Decizia civilă nr. 6397/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A C. ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a7
DECIZIE C. Nr. 6397/2013
Ședința publică de la 04 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător A. -I. A. Judecător C. I. Grefier M. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea SC B. M. SA împotriva sentinței civile nr. 4431 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a7 al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimații M. A. C., N. S.
G., M. C. E., M. S. D., R. Z., S. N. A., C. LOCAL AL
M. C. N., D. G. A F. P. A J. C., I. C., SC C. I. E.
S., SC E. F. T. N. SA, SC E ON G. R. SA, P. M. M. N.
, SC P. I. S., SC E. S., AF I. C., SC F. DS, SC A. SA,
P. B. I., SC C. DE A. S. SA, SC G. E. I. S. - P. L. C. G.
M., SC F. I. S., SC P. S. R. C. S., SC C. P. S., SC I. I.
S., SC A. SA, M. A. C., B. L. T., B. ANA M. I., T. M. C., P. I. G., L. L. C., P. I. P. N M. L. M., L. M., V. I., S. D. R. N., P. A. I., C. A. M., B. R. A., M. L. A.
, C. I. O., B. C. A., B. F. G., C. C., B. I., C. B. A.
, C. C. L., SC E. S., SC R. S. P. N ADMINISTRATOR J. R. &
P. S., având ca obiect procedura insolvenței contestație împotriva PV al Adunării Generale a Creditorilor.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. M. Tintaș în reprezentarea intereselor recurentei cu împuternicire avocațială aflată la fila 10 din dosar, av. C. Bărbos în reprezentarea intereselor intimatului M. A. C. cu împuternicire avocațială aflată la fila 68 din dosar.
P. cedura de citare nu este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de
60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare nu este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă. Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea intimatului, M. A. C. - întâmpinare prin care se solicită respingerea
recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. C. ea, procedând din oficiu la verificarea competenței, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, instanța față de lipsa procedurii de citare cu intimaților, P.F.A. M.
M. N., T. M. C., P. I. G. o apreciază ca pentru acest termen procedura de citare este legal îndeplinită, intimații neavând calitatea de părți în prezentul recurs raportat și la obiectul cauzei deduse judecății. Un exemplar din întâmpinare se comunică cu reprezentanta recurentei care relevă instanței că nu mai are alte cereri de formulat. Reprezentanta intimatului M. A. C. relevă instanței că nu mai are alte cereri de formulat. Nemaifiind alte cereri de formulat, C. ea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului. Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate
în sensul respingerii contestației formulate de intimatul M. A. împotriva procesului verbal ala Adunării Creditorilor debitoarei. În susținere se arată că există o legătură - cauză-efect, respectiv prin decizia creditorilor de a nu mai menține un Comitet este eliminarea acestuia. Eliminarea Comitetului nu a reprezentat o chestiune distinctă față de ordinea de zi ci reprezintă consecința votului direct exprimat împotriva menținerii Comitetului creditorilor. Sancțiunea nulității prevăzută de art.14 alin.2 din Legea nr.85/2006 se aplică doar cu privire la deliberările asupra unor chestiuni necuprinse în convocator. P. cedura insolvenței se poate desfășura și în lipsa Comitetului Creditorilor care nu poate fi disociat de Adunarea Creditorilor. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. În susținere se arată că în cauză nu trebuie avut în vedere legătura cauză-efect ci oportunitatea măsurii. Măsura a fost total neoportună fiind prezenți doar 2 creditori. Scopul recurentei este acela de a elimina orice control al creditorilor care se poate exercita asupra Comitetului. Eliminarea unui participant la procedură este în contradicție cu interesul general al creditorilor. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
C. ea reține cauza în pronunțare.
Notă: La epuizarea cauzelor în recurs se prezintă av. M. M. în reprezentarea intereselor intimatei, SC P. S. R. C. S. care depune împuternicire avocațială solicitând instanței a fi luat prezent la apelul nominal.
C U R T E A :
P. n sentința civilă nr. 4.431 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a7 al Tribunalului Specializat C. s-a admis contestația formulată de creditorul M. A. C. și s-a desființat hotărârea adoptată la data de_ de către adunarea creditorilor debitoarei SC R. S. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din procesul verbal al adunării creditorilor S.C. R. S.R.L. care a avut loc la data de_ rezultă că adunarea a fost convocată de către administratorul judiciar, cu respectarea dispozițiilor art. 13 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, la cererea creditorului B. M. SA care deține o creanță în valoare de 59,774% din masa credală (f. 24). Ordinea de zi a adunării a fost reprezentată de oportunitatea menținerii comitetului de creditori. La adunarea creditorilor a fost prezent reprezentantul creditoarei B. M. S.A. și M. u
A., iar creditoarea D. C. si-a exprimat votul în scris în sensul că este de acord cu menținerea comitetului creditorilor. Creditorul M. A., care deține 24, 96 din valoarea masei credale, a votat pentru oportunitatea menținerii comitetului creditorilor, iar creditoarea B. M. S.A., care deține o creanță în valoare de 59,774% din masa credală, a considerat că nu este oportună menținerea comitetului creditorilor și a propus și votat pentru eliminarea acestui comitet. În considerarea voturilor exprimate, s-a constatat, în baza unui procent de 70,538% din creanțele votante, că s-a decis eliminarea comitetului creditorilor.
Contestatorul a invocat faptul că hotărârea a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Conform acestei dispoziții legale orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse în convocare este nulă, cu excepția cazului în care la ședință participă titularii tuturor creanțelor.
Judecătorul sindic a reținut că, deși convocarea adunării creditorilor a fost făcută pentru a se vota asupra oportunității menținerii comitetului creditorilor, deliberările au avut loc și cu privire la eliminarea acestui comitet, deși o convocare în acest sens nu a fost realizată și la ședință nu au fost prezenți titularii tuturor creanțelor. Raportat la obiectul convocării, votul exprimat ar fi trebuit să se limiteze la acest obiect, iar hotărârea adoptată trebuia să fie în sensul că nu mai este oportună menținerea comitetului creditorilor, însă contrar prevederilor art. 14 alin. 2 din Legea nr. 85/2006,
s-a votat de către creditorul majoritar și s-a hotărât eliminarea comitetului creditorilor. Faptul că eliminarea comitetului creditorului ar fi fost o consecință directă a inoportunității menținerii comitetului creditorilor nu prezintă relevanță în cauză și nu poate înlătura sancțiunea nulității absolute impuse de art. 14 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Chiar dacă se poate reține existența unei legături cauză-efect, prevederile art. 14 alin. 1 și alin. 2 sunt clare și nu lasă loc nici unei interpretări care să permită deliberări asupra chestiunilor necuprinse în mod clar și expres în ordinea de zi.
Comitetul creditorilor SC R. S. a fost ales de către adunarea creditorilor, conform dispozițiilor art. 16 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Legea insolvenței stabilește criteriile care trebuie avute în vedere la alegerea comitetului creditorilor, precum și posibilitatea modificării componenței comitetului, astfel încât aceste criterii să fie respectate în toate fazele procedurii (art. 16 alin. 5), însă nu stabilește printre atribuțiile adunării creditorilor și posibilitatea de a desființa un comitet al creditorilor constituit conform legii. Din modul în care este redactat art. 16 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 rezultă că este necesară menținerea comitetului creditorilor în toate fazele procedurii. Judecătorul sindic reține că, deși legea insolvenței nu interzice în mod expres desființarea comitetului creditorilor, o astfel de măsură nu poate fi adoptată, ea contravenind dispozițiilor art. 16 și 17 din Legea nr. 85/2006. Faptul că în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC R. S. au fost achitate integral o parte din creanțe, nu justifică desființarea comitetului creditorilor, atât timp cât modificarea componenței acestuia se poate face cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 16 alin. 4 din legea insolvenței. De altfel, debitoarea se află în procedura de reorganizare, procedură în cadrul căreia comitetul creditorilor are atribuții legale ce trebuie îndeplinite în vederea realizării scopului procedurii și interesului colectiv al creditorilor.
Față de considerentele reținute, judecătorul sindic a apreciat că hotărârea adoptată de adunarea creditorilor este contrară dispozițiilor art. 14 alin. alin. 1 și art. 16 și 17 din Legea insolvenței, motiv pentru care în temeiul art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 a admis contestația formulată de creditorul M. A. C. și a desființat hotărârea adoptată la data de_ de către adunarea creditorilor debitoarei SC R.
S. .
Împotriva acestei sentințe, creditoarea S.C. B. M. S.A. BUCUREȘTI a declarat recurs
, solicitând instanței admiterea acestuia si, pe cale de consecința, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii contestației formulate de intimatul
M. A. C. împotriva P. cesului-verbal al Adunării Creditorilor debitoarei SC R.
S. încheiat în data de_ ca netemeinica si nelegala, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că având în vedere ca judecătorul- sindic a considerat ca exista o legătura de cauzalitate indisolubila intre decizia privind inoportunitatea menținerii Comitetului Creditorilor si efectul eliminării Comitetului, soluția de desființare a Deciziei adoptate de Adunarea Creditorilor în data de_ este nelegala.
Ordinea de zi a Ședinței Adunării Generale a Creditorilor din data de_ a cuprins punctul referitor la "oportunitatea menținerii Comitetului de Creditori al R. ".
Consecința fireasca a deciziei creditorilor de a nu mai fi menținut în cadrul procedurii un Comitet de Creditori al debitoarei R. este eliminarea acestuia. P. n urmare, eliminarea Comitetului de Creditori era subînteleasa ca fiind inclusa în ordinea de zi a Ședinței Adunării Generale a Creditorilor debitoarei R. din data de_, fiind efectul direct si firesc al deciziei de constatare a inoportunității menținerii Comitetului de Creditori.
"Eliminarea Comitetului Creditorilor" nu a reprezentat o chestiune distincta fata de ordinea de zi stabilita prin Convocator, ci reprezintă consecința directa a votului exprimat împotriva "oportunității menținerii Comitetului de Creditori". Sancțiunea nulității prevăzuta de art. 14 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 se aplica doar cu privire la deliberările asupra unor chestiuni necuprinse în convocator. Or, "eliminarea
Comitetului Creditorilor" a fost incorporata în convocator, fiind efectul direct al votului exprimat de creditori împotriva "oportunității menținerii Comitetului de Creditori". Pe cale de consecința, nu era necesar sa participe la ședință titularii tuturor creanțelor. Ședința Adunării Generale a Creditorilor a fost legal constituită, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 85/2006, iar decizia adoptata nu este afectata de nulitatea prevăzuta de art. 14 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
A mai apreciat creditoarea că decizia de eliminare a comitetului de creditori al debitoarei R. a fost întemeiata, procedura insolventei se poate desfășura si în lipsa Comitetului Creditorilor, deoarece pe parcursul procedurii, principalul rol al Comitetului Creditorilor este acela de urmărire a interesului concursual al creditorilor participanți în procedura, iar numărul membrilor Comitetului trebuie sa fie corelat cu complexitatea cauzei si cu structura pe categorii de prioritate a creditorilor din procedură, art. 17 din Legea nr. 85/2006 arătând care sunt atribuțiile Comitetul Creditorilor.
Apoi, Comitetul Creditorilor, în calitate de participant la procedura insolventei, nu poate fi disociat de Adunarea Creditorilor, fiind compus din creditorii care dețin creanțele garantate, bugetare si chirografare cele mai mari, prin valoare. Interesul urmărit de Comitetul Creditorilor este comun cu cel al Adunării Creditorilor, respectiv asigurarea unui caracter concursual al procedurii insolventei fata de toti creditorii. Acest fapt este confirmat de art. 17 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia acțiunile, masurile si deciziile Comitetului Creditorilor sunt supuse cenzurii Adunării Creditorilor.
Necesitatea constituirii unui Comitet al Creditorilor se apreciază în funcție de numărul de creditori ale căror creanțe au fost înscrise pe Tabelul Preliminar si de complexitatea cauzei. Un număr mic de creditori permite judecatorului-sindic sa renunțe la a mai desemna un Comitet de Creditori. În cazul în care nu se constituie sau se elimina Comitetul Creditorilor, atribuțiile Comitetului Creditorilor prevăzute la art. 17 alin. 1 lit. b) si f) din Legea nr. 85/2006 vor fi exercitate de Adunarea Creditorilor. Rezultă că Adunarea G. a Creditorilor poate suplini lipsa unui Comitet al Creditorilor în cazul în care nu se constituie sau este eliminat Comitetul Creditorilor, astfel ca procedura insolventei se poate desfășura si în lipsa acestui organ. De asemenea, Comitetul Creditorilor poate fi eliminat în situația în care nu mai este oportuna menținerea acestuia.
In speța, numărul creditorilor a scăzut semnificativ fata de momentul întocmirii Tabelului Preliminar de Creanțe. în realitate, procentul creanțelor achitate este mult mai mare decât cel indicat de intimat (2.8% din totalul creanțelor). Cu toate acestea, procentul creanțelor achitate nu echivalează cu numărul creditorilor participanți la procedura insolventei. Singurii creditori participanți la procedura sunt în prezent creditorii chirografari si creditorul garantat (creanțele creditorilor bugetari si salariali au fost satisfăcute în integralitate).
Raportat la toate aceste aspecte, în opinia recurentei, menținerea Comitetului Creditorilor devenise importuna, astfel că măsura eliminării Comitetului Creditorilor debitoarei R. s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 16 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, având în vedere ca nu mai putea fi asigurata componenta Comitetului Creditorilor prevăzuta de textul legal invocat, întrucât la momentul adoptării Deciziei de eliminare a Comitetului Creditorilor mai existau doar doua categorii de creanțe: garantate si chirografare.
Creditorul M. A. C. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. În argumentarea poziției sale, creditorul a arătat că desființării Comitetului Creditorilor a venit din partea unui singur creditor, respectiv B. M. S.A., iar hotărârea a fost adoptata cu votul favorabil al acestei creditoare majoritare cu scopul de a elimina orice control al creditorilor care se putea exercita de către aceștia în cadrul Comitetului Creditorilor si de a deține controlul total asupra proceduri, în detrimentul celorlalți
creditori., iar o astfel de măsura este nelegală si în contradicție cu spiritul Legii nr. 86/2006 care instituie o procedura concursuală.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Starea de fapt expusă și normele legale incidente din materia insolvenței relevă faptul că hotărârea adunării creditorilor din data de_ este nelegală, fiind necesare doar unele considerații referitoare la aspectele reținute de către judecătorul sindic ca relevante în motivarea soluției de anulare.
Astfel, contrar celor reținute de către judecătorul sindic, nu se poate afirma cu temei faptul că hotărârea adoptată de către creditorul majoritar are la bază o propunere care nu se afla pe ordinea de zi, fiind adoptată astfel în condiții de nelegalitate. În realitate, așa cum susține întemeiat recurenta, Ordinea de zi a Ședinței Adunării Generale a Creditorilor din data de_ a cuprins punctul referitor la
"oportunitatea menținerii Comitetului de Creditori al R. ". Or a vota împotriva oportunității menținerii comitetului creditorilor echivalează implicit cu desființarea acestuia. Raportat strict la ordinea de zi și la manifestarea de voință a părților, hotărârea adoptată prin votul creditorului majoritar este lipsită de echivoc în sensul desființării comitetului creditorilor și nu era necesară din această perspectivă o nouă adunare a creditorilor care să decidă din nou cu privire la acest aspect punctual.
Instanța de recurs apreciază întemeiată ideea potrivit căreia consecința firească a deciziei creditorilor de a nu mai fi menținut în cadrul procedurii un Comitet de Creditori al debitoarei R. este eliminarea acestuia. P. n urmare, eliminarea Comitetului de Creditori era subînteleasa ca fiind inclusa în ordinea de zi a Ședinței Adunării Generale a Creditorilor debitoarei R. din data de_, fiind efectul direct si firesc al deciziei de constatare a inoportunității menținerii Comitetului de Creditori.
Cauza de nulitate a hotărârii adunării creditorilor din data de_ care subzistă și în aceste condiții este legată însă de competența adunării creditorilor de a decide cu privire la desființarea comitetului creditorilor.
Trebuie precizat ,,ab initio,, în acest context faptul că nu există o competență expresă a adunării creditorilor de a adopta o hotărâre care să aibă ca obiect desființarea comitetului creditorilor.
Din dispozițiile art. 16 și 17 ale Legii 85/2006 rezultă faptul că, competența desemnării comitetului creditorilor revine în primul rând judecătorului sindic care poate desemna în condițiile art. 16 alin. 1 din Legea 85/2006 un comitet format din 3-5 creditori. Dacă judecătorul sindic nu își exercită această prerogativă, comitetul creditorilor poate fi ales în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor. Mai mult, adunarea creditorilor poate înlocui componența adunării creditorilor așa cum a fost desemnată de către judecătorul sindic.
În cazul concret analizat, comitetul creditorilor S.C. R. S.R.L. a fost ales de către adunarea creditorilor, conform dispozițiilor art. 16 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 anterior evocate. Legea insolvenței mai stabilește și criteriile care trebuie avute în vedere la alegerea comitetului creditorilor, precum și posibilitatea modificării componenței comitetului, astfel încât aceste criterii să fie respectate în toate fazele procedurii (art. 16 alin. 5).
Nu există vreo dispoziție expresă care să stabilească printre atribuțiile adunării creditorilor și posibilitatea de a desființa un comitet al creditorilor constituit conform legii. Mai mult, din modul în care este redactat art. 16 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic a reținut întemeiat că este necesară menținerea comitetului creditorilor ,,în toate fazele procedurii,,. Atribuțiile reglementate de art. 17 din Legea 85/2006 pentru comitetul creditorilor au ca finalitate bunul mers al procedurii, iar pe de altă parte dispozițiile art. 16 alin. 6 prevăd o modalitate în care chiar judecătorul sindic poate folosi comitetul creditorilor în obținerea unei asistențe utile derulării în bune circumstanțe a procedurii. Or, prin prisma acestor dispoziții utilitatea comitetului creditorilor este lipsită de orice echivoc.
În concordanță cu judecătorul sindic și instanța de recurs concluzionează că, deși legea insolvenței nu interzice în mod expres desființarea comitetului creditorilor, o astfel de măsură nu poate fi adoptată prin votul adunării creditorilor, ea contravenind dispozițiilor art. 16 și 17 din Legea nr. 85/2006. Doar judecătorul sindic ar putea aprecia la cererea adunării creditorilor că respectivul comitet al creditorilor, în funcție de modul în care s-a derulat procedura și de etapa la care s-a ajuns, precum și de anumite rezultate concretizate până în acel moment, nu-și mai găsește utilitatea și atribuțiile sale pot fi exercitate de către adunarea creditorilor, similar situației vizate de art. 16 alin. 1 teza finală în care numărul mic de creditori nu ar impune constituirea unui asemenea comitet. O astfel de cerere ar fi o cerere aferentă procedurii insolvenței în accepțiunea art. 11 alin. 2 din Legea 85/2006.
Pentru toate aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cpc, instanța va respinge recursul declarat de creditoarea S.C. B. M. S.A. BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 4.431 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a7 al Tribunalului Specializat C., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de creditoarea S.C. B. M. S.A. BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 4.431 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a7 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
P. nunțată în ședința publică din 4 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
DP A. A. I. C. I.
GREFIER,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex.
J. fond: S. I. .
← Încheierea civilă nr. 909/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2780/2013. Procedura insolvenței → |
---|