Încheierea civilă nr. 293/2013. Procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
cod op. 4204
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 293
Camera de consiliu din 16 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. V. - judecător sindic
GREFIER: P. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de debitoarea SC I. S. B.
M.
, str. Dr. V. B. nr. 66, ap. 17 județul M., înregistrată la Registrul C.
sub nr. J_, având ca obiect deschiderea procedurii generale de insolvență.
Conform art. 27 al. 5 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, cererea se soluționează de urgență, fără citarea părților.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, lipsesc părțile. S-a făcut referatul cauzei, după care :
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL - SINDIC,
Constatând că debitorul SC I. S. B. M. a solicitat a fi supus procedurii generale de insolvență.
Constatând că debitorul se află în încetare de plăți cu mai mult de 30 de zile de la data formulării cererii, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 27-30 art.1 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței, se va admite cererea debitorului și, în temeiul art. 32 alin.1din Legea privind procedura de insolvență
, se va constata că debitorul este în încetare de plăți și se va deschide procedura generală de insolvență împotriva sa. În consecință, se vor dispune și măsurile imediate prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea formulată de debitorul SC I. S. B. M. pentru deschiderea procedurii generale de insolvență.
În temeiul art.32 alin 1 din Legea privind procedura de insolvență,
Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC I. S. B. M. cu sediul în str. Dr. V. B. nr. 66, ap. 17, județul M., înregistrată la Registrul C. M. sub nr. J_ .
În temeiul art.34 din Legea privind procedura de insolvență,
Desemnează administrator judiciar pe C. I. de I. B. L. . cu sediul în B. M., Bd. B. nr. 5 ap. 1, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, cu o retribuție ce se va stabili ulterior.
În temeiul art.32 alin.2 din Legea privind procedura de insolvență, așa cum a fost modificat prin Legea nr.169/2010 dispune administratorului judiciar să efectueze notificările prevăzute de art.61 din lege, debitoarei, asociaților, acționarilor, creditorilor și O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, prin Buletinul Procedurilor de I., în vederea efectuării mențiunii, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului judiciar.
Stabilește termenul limită pentru predarea gestiunii către lichidator la 15 februarie 2013.
Stabilește termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 6
martie 2013
.
Stabilește termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 25 martie 2013.
Stabilește termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 10 aprilie 2013.
Stabilește data ședinței adunării creditorilor la 1 aprilie 2013 ora 15,00 la sediul administratorului judiciar și convoacă creditorii debitorului.
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către administratorul judiciar.
In temeiul art.4 din Legea privind procedura de insolvență,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Raportul cerut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 va fi depus de către lichidator până la 8 februarie 2013, iar cel prevăzut de art.59 din Legea nr.85/2006 până la 28 februarie 2013.
Stabilește termen pentru continuarea procedurii la 10 aprilie 2013.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 16 ianuarie 2013.
Președinte
G. ier
V.
P. I.
Red. I.V/_ .
Tehored.P.I/_ 4 ex.
| ← Sentința civilă nr. 3518/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 3738/2013. Procedura insolvenței → |
|---|








