Decizia civilă nr. 551/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 551/2013

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.

Judecător L. U. Judecător D. M. Grefier M. T.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de F. J. -

A. U. AL SC R. SRL, împotriva deciziei civile nr. 3598/_, pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu D. G. A F. P. A J. B. N., SC R. SRL și SC R. SRL PRIN ADMINISTRATOR J. CII N. L., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată ȘI CERERE DE SUSPENDARE.

Având în vedere că la data prezentului termen d-na judecător M. D. lipsește din instanță, fiind în concediu de odihnă, pentru soluționarea cauzelor repartizate completului de judecată 4R, din a cărui compunere face parte, la acest termen de judecată, conform dispozițiilor art. 98, alin. 6 din ROIIJ, întregirea completului s-a făcut prin participarea d-nei judecător D.

M., aflată pe prima poziție în programarea de permanență în materia falimentelor.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 323 alin. 1 C. Pr. Civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că cererea de revizuire nu este timbrată.

Curtea, după deliberare, constatând totodată faptul că, deși a fost citat cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru aferente revizuirii în sumă de 10 lei și 0,3 lei timbru judiciar, revizuientul nu s-a conformat acestei dispoziții, motiv pentru care, din oficiu, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 9 alin. 2 din OUG nr. 32/1995 invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe excepția

invocată.

CURTEA

Împotriva deciziei civile nr. 3598/_, pronunțată în dosarul nr. _

/a2 al Curții de Apel Cluj a formulat cerere de revizuire Administratorul statutar al SC R. SRL F. J. .

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina revizuientului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,3 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 revizuientul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că cererea de revizuire nu a fost timbrată anticipat, că revizuientul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de 08.11.201, lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și 0,3 lei timbru judiciar, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de F. J. în calitate de asociat unic al SC R. SRL împotriva deciziei civile nr. civile nr. 3598/_, pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

R. R. D. L.

U.

D.

M.

M.

T.

red.RRD/AC 2 ex. - _

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 551/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)