Decizia civilă nr. 7977/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 7977/2013

Ședința publică din data de 02 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. ION JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta AUTOR. TEA PENTRU A. A. S. B., împotriva sentinței civile nr. 903 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui M., în contradictoriu cu intimata SC C. SRL PRIN LICHIDATOR J. P. G. I., având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoarei, prin care s-a solicitat respingerea recursului.

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că raportat la art. 8 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar apreciază cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie, declară deschise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

Deliberând reține că,

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.903 din_, pronunțată în dosarul nr._ * al

T. ui M. s-au respins obiecțiunile la raport formulate de creditoarea

A.A.A.S. B. .

S-a aprobat raportul lichidatorului judiciar P. G. I. și în consecință:

În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 - modificată, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței SC C. SRL cu sediul în B. M., str. Săsarului nr.2/1, înregistrată la O. de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr.J_, CUI RO 7550311.

S-a dispus radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului de sub J_ .

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006-modificată, s-a descarcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

Au fost aprobate cheltuielile cu procedura efectuate de lichidatorul P. G.

I. în sumă de 3.000 + TVA lei și s-a dispus plata către lichidator a sumei, din fondul de lichidare U.N.P.I.R. M. ,

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că lichidatorul judiciar a întocmit pe parcursul procedurii de faliment al debitoarei mai multe rapoarte de activitate, publicate în BPI, în care a prezentat situația debitoarei și a măsurilor întreprinse, în cadrul cărora a formulat acțiune pentru angajarea răspunderii foștilor administratori statutari.

Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr.225/_ a T. ui M. iar recursul lichidatorului judiciar a fost respins prin decizia civilă pronunțată la data de_ a Curții de Apel C. .

În acest context lichidatorul judiciar constatând că nu există bunuri în averea debitoarei pentru a acoperi cheltuielile administrative și că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare a întocmit raportul final, cu propunerea de închidere a procedurii.

Judecătorul-sindic a constatat că procedura insolvenței debitoarei nu mai poate continua, în condițiile în care acțiunea în răspundere a fost soluționată irevocabil și în care, nu există bunuri în averea debitoarei care să acopere cheltuielile administrative.

În consecință, judecătorul sindic, a respins obiecțiunile, urmând a aproba raportul final și a dispus închiderea procedurii cu toate consecințele prev. de Legea 85/2006, modificată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea pentru A. A.

S. - A.A.A.S, fosta AVAS solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate in sensul admiterii obiectiunilor A.A.A.S. și a dispunerii continuării procedurii, cu respectarea etapelor procedurale prevăzute de lege.

În motivele de recurs se arată că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.9 Cod Procedura Civila).

fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul AAAS nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304 C.pr.civ., instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041Cod. proc. civ.

In fapt, arată că apreciază ca neîntemeiata si nelegala sentința pronunțata din următoarele motive:

Conform obiectiunilor formulate, AAAS a considerat prematura închiderea procedurii solicitând continuarea acesteia cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate inclusiv prin promovarea unei acțiuni in atragerea răspunderii persoanelor responsabile de insolvența societății, membrii de conducere, în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 din Legea nr. 85/2006, argumentând si motivele pentru care se impune antrenarea răspunderii patrimoniale.

Instanța a apreciat ca în condițiile în care în raportul întocmit de lichidatorul judiciar au fost analizate cauzele si imprejurarile ajungerii debitoarei in insloventa, nu au fost identificate bunuri in patrimoniu, transferuri patrimoniale de natura celor supuse anularii in condițiile art.79-81 din lege si nici fapte de natura celor a atrage răspunderea materiale a administratorilor si a altor persoane de decizie din conducerea societății in condițiile art. 138 din Legea 85/2006 se impune inchiderea procedurii in temeiul art. 131 din Legea insolventei.

Arată că nu împartașește acest punct de vedere si asa cum a învederat instanței în obiecțiunile formulate, răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată, este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite, insa in

dosarul de fond, aceste mijloace nu au putut fi exercitate datorita închiderii premature a procedurii insolventei debitoarei.

Având în vedere că, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 rep. "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat";, instanța trebuie să aibă în vedere și dispoz.art.1540 C.civ., potrivit cărora "mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului";.

De asemenea, potrivit alin.2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate.

Deși lichidatorul judiciar a promovat și a susținut acțiunea în răspundere a foștilor administratori ai debitoarei, acțiune respinsă de instanță, se poate promova o nouă acțiune în răspundere pe alte temeiuri decât cele avute în vedere de lichidator.

Cu privire la avansarea sumei necesară continuării procedurii de către creditori, învederează că Legea nr.85/2006 nu stabilește în sarcina creditorilor cheltuielile de procedură. Astfel ca, AAAS nu înțelege să își însușească aceste cheltuieli în măsură a majora nejustificat creanța deținută asupra falitei si considera necesar sa se faca aplicabilitatea dispozițiilor art.4 alin. 4 din Legea 85/2006.

Având in vedere cele menționate mai sus, solicită admiterea recursului si modificarea sentinței atacate, in sensul admiterii obiectiunilor A.AA.S. si a dispunerii în sarcina lichidatorului judiciar convocarea adunării creditorilor, având ca unic punct pe ordinea de zi propunerea de angajare a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai debitoarei SC C. SRL B. M. și desemnarea creditorului care să introducă acțiunea.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, P. G. I. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Prin sentința recurată, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei în condițiile art.131 C.pr.civ.

Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau sume de bani în măsură să îndestuleze, măcar în parte, creditorii iar aceștia nu au înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006.

La raportul final întocmit în conf.cu art.l31 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, creditoarea AVAS B. a formulat obiecțiuni.

Curtea reține că obiecțiunile formulate de către creditoare sunt inadmisibile întrucât fiind în prezența unei închideri a procedurii insolvenței debitoarei fundamentată pe prevederile art.131 din LPI legiuitorul a exclus în mod expres aplicabilitatea în cauză a prev. art. 129 din Legea nr. 85/2006.

De altfel, judecătorul sindic a analizat obiecțiunile formulate și a înlăturat argumentat apărările formulate în cuprinsul acestora întrucât argumentele oricât de largi dezvoltate trebuie subsumate unui motiv pe care îl sprijină ori din această perspectivă s-a analizat global printr-un raționament juridic de sinteză toate motivele invocate.

Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din cuprinsul Legii nr.85/2006 legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.

Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.131 din legea privind procedura insolvenței atâta timp cât bunurile existente au fost valorificate și niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii .

Criticile vizând nevalorificarea acțiunii întemeiate pe dispozițiile art 138 din LPI nu pot fi primite în raport de conținutul prevederilor art 138 alin 3 LPI pe care recurentele nu l-au valorificat reproșând lichidatorului o omisiune pentru care legiuitorul a prevăzut o altă cale de îndreptare.

Măsurile luate de administrator sau lichidator sunt reflectate în rapoarte al căror cuprins poate fi contestat potrivit art 21 din LPI astfel că nici susținerile recurentei referitoare la lipsa informării sale nu sunt concludente.

Recursul apare în consecință ca fiind nefondat, niciunul din motivele de recurs invocate nefiind prezent, astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de AUTOR. TEA PENTRU A. A. S.

- A.A.A.S., împotriva sentinței civile nr. 903 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2 septembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A. M. ION A.

M.

C.

M.

S.

V. D.

red.M.S./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.Borcutean N.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 7977/2013. Procedura insolvenței