Decizia civilă nr. 4122/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a2
DECIZIA CIVILĂ NR. 4122/2013
Ședința publică din data de 10 Aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR D. M.
G. D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de contestatoarea SC E. C. S. împotriva sentinței civile nr. 7146 din_, pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al T. ui Maramureș, în contradictoriu cu intimații M. R. L. I. SA, SC D. R. S. și SC E. C. S. PRIN ADMINISTRATOR J. CII B.
I. S. având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată contestație la tabel preliminar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat H. C., care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata M. R. L. I. SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Reprezentantul recurentei depune la dosar un script intitulat Tranzacție, învederând că în tabelul de creanțe au existat trei creditori, respectiv Administrația Finanțelor P. e B. -M., M. R. L. I. SA, creditoarea din prezenta cauză, a cărei creanță este contestată și care face obiectul prezentului recurs și SC D. R. S. cu privire la care s-a încheiat tranzacția consemnată în înscrisul depus la dosar.
La întrebarea instanței se arată că suma de 3000 euro reprezintă onorariu de avocat și cheltuieli de executare silită, care a fost achitată.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Susține apărătorul recurentei că împotriva SC E. C. S. a fost deschisă procedura insolvenței în condițiile în care a fost formulată o contestație de către debitoare, aceasta fiind respinsă în mod irevocabil.
O primă critică adusă hotărârii pronunțată de prima instanță vizează în ce măsură s-a verificat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, în condițiile în care prin soluția pronunțată se reține că atât timp cât în două faza procesuale anterioare a fost analizat caracterul cert, lichid și exigibil al creanțe, orice analiză ulterioară este de prisos. Ori judecătorul sindic nu este ținut de interpretările date de către instanța de judecată care a analizat cererea de deschidere a procedurii insolvenței, întrucât în respectivul dosar s-a analizat în ce măsură au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 și dacă creditorii dețin o creanță certă, lichidă și exigibilă peste valoarea prag de 30000 lei, judecătorul neavând obligația de a stabili cu certitudine întinderea creanțelor. Ori creditorul introductiv a formulat o cerere de admitere a creanței în tabel, care a fost contestată sub aspectul întinderii creanței. În sprijinul acestui
argument este chiar motivarea dată de către Curtea de Apel C. în recursul din dosarul privind deschiderea procedurii insolvenței, care arat că rolul instanței nu este de a verifica cu acuratețe întinderea creanței ci de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 3 pct. 6 și 12 și să procedeze în consecință.
O altă critică vizează raționamentul primei instanței care raportat la modul de formulare a art. 66 din Legea nr. 85/2006, reține că atât timp cât contractul de leasing are caracter executoriu, rolul judecătorului sindic este limitat la a constata că este vorba de un titlu executoriu și, fără a putea proceda la cenzurarea acestuia, să dispună înscrierea în tabelul creanțelor.
Ori soluția primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea greșită a prevederilor legale, având în vedere că din interpretarea prevederilor art. 66 al. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006 rezultă că în situația în care titlul executoriu nu emană de la o instanță de judecată, atât administratorul judiciar cât și judecătorul sindic au posibilitatea de a verifica dacă creanța are caracter cert,
lichid și exigibil, iar alin. 2 din același text normativ prevede că de la această procedură de verificare a titlurilor de creanță sunt exceptate creanțele bugetare, constate prin titlu și care nu au fost contestate.
În măsura în care creanțele bugetare nu sunt supuse verificărilor atât timp cât ele nu sunt contestate, se pune întrebarea dacă o creanță izvorâtă dintr-un contract de leasing ar putea scăpa cenzurii judecătorului sindic, dacă există posibilitatea administratorului judiciar de a face aplicarea prevederilor art. 66 din Legea nr. 85/2006 în sensul verificării în concret a creanței solicitată de un creditor care se prevalează de un titlu executoriu care nu emană de la o instanță de judecată și este contestat de unui dintre participanții la procedura insolvenței. În privința fondului cauzei, susține reprezentantul recurentei că se pune problema în ce măsură se poate recunoaște valabilitatea clauzei contractuale pe baza căreia este fundamentată cererea de admitere a creanței. Se relevă că există două contracte de leasing, iar datorită caracterului de contract de adeziune,
clauzele nu pot fi negociate cu utilizatorul.
Se mai arată că s-a invocat nulitatea absolută a clauzei 14.4 din contract, care prevede obligația de achitare a ratelor de leasing chiar dacă obiectul contractului a fost predat, clauză care contravine prevederilor art. 5 Cod civ., dar și dispozițiilor art. 15 din OG 51/1997, clauză care permite finanțatorului a pretinde în continuare ratele din scadențar, după predarea obiectului contractului. Mai mult, această clauză ar fi nulă absolut pentru lipsa cauzei juridice, întrucât utilizatorul s-ar afla în situația în care după predarea autoturismului ar fi obligat în continuare la plata ratelor de leasing, deși nu mai utilizează obiectul contractului, iar contractul al fost reziliat.
Raportat la acest aspect depune la dosar copia contractului de leasing la care a făcut referire, învederând totodată că nu se contestă existența ratelor scadente la momentul rezilierii contractului, însă valoarea acestora este de 36000 lei, depășind astfel valoarea prag și prin urmare contestația debitoarei ar trebui admisă cu privire la sumele calculate după predarea obiectului contractului și a rezilierii. De asemenea trebuie să se aibă în vedere și faptul că părțile au convenit ca valoarea reziduală a autocamioanelor să fie inclusă în ratele de leasing.
Apărătorul recurentei mai arată că susține și celelalte motive de recurs, astfel cum acestea au fost dezvoltate, solicitând admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 7146 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, așa cum acesta a fost formulat, fără acordarea cheltuielilor de judecată și depune la dosar practică judiciară.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7146 din 19 nov. 2012, pronunțată în dosarul nr._ /a2 al T. ui Maramureș s-a respins contestația promovată de către debitoarea SC E. C. S. B. M. împotriva tabelului preliminar al creanțelor societății întocmit de către administratorului judiciar C. I. de I. B.
I. S. cu privire la creanțele creditoarelor M. R. L. I. SA și SC D.
S. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5179/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC "E. C. "; S. .
Debitoarea a formulat recurs împotriva sentinței civile prin care s-a respins contestația debitoarei la cererea creditoarei SC "M. R. L. I. SA și s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență cu privire la SC "E. C. ";
, recursul fiind soluționat în dosar nr._ /a5 la data de_ prin respingerea acesteia.
În susținerea prezentei contestații debitoarea a invocat lipsa exigibilității lichidității și certitudinii creanței invocând prevederile art. 129 și 155 din Cod fiscal care impun societăților de leasing obligativitatea emiterii facturilor. Cum, creditoarea intimată nu a făcut emiterii și comunicării facturilor potrivit susținerilor debitoarei, încălcând atât prevederile legale sus indicate cât și prevederile contractuale (art. 9.10 din Condițiile generale) utilizatorul nu poate fi obligat să plătească o sumă de bani în lipsa facturii.
Analizând criticile formulate judecătorul sindic a reținut că în fapt între părți au fost încheiate contracte de leasing iar sumele de bani solicitate cu titlu de creanță de către creditoare sunt aferente ratelor de leasing după rezilierea contractului iar în raport de prev. art. 13 pct.3 lit.d și respectiv 13 pct.4 din Contractele de leasing acestea au natura juridică a unor daune interese conform convenției părților. Astfel, facturile sunt emise în baza contractelor de leasing
încheiate între părți acesta fiind izvorul obligațiilor, însă creditoarea intimată solicită daune interese în baza dispozițiilor contractelor de leasing respectiv art. 13 pct.4 din Condițiile generale.
Așa fiind, sumele rezultate din rezilierea contractelor de leasing sunt certe, întrucât ele rezultă din însăși rezilierea contractelor, lichide - cuantumul lor fiind
determinabil în raport de graficul de plăți anexat fiecărui contract - și exigibile - dispozițiile contractuale fiind clare în acest sens.
Contractele de leasing au fost reziliate din culpa debitoarei. Potrivit art. 12 lit. a unul din cazurile de neîndeplinire a obligațiilor utilizatorului este neplata ratelor de leasing timp de două luni consecutive, obligație asumată de debitoare. Conform clauzelor contractuale culpa utilizatorului constă în neachitarea ratelor de leasing. Prin notificarea de reziliere nr.8473/_ se aducea la cunoștința debitoarei că aceasta figurează în evidențele contabile ale creditorului cu o creanță în sumă de 36.810,14 lei, prejudiciu estimat la valoarea ratelor de leasing rămase de achitat până la finalul contractului.
În mod eronat susține contestatoarea că finanțatorul în speță creditorul nu a suferit nici un prejudiciu în urma încheierii, executării și încetării contractelor de leasing, iar la finalul contractului utilizatorul respectiv debitorul a predat bunurile în mâna intimatei aceasta fiind liberă de a dispune de ele în continuare.
Nu poate fi primită această susținere întrucât potrivit art. 8 pet. 1 din Contractul de leasing, exprimarea opțiunii utilizatorului de a cumpăra produsul și respectiv transferul dreptului de proprietate la sfârșitul perioadei de leasing se
va face numai după achitarea tuturor obligațiilor asumate prin contract, inclusiv a valorii reziduale.
Pornind de la premisa că rezilierea contractelor a operat ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către utilizator și de la faptul că acesta prin contract și-a asumat obligația de a achiziționa produsele ce fac obiectul acestuia, nu se poate susține că intimata nu a suferit un prejudiciu prin rezilierea contractului.
Prin urmare, în condițiile în care cuantumul daunelor interese a fost stabilit prin contract, nu se poate interveni în modificarea acestuia și drept urmare creanța invocată întrunește toate cerințele impuse de art.3 pct.6 și 12 din Legea nr.85/2006.
De altfel, judecătorul sindic nu poate analiza titlul executoriu fiind ținut doar de îndeplinirea condițiilor cerute de lege privind deschiderea procedurii insolvenței, iar cum în titlul executoriu este înserată clauza penală, prima instanță nu putea interveni în sensul reducerii sau măririi cuantumului acestuia. Deci ca principiu, instanța de judecată nu poate nici să verifice întinderea prejudiciului suferit de creditor și nici să ceară acestuia dovedirea întinderii prejudiciului efectiv suferit, creditorul trebuind doar să dovedească neîndeplinirea obligațiilor asumate de către utilizator.
De altfel această creanță a făcut obiectul analizei instanței de control judiciar, în soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 5175/_, și a fost apreciată ca îndeplinind condițiile de certitudine, lichiditate și exigibilitate și ca fiind datorată de către societatea debitoare- contestatoare.
Cât privește creanța SC "D. R. "; S. B., potrivit concluziilor expertului contabil Ilc Gîlgovean D., desemnat în cauză, reiese că aceasta este la nivelul sumei de 35.931,53 lei, sumă cuprinsă în tabelul preliminar al creanțelor întocmit de administratorul judiciar C. I. de I. B. S. și publicat în Buletinul Procedurilor de I. nr. 2896/_ .
Această creanță rezultă din contractul de furnizare cartele DKV nr. 0911323 din data de_ încheiat de parte,în baza căreia creditoarea SC "D.
R. "; S. B. a pus la dispoziția creditoarei carduri DKV.
Contestatoarea debitoare nu a achitat în întregime aceste carduri, rămânând un rest de plată în sumă de 2.427,57 E. la care se adaugă și penalitățile contractuale, potrivit art. 2 paragraf 10 din contract, calculate până la data de_, data deschiderii procedurii generale de insolvență.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC E. C. S.
solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinței atacate pentru necercetarea fondului cauzei, și trimiterea spre rejudecare T. ui Maramureș; În mod subsidiar admiterea recursului modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației formulate împotriva tabelului preliminar în privința creditoarei M. R. L. I. S.A, modificarea tabelului preliminar în privința acestei creditoare în sensul înlăturării din table, nedeținând o creanță împotriva debitoarei. Cu cheltuieli de judecată din fața Instanței de fond și în recurs.
Înțelege să critice soluția Instanței de fond considerând că în privința creditoarei M. R. L. I. S.A Instanța de fond nu a ținut cont de concluziile expertului numit în cauză, concluziile specialistului desemnat nu au fost combătute prin considerentele hotărârii pronunțate, ducând la concluzia că la pronunțarea sentinței această probă nu a fost observată, sau înlăturată.
Din Raportul de expertiză contabilă (fila 14 din raport), expertul afirmă cităm :"în urma emiterii celor 3 facturi datoria S.C. E. C. S.R.L. către M. R.
I. SA din ratele facturate în baza celor două contracte de leasing este O." Asta înseamnă că la data deschiderii procedurii nu a existat debit datorat către
societatea de leasing. Dacă nu a existat datorie cu titlu de debit atunci nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a pretinde daune interese de la subscrisa. Nu există un prejudiciu produs. Acordarea daunelor ar produce o îmbogățire fără just temei al societății de leasing fără un suport economic sau legal.
AI doilea motiv de casare ar fi că Instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității cererii creditorului invocată de către debitoare prin Precizarea la acțiune depusă și înregistrată la Tribunalul Maramureș la data de_ . Omiterea cercetării celor două aspecte sus învederate duc la concluzia că Instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei, debitoare astfel fiind lezată în drepturile sale procesuale.
Pe fondul cauzei în apărare invocă următoarele aspecte:
În privința contestației formulate cu privire la creanța creditoarei M.
R. L. I. S.A.:
Tabelul preliminar a fost afișat la Tribunalul Maramureș_, contestația debitoarei a fost înregistrată la_ .
În apărare a invocat că solicitarea creditoarei de a se Înscrie la masa credală cu sume reprezentând daune interese este inadmisibilă, raportat la faptul că acea creanță nu este certă, lichidă și exigibilă.
Exceptia inadmisibilității ar trebui reținută, ținând cont de inadmisibilitatea cererii creditorului de a solicita obligarea debitorului la plata ratelor de leasing după rezilierea contractului de leasing și restituirea bunurilor. În acest sens s-au pronunțat instanțele de judecată, jurisprudență pe care a depus-o În dosarul de fond. Respectiv Sentința comercială nr. 398/2010 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, și Decizia nr. 938/2010 pronunțată de Curtea de Apel A. a.
Instanțele au reținut următoarele, potrivit art. 970 alin. 1 și 2 cod civil este esențială buna-credință și echitatea la îndeplinirea obligațiilor contractuale, iar pe de altă parte, sfârșitul contractului până la care utilizatorul nu ar fi scutit de plata ratelor de leasing este chiar momentul rezilierii, desființării contractului, fiind abuziva se interpreta că sfârșitul contractului ar fi data ultimei rate de leasing prevăzute de plată.
Este greu de acceptat că finanțatorul este păgubit În situația dată, În care autovehiculul i-a fost restituit, iar perioada cât acesta a fost folosit de către utilizator. Daunele interese trebuie dovedite, iar plata unor sume care să fie egală cu contravaloarea autovehiculului deja restituit ar duce la Îmbogățirea fără just temei a finanțatorului.
În acest sens este de observat că În art. 1 din OG nr. 51/1997 se face referire la dreptul de folosință asupra unui bun, la locator/ finanțator și la locator/utilizator.
Or, din moment ce locatarul a predat bunul locatorului el nu mai poate fi obligat la plata contravalorii folosinței bunului după ce l-a restituit proprietarului În condițiile art. 10 lit.j din același act normativ.
În acest sens este de observat și faptul că potrivit dispozițiilor art. 983 C.pr.civ. când există Îndoială, convenția se interpretează În favoarea celui care se obligă.
In legătură cu creanța contestată reprezentând valoarea daunelor interese invocă prevederile art. 129 și 155 Cod fiscal, care stabilesc În mod imperativ tuturor persoanelor juridice, chiar și celor care prestează servicii, cum este cazul societăților de leasing, obligativitatea emiterii facturii. Citează prevederile legale incidente:
Cod fiscal, art. 129. - (1) Se considera prestare de servicii orice operatiune care nu constituie livrare de bunuri, asa cum este definita la art. 128.
(3) Prestarile de servicii cuprind operatiuni cum sunt:
a) Închirierea de bunuri sau transmiterea folosintei bunurilor În cadrul unui contract de leasing;
Cod fiscal, art. 155. - (1) Persoana impozabila care efectueaza o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, alta decât o livrare/prestare fara drept de deducere a taxei, conform art. 141 alin. (1) si (2), trebuie sa emita o factura catre fiecare beneficiar, cel târziu pâna În cea de-a 15-a zi a lunii urmatoare celei În care ia nastere faptul generator al taxei, cu exceptia cazului În care factura a fost deja emisa. De asemenea, persoana impozabila trebuie sa emita o factura catre fiecare beneficiar pentru suma avansurilor încasate în legatura cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, cel târziu pâna în cea de-a 15-a zi a lunii urmatoare celei În care a Încasat avansurile, cu exceptia cazului În care factura a fost deja emisa.
Creditoarea nu au făcut dovada emiterii și comunicării facturilor către societatea utilizatoare (debitoare), încălcând atât prevederile legale sus indicate, precum și prevederile contractuale. Mai mult pe parcursul soluționării prezentei cauze depune de repetate ori precizări la suma solicitată.
Societățile de leasing nu s-au aflat În imposibilitate de a emite facturi, iar neemițând acele facturi nu pot să pretindă plata acestora fără încălcarea prevederilor din codul fiscal. Facturile erau actele care ar fi determinat exact cuantumul debitului și data scadenței. Lipsa facturii crează o situație de incertitudine, ceea ce duce după părerea noastă la inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Pe de altă parte potrivit dispozițiilor art. 969 alin. 1 Cod Civil (temei legal valabil la data încheierii contractului), numai "convențiile legal făcute au putere de lege Între părțile contractante", libertatea contractuală fiind limitată de prevederile art. 5 Cod Civil în care se arată că nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare, de la normele care interesează ordinea publică și bunele moravuri.
Astfel în opinia debitoarei contractele de leasing sunt lovite de nulitate absolută în privința daunelor interese, pentru că încalcă atât prevederile generale (art. 5 și art. 969 al. 1 C. civ.), cât și prevederile speciale (Decretului-lege din_ pentru stabilirea dobânzilor și înlăturarea cametei publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 din_, act care a intrat in vigoare la data de 05 mai 1938).
Existenta prejudiciului nu a fost dovedită, la fel nici culpa debitoarei, pentru a putea beneficia de daunele interese pretinse.
Conform art. 3 din Decret-lege 1938 - pentru stabilirea dobânzilor și Înlăturarea cametei*) "prin dobânda se întelege nu numai sumele platite în bani, dar ori si ce alte prestatiuni sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obliga drept echivalent al folosintei capitalului socotit în numerar. În cazul când dobânda nu este fixata în bani, prestatiunile se vor evalua la preturile din momentul contractarii împrumutului. De asemenea, în dobânda se cuprind si orice alte obligatiuni accesorii, ca: cheltuielile ce nu sunt necesare, sau sunt disproportionate cu serviciile facute, comisioanele de deschidere, de manipulare sau de prelungire a creditului, precum si onorariile de avocati, cu exceptia acelor de executare, calculate conform tarifului minimal." Precizează că societatea noastră a folosit un capital al intimatei, anume obiectele contractelor de leasing, capital care poate fi cuantificat în numerar În orice moment.
Întrucât există neînțelegeri cu privire la interpretarea unor clauze din contractele încheiate, în conformitate cu prevederile art. 983 C. civ. (art. 1269 C.Civ. nou), contractul urmează a fi interpretat în favoarea celui care se obigă;
voința reală a creditoarelor manifestată prin cererea de înscriere a creanțelor este eliminarea riscului inerent oricărui contract comercial, încercând să profite de o clauză leonină inserată- se crede - legal în convenție, anume
intimata dorește să forțeze plata integrală a bunului luat în leasing chiar dacă a intervenit o reziliere a contractului înainte de scadență și s-au restituit autovehiculele: or "ubi emolumentum, ibi onus", adică unde există câștig trebuie să existe și risc; creditoarele însă În opinia noastră prin clauze leonine și prevederi contractuale interzise prin lege nu se pot apăra eficient de riscurile inerente activităților comerciale desfășurate (închirierea și predarea unor bunuri cu posibilitatea achiziționării de utilizator, adică încheierea și derularea unui contract de leasing);
în prezenta cauză acest risc contractual a intervenit, însă culpa lipsește; din moment ce utilizatorul (practic chiriașul) nu mai dorește sau nu își mai poate permite să beneficieze de folosința autovehiculelor, firma de leasing nu are decât să-și găsească alt chiriaș, nu să solicite plata integrală a acestora cu titlu de daune interese, în condițiile în care astfel ar încasa de 2 ori contravaloarea aceluiași bun, îmbogățindu-se fără justă cauză;
dacă creditoarea renuntă la dreptul de optiune intre a se prevala de rezilierea contractului si între dreptul de a cere debitorului executarea obligatiilor asumate si deci mentinerea fiintei contractului, declaratia unilaterală de reziliere a contractului nu mai poate fi revocată, din momentul luării la cunostintă de către debitoare,
executarea contractului este principiul bunei credinte si a echitatii la indeplinirea obligatiilor contractuale,
creditoarea nu poate fi sprijinită nici în mod legal și nici din punct de vedere moral În a solicita practic o contraprestație de la societatea noastră pentru un nimic, creditoarea ar dori plata și a ratelor aferente perioadei în care noi nu am mai utilizat autovehiculele; nu ar fi etic și moral a sprijini îmbogățirea fără justă cauză a societăților de leasing,
Pentru considerentele prezentate solicită să se dispună admiterea recursului.
În drept s-au invocat dispozițiile: art. 304 pct. 9, art. 312 C.pr.civ., Legea nr. 85/2006.
Creditoarea intimată SC M. R. L. I. SA a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat - filele 23-25.
Analizând sentința recurată prin prisma dispozițiilor art.304 și art.3041C.proc.civ., instanța constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Având în vedere că, în speța de față, situația de fapt (existența contractelor de leasing financiar încheiate între părți, precum și rezilierea ulterioară a acestora din culpa debitoarei) nu este contestată, problema care se impune a fi analizată este în ce măsură creditoarea poate obține de la debitoare, cu titlu de daune interese compensatorii, în cazul rezilierii contractului de leasing, atât toate ratele de leasing până la finalizarea contractului, cât și restituirea bunului sau contravaloarea acestuia.
Potrivit art.13 din condițiile generale ale contractelor de leasing în discuție, însușite de către debitoare prin reprezentantul legal, în cazul în care finanțatorul optează pentru rezilierea, respectiv denunțarea unilaterală a contractului ca urmare a apariției unui caz conform art. 12, contractul încetează de drept de la data manifestării de voință a finanțatorului, fără a mai fi necesară punerea utilizatorului în întârziere sau notificarea rezilierii sau vreo altă formalitate (pact comisoriu de gradul IV), cu plata de daune interese și cu predarea obiectului contractului către finanțator. În acest caz, utilizatorul va plăti finanțatorului cu titlu de daune interese toate ratele de leasing ce ar fi trebuit plătite în cazul în care
contractul ar fi fost executat în totalitate
, precum și alte sume de bani care nu fac obiectul prezentei cauze.
Această prevedere contractuală reprezintă o evaluare convențională a daunelor interese pe care creditoarea trebuie să le primească în urma neexecutării culpabile a contractului din partea debitoarei. Părțile au determinat, prin acordul lor de voință, întinderea prejudiciului și cuantumul daunelor care-l vor acoperi, înainte ca acesta să se fi produs, sub forma acestei clauze penale, convenție obligatorie, potrivit art.969 din vechiul Cod civil și asupra cuantumului căreia instanța nu poate interveni. Singura intervenție permisă judecătorului este cea prevăzută de art.1070 din vechiul Cod civil, respectiv posibilitatea (și nu obligația) de a reduce cuantumul clauzei penale proporțional cu ceea ce s-a executat, în caz de neexecutare parțială. Instanța nu poate însă aprecia asupra echivalenței dintre clauza penală convenită și prejudiciul efectiv suferit, pe care să-l și evalueze.
În speță, nu este vorba nici despre cumularea clauzei penale cu executarea în natură a contractelor și nici despre o dublă reparație, restituirea obiectului
leasingului neputând fi considerată o reparație a prejudiciului adus creditoarei prin neplata ratelor de leasing, ci un efect specific rezilierii. Astfel, până la împlinirea termenului convenit, contractul de leasing este un contract cu executare succesivă netranslativ de proprietate (o specie a locațiunii de bunuri), unul din efectele specifice ale rezilierii pentru neexecutarea culpabilă fiind restituirea bunului (sau a contravalorii acestuia). De asemenea, obligația de plată a contravalorii bunurilor (în cazul în care nu au fost restituite) nu poate fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză, prin prisma acelorași argumente.
Invocarea și eventual constatarea unor clauze abuzive în contractele legal încheiate între părți au un regim juridic aparte, necesitând întrunirea mai multor condiții prevăzute de lege ceea ce nu este cazul în speță. Așa fiind, susținerile referitoare la nulitatea contractului de leasing datorită încălcării unor dispoziții generale (art. 5 și art. 969 alin. 1 C.civ. cât și prevederile speciale ale Decretului Lege din_ pentru stabilirea dobânzilor și înlăturarea cametei) nu își au suport legal.
Pe de altă parte, în mod corect reține judecătorul sindic că, din moment ce contractele de leasing au fost reziliate din culpa exclusivă a debitoarei, creditoarea nu mai putea emite facturi în baza contractelor deja reziliate.
Nu este reală susținerea potrivit căreia creditoarea nu a suferit nici un prejudiciu în urma încheierii, executării și încetării contractelor de leasing, judecătorul sindic înlăturând astfel concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
Așa cum rezultă de altfel și din motivele de recurs, excepția inadmisibilității cererii creditorului apare ca o apărare pe fondul cauzei și nu ca o excepție propriu-zisă astfel încât nu se poate reține argumentul recurentei cu privire la necercetarea fondului cauzei.
Cum contractul de leasing este titlu executoriu și cuprinde clauza penală în discuție, prima instanță a constatat în mod judicios că nu putea interveni în sensul reducerii sau măririi cuantumului acestuia.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 și 3 C.proc.civ., curtea va respinge recursul declarat de debitoarea SC E. C. S. împotriva sentinței civile nr. 7146 din 19 nov.2012, pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al T. ui Maramureș pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de debitoarea SC E. C. S. împotriva sentinței civile nr. 7146 din 19 nov.2012, pronunțată în dosarul nr._ /a2 al T. ui Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
M. H.
Judecător,
F. T.
Judecător,
D. M.
G. ,
D. C.
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.sindic: S. O.
| ← Sentința civilă nr. 7212/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 3723/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|
