanta a omis sa examineze un motiv de recurs formulat in termen de recurent. P. o intelegere cat mai corect a acestui motiv de contestatie in anulare mai trebuie arătat ca instanta de recurs este indreptatita sa raspunda la motivele de recurs si printr-un considerent comun, scop in care poate grupa diferitele argumente. De aceea jurisprudenta mai veche si mai recenta considera ca nu se pot confunda argumentele cu motivele de recurs. Asa fiind, neexaminarea distincta a fiecarui motiv de recurs nu constituie, prin ea insasi o omisiune, in sensul dispozitiilor art.318 c.proc.civ., daca instanta a raspuns la motivele de casare printr-un considerent comun. Analizând cererea formulată de contestator prin prisma dispozițiilor legale invocate (art.318 C.), instanța constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele motive: Contestația în anulare prevăzută de art.318 C. este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot desființa, în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text legal, decizii pronunțate de instanțele de recurs. Prin urmare, invocarea unor motive care nu se circumscriu ipotezelor legale conduc la soluția respingerii contestației, nefiind admisibil a se exercita un nou control judiciar similar recursului asupra unor hotărâri irevocabile. În speță, contestatorul a invocat, în esență, că instanța de recurs a făcut aprecieri eronate asupra unor chestiuni de fapt și de drept, însă aceste motive nu pot fi considerate erori materiale în sensul art.318 C., nefiind vorba de aspecte formale în legătură cu judecarea recursului (de exemplu, referitor la tardivitate, la timbrare), pentru verificarea cărora nu ar fi necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. În concret, se reclamă pretinse erori de judecată pe care instanța nu le poate analiza pe calea contestației în anulare. De asemenea, se critică faptul că nu au fost analizate cauze de nulitate absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între intimatele SC A. SA și SC T. V. S. A. susținere nu poate fi, însă, reținută ca motiv de contestație în anulare specială, întrucât cazul prevăzut de art.318 teza finală C. se referă la necercetarea vreunui motiv de recurs care să fi fost invocat depărți și nu la omisiunea de a analiza argumente de fapt sau de drept care, oricât de larg ar fi dezvoltate, pot fi subsumate unui anumit motiv de recurs. De altfel, curtea observă că, prin prezenta cerere, contestatorul urmărește practic a obține o rejudecare a unei cauze soluționate irevocabil, ceea ce este inadmisibil pe calea contestației în anulare. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.318 C., curtea va respinge contestația în anulare formulată de P. A. L. împotriva deciziei civile nr.2596/(...) și, în temeiul 274 C., la cererea intimatei SC T. V. SRL, îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei efectuate de această intimată (onorariu avocațial). P. ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P. A. L. împotriva deciziei civile nr.2596 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al Tribunalului Comercial C.. Obligă contestatorul să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. S. C. P. A. M. C. L. F. Red. C.P./Dact. GC 2 ex/(...) Jud. recurs: M.S., M.I.I., A.C.
| ← Decizia nr. 2649/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 9039/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
