Încheierea civilă nr. 2072/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.2072 /CC/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: E. B.
GREFIER: A. E. A.
Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii falimentului în formă simplificată formulată de către debitoarea F. A., în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se constată lipsa reprezentantului debitoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinită, procedura de verificare și regularizare se efectuează în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 27 alin. 5 din Legea nr.85/2006.
S-a făcut referatul cauzei, după care, judecătorul sindic, prin raportare la prevederile art.131 N.C.P.C. coroborat cu prevederile art.6 din Legea nr.85/2006, constată că T. Specializat C. este competent general, material și teritorial să soluționeze cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către debitoarea F. A. R.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 29 august 2013 sub nr. de mai sus, debitoarea F. A., prin lichidator P. M C. S., a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta, apreciind că societatea se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale.
În motivarea cererii, debitoarea a arătat că figurează cu creanțe fiscale neachitate în cuantum de 4.102 lei către bugetul local, respectiv către Municipiul C. N., datorie confirmată de Înștiințarea de plată nr. 5835570/_ . În același timp, societatea debitoare este dizolvată anterior formulării cererii introductive, nu deține nici un bun în patrimoniu, actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite, sediul nu mai există, iar debitorul, prin lichidatorul numit, declară intenția de intrare în faliment.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. 2 și art. 27 din Legea nr.
85/2006.
Cererea de deschidere a procedurii simplificate a fost formulată în numele societății debitoare de către lichidatorul acesteia, în considerarea calității sale de reprezentant al societății de la data depunerii specimenului de semnătură.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, judecătorul sindic reține următoarele:
Dispozițiile art.3 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006 definesc insolvența ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, insolvența fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor (lit.a) și iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadenței (lit.b).
Din înscrisurile depuse în probațiune rezultă existența unei datorii de
4.102 lei a debitoarei față de Municipiul C. -N., sumă ce reprezintă impozit pe mijloace de transport (f. 18).
Contrar susținerilor lichidatorului P. M C. S., instanța reține că debitoarea are în patrimoniu doua autoturisme, respectiv un autoturism marca Audi și unul marca Honda, astfel că lichidatorul are obligația să facă toate demersurile pentru a intra în posesia acestora și de lichida bunurile anterior menționate (f. 19).
Judecătorul sindic mai reține că lichidarea asociațiilor și fundațiilor trebuie realizată în principiu conform normelor generale în materie, cuprinse în capitolul IX din OG nr. 26/2000, și doar în situația de excepție prevăzută de art. 1 alin. pct. 6 din Legea nr. 85/2006, respectiv când asociația sau fundația care a desfășurat și activități economice este în stare de insolvență, lichidarea acesteia se face conform prevederilor Legii nr. 85/2006, ce reprezintă norma specială în materie.
Or, conform anexei 16 la cererea formulată de către lichidatorul P. M C.
S., F. A. nu a efectuat nici o activitate de la înființare și până la dizolvare, astfel că nu se poate prevala de dispozițiile Legii nr. 85/2006, lichidarea urmând să fie efectuată conform art. 62-72 din OG nr. 26/2000.
Insă, chiar dacă s-ar aprecia că se aplică dispozițiile Legii nr. 85/2006, cererea nu ar putea fi primită dat fiind faptul că, in conformitate cu susținerile lichidatorului, F. A. nu mai are conturi deschise, nefiind depusă nici declarațiile prevăzute de art. 28 lit. j) și k) din Legea nr. 85/2006, declarația depusă nefiind autentificată de notar sau certificată de avocat.
Față de considerentele mai sus expuse, apreciind că în cauză nu sunt întrunite cerințele prev. art.27 și 32 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitoarea
F. A., prin lichidator P. M C. S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Respinge cererea formulată de debitoarea F. A. cu sediul în C. -N.
, str. Dunării, nr. 28, ap. 8, jud. C. prin lichidator P. M C. S., cu sediul în C. -N., A. G., nr. 8, sc. 3, ap. 25, jud. C., cerere având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la
T. Specializat C. .
Pronunțată în ședință publică din 30 august 2013.
JUDECĂTOR SINDIC,
GREFIER,
E. B.
A.
E. A.
Red./Dact./E.B./4 ex./_
← Încheierea civilă nr. 213/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 1955/2013. Procedura insolvenței → |
---|