Decizia civilă nr. 2416/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2416/2013
Ședința publică de la 21 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător M. H. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea A. - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva
sentinței civile nr. 3467/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C., în contradictoriu cu SC L. C. S., intimat SC L. C. S. PRIN LICHIDATOR J. C. M. E., având ca obiect procedura insolvenței închiderea procedurii.
Urmare a lipsei d-lui judecător L. U., întregirea completului s-a făcut prin participarea doamnei judecător M. H., conform procesului-verbal din data de_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
C., din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
C., după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C.
Prin sentința civilă nr. 3467/_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui Specializat C. s-a admis cererea lichidatorului judiciar C.I.I. M. E. desemnat să administreze procedura falimentului în forma simplificată deschisă împotriva debitoarei SC L. C. S. și în consecință:
S-a închis procedura de faliment in forma simplificata a debitoarei SC L. C. S., CUI 6588547, J_ .
S-a dispus radierea debitoarei SC L. C. S. din Registrul Comerțului
C. .
S-a dispus descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și de
responsabilități cu privire la procedură.
S-a dispus notificarea prezentei sentințe creditorilor, debitoarei, lichidatorului, DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR P. E A JUDEȚULUI C. și OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ în
vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.
S-au încuviințat cheltuieli de procedură în sumă de 508,60 lei și onorariul lichidatorului judiciar în sumă de doar 1.500 lei și s-a dispus plata acestor sume din fondul special de lichidare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar, aceasta a fost admisă de către judecătorul sindic, în baza prev. art. 131 din Legea nr. 85/2006, fiind aprobat raportul lichidatorului judiciar, dispunându-se închiderea procedurii și radierea debitoarei din Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, constatându-se că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri de valorificat sau sume de distribuit și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării acesteia.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a considerat că se impune închiderea procedurii, întrucât în patrimoniul debitoarei nu există sume de bani care ar putea fi utilizate pentru acoperirea creanțelor creditorilor și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării acesteia, fiind pe deplin incident textul art. 131 din Legea nr. 85/2006, nemaijustificându-se continuarea procedurii și grevarea, în continuare, a fondului de lichidare.
În conformitate cu prev. art. 135 și 136 din același act normativ, s-a dispus și notificarea prezentei hotărâri, precum și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.
În temeiul prev. art.11 coroborat cu art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, au fost încuviințate cheltuielile de procedură în sumă de 508,60 lei și onorariul lichidatorului judiciar în sumă de doar 1.500 lei și s-a dispus plata acestor sume din fondul special de lichidare.
Judecatorul-sindic a încuviințat un onorariu in cuantum redus fata de cel solicitat de catre lichidatorul judiciar, raportat la complexitatea redusa a procedurii pe care acesta a administrat-o si volumul activitatii desfasurate, deoarece acesta este criteriul esential de apreciere si nu timpul efectiv scurs de la data deschiderii procedurii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI
solicitând sa se admită recursul, sa se caseze sentinta civila recurata, urmand sa se dispună continuarea procedurii prevazuta de Legea 85/2006, cu respectarea dispozitiilor legale prevazuta de aceasta lege.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurenta că este prematura inchiderea procedurii atata vreme cat in cursul derularii ei nu au fost distribuite nici un fel de sume de bani creditorilor iar institutia creditoare nu si-a recuperat creanta cu care a fost inscrisa in tabelul creditorilor.
Astfel, pornind de la dispozitiile art.2 din Legea insolventei, potrivit caruia scopul legii insolventei este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitoarei aflate in insolventa, procedura debitoarei SC L. C. S. ar trebui continuata cu masuri care sa conduca la atingerea scopului mentionat in lege, respectiv acoperirea pasivului acestei debitoare.
Asa dupa cum reiese din rapoartele de puse in cauza, lichidatorului judiciar nu i-au fost predate de catre administratorul debitoarei, documentele prevazute la art.28 din Legea 85/2006 ceea ce face ca aceste rapoarte intocmite de lichidatorul judiciar sa fie fara substanta, sumare si fara sa contina aspectele importante din activitatea debitoarei. A nesanctiona in vreun fel nepredarea actelor prevazute de lege creeaza dupa opinia creditoarei, un precedent periculos, in sensul in care administratorii societatilor in insolventa vor prefera sa nu mai depuna actele societatii( pentru ca oricum nu li se aplica nici o sanctiune, ci mai degraba conduce la inchiderea prematura a procedurii ) decat sa depuna aceste documente si astfel sa se expuna "riscului" ca activitatea lor sa fie controlata de catre judecatorul sindic,lichidatorul judiciar si creditorii societatii.
A incuraja o astfel de atitudine, va face ca intreaga procedura a insolventei sa fie lipsita de substanta, iar creditorii nu vor mai avea nici o posibilitate reala de a-si recupera prejudiciile create de astfel de administratori.
Avand in vedere ca potrivit dispozitiilor art.147 din Legea 85/2006 refuzul debitorului de a pune la dispozitia judecatorului sindic si a lichidatorului judiciar documentele si informatiile prevazute la art.28 alin (1) lit.a-f constitue infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la trei ani sau amenda, consideră ca lichidatorul judiciar ar fi trebuit sa uzeze de prerogativa conferita de dispozitiile art. 25 lit.K, coroborate cu dispozitiile art.11 lit.g din Legea insolventei si sa solicite judecatorului sindic sesizarea organelor de cercetare penala in legatura cu savarsirea infractiunilor prevazute la art.147.
Pornind de la insasi izvorul creantei solicitate de A., respectiv creanta pe care debitoarea o datora CAS C., administratorii debitoarei se fac vinovati si de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat si folosite in alte scopuri decat cel prevazut de lege, respectiv virarea sumelor retinute catre CAS. Aceasta constitue o incalcare flagranta si constanta a dispozitiilor art. 94 din OUG nr. 150 / 2002 modificata, conform carora utilizarea in alte scopuri sau nevirarea la fond a contributiei retinute de la asigurati constituie infractiunea de deturnare de fonduri si se pedepseste conform prevederilor art. 3021 din Codul penal (în prezent art. 454 C.pen.) .
Ca urmare a savarsirii faptei de deturnare de fonduri, statul roman, reprezentat in cauza de fata prin A.V.A.S. a suferit un prejudiciu "a carui existenta certa se stabileste prin constatarea de catre judecatorul-sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns in incetare de plati ci si a imprejurarii ca obligatiile fata de creditori nu pot fi platite integral din averea debitorului ." - (Ion
- Raspunderea organelor de conducere ale debitorului in procedura insolventei ).
Mai mult, inchiderea procedurii pe motiv ca "nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare pentru continuarea procedurii" consideră ca este deosebit de neproductiva cel putin din prisma creditorilor care nu isi pot permite aceasta cerinta.
Desigur, dacă am da curs unei astfel de solicitari de a fi avansate sume de către A. in vederea acoperirii cheltuielilor de procedură, creanța creditoarei recurente ar suferi modificări in sensul majorării cuantumului acesteia, ceea ce este contrar spiritului și literei Legii nr. 85/2006 care are ca scop recuperarea creantelor nu majorarea cuantumului acestora. Astfel ca, A. nu înțelege să își însușească aceste cheltuieli în măsură a majora nejustificat creanța deținută asupra falitei si considera necesar sa se faca aplicabilitatea dispozitiilor art.4 aliniat 4 din Legea 85/2006.
nu si-a recuperat creanta cu care a fost inscrisa in tabelul creditorilor ceea ce constitue un prejudiciu produs institutiei creditoare si implicit bugetului de stat. Pornind de la insasi izovorul creantei solicitate de A., respectiv creanta pe care debitoarea o datora CAS C., din care o parte reprezinta contributii retinute de la angajatii asigurati, apreciază ca procedura insolventei debitoarei SC
L. C. S. ar trebui continuata cu masuri care sa conduca la recuperarea creantelor datorate, inclusiv prin formularea unei actiuni in angajarea raspunderii persoanelor vinovate de insolventa falitei.
Avand in vedere cele mentionate mai sus solicită sa se admită prezentul recurs si sa se caseze sentinta atacata si sa se dispună continuarea procedurii cu respectarea etapelor procedurale prevazute de lege.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.9, ale art. 3041si dispozitiile legale mentionate mai sus.
Debitoarea intimată SC L. COMIMPEX S. reprezentată prin C.I.I. M.
E. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat - filele 11-14.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, C. reține următoarele:
În cauză, lichidatorul judiciar, prin raportul întocmit în baza prev. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, a arătat că a intrat în posesia actelor contabile ale debitoarei iar în urma analizării acestora a concluzionat că debitorul nu are bunuri sau sume de bani în patrimoniu. De asemenea se arată că nu s-au identificat elemente pentru a promova cerere în atragerea răspunderii materiale a administratorului statutar.
Prin sentința recurată, în baza disp.art.131 din lege, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea acesteia din registrul de publicitate.
Obiect al prezentului recurs îl constituie dispoziția referitoare la admiterea cererii de închidere a procedurii insolvenței debitoarei, solicitându-se casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivele de recurs se arată că au fost prejudiciate drepturile și interesele acestui participant, în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a întreprins toate demersurile necesare în vederea constatării situației reale a debitoarei și a
identificării persoanelor responsabile de starea de insolvență.
Analizând aceste motive de nelegalitate, prin prisma celor mai sus arătate,
C. constată că susținerile creditoarei nu își găsesc fundament în modul în care judecătorul sindic a înțeles să administreze procedura insolvenței debitoarei.
Pentru a dispune astfel, C. a luat în considerare împrejurarea că, așa cum rezultă din textul art.131 din Legea nr.85/2006, condițiile care trebuie îndeplinite sunt numai lipsa bunurilor din averea debitoarei, sau insuficiența acestora, raportat la cheltuielile procedurii și refuzul creditorilor de avansare a sumelor corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
Or, așa cum reiese din cererea întocmită de către lichidatorul judiciar, ambele cerințe sunt prezente în speță, astfel încât sentința pronunțată este temeinică și legală.
În acest context, nu pot fi reținute susținerile conform cărora art.131 din lege nu are o natură imperativă, întrucât modificarea acestor dispoziții, survenită prin O.U.G. nr. 173/19 noiembrie 2008, a stabilit în mod imperativ în sarcina judecătorului sindic obligația de a închide procedura în acele situații prevăzute în mod clar și explicit în lege, situații în care în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
În final, important de subliniat este și faptul că, raportat la temeiul legal invocat de către judecătorul sindic pentru închiderea procedurii, respectiv art.
131 din lege, orice referire la activitatea prestată de către lichidator, apreciată prin recurs ca fiind superficială, în lipsa clarificării cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței, este neavenită, în condițiile în care pentru continuarea demersurilor în acest sens nu există fonduri în averea debitoarei, iar creditoarea nu s-a oferit, nici chiar prin recurs, să avanseze sumele corespunzătoare.
Astfel, în optica legiuitorului, dezideratele obiective ale degrevării fondului de lichidare și ale asanării circuitului comercial prevalează față de cele subiective invocate de către recurentă, în situația în care aceasta nu înțelege să-și asume riscurile avansării sumelor necesare continuării procedurii.
Sub aspectul criticii privind insuficienta analiză a posibilității demarării acțiunii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, C. reține că lichidatorul
judiciar, în discordanță cu aserțiunile creditorului recurent, a analizat situația debitoarei insolvente sub acest aspect reținând pertinent că pentru a opera răspunderea reglementată de textul legal precitat este necesar ca organele de conducere a debitoarei să aibă calitatea de autori a faptelor prevăzute de lege în art. 138 alin. 1, aceste fapte să se fi produs în mandatul lor iar fapta să fi cauzat prejudiciul care a determinat starea de insolvență a debitoarei. Așa cum s-a arătat, administratorilor statutari ai debitoarei nu li s-a putut reține o conduită culpabilă de natură a face posibilă antrenarea răspunderii pe temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 întrucât în cauză nu s-a dovedit că administratorul a dispus în interes personal continuarea activității societății deși ar fi fost evidentă atragerea stării de insolvență.
Pentru toate aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 312 alin 1 C.p.c. recursul va fi respins ca neîntemeiat și sentința recurata va fi menținuta ca fiind pe deplin legala și temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței civile nr. 3467/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
M. D.
JUDECĂTOR,
R. -R. D.
JUDECĂTOR,
M. H.
GREFIER,
M. T.
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: D. M. D.
← Decizia civilă nr. 1314/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 818/2013. Procedura insolvenței → |
---|