Decizia nr. 8178/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8178/2012

Ședința de la 16 O. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-I. A.

Judecător C. I. Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de D. G. A F. P. B. N. împotriva sentinței civile nr. 1284 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. în contradictoriu cu intimații S. T. B.-C. I. S. P. B. prin lichidator judiciar U. S., S. T. B.-C. I. S. P. B., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. P. de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1.284 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. s-au respins obiecțiunile formulate de către creditoare D. G. A F. P. B.-N., ca neîntemeiate.

In baza art.131 din L. nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S. T. B.-C. I. S. P. B. și s-a dispus radierea debitoarei cu datele de identificare de mai sus din Registrul C. jud. B.-N.

S-a aprobat decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar U. S. B. la suma de 3.720 lei și s-a dispus onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din L. nr.85/2006.

S-a dispus notificarea prezentei sentințe ORC B.-N. și D. B.-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în condițiile în care, în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri sau valori din a căror valorificare să se asigure continuarea procedurii, a fost întocmit raportul final (f.l5) care a fost publicat în B.P.I., comunicat cu creditorul, debitoarea și afișat la instanță, prin care se solicită în temeiul art.l3l din L. nr.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarații de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Raportul final cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art.l3l din lege a fost comunicat creditorului (f. 22).

La raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, creditorul D. B. N. a formulat obiecțiuni, cu motivarea că propunerea de închidere a falimentului s-a făcut fără efectuarea unei analize în detaliu și completă a situației financiare a debitorului, dar și asupra incidenței răspunderii administratorului statutar în sensul disp.art.l38 din L. nr.85/2006, în condițiile în care, lichidatorul nu a examinat temeinic toate aspectele ce ar putea fi imputabile reprezentanților debitoarei, făcând doar formal o mențiune în raport cu privire la faptul că debitoarea nu a mai desfășurat activități în ultimii ani, impunându-se așadar o analiză amănunțită asupra modului de administrare a societății debitoare.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L. nr.nr. 85/2006, a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea S. T. B.-C. I. S. și radierea acesteia din evidențele O.ui R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud .

Referitor la obiecțiunile formulate de către creditor, instanța de fond le-a respins ca fiind nefondate, în condițiile în care, în raportul întocmit de către lichidatorul judiciar, au fost analizate cauzele și împrejurările ajungerii societății debitoare în stare de insolvență, nu au fost identificate bunuri în patrimoniu, nu au fost identificate transferuri patrimoniale de natură celor supuse anulării în condițiile art. 79-8l din lege, și nici fapte de natura celor a atrage răspunderea materială a administratorilor sau a altor persoane de decizie din conducerea debitoarei, în cond.art.l38 din L.85/2006.

S-a aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 3.720 lei depus de lichidatorul judiciar și dispune onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din L. nr. 85/2006.

Împotriva acestei sentințe, creditoarea D. G. A F. P. B.-N. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului împotriva debitoarei, cu respectarea disp. Legii nr. 85/2006.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 12 din L. nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., creditoarea a arătat că instanța de fond în mod greșit a dispus închiderea procedurii insolvenței în baza dispozițiilor art. 131 din L. nr.

85/2006, pe motiv că nu mai sunt bunuri si creditorii nu avansează sume pentru continuarea procedurii.

Față de aceste dispoziții legale, creditoarea învederează că în închiderea procedurii este prematură întrucât lichidatorului judiciar avea obligația, mai ales că i- au fost puse la dispoziție actele contabile ale societătii, nu numai să constate că nu mai deține bunuri în patrimoniul și să solicite închiderea procedurii, ci și să analizeze și să prezinte în rapoartele sale de activitate motivele pentru care bunurile evidențiate în situațiile financiar-contabile întocmite pentru cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii nu se mai regăsesc în patrimoniul debitoarei, aceasta fiind și una din principale atribuții ale lichidatului judiciar potrivit art. 25 alin. 1 lit. b din L. nr. 85/2006.

Fata de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, creditoarea arată faptul că acestea puteau fi obținute prin aplicarea dispozitiile art. 4 alin. 4 din L. nr. 85/2006 care arată că: "In lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare", fond constituit din taxele plătite de persoanele fizice si juridice registrului comerțului pentru serviciile prestate de acesta. Î. procedurii prin invocarea neavansării sumelor de către creditori apare ca o sancțiune pentru creditorii care nu pot avansa sumele necesare continuării lichidării. Apoi, chiar si in ipoteza in care creditoarea ar fi putut avansa sume pentru continuarea procedurii de insolventa, astfel cum a solicitat lichidatorul judiciar, creanța sa, a cărei recuperare se dovedește dificilă si în cuantumul înscris pe T. de creante, s-ar fi mărit, devenind si mai greu de recuperat.

Intimații S. T. B.-C. I. S. P. B. prin lichidator judiciar U. S., S. T. B.-C. I. S. P. B.,, deși legal citați nu s-a prezentat personal sau prin reprezentat în față instanței și nu au depus întâmpinări prin care să-și exprime poziția procesuală.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

P. critica adusa de catre recurenta se referă la faptul că lichidatorul judiciar nu a convocat creditorii în vederea discutării raportului final și nici nu a comunicat creditorilor un astfel de raport. R. face însă abstracție de dispozițiile art. 131 alin. 2 din L. 85/2006 potrivit cărora în cazul închiderii procedurii în condițiile acestui articol, pentru lipsa oricăror bunuri în patrimoniul debitoarei, întocmirea raportului final reglementat de dispozițiile art. 129 din L. 85/2006 nu mai este necesară: ,,În cazul prevăzut la alin. (1) nu sunt aplicabile prevederile art. 129,,. Cu privire la cererea de angajare a răspunderii fostului administrator statutar, instanta de recurs retine faptul că în conditiile refuzului lichidatorului judiciar de a promova o astfel de cerere, creditoarea avea posibilitatea ca în condițiile art. 138 alin. 3 C.p.c. sa introducă o astfel de cerere mai ales că avea calitatea de unic creditor al debitoarei, însă nu a uzat de această procedură.

Continuarea demersurilor pentru identificarea unor eventuale bunuri din patrimoniul debitoarei si pentru intrarea in posesia actelor contabile necesită avansarea unor sume de bani de către creditorii interesati, in conditiile in care oricum, demersurile efectuate pana la momentul intocmirii raportului final au fost realizate in baza unor sume avansate de catre lichidator, a caror recuperare din fondul special constituit in baza art. 4 alin. 4 din L. 85/2006 este incerta.

Mai mult, instanta de recurs retine ca, intentia legiuitorului prin reglementarea dispozitiilor art. 4 alin. 4 din L. 85/2006 este aceea ca, in lipsa disponibilitatilor banesti din contul averii debitoarei, sa sustina prin crearea fondului special acele proceduri a caror continuare ar fi justificata de valorificarea bunurilor din averea debitoarei, cu consecinta indestularii creditorilor, ipoteza care insa nu se regaseste in cazul concret dedus judecatii.

Creditorii au fost convocati in vederea avansarii sumelor necesare continuarii procedurii de insolventa, insa nu si-au manifestat disponibilitatea in vederea avansarii sumelor respective situatie in care sunt pe deplin incidente dispozitiile art. 131 din L.

85/2006. Trebuie precizat in acest context si faptul ca, dupa ultima modificare a Legii

85/2006 prin L. 2., in conditiile art. 131 din L. 85/2006, in lipsa bunurilor din averea debitoarei si a disponibilitatii creditorilor de a avansa sumele necesare continuarii procedurii, inchiderea procedurii este imperativa, nu mai este lasata la latitudinea judecatorului sindic. Astfel, ,,În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, jud e că to ru l -sind ic va d a o se n tin ță d e în ch ide re a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat,,.

Pentru toate aceste argumente, in baza dispozitiilor art. 312 alin 1 C.p.c. recursul va fi respins ca neintemeiat si sentinta recurata va fi mentinuta ca fiind pe deplin legala si temeinica.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 1.284 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. A. I. C. I. D. P.

GREFIER,

M. N. ȚAR

Red.A.A.I./ (...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P. I..

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8178/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)