Încheierea civilă nr. 2011/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.2011/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: S. I.

GREFIER: A. VLAIC

Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii falimentului în formă simplificată formulată de către debitoarea S.C. N. C. S., în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.

Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților. La ambele apeluri nominale se constată lipsa reprezentantului debitoarei.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosar oferte de servicii din partea practicianului în insolvență C. N. S. PAVEL.

De asemenea, se constată că debitoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său de la dezbateri.

Instanța, prin raportare la prevederile art.131 N.C.P.C. coroborat cu prevederile art.6 din Legea nr.85/2006, constată că Tribunalul Specializat C. este competent teritorial și material să soluționeze cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către debitoarea S.C. N. C. S.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 18 iulie 2013 debitoarea SC

N. C. S. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată, apreciind că se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale. Totodată, debitoarea a solicitat numirea în cauză în calitate de lichidator judiciar a societății a C. N.

S. Pavel.

Față de actele depuse de către debitoare, judecătorul sindic constată că aceasta este în încetare de plăți, nemaiputând face față datoriilor sale exigibile, astfel încât, cererea debitoarei este apreciată ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă ca atare.

De asemenea, în acest context, instanța reține dispozițiile art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor Legii nr.85/2006, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Astfel, în temeiul art. 32 alin.1 din Legea nr. 85/2006 și față de manifestarea de voință a debitoarei, se va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoare și numirea în calitate de lichidator judiciar provizoriu a C. N. S. Pavel, care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din lege.

La desemnarea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic a avut în vedere disp. art. 11 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 277/2009, luând în considerare ofertele depuse la dosar și faptul că debitoarea a solicitat numirea în cauză a acestui practician în insolvență.

De asemenea, judecătorul sindic va dispune, în temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006, ca debitorul să depună la dosarul cauzei, în termen de 5 zile de la deschiderea procedurii, actele prevăzute de art. 28 alin.1 din lege, cu mențiunea că refuzul debitorului constituie infracțiune potrivit art. 147 din Legea nr. 85/2006.

Se va stabili în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit dispozițiilor art. 47 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului, iar în baza art. 18 alin.1 va dispune desemnarea administratorului special, în vederea reprezentării intereselor asociaților.

Se va dispune comunicarea prezentei tuturor instanțelor în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, potrivit disp. art. 37 din Legea nr. 85/2006.

În temeiul prev. art.44 din Legea nr.85/2006, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

Conform art.48 alin.1 din Legea nr.85/2006, va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin.2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind lichidatorului judiciar.

În temeiul dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 85/2006, va dispune notificarea de către lichidatorul judiciar a deschiderii procedurii insolvenței debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, în vederea efectuării mențiunii întemeiate pe dispozițiile art. 61 din lege.

Se va stabili termenul limită pentru depunerea de către creditori a opozițiilor la sentința de deschidere a procedurii pentru data de_ .

În baza prev. art.62 lit.b, c și d din Legea nr.85/2006, se va fixa termenul limită pentru depunerea creanțelor la data de_, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de_, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații care se vor formula în termenul stabilit de art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .

În temeiul art. 113 și următoarele din Legea nr. 85/206 se va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

În temeiul art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006, se va dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.

Se va fixa termen în vederea verificării stadiului procedurii, soluționării eventualelor opoziții formulate împotriva sentinței de deschidere a procedurii și pentru definitivarea tabelului de creanțe la data de_, sala 249, ora 8,00.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII,

D I S P U N E :

Admite cererea formulată de debitoarea SC N. C. S. J_, CUI 28194888, cu sediul procesual ales în mun. C. -N., str. P. nr. 12, ap. 4, jud. C., prin reprezentant legal Zoltan Scaba, pentru deschiderea procedurii insolvenței.

Dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei SC N. C. S. .

Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Numește lichidator judiciar provizoriu pe C. N. S. Pavel care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Stabilește în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și imprejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art.59 din Legea nr.85/2006.

Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.

Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

Dispune desemnarea administratorului special.

Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a efectua notificările prev. de art. 61 din Legea nr. 85/2006.

Stabilește termenul limită pentru formularea opozițiilor împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței pentru data de_ .

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de_, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de_, termenul pentru soluționarea

eventualelor contestații care se vor formula în termenul stabilit de art. 73 al 2 din Legea 85/2006 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .

Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Fixează termen în vederea verificării stadiului procedurii, soluționării eventualelor opoziții și pentru definitivarea tabelului de creanțe la data de_, sala 249, ora 8.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Specializat C. .

Pronunțată în ședința publică din_ .

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

S. I. A. VLAIC

Red./Dact.SI 8 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 2011/2013. Procedura insolvenței