Decizia civilă nr. 2422/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a2
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2422/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător G. -A. N. Judecător S. Al H. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de SC M. I. S. PRIN LICHIDATOR J. C. F. V. F. M. împotriva sentinței civile nr. 3422 din_ pronunțată în dosar nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C., privind și pe intimat SC E. L. G. S. PRIN LICHIDATOR J. R. &P., având ca obiect procedura insolvenței Contestație la tabelul preliminar al creanțelor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Clopotari A. Ștefan în reprezentarea lichidatorului judiciar al intimatei - R. &P. SPRL, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 15 februarie 2013 s-a înregistrat la dosar întâmpinare, iar la 21 februarie 2013 s-a înregistrat răspuns la întâmpinare.
C. ea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Reprezentantul intimatei depune la dosar împuternicire avocațială, după care, i se comunică un exemplar din răspunsul la întâmpinare.
Se învederează instanței de către intimat că a luat la cunoștință de conținutul răspunsului la întâmpinare și nu solicită termen pentru studiul acestuia.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, C. ea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, pentru argumentele expuse prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
C. ea reține cauza în pronunțare.
C. EA
Prin sentința civilă nr. 3422 din_ pronunțată în dosar nr. _
/a2 al Tribunalului Specializat C. s-a respins contestația formulată de către contestatoarea SC M. I. S. împotriva măsurii lichidatorului judiciar de neînscriere a creanței sale în tabelul creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC E. L. G. S., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Este indiscutabil că obligația instituită în sarcina administratorului judiciar conform art. 61 din Legea nr. 85/2006 trebuie respectată doar dacă acesta
cunoaște creditorii sau o parte dintre creditorii debitoarei. Lichidatorul judiciar nu are cum să-i înștiințeze de faptul deschiderii procedurii pe acei creditori pe care nu i-a putut identifica întrucât fostul administrator statutar nu i-a pus la dispoziție actele societății. Această situația a fost rezolvată expres prin art. 7, al.
3 din Legea nr. 85/2006, publicarea hotărârii de deschidere a procedurii și a termenelor fixate pentru depunerea declarațiilor de creanță, constituind o procedură îndeplinită față de acei creditori necunoscuți de către administratorul judiciar. Este și firesc să fie așa, întrucât, ulterior deschiderii procedurii, urmează să fie efectuate o serie de operațiuni, la care este necesar și acordul creditorilor ce trebuie să fie cunoscuți înainte de realizarea acestora (de exemplu numirea unui administrator special, votarea anumitor măsuri necesare pentru buna continuare a procedurii, inclusiv a unui plan de reorganizare, a plății administratorului/lichidatorului judiciar, a intrării debitoarei în faliment, a necesității formulării unei cereri de antrenare a răspunderii personale și multe altele). Procedura insolvenței este una care se desfășoară în etape, acceptarea unui creditor care nu a manifestat o minimă diligență pentru a verifica în Buletinul procedurilor de insolvență dacă împotriva debitorului său nu a fost deschisă această procedură, putând da peste cap toate cele realizate până atunci, el având evident posibilitatea să își spună punctul de vedere și să conteste măsurile luate, ceea ce ar putea face ca munca desfășurată, uneori pe parcursul a multor luni, în dosarul de insolvență, să fie degeaba. În speță este astfel aplicabil art. 76 din Legea nr. 85/2006, care îl decade pe creditorul neglijent din orice drepturi, referitoare la creanța pretinsă. În plus, contestatoarea nu a invocat și nici nu a dovedit existența vreunei împrejurări mai presus de voința ei care a împiedicat-o să formuleze declarația de creanță în termen, astfel că nu are nici un motiv pentru a pretinde repunerea în termenul de declarare a creanței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC M. I. S. prin lichidator judiciar C.I.I. F. V. -F. -M.
solicitând schimbarea hotărârii instanței de fond sub aspectul admiterii cererii de repunere în termen cu consecința admiterii contestației recurentei împotriva măsurii lichidatorului judiciar al S.C. E. L.
G. S.R.L. de a nu inscrie in tabelul de creante al debitoarei creanta solicitata de catre recurenta S.C. M. I. S.R.L. - societate in faliment, cu suma de 46.773,65 lei-creanță chirografară.
În motivare s-a arătat că prin hotărârea recurată judecătorul sindic în mod eronat nu s-a pronunțat în prealabil asupra cererii de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță, ignorând în totalitate motivele invocate cu privire la motivele împiedicării care în nici un caz nu pot fi imputate
lichidatorului S.C. M. I. S.R.L.-societate în faliment, căruia debitoarea nu i-a predat integral și real documentele prev. de art.28 din Legea 85/2006.
În atare situație nu poate fi reținută în sarcina lichidatorului S.c. M. I. S.R.L.-societate în faliment o lipsă de diligență pentru formularea declarației de creanță în termen.
Dimpotrivă vorbim de o situație ce nu poate fi imputată acestuia ci relei credințe a administratorului statutar care peste voința lichidatorului ca reprezentant legal al S.c. M. I. S.R.L.-societate în faliment a împiedicat cunoașterea în termen util de către acesta a existenței creanței pentru care se solicită repunerea în termen.
În atare situație chiar urmărirea BPI nu putea da nici un fel de indiciu sub aspectul existenței vreunei creanțe față de debitoarea S.C. E. L. G. S.R.L- faliment, condiție în care, S.c. M. I. S.R.L.-societate în faliment nu a fost notificată conform Codului de Procedură civilă, lichidatorul acestei din urmă societății, a fost împiedicat pentru o cauză peste voința sa de a formula în termenul legal declarația de creanță.
Pentru aceste motive susține și reiterează cererea de repunere in termen, solicitând admiterea acesteia pentru motivele prezentate inițial.
Prevederile art. 7, alin. 3 din Legea nr. 85/2006, statueaza ca: " (3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) se-vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii, ... "
Prevederile art. 87, pct. 5 C.pr.civ. stabilesc ca: " cei supusi procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului vor fi citati prin administratorul judiciar ori, dupa caz, lichidatorul judiciar" .
În consecinta, a apreciat ca creditoarea nu a fost notificata cu privire la deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei S.C. E. L. G. S.R.L., cu respectarea dispozitiilor art. 7, alin. 3 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu dipozitiile art. 87, pct. 5 C.pr.civ.
Ca urmare a justificării condițiilor de admisibilitate a cererii de repunere în termen solicită admiterea recursului și în ceea ce privește admiterea recursului și sub aspectul admiterii declarației de creanță în sensul înscrierii creanței recurentei S.c. M. I. S.R.L. - societate in faliment, cu suma de 46.773,65 lei- creanță chirografară în tabelul de creanțe al S.C. E. L. G. S.R.L.-în faliment prin lichidator R. & Parteners SPRL.
Așa cum arăta și în cadrul contestației inițiale, recurenta a solicitat inscrierea la masa credala a debitoarei cu suma de 46773,65 lei, reprezentand contravaloarea partiala neachitata a facturii nr. 9 din data de_ . Mentionează ca ultima plata, reprezentand contravaloare partiala a facturii in suma de 300.000 lei s-a facut la data de_, conform Extras de cont din data de 22.01.09 emis de UNICREDIT TIRIAC BANK C. (atasat prezentei cereri).
Creanta pe care creditorul S.C. M. I. S.R.L. - societate in faliment o detine impotriva debitorului S.C. E. L. G. S.R.L. este certa, lichida si exigibila.
Creanta este certa, conform art. 379, alin 3 C. proc. civ., intrucat existenta ei rezulta din factura emisa de catre S.C. M. I. S.R.L.
Creanta este lichida, conform art. 379, alin 4 C. proc. civ., intrucat cuantumul acesteia poate fi determinat avand in vedere factura emisa.
Creanta este exigibila, obligatia de plata fiind scadenta asa cum rezulta din factura.
Avand o creanta certa, lichida si exigibila in valoare de 46773,65 lei, impotriva debitorului S.C. E. L. G. S.R.L. a solicitat inscrierea recurentei pe tabelul creditorilor cu suma de 46.773,65 lei.
Intimata S.c. E. L. G. IFN S.A., prin lichidatorul judiciar R. & P. S.P.R.L., a formulat întâmpinare
cu privire la recursul promovat de M. I.
S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. F. V. F. M., prin care solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat cu consecința menținerii sentinței civile nr. 3422/2012 ca temeinică și legală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, C. ea constată următoarele:
Prin contestația înregistrată în data de 3 mai 2012, la Tribunalul Specializat C., contestatoarea SC M. I. S. a contestat măsura lichidatorului judiciar de neînscriere în tabelul creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC E. L. G. S. a creanței sale, solicitând judecătorului sindic repunerea în termenul de declarare a creanței și înscrierea în tabelul de creanțe cu creanța în sumă de 46.773,65 lei.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că nu a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 85/2006, coroborate cu prevederile art. 87,
pct. 5 C.pr.civ. Contestatoarea se află în procedura insolvenței, astfel că notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei trebuia comunicată lichidatorului judiciar F. V. F. M. . Referitor la cererea de admitere a creanței, contestatoarea a arătat că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 46.773,65 lei reprezentând contravaloare parțială a facturii nr. 9/_ .
Prin sentința recurată, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că nu a fost invocată și, mai ales, dovedită, existența unor împrejurări mai presus de voința reclamantei care să o fi împiedicat să forumuleze declarația de creanță în termen, notificarea privind deschiderea procedurii fiind publicată în conformitate cu prevederile legale.
C. ea constată că criticile din recurs nu sunt de natură să combată în mod pertinent aceste alegații, în contextul în care cererea de admitere la masa credală a recurentei este întemeiată pe factura nr. 9/_, iar lichidatorul judiciar al contestatoarei, numit în această calitate în data de_, se prezumă că avea cunoștință de existența acestei facturi, întrucât acesta avea sarcina preluării întregii gestiuni contabile a debitoarei. Prin urmare, contestatoarea avea posibilitatea de a face demersurile legale în vederea recuperării creanței pretinse, având în vedere că împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolvenței la un termen ulterior, respectiv în data de_ .
Corect s-a reținut că recurenta a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei prin Buletinul procedurilor de insolvență nr. 10244/_ având în vedere că nu a fost predată lista creditorilor de către debitoare, în baza dispozițiilor art. 7, al. 3 din Legea nr. 85/2006. Notificarea prin Buletinul procedurilor de insolvență constituie regula în materia procedurilor de insolvență. După cum se poate observa, în data de _
C.I.I. F. V. F. M. exercita funcția de practician în insolvență al societății contestatoare de mai bine de șapte luni, de la data numirii practicianului în insolvență și până la data formulării cererii de repunere în termen și a declarației de creanță trecând mai mult de 15 zile, în care contestatoarea ar fi avut posibilitatea efectivă de a formula cerere de înscriere la masa credală.
În concluzie, cererea de repunere în termen a fost respinsă întemeiat, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada cazului mai presus de voința sa, care a împiedicat-o să formuleze cererea de repunere în termen în 15 zile de la încetarea
împiedicării, astfel cum cer dispozițiile art. 103 din C. proc. civ., în caz contrar, dispozițiile art. 76 privind decăderea producând efecte.
Chiar retinând sustinerile reclamantului, conform cărora administratorul statutar al contestatoarei a fost de rea credință și nu a predat documentele justificative, acesta era obligat să probeze data la care a intrat în posesia facturii nr. 9/_ și să formuleze cererea de repunere în termen în 15 zile. Or, niciuna dintre aceste fapte nu s-a petrecut.
Argumentarea promovată de reclamantă conform căreia dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 ("pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul Procedurilor de Insolvență") nu sunt aplicabile în prezenta speță, nu este fondată. Din moment ce nici lichidatorul debitoarei nu a putut contacta administratorul statutar al acesteia, la dosarul cauzei nefiind depusă o listă a creditorilor, procedura de notificare a fost îndeplinită prin publicitate. Aceasta este și prezumția legii în astfel de situații, o admitere a cererilor depuse peste termen cu ignorarea publicărilor în Buletinul Procedurilor de Insolvență, ducând la o inutilitate a reglementării de la art. 7 alin. (3) și la nesocotirea prev. art. 76 din LPI.
Pe de altă parte, în același context, nu are nicio relevanță nici invocarea prev. art. 87 pct. 5 C.pr.civ., prezumția instituită prin lege fiind aplicabilă chiar și în situația creditorilor supuși, la rândul lor, procedurii insolvenței, în lipsa unor derogări exprese și având în vedere prev. art. 149 din LPI.
Ca atare, cum în cauză nu au fost respectate exigențele impuse de prev. art. 103 C.pr.civ., se impunea a fi respinsă contestația, declarația de creanță fiind depusă tardiv, în data de_, termenul limită stabilit fiind data de_ .
Având în vedere cele expuse, în baya prev. art. 8 din LPI, art. 312 alin. 1 C.pr.civ., se va dispune respingerea recursului ca neîntemeiat și mentinerea sentintei civile nr. 3422/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M. I. S., prin lichidator judiciar C.
F. V. F. M., împotriva sentinței civile nr. 3422 din_ pronunțată în dosar nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
M. B.
Judecător,
G. -A. N.
Judecător,
S. Al H.
Grefier,
A. B.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: I. Păcurar
← Încheierea civilă nr. 1046/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 330/2013. Procedura insolvenței → |
---|