Decizia civilă nr. 902/2013. Procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 902/2013
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de recurentul Ț. R., împotriva sentinței civile nr. 776 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., cauza privind și pe intimata SC B. R. E. S. PRIN ADMINISTRATOR
J. S. C. DE I. T. S., având ca obiect procedura insolvenței
- contestație la tabelul preliminar.
În data de_, s-a înregistrat la dosar din partea recurentului Ț.
R. o adresă la care a anexat copia Contractului de rezervare încheiat la data de_, iar în data de_ a depus la dosar un nou set de concluzii scrise ( f. 60 - 61).
Deliberând reține că,
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.776 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a1 al Tribunalului Specializat C. s-a respins ca neîntemeiată contestația la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SC B. R. E. S. formulată de contestatorul creditor Ț. R. în contradictoriu cu debitoarea SC B.
R. E. S. prin administrator judiciar S. C. DE I. T. S. .
În temeiul art. 164 Cod procedură civilă s-a dispus conexarea prezentei contestații la dosarul_ al Tribunalului Specializat C. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de admitere a declarației de creanță creditorul contestator Ț. R. a solicitat înscrierea în tabelul preliminar de creanțe în categoria creanțelor chirografare cu suma de 180.104,13 lei și să se constate că a intervenit compensarea între diferența de preț pe care acesta o mai are de achitat și suma datorată de către debitoare, urmând a fi înscris în tabelul preliminar cu o diferență de creanță în cuantum de 136.681,85 lei.
Potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, ultima tranșă de preț urma a fi achitată la momentul întabulării apartamentului.
Cât privește solicitarea contestatorilor de compensare a penalităților de întârziere datorate de către debitoare, cu tranșa a 4-a de preț, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1145- 1146 Cod civil, compensația n-are loc decât între două datorii care, deopotrivă au ca obiect o sumă de bani, o cantitate oarecare de lucruri
fungibile de aceeași specie și care sunt deopotrivă lichide și exigibile, iar termenul de grație nu împiedică compensația.
Ambele creanțe sunt certe în sensul art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, iar lipsa de exigibilitate a creanței debitoarei nu împiedică, în principiu, compensația, termenul de plată fiind stabilit în favoarea creditorului, care are deplina libertate de a renunța la acest beneficiu, în conformitate cu principiul disponibilității în procesul civil, însă această renunțare la beneficiul termenului trebuia făcută înainte de data deschiderii procedurii, fapt care însă nu a fost dovedit de către contestator, pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006. Creanța debitoarei reprezentând tranșa a 4-a din preț nu este însă lichidă, valoarea sa în lei neputând fi determinată decât la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, prin aplicarea cursului convenit de părți: cursul BNR de la data respectivă + 1%. În consecință,
compensarea celor două creanțe, chiar pe cale judiciară, nu este posibilă, iar cererea contestatorului apare ca fiind prematură, creanța debitoarei fiind nelichidă.
Astfel, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu dispozițiile art. 1145-1146 Cod civil, în mod legal, administratorul judiciar nu a procedat la operarea compensării între creanțele părților până la cuantumul celei mai mici dintre aceasta.
Față de cele de mai sus, raportat la dispozițiile art. 73 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a respins ca neîntemeiată contestația la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SC B. R. E. S. formulată de contestatorul creditor Ț. R. în contradictoriu cu debitoarea SC B. R.
S. prin administrator judiciar S. C. DE I. T. S. . Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditorul Ț. R.
solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației sale la tabelul preliminar al creanțelor.
În motivele de recurs se arată că în mod greșit a respins prima instanță contestația la tabelul preliminar al creanțelor privind pe debitoarea se B. R. E. față de împrejurarea că administratorul judiciar a refuzat compensarea creanței față de debitoare (reprezentând penalități de întârziere și cheltuieli de judecată pentru nepredarea în termen a apartamentului contractat cu debitoarea) cu ultima tranșă din prețul stabilit pentru același apartament.
Punctual, problemele juridice pe care le ridică contestația vizează, pe de o parte, exigibilitatea creanței debitoarei față de recurent, iar pe de altă parte, simultaneitatea celor două obligații supuse compensării (2).
Recurentul arată că a încheiat cu debitoarea SC B. R. E. S. un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la un apartament din ansamblul rezidențial al debitoarei. Cum imobilul nu era construit la data contractării, au stabilit plata prețului în patru rate, aferente diferitelor momente de edificare, respectiv ultima rată din preț aferentă momentului întabulării bunului.
Totodată, arată că a achitat primele tranșe din preț, însă, pe fundalul diferendelor intervenite între părți, date de faptul că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a finaliza și de a preda apartamentul în stadiul convenit contractual, ultima tranșă nu a fost achitată.
Având în vedere faptul că debitoarea a întârziat în mod culpabil finalizarea și predarea apartamentului, recurentul s-a adresat instanței de judecată cu o cerere, soluționată prin Sentința comercială nr. 6583/26 octombrie 2010, a Tribunalului Comercial C. (sentință depusă la prezentul
dosar), în sensul admiterii cererii subsemnatului și a obligării debitoarei la plata în favoarea acestuia la penalități de întârziere în cuantum de 174.233,13 lei, plus cheltuieli de judecată în cuantum de 5871 Ron. Hotărârea a fost menținută în totalitate în căile de atac.
Soluția instanței este justificată față de art. 7.6 din Antecontractul pe care l-a încheiat cu debitoarea, prin care debitoarea și-a asumat achitarea, pentru fiecare zi de întârziere, a unor penalități de 0,2% din valoarea acestui imobil, mai puțin sumele neachitate potrivit înțelegerii.
Susține că, s-a ajuns la situația în care, pe de o parte, recurentul este creditor al SC Buiding R. E. S. cu suma mai sus menționată, iar pe de altă parte SC B. R. E. S. îi este creditor cu suma reprezentând ultima tranșă din preț. Trebuie menționat faptul că după pronunțarea sentinței prin care s-a stabilit obligația debitoarei de a-i achita aceste sume, recurentul s-a adresat debitoarei cu o notificare, prin care i-a solicitat, pe de o parte, o întâlnire la notar în vederea semnării în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, iar pe de altă parte, ca, în termen de 3 zile de la data primirii notificării să efectueze toate demersurile necesare astfel încât recurentul să fie imediat pus în posesia apartamentului. Cu această ocazie, a arătat că, raportat la prevederile art. 720/8 C.Pr.Civ, creanța împotriva debitoarei și creanța debitoarei împotriva sa sunt certe, lichide și exigibile, urmând să se compenseze de drept în temeiul art. 1143 și urm. C.Civ., până Ia concurența sumei de 43.422,28 lei, astfel încât sunt în situația achitării integrale a prețului pentru apartament, nemaiexistând nici un impediment pentru care contractul de vânzare-cumpărare să nu fie încheiat în forma autentică.
Contractul de vânzare-cumpărare nu a fost perfectat la data întâlnirii noastre Ia notar (07.l2.201O), sub pretextul devenit clasic pentru debitoare al imposibilității de înstrăinare datorită interdicției de înstrăinare instituite cu privire la imobil de către BCR, până la concurența creditului contractat de către SC B. R. E. S. . S-a ajuns astfel la situația în care, din culpa exclusivă a debitoarei, recurentul nu a dobândit calitatea de proprietar asupra apartamentului până la data deschiderii procedurii insolvenței.
Susține, de asemenea, că ulterior pronunțării soluției de deschidere a insolvenței față de debitoare, recurentul a formulat în condițiile legii o declarație de creanță, care a fost avută în vedere de către lichidatorul judiciar la întocmirea tabel ului preliminar. În cuprinsul raportului de verificare a creanțelor declarate împotriva debitoarei, administratorul judiciar a arătat că apreciază drept prematură compensarea restului de preț datorat cu suma ce o datorează debitoarea cu titlu de penalități. Astfel, administratorul judiciar observă că din dispozițiile antecontractului de vânzare-cumpărare rezultă că promitentul-cumpărător datorează ultima tranșă din preț la data întabulării bunului, întabulare care nu a mai avut loc.
Astfel, consideră administratorul judiciar că creanta debitoarei în insolventă nu este exigibilă decât după deschiderea procedurii, nefiind deci îndeplinite condițiile compensației legale la data deschiderii procedurii. Judecătorul sindic chemat în primă instanță să se pronunțe cu privire la această problemă a susținut poziția administratorului judiciar.
Apreciază soluția instanței ca fiind greșită, față de cel puțin următoarele împrejurări:
Potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat, ultima tranșă din preț trebuia achitată la momentul întabulării bunului. Sub acest aspect, apreciază că se impune clarificarea sintagmei din contract referitoare
la întabularea bunului", aceasta întrucât, la data încheierii contractului, bunul nu era realizat, deci nu era întabulat nici pe numele vânzătorului. Era logic deci ca vânzătorul să consimtă acordarea în favoarea cumpărătorului a unui termen de plată pentru ultima tranșă din preț până la data la care bunul era evidențiat în cartea funciară în proprietatea vânzătorului, fiind astfel întrunite condițiile în vederea încheierii contractului de vânzare- cumpărare în formă autentică. În această interpretare, ultima tranșă din preț era datorată la întabularea apartamentului pe numele vânzătorului. Or, această întabulare a avut loc anterior deschiderii procedurii, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară.
Interpretarea contrară, în sensul că ultima tranșă din preț trebuia plătită abia la întabularea pe numele cumpărătorului, nu se înscrie în logica contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât nu este verosimil ca promitentul-vânzător, care încheia aceste antecontracte de pe o poziție de forță, impunând conținutul contractului celeilalte părți, să fi consimțit ca ultima tranșă din preț să fie plătită la întabularea pe numele cumpărătorului, știut fiind că această întabulare este ulterioară încheierii contractului în formă autentică și că este în sarcina cumpărătorului. În această optică scadența obligației ar fi depins de comportamentul debitorului, ceea ce este puțin probabil ca vânzătorul să își fi dorit.
În orice caz, în lipsa unui element edificator cu privire la înțelesul clauzei, aceasta trebuie interpretată în contra vânzătorului, conform dispozițiilor art. 1312 C.civ. (1864).
În această situație, chiar dacă am condiționa compensația de data scadenței ultimei tranșe din preț, aceasta este anterioară deschiderii procedurii insolvenței.
Chiar dacă instanța ar considera că creanța referitoare la ultima tranșă din prețul de vânzare era scadentă la întabularea pe numele cumpărătorului, adică după deschiderea procedurii, consideră că compensația celor două creanțe se impune din următoarele considerente:
Obligația de plată a prețului, așa cum a fost aceasta stabilită contractual, este afectată în acest caz de un termen suspensiv. Termenul suspensiv de executare este considerat stipulat exclusiv în favoarea debitorului, conform art. 1024 C.civ. (1864). Prin urmare, pe de o parte, acesta poate să renunțe la beneficiul termenului, iar pe de alta, creditorul nu poate invoca un drept care nu a fost stipulat în favoarea lui, pentru a obține consecințe juridice contrare intereselor celeilalte părți.
Ca o consecință a acestui fapt, creditorul nu poate invoca termenul suspensiv de care este afectată obligația debitorului, pentru a se opune compensației legale a propriei sale obligației exigibile cu obligația debitorului față de el.
Cerința exigibilității celor două creanțe supuse compensării are semnificația că "niciunul dintre debitorii celor două raporturi obligaționale nu poate fi ținut să plătească cu anticipație, adică înainte de termen. ... această cerință se întemeiază pe faptul că, prin efectele și finalitățile sale, compensația este o plată dublă "scurtă ", care, la fel ca orice plată, nu poate fi cerută înainte de exigibilitatea creanțelor ... ". Aceasta înseamnă că niciunul dintre creditorii reciproci nu poate invoca compensația anterior exigibilității obligației debitorului său, lipsindu-l astfel de beneficiul termenului, dar nu că nu ar putea invoca compensația renunțând la beneficiul termenului propriei sale datorii.
Invocarea de către debitoarea în insolvență a neîndeplinirii termenului pentru a se opune compensării creanțelor reciproce este echivalentă cu invocarea propriei culpe.
Aceasta întrucât amânarea exigibilității obligației referitoare la ultima tranșă din preț este urmarea culpei promitentei vânzătoare constând în neîndeplinirea obligațiilor sale contractuale. În concret, încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică trebuia să fie precedată de realizarea apartamentului de către debitoare în conformitate cu prevederile contractului. Or, debitoarea nu și-a îndeplinit această obligație, împrejurare constatată și de către instanța de judecată chemată să se pronunțe cu privire la obligarea debitoarei la acordarea de penalități.
Precizează că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile la termen, motiv pentru care a solicitat aplicarea clauzei contractuale referitoare la penalitățile de întârziere. Invitația de a semna procesul verbal de predare a apartamentului s-a făcut fără ca lucrările să fi fost finalizate în conformitate cu prevederile contractuale.
Dimpotrivă, predarea bunului s-a făcut fără să fi fost finalizate lucrările conform contractului, și chiar și această predare neconformă contractului s-a făcut prin executarea silită a debitoarei.
S-a apreciat că creanța debitoarei referitoare la plata ultimei tranșe din preț se va naște numai" după deschiderea procedurii insolvenței, odată cu întabularea apartamentului. Aprecierea este greșită. Este evident că obligația de plată a prețului se naște la momentul încheierii contractului, eșalonările convenite de părți privesc doar executarea, și nu existența obligației. Obligația privind plata penalităților se naște de la momentul întârzierii în executare. Ambele momente ale nașterii celor două creanțe reciproce sunt anterioare deschiderii procedurii insolvenței. Cele două creanțe sunt simultane, îndeplinind condițiile compensației legale.
Analizând recursul declarat de recurentul Ț. R. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente
:
Potrivit convenției încheiate între recurent și debitoare la data de 20 iunie 2007, ulterior modificat prin acte adiționale, prețul imobilului apartament nr.30/bloc C1 și cota parte aferentă din părțile indivize comune și teren urma a fi achitat în rate; ultima rată, în sumă de 43.422,28 lei echivalent a 12.771,26 euro urma a fi plătită la momentul întabulării apartamentului.
Conform aceluiași contract, (art.7.6), promitentul vânzător se obliga să plătească penalități de 0,2% din valoarea imobilului ce formează obiectul contractului mai puțin sumele neachitate de către cumpărător, pentru fiecare zi de întârziere ce depășește data stabilită pentru recepție - penalitățile urmând a se calcula până la finalizarea și predarea apartamentului conform clauzelor contractuale; termenul de semnare a procesului verbal de recepție la finalizarea imobilului era data de_ .
Probele administrate în cauză evidențiază împrejurarea că la data stabilită de părți pentru semnarea procesului verbal de recepție, imobilul nu era finalizat iar întabularea acestuia nu era posibilă; recurentul și-a îndeplinit obligația de plată a ratelor de preț scadente, fiind achitate ratele I- III.
Prin sentința comercială nr.6583, pronunțată la data de 26 octombrie 2010 de către Tribunalul Specializat C., debitoarea a fost obligată la plata către contestator a sumei de 174.233,13 lei reprezentând penalități contractuale de întârziere plus cheltuieli de judecată.
Problema care se impune a fi lămurită în prezenta speță este aceea de a stabili dacă sunt întrunite condițiile compensării între creanța debitoarei ce reprezintă penalitățile contractuale de întârziere, cu ultima rată de preț datorată de către contestator potrivit convenției încheiate.
C. ea apreciază că în prezenta speță, dat fiind că debitoarea se află în procedura insolvenței, compensarea nu este posibilă decât în condițiile art.52 din LPI.
Potrivit art.52 din LPI, deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legala sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Pentru a putea opera compensarea legală este necesar ca dispozițiile art.1144 din vechiul C.civil să fie întrunite și să ne aflăm în prezența unor creanțe reciproce certe, lichide și exigibile.
C. ea va achiesa statuărilor judecătorului sindic conform cărora creanțele contestatorului și cea a debitoarei sunt certe în sensul art.379 alin.3 C.pr.civ., însă, exigibilitatea creanței contestatorului nu poate fi susținută.
C. ea reține că potrivit art. 379 alin. 3 și 4 C.pr.civ., creanța certă este creanța a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul; este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță (…) și este exigibilă o creanță cu scadența împlinită, deci a cărei executare poate fi cerută de către creditor.
Este real că termenul de plată este stabilit în favoarea creditorului iar acesta poate renunța la acest beneficiu, însă, pentru a produce efectele dorite în procedura insolvenței, această renunțare trebuie să existe la data deschiderii procedurii, în condițiile impuse prin contract, prin formulări clare și neechivoce. Altfel spus, era necesar ca anterior datei menționate, recurentul să își îndeplinească obligația asumată - plata diferenței de preț - chiar în lipsa prestației corelative a debitoarei, sau să se fi declarat, neechivoc, gata să și-o îndeplinească.
C. ea reține, de asemenea, că o manifestare a voinței neechivoce a recurentului de a renunța la beneficiul termenului stabilit în favoarea sa era consemnarea pe numele debitoarei a sumei reprezentând ultima rată din preț; corespondența derulată între contestator și debitoare evidențiază, însă, faptul că recurentul i-a solicitat debitoarei anterior declanșării procedurii insolvenței sale, doar să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului autentic de vânzare - cumpărare, precizând, doar cu titlu subsidiar, că apreciază că nu mai datorează ultima tranșă de preț ca urmare a intervenirii compensației legale. Or, creanța debitoarei împotriva sa nu urma a fi exigibilă la acel moment, al convocării la notar, și, deci, susceptibilă de compensare, decât la momentul întabulării dreptului de proprietate asupra imobilului, eveniment care nu s-a produs înainte de data deschiderii procedurii insolvenței debitoarei, astfel că ipoteza normei legale din art.52 LPI nu este întrunită, iar compensarea nu poate opera, corespondența purtată între părți fiind edificatoare.
Prin urmare, întrucât anterior declanșării procedurii insolvenței debitoarei, contestatorul nu și-a exprimat neechivoc intenția sa de a renunța la beneficiul termenului de plată, se poate susține cu temei că fiecare parte a înțeles că este ținut de obligațiile inițial asumate.
C. ea reține, de asemenea, că plata diferenței de preț de către contestator este condiționată, prin chiar convenția încheiată, de un eveniment viitor, respectiv întabularea imobilului. Este evident că această întabulare vizează întabularea pe numele cumpărătorului iar nu al vânzătorului pentru că doar astfel se poate asigura îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale asumate de părți: înstrăinarea imobilului condiționat de plata prețului, susținerile contrare fiind nefondate.
În consecință, întrucât în procedura insolvenței astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr.85/2006, compensarea nu poate avea loc decât în condițiile art.52 din lege, iar pentru ca datoriile reciproce ale creditoarei și debitoarei să fie stinse este necesar ca toate condițiile compensării să fie îndeplinite la momentul deschiderii procedurii, constatând că această ipoteză nu este întrunită în speță, C. ea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din LPI îl va respinge și va menține hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de creditorul Ț. R. împotriva sentinței civile nr. 776 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. SA M. C. C. P.
GREFIER
V. D.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.G. C.
| ← Sentința civilă nr. 3085/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 128/2013. Procedura insolvenței → |
|---|
