Decizia civilă nr. 11552/2013. Procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a2
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 11552/2013
Ședința publică din 29 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE :S. AL H. JUDECĂTOR :M. B. JUDECĂTOR :M. -I. I. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul C. F. C., împotriva sentinței civile nr. 689 din_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui S. izat C., în contradictoriu intimații B. M., B. L. ,SC A. SRL, SC A. SRL PRIN ADMINISTRATOR S. C. F. C., SC A. SRL PRIN LICHIDATOR J. C. R. A. D., SC A. SRL - PRIN C. S.
C. F. C., C. Ș. și C. V., având ca obiect procedura insolvenței anulare contract de vânzare-cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul
C. F. C., avocat A. I. și intimatul B. M. . Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante.
Recursul promovat nu este timbrat, lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar de 0,15.
S-a făcut referatul cauzei, după care C., efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 8 din Lega nr. 85/2006.
Reprezentanta recurentului depune la dosarul cauzei dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat.
C., constată că, recurentul și-a îndeplinit obligația de timbrare a căii de retractare promovată și din oficiu, în temeiul art. 8 din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 303 C.pr.civ. invocă excepția tardivității recursului exercitat de recurentul C. F. CRACIU.
Reprezentanta recurentului solicită respingerea excepției, citația emisă pentru termenul de azi către recurent a fost restituită cu mențiunea ";Destinatar mutat de la adresă …"; împrejurare în raport de care se poate concluziona că partea nu mai locuiește acolo, citația putându-se realiza în mai multe feluri, respectiv: prin afișare, la domiciliu, sau chiar prin alte moduri care asigură transmiterea textului, la momentul la care i-a fost comunicată sentința T. ui, recurentul nu își mai avea domiciliul la aceea adresă, termenul de recurs curgând de la data la care a luat la cunoștință de hotărârea pronunțată și solicită repunerea în termenul de recurs, arătând că, cererea de repunere în termen o susține, în recurs, având în vedere excepția invocată de către instanță.
Reprezentanta recurentului solicită ca la soluționarea excepție să se aibă în vedere practica CEDO.
În raport de apărările evocate cu prilejul excepție puse în discuție de către
C. e, se impune ca partea să precizeze două chestiuni, respectiv dacă partea pe
care o reprezintă și-a schimbat domiciliul în cursul judecății, ce relevanță are art. 98 C.p.civ. și faptul că partea la fond a formulat o cerere de amânare .
Reprezentanta recurentului susține că nu există certitudinea că cel care a depus cerere a fost mandatarul părții.
La solicitarea instanței, reprezentanta recurentului arată că recurentul nu a formulat plângere la Barou împotriva avocatului care și-a asumat calitatea de reprezentant convențional al pârâtului în primul ciclu procesual.
Intimatul B. M. solicită admiterea recursului.
C. rămâne în pronunțare asupra cererii de reformare prin prisma excepției de ordine publică invocată din oficiu.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.689 din_ pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui S. izat C. s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată conexată, formulată de lichidatorul judiciar C. R. A. D. în contradictoriu cu pârâții SC A. SRL prin curator special C. F. C., C.
F. C., B. M., B. L., C. Ș. și C. V. și, în consecință: s-a anulat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2830 din 26 octombrie 2007, încheiat între pârâții SC A. SRL, C. F. C., B. M. și B. L. .
Au fost obligați pârâții C. F. C., B. M. și B. L. să restituie averii debitoarei suma de 134.000 lei.
S-a respins, ca neîntemeiată, restul cererii de chemare în judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2830/_ de BNP I. R. pârâta SC A. SRL a înstrăinat pârâților C. F. C., B. M. și B. L., imobilul teren în suprafață de 485 mp, situat în C. N., str. Cosminului nr. 86a, înscris în CF nr. 2. C. N., nr., top. 19385/2, în cotă de ½ parte către asociatul unic C. F. C. și cota de ½ parte către pârâții B. M. și B. L. pentru prețul de 73.200 lei.
Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 575/_ de către BNP T. a Ancuța Roxanda, terenul a fost înstrăinat pârâților C. Ș. și C. V., pentru prețul de 134.000 lei.
Față de contractul astfel încheiat, reclamantul a apreciat că în cauză sunt incidente disp. art. 80 alin.2 lit. d din Legea nr. 85/2006, însă în expunerea de motive a invocat și aspecte care țin de un dezechilibru contractual, având în vedere subevaluarea imobilului, astfel încât, instanța va proceda la analiza cererii și din perspectiva disp. art. 80 alin.1 lit. b, chiar dacă reclamantul nu a indicat în mod expres acest temei legal.
Astfel, conform art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuată în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, iar potrivit art. 80 alin.2 lit. d din același act normativ, operațiunea încheiată în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acțiuni, cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă vor putea, de asemenea, să fie anulate și prestațiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor.
Dispozițiile legale enunțate vizează orice operațiuni comerciale încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței, în cadrul cărora prestația
debitorului o depășește vădit pe cea primită, fiind astfel în contradicție cu principiul egalității între creditori care guvernează procedura insolvenței, în timp ce lit. d) a alineatului 2, vizează operațiuni comerciale încheiate în aceeași perioadă cu o persoană deținând o funcție de conducere în cadrul societății debitoare.
Așadar, analiza operațiunii încheiate se impune a fi efectuată din perspectiva ambelor texte de lege. Astfel, dispozițiile legale mai sus expuse evocă, pe de o parte, ipoteza anulării actului, care se dovedește a fi dezechilibrat din perspectiva prestației debitorului și a prestației corelative a terțului dobânditor, pârâții de rândul 2 și 3, în speță, iar pe de altă parte, din perspectiva celei de a doua dispoziții legale, care relevă situația actului încheiat de debitoare cu o persoană deținând o funcție de conducere în cadrul societății debitoare.
Dispozițiile legale relevate, legitimează administratorul judiciar sau lichidatorul să exercite acțiunea în anulare a actului perfectat de debitoare, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii pe considerentul dezechilibrului vădit între prestația efectuată de debitor și cea primită.
Rațiunea instituirii de legiuitor a acestor dispoziții a constat în ideea de a se asigura participanților la procedură, pârghiile menite să dea eficiență principiul maximizării averii debitoarei, destinate stingerii pasivului și a egalității de șanse a creditorilor în privința recuperării creanțelor declarate la masa credală.
Probatoriul administrat în cauză, în concret cele două contracte de vânzare cumpărare încheiate, au relevat cu caracter indubitabil asupra împrejurării că la momentul încheierii primului contract de vânzare cumpărare a existat o disproporție vădită între prestația debitoarei și prestația terților dobânditori, respectiv a pârâții de rândul 2 și 3, prin raportare la valoarea obiectului pretins în raport cu prețul achitat de pârâți.
Astfel, tranzacția efectuată în anul 2007, având ca obiect imobilul teren în suprafață de 485 mp, situat în C. N., str. Cosminului nr. 86a, înscris în CF nr. 2. C. N., nr., top. 19385/2, în cotă de ½ parte către asociatul unic C.
F. C. și cota de ½ parte către pârâții B. M. și B. L. pentru prețul de 73.200 lei, relevă disproporția vădită dintre prestații, având în vedere faptul că deși condițiile economice din anul 2010 au produs schimbări substanțiale în ceea ce privește tranzacțiile imobiliare, în sensul, cunoscut de altfel, al scăderii
importante a prețurilor acestor tranzacții, în anul 2010, același imobil a fost înstrăinat pârâților de rd. 4 la un preț aproape dublu, respectiv 134.000 lei.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a reținut faptul că, deși pârâții de rd. 3 au pretins că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, invocând și faptul că au fost de bună credință, au omis faptul că sarcina probei île revenea, întrucât dispozițiile art.85 alin.3 din Legea nr.85/2006 instituie o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor în ipoteza în care sunt îndeplinite condițiile art.79 și 80, putând fi răsturnată de pârâtă.
Din această perspectivă, respectiv a disproporției vădite dintre cele două prestații, actul juridic atacat a fost încheiat în defavoarea vădită a debitoarei și, implicit a creditorilor acesteia diminuând gajul lor general, debitoarea suferind astfel un prejudiciu material.
În ceea ce privește dispozițiile art. 80 alin.2 lit. d din același act normativ, judecătorul sindic a apreciat că și acestea sunt incidente în cauză, întrucât pârâtul C. F. C. a fost administratorul societății pârâte, astfel cum rezultă din lista de control aflată la dosarul cauzei, ipoteza normei legale verificându-se așadar în speță.
În ceea ce privește anularea celui de al doilea contract de vânzare cumpărare încheiat între pârâții de rd. 2,3 și pârâții de rd.4, judecătorul sindic a
avut în vedere dispozițiile art. 85 alin.3 teza a III-a, reținând că în cazul terților subdobânditori, în speță pârâții de rd.IV, prezumția de fraudă nu se extinde, fiind necesar așadar a fi dovedită de către titularul cererii de chemare în judecată prin raportare la disp. art. 116 C.civ și art. 129 alin.1 C.pr.civ., însă în lipsa dovezilor în acest sens, prin interpretarea per a contrario, se va reține că pârâții au fost de bună credință, impunându-se așadar respingerea cererii sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, acțiunea în anulare exercitată de lichidatorul judiciar, s-a admis în parte, cu consecința anulării contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2830 din 26 octombrie 2007, încheiat între pârâții SC A. SRL, C. F. C., B. M. și B. L. și a obligării pârâților C.
F. C., B. M. și B. L. să restituie averii debitoarei suma de 134.000 lei, având în vedere și dispozițiile art.83 din Legea nr.85/2006 și s-a respins ca neîntemeiată restul cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. F. C., recursul fiind înregistrat la data de 19 august 2013.
Cererea de reformare s-a întemeiat atât pe motivul de casare reglementat de art 304 pct. 5 C.proc.civ cât și pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9
Recurentul susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de procedură referitoare la citarea parților, dreptul la apărare, principiul contradictorialității și publicității nefiind respectate.
Drept urmare, recurentul consideră că dreptul la acces la justiție nu a fost asigurat, neregularitatea derivând din nelegala citare putând fi remediată numai prin anularea actelor de procedură săvârșite cu nerespectarea exigențelor unui proces echitabil.
C., din oficiu, a invocat la prima zi de înfățișare excepția tardivității formulării recursului.
Analizând cu prioritate această excepție
, în conformitate cu dispozițiile art. 316, 298 Cod procedură civilă coroborat cu art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă,
C. reține următoarele:
În cuprinsul art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 se prevede că împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic, se poate declara recurs în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
Sentința civilă nr. 689 din 16 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. izat C. a fost comunicată pârâtului la data de 15 mai 2012 prin BPI așa cum reiese din dovada de comunicare de la fila 30 din dosarul de fond.
Recurentul-pârât avea posibilitatea să introducă calea de atac a recursului cel mai târziu la data de 23 mai 2012. În concret recursul a fost declarat la 19 august 2013.
Măsura citării pârâtului și comunicării hotărârii recurate prin BPI respectă exigențele instituite de art. 7 din Legea insolvenței.
Necomunicarea actelor de procedură și necitarea participanților la procedura colectivă conform Codului de procedură civilă poate fi invocată de partea care a suferit o vătămare derivând din adoptarea unei măsuri procesuale cu nerespectarea principiului publicității, contradictorialității și dreptului la apărare.
Or, din perspectiva dispozițiilor art. 7 din Legea insolvenței, art. 85- 107 C.proc.civ, aceste principii procesuale au fost respectate în ceea ce-l privește pe recurent, acesta din urmă având posibilitatea de a formula apărări în cauză.
Recurentul a fost citat în cursul judecății la adresa ce figurează în Registrul Național de Evidență a Persoanelor din sat J., com. J., nr.1096 județul Timiș( fila 274, 248 vol. I dos. nr._ ), prin Buletinul procedurilor de insolvență
(fila 268 vol. I dos. nr._ ), prin publicitate în modalitatea afișării la ușa instanței( fila 265 vol. I dos. nr._ ) și într-o publicație de largă răspândire în conformitate cu art. 95 C.proc.civ ( fila 273 vol. I dos. nr._ ).
La_, recurentul a formulat și înregistrat prin reprezentantul său convențional o cerere de amânare soluționării pricinii care avea termenul de judecată fixat pentru data de_ ( fila 286 vol. I dos. nr._ ) . Din cuprinsul cererii de amânare formulate de reprezentantul convențional rezultă că pârâtul recurent a luat termenul în cunoștință, fiind prezumat că a cunoscut toate termenele de judecată ulterioare în acord cu dispozițiile art. 153 C.proc.civ. Cererea de amânare a fost încuviințată ,pârâtul fiind citat în vederea administrării probei cu interogatoriul prin Buletinul procedurilor de insolvență (fila 299 vol. I dos. nr._ )și prin publicitate în modalitatea afișării la ușa
instanței( fila 298 vol. I dos. nr._ ).
Recurentul afirmă că
prima instanță a realizat o greșită aplicare a normelor procesuale referitoare la citarea prin publicitate câtă vreme reclamantul nu a făcut tot ce i-ar fi stat în putință ca să-i afle domiciliul.
Apărările invocate se impun a fi analizate în raport cu exigențele evocate de art. 723 C.proc.civ. potrivit căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună- credință potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute.
Neindicarea de către pârât a domiciliului său real sau a unui alt domiciliu procesual în vederea comunicării actelor de procedură activează aplicarea dispozițiilor referitoare la citarea/comunicarea tuturor actelor de procedură prin publicare în BPI, remediul fiind legitim din perspectiva respectării standardelor privitoare la celeritate și caracterul concursual al procedurii .
Principiile care guvernează procedura insolvenței se definesc prin raportare la caracterul colectiv al acesteia. Prin urmare, standardul unei proceduri echitabile este atins doar atunci măsura procesuală asigură un echilibru în raport de toate interesele care există în cauză și nu în ultimul rând cu scopul acestei proceduri.
În vederea asigurării dezideratului referitor la acoperirea celeritate a pasivului, drepturile procesuale ale creditorilor (priviți în mod individual) și cele ale terților atrași în procese ce vizează maximizarea averii debitoarei, (reglementate de art. 7 alin. 3 ^1 din Legea nr. 85/2006 ) pot suferi acele limitări care pun bazele unei proceduri echitabile, în funcție de interesele tuturor participanților la proces .Limitările se justifică tocmai prin caracterul incompatibil al unor norme de procedură civilă care, în alt context procesual, le- ar asigura o protecție eficientă, dar care nu pot fi aplicate (invocate ) fie datorită caracterului lor incompatibil cu o procedură colectivă, fie datorită particularităților pricinii generate de statul și conduita părților .
Măsurile comunicării actelor procedurale ulterioare prin BPI și într-un ziar de largă răspândire (în acord cu prevederile art. 95 din codul de procedură civilă ) erau singurele remedii pentru asigurarea standardelor pe care le presupune un proces echitabil, atâta vreme cât înmânarea actelor de procedură la ultimul domiciliu (declarat în Registrul Național de Evidență a Persoanelor )nu fost posibilă deoarece, în mod constant, de-a lungul procesului de fond, agentul procedural a menționat că pârâtul nu mai locuiește la acea adresă precum și ținând cont de faptul că pârâtul nu a înștiințat instanța cu privire la un alt domiciliu la care actele de procedură să-i fie comunicate.
Conform principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, recurentului nu i se poate îngădui să acuze reclamantul că nu a epuizat toate acțiunile ce ar fi fost necesare ca să-i afle domiciliul ,cât timp acesta a luat cunoștință de existența acuzațiilor de natură civilă, a formulat prin
reprezentantul său convențional cerere de amânare în vederea formulării apărării
,cerere care i-a fost admisă, dar ulterior nu a mai înțeles să mai participe la judecarea pricinii, să se prezinte la interogator și să propună dovezi cu care înțelege să se apere împotriva fiecărui capăt de cerere.
Luând termenul în cunoștință, în acord cu exigențele derivând din aplicarea art. 68, 153 C.proc.civ, prin reprezentantul său convențional, al cărui mandat nu a fost denunțat conform art. 72 C.proc.civ ori contestat, pârâtul recurent era singur în măsură să indice instanței o adresă la care să-i fie înmânate actele de procedură.
Întrucât nu a îndeplinit aceste diligențe, nu poate pretinde în mod legitim că recurgerea la soluția citării /comunicării actelor de procedură prin publicitate a fost eronată.
În raport de aceste considerente, momentul publicării hotărârii recurate în BPI este singurul care poate și trebuie să constituie punctul de plecare pentru calculul termenului de exercitare a recursului.
Sentința civilă nr. 689 din 16 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. izat C. a fost comunicată pârâtului prin BPI la data de 15 mai 2012, așa cum reiese din dovada de comunicare de la fila 30 din dosarul de fond.
Recurentul-pârât avea posibilitatea să introducă calea de atac a recursului cel mai târziu la data de 23 mai 2012. În concret, recursul a fost declarat la 13 august 2013.
Potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Cum niciuna din aceste situații nu este incidentă în speță, în baza considerentelor mai sus reținute și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și art.
8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, recursul pârâtului va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată.
Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul C. F. C. împotriva sentinței civile nr. 689 din_ pronunțată în dosar nr._ /a2 al T. ui S. izat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
S.
AL H. M.
B.
M.
I. I.
V.
D.
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.Koșa N.
| ← Sentința civilă nr. 738/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 2578/2013. Procedura insolvenței → |
|---|
