Decizia nr. 9053/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
Nr. 9053/2012
Ședința 06 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător C. I.
Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea D. G. A F. P. S. împotriva încheierii civile nr. 161 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al
T.ui S. în contradictoriu cu intimații O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL SĂLAJ, B.-G. SA, P. M. Z., SC G. SA, B. L. I. SA, S. K. 24 S. Z., R. D. N., S. P. I. 2. I. LICHIDATOR J. AL S. K. 24 S. Z., având ca obiect procedura insolvenței confirmarea componenței comitetului creditorilor.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) și (...) se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. Curtea Prin încheierea civilă nr. 161 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. în temeiul art.11 alin.1 lit.d raportat la art.16 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a confirmat componența comitetului creditorilor : B.- G. S. G. - președinte, D. G. a F. P. S. - membru, Primăria Zalău - membru, . S-a confirrmat lichidatorul desemnat soc. prof. I. 2. cu o retribuție de 1000 lei lunar plus TVA și un onorariu procentual de 8% plus TVA din contul de lichidare. În considerente se reține că lichidatorul judiciar soc. prof. I. 2. I. a solicitat confirmarea comitetului creditorilor, a lichidatorului și a salariului lichidatorului , aprobate de adunarea generală a creditorilor din (...). Adunarea generală legal constituită a creditorilor a confirmat componența comitetului creditorilor și a lichidatorul judiciar desemnat de instanță, a stabilit salariul acestuia . În temeiul art. 11 alin. 1 lit.d rap. la art. 16 din Legea privind procedura, instanța a admis cererea. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. S., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a încheierii în sensul stabilirii rernunerației lichidatorului desemnat doar cu o retribuție de 1000 lei lunar plus TVA dar fara onorariu procentual de 8% plus TVA din contul de lichidare. În motivarea recursului se reține că recurenta consideră netemeinică și nelegală încheierea pronunțată de Tribunalul Sălaj prin care s-a stabilit remunerație lichidatorului cu o retribuție de 1000 lei lunar plus TVA și un onorariu procentual de 8% plus TVA din contul de lichidare. Prin adresa DGFP S. nr. 4878/(...) s-a comunicat lichidatorului judiciar că nu este de acord cu stabilirea onorariului solicitat de 8% plus TVA din sumele încasate în contul de lichidare. Solicită instanței să constate faptul că noțiunea "onorariul procentual" excede prevederilor Legii nr. 85/2006 după cum nu a fost găsită nici În reglementarea anterioară din Legea nr. 64/1995 a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului. Singurele texte legale care se referă la remunerația lichidatorului sunt art. 11 alin. (1) coroborat cu art. 19 alin. (2) , (211) și art. 24 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. De asemenea potrivit art. 38 alin. (1) din OUG nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor În insolvență " Practicienii în insolvenlă au dreptul la onorarii pentru activitatea desfășurată sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinatie a acestora". În concluzie, în continutul acestor texte de lege nu se prevăd două forme de plată a lichidatorului în mod cumulat, ci doar "remunerație" considerată ca plată a lichidatorului pentru munca efectuată cu ocazia operatiunilor de lichidare. Plata unui procent din vânzare nu-și găsește temeiul în lege, respectiv cuantumul retribuției nu poate fi un procent ci o sumă absolută a cărei solicitare trebuie să fie însoțită de acte justificative. Examinând recursul, curtea reține următoarele: În data de (...) lichidatorul judiciar a convocat Adunarea G. a C. cu următoarea ordine de zi: P. situației debitorului, D. C. C. și C. lichidatorului judiciar. Cu privire la punctul 3 al ordinii de zi „. lichidatorului judiciar";, creditorul B. G. S. G. a cărui creanță reprezintă 66,90% și-a exprimat punctul de vedere prin corespondență votând pentru confirmarea lichidatorului judiciar și votând pentru o retribuție de 1000 lei lunar plus TVA și un onorariu de 8% plus TVA din sumele ce vor fi încasate în contul de lichidare. Potrivit art. 38 din OUG nr. 86/2006 privind organizarea activității practicianului în insolvență „practicianul în insolvență are dreptul la onorariu pentru activitatea desfășurată sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinație a acestora";. Din dispozițiile sus citate nu rezultă că ar putea fi stabilit onorariul doar sub forma unei sume absolute și nu ar exista posibilitatea stabilirii unui onorariu sub formă de procent. Potrivit art. 19 alin. 21din Legea nr. 85/2006, „Creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul judiciar și să îi stabilească remunerația";. Raportat la prevederile legale sus citate, în baza art. 312 (1) Cod proc.civ., curtea va respinge recursul declarat de D. G. a F. P. S. împotriva încheierii civile nr.161 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui S. pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de D. G. a F. P. S. împotriva încheierii civile nr.161 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui S. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. I. A. C. I. D. P. M. N. ȚÂR Red. D.P. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: D. P.
← Decizia nr. 8906/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 8399/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|