Decizia civilă nr. 2304/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2304/2013
Ședința publică de la 19 Februarie 2013
C. pletul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea A. F.
P. B. împotriva sentinței civile nr. 1515 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N. în contradictoriu cu intimați SC A. C. S., SC A. C. S. PRIN LICHIDATOR J. S. U. S., D.
G. A F. P. B. - N., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C u r t e a ,
Prin sentința civilă nr. 1515 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N. în baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei
SA C. S.
.
S-a dispus radierea debitoarei cu datele de identificare de mai sus din Registrul C. jud.B. -N. ;
A fost aprobat decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar U.
S., cu sediul în B., str.Subceate nr.9, jud.BN, la suma de 3.720 lei, ce se va achitat din fondul de lichidare prev.de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.
S-a dispus notificarea prezentei sentințe ORC B. -N. și DGFP B.
-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege.
În considerente se reține că prin încheierea comercială nr.l090 din l3.07.20ll pronunțată de T. B. -N. în dosar nr.2818/112/20ll a fost admisă cererea formulată de debitoarea SA C. S., dispunându- se deschiderea procedurii insolvenței, a fost desemnat lichidatorul judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 0l.09.20ll, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la 20.09.201l, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 30.09.20ll .
La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către lichidatorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar, iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei:
A. F. P. a munB. cu o creanță garantată de 72.658 lei;
E. E. R. R. N. - S. C., cu o creanță chirografară de 907,05 lei.
Prin raportul întocmit asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență se reține că aceasta s-a datorat reducerii drastice a clientelei pe fondul actualei crize economice care a condus la diminuarea veniturilor și
la scăderea substanțială a capacității de plată.
Prin raportul întocmit de lichidatorul judiciar s-a arătat că debitorul nu are nici un bun în patrimoniu, nu au fost identificate transferuri patrimoniale susceptibile anulării în cond.art.79-80 din Legea 85/2006, iar starea de insolvență nu s-a datorat săvârșirii de către organele de conducere a unor fapte de natură să atragă suportarea de către aceștia a unei părți a pasivului societății.
Raportul final cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art.l3l din lege a fost comunicat creditorilor.
Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, " în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat";.
In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L.nr. 85/2006, a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea SA C. S. și radierea acesteia din evidențele O. ui R.
C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P.
B.
prin care a solicitat admiterea recursului așa cum este formulat în scris, casarea sentinței atacate si trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului, împotriva debitoarei.
În motivarea recursului, recurenta arată că a depus cererea de admitere a creanței, solicitând înscrierea pe tabelul creditorilor SC A. C.
cu suma de 72.658 lei, creanță acceptată și înscrisă inițial în tabelul preliminar, iar ulterior în cel definitiv la creanțelor debitoarei.
Prin raportul final întocmit de lichidatorul judiciar asupra cauzelor care au generat starea de insolvență, se arată că acest aspect s-a datorat reducerii drastice a clientelei pe fondul crizei economice, care a condus la diminuarea veniturilor și la scăderea capacității de plată, la pierderea clientelei solvabile și dificultăți evidente de în casare, toate aceste aspecte fiind datorate conjuncturii economice nefavorabile, debitoarea nedeținând vreun bun în patrimoniu, nefiind identificare nici transferuri patrimoniale succesibile săvârșirii anulării în condițiile art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, iar starea de insolvență nu s-a datorat săvârșirii de către organele de conducere a unor fapte de natură să atragă suportarea de către aceștia a unei părți a a pasivului societății.
În aceste condiții s-a trecut la întocmirea raportului final care a fost publicat în BPI și afișat la ușa instanței de judecată, prin care s-a solicitat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC A. C. S. .
F. P. B. apreciază că lichidatorul judiciar pe parcursul derulării procedurii nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei, făcând formal doar o mențiune în raportul final cu privire la inexistența unor elemente ce ar impune formularea unei acțiuni în răspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Atata timp, cat prin rapoartele de activitate privind cauzele si imprejurarile care au determinat intrarea societatii in incetare de plati, lichidatorul judiciar arata ca societatea a intrat in procedura insolventei datorita managementului defectuos si a lipsei de preocupare a administratorilor statutari, societatea nefigurand in evidente cu bunuri impozabile si nedetinand alte bunuri sau valori, atat pentru a fi acoperite cheltuielile administrative cât si pentru plata creantelor depuse de catre creditori, considera ca se impune o analiza mai amanuntita asupra modului administrare a societatii debitoare.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere prev. art.304, 3041C.proc. civ. Curtea reține următoarele:
Creditoarea recurentă A.F.P. B. are calitatea de creditor fiind înscris în tabloul creditorilor debitoarei cu suma de 72658 lei considerând astfel că neîntemeiat s-a dispus închiderea procedurii în temeiul disp. art.
131 din Legea nr.85/2006 întrucât anterior închiderii procedurii nu s-a comunicat de către lichidatorul judiciar raportul final pentru a putea formula obiecțiuni conform art.129 din Legea insolvenței.
În ceea ce privește însă motivul de nelegalitate a hotărârii judecătorului sindic prin care acesta a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei în considerarea prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006, acesta este neîntemeiat iar recursul urmează a fi respins.
Așa cum rezultă din prevederile art.131 ale Legii insolvenței urmare a modificărilor survenite prin O.U.G nr.173/19 nov.2008, acesta stabilește cu caracter imperativ obligația de închidere a procedurii în acele situații stabilite clar și explicit de lege respectiv atunci când în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
Ori tocmai ipoteza normei legale descrisă anterior este întrunită în speță atâta timp cât lichidatorul judiciar a solicitat creditorilor implicați în
procedura falimentului să avanseze sumele necesare continuării procedurii deoarece în patrimoniul debitoarei nu există bunuri nici măcar pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării acesteia, creditorii exprimându-și poziția fermă în sensul că nu înțeleg să avanseze aceste sume.
Drept urmare, spre deosebire de vechea reglementare când legiuitorul lăsa la latitudinea judecătorului sindic, închiderea procedurii în această ipoteză, în prezent aceasta nu mai constituie o facultate ci dimpotrivă o obligație.
La fel de neîntemeiate sunt și susținerile privind aplicarea prevederilor art.138 în Legea nr.85/2006 de vreme ce creditorul avea posibilitatea formulării unei acțiuni în atragerea răspunderii administratorului debitoarei însă nu a uzat de această posibilitate.
Pentru toate considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de creditorul A.F.P. B. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1515 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
A.
I. A.
C.
I.
D.
P.
M. N. ȚÂR
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: I. P.
← Sentința civilă nr. 2387/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1648/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|