Decizia nr. 8156/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)/a4
DECIZIA CIVILĂ NR. 8156/2012
Ședința ta de 15 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. M. C.
JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC C. I. S., împotriva sentinței civile nr. 590 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a4 al T.ui B.-N., cauza privind și pe intimații SC R. S. și SC C. I. S. PRIN LICHIDATOR J. U. I., având ca obiect contestație.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este timbrat, lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, recurenta fiind citată cu mențiunea timbrării fila 5 din dosar.
S-a făcut cauzei, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că, în temeiul art. 8 din Legea nr. 85/2006, este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
În temeiul art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, invocă, din oficiu, excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.
C U R T E A
Deliberând asupra excepției invocate, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.590 din (...), T. B. - N. a respins contestația împotriva tabelului definitiv al creanțelor formulată de către debitoarea SC C. I.
S.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea prin administrator statutar, prin care a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât creditoarea SC R. S. figurează cu o altă sumă în contul 401 decât cea cu care s-a înscris în tabel.
Recurentei i s-a pus în vedere, prin citația emisă pentru primul termen de judecată și primită la data de (...), să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei, conform art.6 lit.c coroborat cu art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 și un timbru judiciar de 0,15 lei, potrivit art.3 din OG 32/1995.
Conform art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, iar potrivit art.9 alin.2 din OG 32/1995, în cazul netimbrării cererii cu timbru judiciar, se va proceda conform dispozițiilor Legii
146/1997.
În consecință, având în vedere textele legale menționate, precum și faptul că recurenta nu a timbrat recursul astfel cum i s-a pus în vedere, instanța, în baza art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, va admite excepția netimbrării și va anula recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC C. I. S., împotriva sentinței civile nr.590 din (...) pronunțate în dosarul nr.(...)/a4 al T.ui B.-N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. M. C. M. S. C. P. V. D.
Red./Dact.C.P.
2 ex/(...)
Jud. sindic: I. P.
← Decizia nr. 5202/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 9852/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|