Sentința civilă nr. 555/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 555/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: M. C. B. GREFIER: T. G.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC E. S., la solicitarea acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă lichidatorul desemnat să administreze prezenta procedură, practician în insolvență N. S. P., lipsind creditorii.

Procedura este legal îndeplinită.

făcut referatul cauzei, după care se constată că s-au depus la dosar următoarele:

la data de_, de către lichidatorul judiciar proces-verbal de afișare a tabelului definitiv al debitoarei încheiat la data de_ .

la data de_, de către lichidatorul judiciar proces-verbal de afișare a cererii de închidere a procedurii falimentului debitoarei încheiat la data de_ și cerere de închidere a procedurii falimentului cu acte în anexă.

la data de_, prin fax de către SC V. S., un script intitulat

"note de ședință";, anexat fiind dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 120 lei.

la data de_, de către SC V. S. în original scriptul intitulat

"note de ședință";, anexat fiind dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 120 lei.

Reprezentantul lichidatorului judiciar susține cererea formulată și solicită potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii simplificate a debitoarei, radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii formulate de lichidatorul judiciar privind închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea sustinuta in sedinta publica din data de 22 februarie 2013, lichidatorul judiciar CII N. S. P. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC E. S. a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii insolventei debitoarei, radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În cuprinsul raportului cuprinzand propunerea de inchidere a procedurii insolventei, lichidatorul judiciar a arătat că a notificat creditorii pentru formularea declaratiilor de creanta si celelalte persoane cu privire la deschiderea procedurii insolventei, a întocmit, afisat si publicat tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, impotriva caruia nu au fost formulate contestatii, a constatat ca debitoarea nu detine bunuri in patrimoniu, dupa cum rezulta si din informatiile comunicate de Municipiul C. N. - D. de Impozite si Taxe. De asemenea, a aratat ca a notificat creditorii cu privire la solicitarea lichidatorului de a avansa sumele necesare continuarii procedurii, insa nu a primit nici un raspuns favorabil, iar in averea debitoarei nu exista bunuri.

Referitor la cheltuielile de procedură lichidatorul judiciar a arătat că acestea se ridică la suma de 218,43 lei, solicitând plata acestora din fondul special de lichidare.

Analizând cererea de închidere a procedurii falimentului debitoarei SC E.

S. formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele.

Derularea procedurii insolvenței in forma simplificata a avut loc sub supravegherea lichidatorului judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii, lichidatorul a constatat că debitoarea nu deține bunuri care, în urma valorificării, sa poata conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțeau fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor. In acest context, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe dispozitiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.

În conformitate cu dispozitiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzută de actul normativ invocat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Analizând aspectele expuse de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma prevederilor legale mai sus mentionate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente in cauza. Astfel, în averea debitoarei nu sunt lichiditati si nici bunuri care sa poata fi valorificate pentru îndestularea creditorilor, iar acestia din urma nu s-au oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței.

Ca atare, judecătorul sindic constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există bunuri de valorificat și creditorii nu au arătat că înțeleg să avanseze sume pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel că în final scopul procedurii, astfel cum este reglementat de dispozitiile art.2 din Legea nr.85/2006, respectiv acoperirea pasivului, nu poate fi realizat.

In consecinta, in temeiul dispozitiilor art.131 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii insolventei debitoarei SC E. S. și raportat la prevederile art.131 al.1 teza finală din Legea nr.85/2006 va dispune și radierea acesteia evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

In baza prevederilor art. 135 și 136 din același act normativ, se va dispune și notificarea prezentei hotărâri tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul dispozitiilor art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, se va încuviința plata către lichidatorul judiciar a unei remunerații în cuantum de 1500 lei plus TVA având în vedere durata procedurii, complexitatea scăzută a cauzei, precum și actele îndeplinite de lichidatorul judiciar precum și cheltuielile de procedură avansate în cuantum de 212,90 lei, conform actelor justificative depuse la dosar, urmând ca plata acestor sume să se facă din fondul special de lichidare. Nu a fost inclusa in cuantumul cheltuielilor de procedura suma de 15 lei reprezentand contravaloarea serviciilor de publicare a unui anunt cu deschiderea procedurii insolventei in ziarul

P., intrucat desi anuntul a fost publicat (f.108), nu au fost depuse la dosar dovezi privind achitarea acestei sume, a fost inclusa in schimb suma de 4,90 lei dovedita cu bonul fiscal emis de SC CELINA S. (f.114).

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar CII N. S. P., cu sediul in C. N. str.Pitesti nr.12 ap.4 jud.C., în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC E. S. cu sediul in C. -N., str.C. B. nr.186 ap.7 jud.C. și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei SC E.

S. .

Dispune radierea debitoarei SC E. S., J_, din evidențele

Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.

Încuviințează in parte cheltuielile de procedură în sumă de 212,90 lei și încuviințează în parte onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 1500 lei plus TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă pe lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 22 februarie 2013.

JUDECATOR SINDIC: GREFIER:

M. C. B. T. G.

Red./dact./MCB/3ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 555/2013. Procedura insolvenței