Decizia civilă nr. 570/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 570/2013
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: V. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate de D. G. A F. P.
B. - N. și C. I. DE I. Ș. I. L. I. în calitate de lichidator judiciar al SC A. S., împotriva sentinței civile nr. 1126 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -N., în contradictoriu cu intimata SC A. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată - închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 6 și 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentele recursuri și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în
lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.1126 din_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, au fost respinse ca neîntemeiate obiecțiunile la raportul final, formulate de creditorul D. G. a F. P. B. N. .
S-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC A.
S., și radierea acestei societăți comerciale din Registrul C. .
S-a aprobat decontul lichidatorului judiciar C. I. de I. "Ș. L.
I. ";, pentru suma de 1.000 lei fără TVA, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin.4 din Legea 85/2006.
S-a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.
Sentința s-a notificat cu D.G.F.P. B. -N. și O. Registrul C. de pe lângă T. B. -N. .
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin sentința comercială nr.l866 din 05.l2.2011 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.45l6/112/20ll, a fost deschisă procedura simplificată a falimentului împotriva
debitorului SC A. S., în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței, la solicitarea lichidatorului C. I. de I. Ș. L. I., făcută în baza prev.art.260 alin.4 din L.3l/l990 rep., privind societățile comerciale.
Lichidatorul judiciar a depus un tabel definitiv al creanțelor (f.25) în care a fost înscris creditorul AFP B. cu o creanță bugetară în sumă de 22.737,00 lei, însă cererea de creanță a fost formulată de DGFP B. -N. (f.4).
Creditorul DGFP B. -N. a formulat obiecțiuni la raportul final (f.34- 35), prin care s-a opus închiderii procedurii și a solicitat continuarea procedurii insolvenței, cu motivarea că, propunerea de închidere a procedurii insolvenței s-a făcut fără analizarea temeinică a eventualei incidențe în cauză a prev.art.l38 din L.85/2006.
Mai arată că, societatea debitoare a ajuns în insolvență urmare a nedepunerii situațiilor financiar contabile care au condus la dizolvarea judiciară a sa, în temeiul art.237 alin.l lit.b din L.85/2006, iar conf.prev.art.l38 din lege, fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea poate constitui un motiv de atragere a răspunderii personale a foștilor administratori ai societății în insolvență.
Lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu deține niciun fel de bunuri, astfel că acesta a propus închiderea procedurii insolvenței în baza art. l3l din L.85/2006.
Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se contată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii, că a fost depus la dosar și afișat un raport privind închiderea procedurii falimentului, care a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și onorariul lichidatorului judiciar pentru suma totală de
lei (fără TVA) reprezentând cheltuieli de procedură și onorariu pentru activitățile și lucrările specifice,în conf.cu prev.art. 89 alin.l lit.b din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, public.în M.O. nr.555 din 04.08.20ll, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Referitor la obiecțiunile formulate de către creditor, instanța le va respinge ca fiind nefondate, în condițiile în care, în raportul întocmit de către lichidatorul
judiciar, au fost analizate cauzele și împrejurările ajungerii societății debitoare în stare de insolvență, nu au fost identificate bunuri în patrimoniu și nici fapte de natura celor care să atragă răspunderea materială a administratorilor sau a altor persoane de decizie din conducerea debitoarei, în cond.art.l38 alin.l din L.85/2006.
Creditoarea D. G. a F. P. B. -N. prin recursul promovat a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor, respingerii raportului întocmit de lichidator și continuarea procedurii insolvenței.
Recurenta a învederat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.131 din Legea nr.85/2006 pentru închiderea procedurii întrucât pe parcursul desfășurării lichidatorul judiciar nu a făcut nicio mențiune cu privire la inexistența unor elemente ce ar impune formularea unei acțiuni întemeiată pe disp. art.138 deși a menționat drept cauză a insolvenței managementul defectuos.
Prin recursul declarat de C. I. DE I. Ș. I. L. I. în calitate de lichidator judiciar al SC A. S., se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul aprobării decontului lichidatorului în cuantum total de 3000 lei așa cum a solicitat prin decontul de cheltuieli anexat raportului final cu propunerea de închidere a procedurii falimentului, în loc de 1000 lei, așa cum a aprobat judecătorul sindic prin sentința de închidere a procedurii.
În motivarea recursului s-a învederat că a realizat toate operațiunile prevăzute de Legea insolvenței și cele stabilite prin sentința de deschidere astfel că onorariul stabilit de judecătorul sindic apare ca fiind unul nemotivat de mic invocând totodată și prevederile art.89 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență.
Analizând recursul declarat de creditoarea D. G. a F. P. B.
-N. prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau sume de bani în măsură să îndestuleze, măcar în parte, creditorii iar aceștia nu au înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciara solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Legiuitorul prin modificarea dispozițiile art.138 a înțeles să determine în mod expres categoriile de persoane care pot fi titularii acțiunii întemeiată pe prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 iar interpretarea dată de judecătorul sindic textului invocat este în consonanță cu prevederile în formă modificată.
Dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/_ statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.
Legiuitorul așadar a instituit o normă imperativă prin care în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii să determine închiderea procedurii.
Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din cuprinsul Legii nr.85/2006 legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.
Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.131 din legea privind procedura insolvenței atâta timp cât niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii iar bunurile în patrimoniul debitoarei nu sunt identificabile în materialitatea lor .
Recursul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de recurs invocate nefiind prezent astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul Direcției Generale a F. P. B. -N. .
Examinarea recursului declarat de
C. I. DE I. Ș. I. L. I. ,
relevă următoarele
:
Cât privește recursul declarat de către lichidatorul judiciar al debitoarei, Curtea reține că potrivit art. 38 alin.1 și 2 din OUG nr.86/2006, practicienii în insolvență au dreptul la onorarii pentru activitatea desfășurată, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinație a acestora iar la stabilirea nivelului onorariului se vor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de complexitate a activității depuse:
numărul de salariați ai debitorului;
riscul privind conflictele de muncă;
cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani;
valoarea totală a datoriilor și numărul creditorilor;
valoarea creanțelor, numărul debitorilor;
numărul și complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant și, respectiv, de pârât;
valoarea patrimoniului, potrivit evaluării;
natura activelor, atractivitatea pe piață, riscurile legate de conservarea lor;
nivelul de lichidități aflate la dispoziția debitorului pentru acoperirea cheltuielilor inițiale de lichidare.
Rezultă, prin urmare, fără echivoc, faptul că legiuitorul a stabilit elemente obiective în raport de care lichidatorii judiciari și ulterior judecătorii sindici stabilesc respectiv încuviințează onorariile pentru activitatea desfășurată.
Curtea apreciază că derularea și durata procedurii, complexitatea acesteia și numărul actelor întocmite sunt esențiale în determinarea cuantumului cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului.
Ca atare, Curtea va aprecia că în raport de criteriile amintite anterior diminuarea onorariului acordat lichidatorului judiciar al debitoarei se justifică.
Astfel, instanța reține că recurentul a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, prin încheierea de deschidere a procedurii iar înscrisurile existente la dosar evidențiază împrejurarea că de la momentul desemnării sale, lichidatorul judiciar a întocmit două rapoarte prin care a informat judecătorul sindic cu privire la activitatea desfășurată.
Apoi, a procedat la notificarea administratorului debitoarei cu privire la obligațiile care îi revin după declanșarea procedurii, notificarea creditorilor bugetari, notificarea raportului prevăzut de art. 54 alin 1 din Legea nr. 85/2006; de asemenea, a întocmit raportul final (pentru o procedură cu un singur creditor), l-a afișat la ușa instanței și a procedat la comunicarea spre publicare in buletinul procedurilor de insolvență.
Se poate observa, așadar, că activitatea desfășurată de către recurent precum și numărul actelor întocmite nu justifică cuantumul onorariului solicitat, diminuarea acestuia de către judecătorul sindic fiind fondată și nefiind contrară prevederilor art.89 din Statut invocat de recurent.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către recurent ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține dispozițiile hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditorii D. G. A F. P. B.
-N. și lichidatorul C. I. DE I. Ș. I. L. I. împotriva sentinței civile nr.1126 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -N. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
GREFIER
V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_ .
Jud.fond.I. U.
← Sentința civilă nr. 3134/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 3495/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|