Sentința civilă nr. 2244/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2244/2013

Ședința publică din data de 13 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA OROS GREFIER: A. Z.

Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC DS la solicitarea creditoarei SC R. L. I. SA, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal, la cele două strigări ale cauzei, nu se prezintă nici una dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-au înregistrat următoarele înscrisuri:

- de către: Cabinetul Individual de Insolvență S. D., la data de 25 iunie 2013, Cabinetul Individual de Insolvență C. A EVA, la data de 25 iunie 2013, VOICU & VOICU LIQUIDATORS IPURL, la aceiași dată, Cabinetul Individual de Insolvență TERPE M. CRISTINA, la data de 25 iunie 2013, societatea R. LS, la data de 21 iunie 2013, DM INSOLV CONSULT IPURL, la data de 27 iunie 2013, SOLVENDI S., la data de 2 iulie 2013, Cabinetul Individual de Insolvență LUPU M.

, la aceiași dată, Cabinetul Individual de Insolvență NICORICI SILVIU PAVEL, la data de 18 iulie 2013, Cabinetul Individual de Insolvență EMBER LUDOVICA, la data de 19 august 2013 și BERCEAN RADU IPURL, la data de 10 septembrie 2013, oferte de servicii;

De asemenea se constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de către creditoare.

Judecătorul sindic, din oficiu, în baza art. 131 din Noul cod de procedură civilă, constată că T. Specializat C. este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, față de prevederile art. 6 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 și având în vedere faptul că debitoarea își are sediul în circumscripția acestei instanțe. De asemenea, tribunalul, în baza prevederilor art. 258 coroborat cu art. 255 și 265 din Noul cod de procedură civilă, încuviințează creditoarei proba cu înscrisurile deja depuse la dosar și ia act că debitoarea nu a formulat nici întâmpinare sau contestație și nici cereri în probațiune. Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat și întrucât cauza se află în stare de judecată, o reține în pronunțare, în baza înscrisurilor aflate la dosar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de_, sub nr. de mai sus, creditoarea S.C. R. L. I. S.A. a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.C. DSR.L., apreciind că aceasta se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale și împotriva acesteia deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 428.721 lei.

Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei în condițiile art. 33 al. 1 din Legea nr. 85/2006, dar debitoarea nu a depus contestație.

Analizând cererea formulată de creditoare, judecătorul sindic constată că aceasta întrunește cerințele formale prevăzute de art. 31 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, precum și cele de fond prevăzute de art. 3 pct. 1 lit. a, pct. 6 și pct. 12 din același act normativ.

Creditoarea a făcut dovada faptului că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.

Astfel, raportat la înscrisurile aflate dosarul cauzei, respectiv titlurile executorii constând în contractele de leasing nr. 10366/_ și nr. 12390/_, precum și la împrejurarea că deși legal citată debitoarea nu s-a prezentat în fața instanței pentru a face dovada că nu se află în stare de insolvență, judecătorul sindic constată că cererea creditoarei întrunește condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței, respectiv creanța solicitată este mai mare decât valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, este o creanță certă, lichidă și exigibilă al cărui cuantum rezultă din titlurile executorii aflate la dosarul cauzei, scadența acestora fiind împlinită cu mai mult de 90 de zile în urmă, putându-se astfel prezuma că debitoarea este în insolvență potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.

Față de cuantumul acestui debit, față de împrejurarea că debitoarea nu a făcut dovada faptului că deține lichidități care ar fi în măsură să acopere creanța, judecătorul sindic apreciază că debitoarea se află într-o stare de insolvență prezumată ca fiind vădită, întrucât, după mai mult de 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditoare.

Ca atare, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei S.C. DSR.L.

În temeiul art. 34 coroborat cu art. 11 alin. 1 lit. c din același act normativ, va desemna în calitate de administrator judiciar pe R. LS, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, având în vedere lipsa cererii creditoarei și debitoarei în acest sens, luând în considerare oferta de servicii depusa la dosar, cât și profesionalismul practicianului în insolvență, în administrarea altor proceduri în care a fost desemnat în această calitate.

În temeiul art. 35 din lege, va stabili în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2006 va dispune desemnarea administratorului special.

În temeiul art. 20 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, va stabili în sarcina administratorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar, în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observație din procedura generală, conform prevederilor art. 54 din Legea nr. 85/2006.

În baza art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, va stabili în sarcina administratorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar, în termen de maxim 40 de zile de la data desemnării sale, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea

persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006, va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.

Conform art. 44 din același act normativ, va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar, toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, sub sancțiunea prevăzută la art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. f) din Noul Cod proc.civ.

În temeiul art. 48 alin. 1 din lege, va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 33 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, va dispune în sarcina administratorului judiciar efectuarea notificărilor prevăzute de art. 61 din aceeași lege.

În baza prevederilor art. 62 lit. b, c și d coroborat cu art. 73 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, va fixa termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la data de 28 octombrie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 17 noiembrie 2013, și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 29 noiembrie 2013.

În temeiul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, va dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.

Va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii data de 29 noiembrie 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea S.C. R. L. I. S.A., cu sediul în mun. B., str. M. B. nr. 20, sectorul 3, împotriva debitoarei S.C. DSR.L., cu sediul în mun. C. -N., str. C. nr. 10, ap. 4A, jud. C. .

Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. DSR.L., J_, CUI 20572082.

Numește administrator judiciar pe R. LS, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006.

Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

Stabilește în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar, în termen de maxim 40 de zile de la data desemnării sale, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.

Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Dispune desemnarea administratorului special.

Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.

Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, sub sancțiunea prevăzută la art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. f) din Noul Cod proc.civ.

Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar.

Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la data de 28 octombrie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 17 noiembrie 2013, și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 29 noiembrie 2013.

Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune lunar rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maximum 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a informa judecătorul sindic în ipoteza în care se formulează o propunere de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată.

Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii data de 29 noiembrie 2013, sala 249, ora 8,00.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cu depunerea apelului la T. Specializat C. .

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

V.

LAURA OROS

A.

Z.

Red./Dact./O.V.L./7ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2244/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)