Decizia civilă nr. 873/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 873/2013
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2013
C. pletul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1354/_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui B. -N., privind și pe intimat SC P. C. S. PRIN LICHIDATOR J. CII O. I., intimat O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD, recurent, intimat D. G. A F. P. B. N., intimat SC
P. C. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1354/_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui B. -N. În temeiul art. 131 din legea 85/2006 privind procedura insolvenței,
S-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC P.
C. S., CUI 6906659 număr de ordine în registrului comerțului J_ și radierea acestei societăți comerciale din R. C. . A fost aprobat decontul lichidatorului judiciar C.I.I. O. I., pentru suma de 1.114,7 lei, ce s-a achitat din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin.4 din Legea 85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii, că a fost depus la dosar și afișat un raport privind
închiderea procedurii falimentului, care a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, s-a aprobat și onorariu lichidatorului judiciar pentru suma totală de 1.114,7 lei (fără TVA) reprezentând cheltuieli de procedură și onorariu pentru activitățile și lucrările specifice, în conf.cu prev.art.89 alin.1 lit.b din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, publicate în M.O. nr.555 din_, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea A. F.
P. B.
solicitând admiterea recursului așa cum este formulat in scris, casarea Sentintei atacate si trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului impotriva debitoarei .
Invederează faptul ca anterior inchiderii procedurii nu s-a comunicat de catre lichidatorul judiciar raportul final, astfel incat a fost pusă in imposibilitatea de a-și exprima un punct de vedere si a face obiectii la raportul final conform art. 129 al.1 din Legea nr.85/20006.
Consideră ca lichidatorul judiciar pe parcursul desfășurării procedurii nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei, facand doar formal o mentiune cu privire la faptul ca nu s-au constatat fapte ce ar impune formularea unei actiuni in raspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 din Legea insolventei.
Analizand aspectele care au dus la starea de insolventa a debitoarei, apreciază ca se impune luarea in considerare pentru a fi stabilita raspunderea administratorului si starea de pasivitate a acestuia fata de acumularea continua a datoriilor societatii catre bugetul de stat, fara incercarea de redresare si achitare a acestora.
Avand in vedere cele aratate mai sus, solicită admiterea recursului, casarea Sentintei civile nr.1354/_ si trimiterea cauzei instantei de fond, pentru continuarea procedurii de faliment.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.1930 din_ pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, a fost deschisă procedura simplificată a falimentului împotriva debitoarei SC P. C. S. B. în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței, la solicitarea lichidatorului C. I. de I. O. I.
, făcută în baza prev.art.260 alin.4 din L.31/1990 rep., privind societățile comerciale.
Lichidatorul judiciar a întocmit un tabel definitiv al creanțelor în care a fost înscrisă creditoarea AFP B., cu o creanță bugetară în sumă de 497 lei.
Lichidatorul judiciar, prin unicul raport întocmit în procedură, a arătat că debitoarea nu deține bunuri în averea sa și, de asemenea, că nu a reușit să intre în posesia actelor contabile.
Prin sentința recurată, în baza disp.art.131 din lege, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea acesteia din registrul de publicitate.
Obiect al prezentului recurs îl constituie dispoziția referitoare la admiterea cererii de închidere a procedurii insolvenței debitoarei, solicitându-se casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivele de recurs se arată că au fost prejudiciate drepturile și interesele acestui participant, în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a dat curs prev. art. 129 din lege și nu a întreprins toate demersurile necesare în vederea constatării situației reale a debitoarei și a identificării persoanelor responsabile de starea de insolvență.
Analizând aceste motive de nelegalitate, prin prisma celor mai sus arătate, Curtea constată că susținerile creditoarei nu își găsesc fundament în modul în care judecătorul sindic a înțeles să administreze procedura insolvenței debitoarei. Pentru a dispune astfel, Curtea a luat în considerare împrejurarea că recurenta ignoră faptul că închiderea procedurii nu a survenit în condițiile reglementate de prev. art. 129 din lege, ci în cele prevăzute de textul art. 131, iar criticile din recurs sunt contracarate de disp. art. 131 alin. 2 din lege, conform
cărora, în astfel de situații, nu sunt aplicabile prev. art. 129.
Pe de altă parte, publicitatea raportului prin care s-a propus închiderea procedurii a fost realizată prin BPI, așa cum atestă probațiunea din dosarul de
fond, susținerile contrare fiind nefondate.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din textul art.131 din Legea nr.85/2006, condițiile care trebuie îndeplinite sunt numai lipsa bunurilor din averea debitoarei, sau insuficiența acestora, raportat la cheltuielile procedurii și refuzul creditorilor de avansare a sumelor corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
Or, reiese din cererea întocmită de către lichidatorul judiciar că ambele cerințe sunt prezente în speță, astfel încât sentința pronunțată este temeinică și legală.
În acest context, nu pot fi reținute susținerile conform cărora art.131 din lege nu are o natură imperativă, întrucât modificarea acestor dispoziții, survenită prin O.U.G. nr. 173/19 noiembrie 2008, a stabilit în mod imperativ în sarcina judecătorului sindic obligația de a închide procedura în acele situații prevăzute în mod clar și explicit în lege, situații în care în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
În final, important de subliniat este și faptul că, raportat la temeiul legal invocat de către judecătorul sindic pentru închiderea procedurii, respectiv art.
131 din lege, orice referire la activitatea prestată de către lichidator, apreciată prin recurs ca fiind superficială, în lipsa clarificării cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței, este neavenită, în condițiile în care pentru continuarea demersurilor în acest sens nu există fonduri în averea debitoarei, iar creditoarea nu s-a oferit, nici chiar prin recurs, să avanseze sumele corespunzătoare.
Astfel, în optica legiuitorului, dezideratele obiective ale degrevării fondului de lichidare și ale asanării circuitului comercial prevalează față de cele subiective invocate de către recurentă, în situația în care aceasta nu înțelege să-și asume riscurile avansării sumelor necesare continuării procedurii, cu atât mai mult cu cât, în calitate de unică creditoare, avea la dispoziție toate pârghiile prevăzute de legiuitor.
Pentru toate aceste motive, în conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr.85/2006 și art.312 alin.1 C.pr.civ., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr. 1354/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui
B. -N., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
S. Al H.
Judecător,
M. B.
Judecător,
G. -A. N.
Grefier,
A. B.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: I. U.
← Sentința civilă nr. 12/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 924/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|