Decizia civilă nr. 5761/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIE CIVILĂ Nr. 5761/2013
Ședința publică de la 17 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N.
G. M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul L. I. împotriva sentinței civile nr. 8099 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al
T. ui Maramureș în contradictoriu cu intimata SC L. & CO SS prin lichidator E. I. având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată cerere autorizare executare silita.
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă. Recursul este declarat în termen.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea recurentului dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 60 lei prin chitanța nr.2346 seria TAXA 132346RO și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ., art. 8 din LPI.
Totodată, constatând cauza ca fiind stare de judecată rămâne în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.8099 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a1 al T. ui Maramureș s-a admis cererea formulată de reclamantul E.
I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC L. & CO SS, în contradictoriu cu pârâtul L. I. .
A fost autorizat reclamantul să procedeze la executarea silită a pârâtului, prin executor judecătoresc, în condițiile art. 126 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, conform tabelului definitiv, că pasivul debitoarei SC L. & CO SS, aflată în faliment în procedură simplificată, este de 9.214 lei (f.4).
Lichidatorul judiciar a constatat prin rapoartele depuse că nu există bunuri în patrimoniul debitoarei, societate în nume colectiv, pentru acoperirea cheltuielilor administrative, iar singura creditoare nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare, așa încât judecătorul sindic, în temeiul art.126 din Legea nr. 85/2006, a autorizat pe lichidatorul judiciar să procedeze la executarea silită a pârâtului, prin executor judecătoresc.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs L. I. solicitând admiterea recursului si modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de autorizare a executării silite formulate de către intimata E. I. ; fără cheltuieli de judecata
.
În motivele de recurs se arată că instanța de fond a admis cererea formulată de către intimata E. I. și a autorizat executarea silită a recurentului, apreciind ca fiind îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a proceda astfel.
Consideră că instanța de fond a apreciat în mod greșit că aceasta cererea ar întruni toate condițiile legale de admisibilitate și totodată, au fost nesocotite dispozițiile legale care reglementează societățile în nume colectiv, și în special cele care privesc răspunderea asociaților.
Astfel, trebuie avut în vedere că societatea administrată de recurent, SC L. & CO SS este o societate în nume colectiv, în care conform prevederilor art. 85 din Legea nr. 31/1990 "asociații sunt obligați nelimitat și solidar pentru operațiunile îndeplinite în numele societății de persoanele care o reprezintă". Astfel, pentru a recurge la autorizarea executării silite, în temeiul art. 126 din Legea nr. 85/2006, trebuie văzut care sunt asociații societății în nume colectiv care pot fi trași la răspundere, o astfel de cerere neputând privi doar unul dintre asociați. Societatea administrată de L. I. a fost constituită în anul 1992 împreună cu asociatul Donca I. prin contractul societății comerciale în nume colectiv autentificat sub nr. 1916/_ . în data de_, prin actul autentic adițional autentificat sub nr. 543 de NP Firizan M. din B. M., asociatul Donca I. s-a retras din
S., iar pentru a nu se dizolva societatea în nume colectiv, conform art.229 din Legea nr.31/1990 (rămânând doar un singur asociat), a fost primită ca membru asociat numita L. I. . După această dată societatea și-a desfășurat activitatea sporadic, urmând ca prin sentința civilă nr. 1000/_ a T. ui Maramureș să se dispună dizolvarea societății.
Ceea ce trebuie reținut este că societatea în nume colectiv a rămas cu doi asociați, numiții L. I. si L. I., primul fiind cel care a avut calitatea de administrator ai a exercitat această funcție. Or faptul că între asociați s-a făcut o înțelegere în sensul administrării societății de o singură persoană, nu este de natură a produce efecte juridice în contra dispozițiilor legale ce reglementează acest tip de societate. In aceste condiții este evident că cererea formulată de către E. I. nu a fost formulată corect, trebuind să privească pe toți asociații, nu doar pe unul singur, astfel încât soluția pronunță de către prima instanță nu este una legală.1
Pe de altă parte, în ceea ce privește îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă care se susține că ar fi fost parcursă de către lichidator apreciază că aceasta, în realitate nu a fost efectuată în mod corect, raportat
la faptul că prin sentința în cauză se reține că a fost notificat administratorul societății, recurentul. Art. 3 alin. 2 din Lg. 31/1990 prevede că creditorii trebuie să se îndrepte mai întâi, pentru recuperarea creanțelor împotriva S. pentru obligațiile ei. Se pot îndrepta împotriva asociaților doar dacă în termen de 15 zile de la punerea în întârziere S. nu plătește. în aceste condiții, nici sub acest aspect nu au fost îndeplinite condițiile legale,
S. nefiind notificată pentru plată de către E. I., ci s-a recurs direct la notificarea recurentului, în calitate de asociat administrator al S. .
Deliberând curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.8099 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a1 al T. ui Maramureș s-a admis cererea formulată de reclamantul E.
I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC L. & CO SS, în contradictoriu cu pârâtul L. I., reclamantul fiind autorizat să procedeze la executarea silită a pârâtului, prin executor judecătoresc, în condițiile art. 126 din Legea nr. 85/2006.
Pentru obligațiile societății în nume colectiv ,răspunderea revine nu numai societății ci și asociaților.
În acest sens art. 85 din Legea nr.31/1990 dispune asociații sunt obligați nelimitat și solidar pentru operațiunile îndeplinite în numele societății de persoanele care o reprezintă.
Răspunderea asociaților pentru obligațiile societății are caracter subsidiar.
Potrivit art.3 din Legea nr. 31/1990,creditorii societății se pot îndrepta împotriva asociaților numai dacă societatea nu plătește creanțele în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere.
Legea nu cere ca în prealabil societatea să fie supusă executării silite . Este suficient ca societatea să nu fi satisfăcut creanțele creditorilor în termen de 15 zile de la notificare pentru ca asociații să poată fi urmăriți. Pentru cazul în care există o hotărâre judecătorească împotriva societății asociații vor putea fi urmăriți în temeiul aceleași hotărâri
judecătorești .
În acest sens, legea prevede că hotărârea judecătorească obținută împotriva societății este opozabilă fiecărui asociat( art. 85 alin.2). Soluția se bazează pe faptul că temeiul răspunderii asociaților este legea, iar nu hotărârea judecătorească.
În consecință,dacă se face dovada insolvabilității societății,se naște ope legis răspunderea asociaților.
Răspunderea asociaților este o răspundere nelimitată și solidară. Fiind obligat în solidar, asociatul urmărit va răspunde pentru întreaga creanță a creditorului cu neputând invoca un beneficiu de diviziune.
Normele care reglementează răspunderea nelimitată și solidară a asociaților au un caracter imperativ.
Art. 126 reprezintă o aplicație particulară la procedura insolvenței a articolului 85 din legea societăților comerciale.
Hotărârea de deschidere a procedurii concursule este opozabilă asociaților care răspund în temeiul legii.
Recurentul, fiind obligat în solidar, răspunde pentru întregul pasiv al societății falite,neputând invoca un beneficiu de diviziune.
Prin urmare,orice apărare, referitoare la modalitatea în care a fost notificat, ori privitoare la nedivizarea urmăririi, este lipsită de substanță.
Efectul principal al solidarității pasive constă în obligația fiecărui debitor de a plăti datoria în întregime . Deși există o pluralitate de debitori, datoria este unică.
Așadar creditorul are dreptul să ceară oricăruia dintre debitori întreaga datorie.
Între codebitori nu există nu există solidaritate, obligația lor fiind divizibilă. Ori de câte ori unul plătește întreaga datorie ,prestația executată se împarte de plin drept .
Așa fiind, faptul formulării cererii de autorizare numai în contradictoriu cu unul dintre asociații răspunzători nelimitat și solidar nu este în măsură să inactiveze efectele solidarității pasive între codebitorii solidari care răspund ope legis.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de L. I. împotriva sentinței civile nr.8099 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 mai 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
S. AL H.
M.
B.
G. A.
N.
Judecător suspendat prin Hot. CSM din_ Semnează Președintele Curții de Apel C.
V. M.
G. ,
M. N. ȚÂR
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.SA
← Decizia civilă nr. 10567/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 2810/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|