Încheierea civilă nr. 2699/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.2699/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 17 octombrie 2013 Instanța constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: E. B. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitoarea SC C. S., în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006.
Procedura este îndeplinită, soluționarea cauzei efectuându-se în camera de consiliu, fără citarea debitoarei.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
în data de 11 octombrie 2013 ofertă de servicii înaintată de CII Dumitrescu M. A. ;
în data de 14 octombrie 2013 ofertă de servicii depusă de H&B Insolv
SPRL;
- în data de 15 octombrie 2013 debitoarea a depus la dosar o cerere de
judecare a cauzei și în lipsă;
- tot în data de 15 octombrie 2013 a fost înregistrată la dosar o ofertă de servicii din partea Insolvrom IPURL.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC C. S. .
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea formulată la data de 11 octombrie 2013 debitoarea SC C.
S. a solicitat instanței deschiderea procedurii simplificate a insolvenței arătând că se află în stare de insolvență, așa cum aceasta este definitivă de art. 3 alin.1 din Legea nr. 85/2006, demonstrată de un major deficit patrimonial care la_ se cifra la 1.048.125 lei.
Debitoarea a mai arătat că așa cum o dovedește situația contabilă, debitoarea nu are posibilitatea să-și achite din resursele proprii, obligațiile certe, lichide și exigibile pe care le are față de creditorii săi. În acest sens, valoarea totală a activului în cuantum de 60.047 lei, reușește să acopere în foarte mică măsură valoarea datoriilor societății care se ridică la suma de 1.108.172 lei. Activul este materializat în disponibilități bănești aflate la casieria debitoarei sunt de doar 47 lei, diferența de 60.000 lei fiind imobilizată într-un teren în suprafață de 161 mp, reprezentând spații de parcare.
Debitoarea a mai arătat că în intenția de a continua activitatea societății, dividendele cuvenite asociaților în sumă de 404.912 lei au fost lăsate la dispoziția societății, mai mult decât atât, asociații au împrumutat societatea cu sume importante și cu toate acestea se află în imposibilitatea de a achita integral obligațiile societății față de bugetul statului care se ridică la suma de 225.845 lei și respectiv față de furnizori la suma de 22.361 lei.
Analizând cererea formulată de debitoare, judecătorul sindic reține următoarele:
Conform art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 insolvența este definită ca fiind acea stare a patrimoniului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.Art 27 din acelși act normativ impune debitorului sa formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței, in termen de maxim 30 de zile de la data apariției stării de insolvență.
Cererea debitoarei trebuie să fie însoțită de actele menționate la art. 28 din Legea nr.85/2006, respectiv debitoarea trebuie să facă dovada faptului că se află în stare de insolvență, să depună la dosar lista completă a tuturor bunurilor, bilanțul și balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii, lista numelor și adreselor creditorilor, lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive, precum și o listă a activităților curente pe care intenționează să le desfășoare în perioada de observație.
Totodată, debitorul este obligat să depună la dosar contul de profit și pierdere pentru anul anterior depunerii cererii, o declarație prin care își arată intenția de intrare în procedura simplificată sau în reorganizare și să descrie modalitățile pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității.
De asemenea, debitorul are obligația de a da o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar, sau să depună un certificat de la registrul comerțului din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii și o declarație pe propria răspundere, autentificată, din care să rezulte că nu a fost condamnat pentru fals ori infracțiuni prevăzute în Legea concurenței nr.21/1996.
Judecătorul sindic observă că, pe de o parte, debitoarea nu a depus toate actele menționate de art. 28 din Legea nr.85/2006 rep., iar pe de altă parte susținerile acesteia în sensul că nu dispune de lichidități financiare pentru a face față datoriilor ajunse la scandență sunt vădit nefondate.
Conform art. 27 alin. ultim din Legea nr. 85/2006 rep, cererea formulata de debitor prin care se solicită deschiderea procedurii insolvenței ,,se va judeca de urgență, in termen de maxim 5 zile in camera de consiliu, fără citarea părților";. Conform art. 149 din Legea nr. 85/2006 rep.,, dispozițiile prezentei legi se completează, in măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedura civilă (…)";.
Conform art. 200 din noul Cod de procedura civilă, cererea înregistrată care nu îndeplinește cerințele art. 194-197, urmează procedura de regularizare prevăzută de textul anterior menționat, reclamantului aducându-i-se la cunoștință lipsurile acesteia și obligația de a le remedia în termen de maxim 10 zile.
Judecătorul sindic apreciază că in cazul cererii de deschiderea procedurii insolvenței formulate de către debitoare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 200 din noul Cod de procedură civilă, aceste dispoziții fiind incompatibile cu cele ale art. 27 alin. ultim din Legea nr. 85/2006 rep.
Astfel, judecătorului sindic îi este interzis să supună cererea formulată de către debitorul aflat în insolvență procedurii regularizării, fiind obligat sa o judece în termenul imperativ de 5 zile prevăzut de art. 27 alin. ultim din Legea nr. 85/2006 rep., acest termen fiind stabilit de legiuitor nu doar în favoarea debitorului titular al cererii, ci și în beneficiul creditorilor acestuia, interesele acestora fiind prejudiciate prin întârzierea deschiderii procedurii, respectiv prin agravarea stării de insolvență a debitorului.
Din certificatul constatator emis de către ONRC C. rezultă că asociați și administratori ai debitoarei sunt M. ALLA și M. I. . Așa cum s-a reținut în cele ce preced, debitoarea nu a depus declarațiile pe proprie răspundere
menționate de art. 28 lit. j) și k) din Legea nr. 85/2006 autentificate de un notar public sau certificate de un avocat date de ambii asociați, respectiv administratori. Astfel, la dosar a fost depusă doar declarația data de către asociatul și administratorul M. I. (f. 61).
Apoi, judecătorul sindic reține că în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. din Legea nr. 85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Conform art. 28 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, debitoarea trebuie să depună, odată cu cererea formulată, balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii. Debitoarea a depus doar extras din balanța aferentă lunii septembrie 2013, in extrasul depus nefiind incluse și operațiunile aferente clasei 7, respectiv ,,conturile din venituri"; (f. 12- 14). De aceeași manieră a procedat și cu extrasele din balanțele aferente lunilor iunie și iulie 2013.
În plus, din extrasul balanței de verificare pe luna septembrie 2013 rezultă că debitoarea a reportat doar o pierdere de 357,66 lei (f. 12), astfel că susținerile acesteia în sensul că nu are disponibilități pentru a face față datoriilor ajunse la scadență sunt vădit nefondate, debitoarea nefiind în stare de insolvență.
De altfel, la o analiză sumară a susținerilor debitoarei rezultă că datoriile debitoarei către furnizori ar fi doar de 22.361 lei. Apoi, debitoarea ar avea datorii către buget în cuantum de 225.845 lei și dividende neridicate și împrumuturi acordate de asociați în cuantum de aproximativ 850.000 lei.
Judecătorul sindic reține că procedura reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006 este o procedură specială, scopul acesteia fiind definit de art. 3, părțile fiind obligate să-și exercite drepturile și obligațiile cu bună credință, scopul procedurii nefiind ștergerea datoriilor bugetare.
Față de toate aceste considerente, dat fiind faptul că cererea debitoarei nu întrunește cerințele prevăzute de art.26 și 27 din Legea nr.85/2006 rep., în baza art.32 din Legea nr.85/2006 rep urmează să fie respinsă ca fiind vădit nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge cererea formulată de debitoarea SC C. S. cu sediul în loc.
C., nr. 539, jud. C., J_ .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC,
GREFIER,
E. B.
C.
P.
Red./E.B./3 ex./_
← Sentința civilă nr. 5231/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 3600/2013. Procedura insolvenței → |
---|